Newsflash

Rezultate căutare « greseli »


Profesioniștii din Sănătate și-au dat întâlnire la Poiana Brașov

de Cristina GHIOCA - apr. 7, 2023

Aproape 800 de persoane au participat, luna trecută, la cea de-a VIII-a ediţie a Congresului Naţional al Asociaţiei Române pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie. Au fost aduse în discuţie patologii din toate ramurile medicale, care pot fi întâlnite atât la copii, cât și la adulţi.

CMR propune introducerea unui corp al experților medicali

de Dorina Novac - mar. 1, 2023

Introducerea unui corp al experților medicali care să realizeze expertiza judiciară, a unor clauze obligatorii în polițele de malpraxis și posibilitatea înțelegerii amiabile între medic, asigurător și pacient sunt câteva din propunerile CMR pentru un sistem mai eficient de gestionare a greșelilor medicale.

Colegiul Medicilor Dolj: dezbatere pe tema reducerii greșelilor medicale

de L. Budin - feb. 27, 2023

Dezbaterea de marți, 28 februarie, va reuni reprezentanți ai conducerii CMR, ai mediului academic din Craiova, ai societăților medicale profesionale.

Practica medicală defensivă

Corp medical și pacienţi – ne temem unii de alţii, pe fondul unei vânători duse de mass-media.

CMR vrea schimbarea sistemului actual de gestionare a greșelilor medicale

de Florentina Ionescu - nov. 7, 2022

Colegiul Medicilor din România a transmis ieri un mesaj în care anunță că dorește schimbarea sistemului actual de gestionare a greșelilor medicale.

Patru greșeli de diagnostic al tiraniei

de Dr. Vlad STROESCU - mar. 4, 2022

În timp ce lumea întreagă urmărește războiul din Ucraina, există un interes crescut de a înţelege minţile și motivaţiile seniorilor războiului. Nu e doar simplă curiozitate.

3 greșeli de marketing pe care le fac medicii

de Florentina Ionescu - sept. 14, 2021

Pentru dezvoltarea unui cabinet medical este nevoie de o strategie eficientă de marketing în domeniul healthcare, însă majoritatea medicilor sunt novici în această zonă. Așa că este posibil să facă anumite greșeli atunci când încearcă să își promoveze afacerea.

Mituri și greșeli nutriționale în prevenția cariei dentare

de Dr. Nicoleta van Gelder - feb. 12, 2021

Igiena orală și alimentaţia influenţează procesul de cariogeneză și/sau de remineralizare dentară, prin absenţa, respectiv prezenţa benefică a mineralelor și a nutrienţilor carioprotectori.

Ce greșeli fac spitalele în mediul digital?

de Florentina Ionescu - apr. 20, 2020

Într-un interviu recent, acordat publicației Viața Medicală, expertul în digital media Dragoș Stanca răspunde la această chestiune.

Potenţiale greșeli în caz de șoc anafilactic

de Dr. Alexandra GUȚĂ - mar. 20, 2020

Administrarea de adrenalină la pacienţii pediatrici cu anafilaxie a făcut obiectul unui studiu - PEAK (Prevalence of Errors in Anaphylaxis in Kids) -, care a analizat variabilitatea acestei proceduri, în cadrul unor simulări.

Între noi și țara Brexitului

de Dr. Virgil RĂZEŞU - ian. 24, 2020

Din păcate, societatea noastră a pierdut cu totul simțul măsurii, al căii de mijloc, al capacității de a discerne, de a alege între adevăr și minciună, între virtual și realitate.

Greşeli în practica clinică

de Prof. dr. Florea MARIN - apr. 1, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe