Newsflash

Rezultate căutare « furnizare date medicale »


Rafila: Siguranţa pacienţilor și controlul infecţiilor asociate asistenţei medicale sunt esenţiale

de Magdalena Tănăsescu - iun. 23, 2023

Siguranţa pacienţilor și controlul infecţiilor asociate asistenţei medicale sunt esenţiale, iar investiţiile trebuie să fie corelate cu dezvoltarea resurselor umane, a declarat vineri Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.

Contractul individual de muncă încheiat la distanţă

de Drd. Rareș Voroneanu - iun. 23, 2023

Actualul cadru juridic reglementează posibilitatea încheierii unui contract individual de muncă la distanţă, adică fără nevoia ca cele două părţi contractante să fie una lângă alta.

Sănătatea este una singură

Am văzut pacienţi cu intervenţii medicale reușite, dar pierduţi apoi din cauza unei patologii stomatologice asociate la care nimeni nu s-a gândit. Sănătatea orală trebuie să intre în aceeași gestionare unică a stării de sănătate.

Genetica în bolile rare - o nouă masă rotundă organizată de Academia de Științe Medicale

de Florentina Ionescu - iun. 20, 2023

Joi, 22 iunie, Academia de Științe Medicale organizează o nouă masă rotundă, tema fiind de această dată „Genetica în bolile rare”.

Dr. Corina Bușe: „Există soluţii medicale complexe la care putem apela”

de Cristina GHIOCA - iun. 16, 2023

Îngrijirea gravidelor a evoluat foarte mult în ultimele decenii, inclusiv a celor care dezvoltă sarcini patologice, spune dr. Corina Bușe, medic primar Obstetrică-Ginecologie.

„Solidaritatea Sanitară” a pichetat unitățile medicale din țară

de L. Budin - iun. 15, 2023

Tot astăzi, reprezentanții Federației au lansat protestul „Demisia medicilor din contractele individuale de muncă aferente gărzilor suplimentare.

Medicul Ion Chiricuţă, omagiat de Academia de Ştiinţe Medicale

de L. Budin - iun. 14, 2023

Medicul va fi omagiat prin organizarea, la Cluj-Napoca, a Conferinţei Naţionale „Zilele Profesor Ion Chiricuţă 1958-1988 - Interdisciplinaritate în diagnosticul şi tratamentul precoce al neoplaziilor”.

Crucea Roşie Română lansează proiectul „Caravana de Sănătate”

de L. Budin - iun. 9, 2023

Șase cabinete medicale mobile dotate cu echipamente performante vor ajunge în 14 județe și vor asigura consultații medicale direct în comunitate.

Cum se pot folosi medicii de ChatGPT

de Dr. Mariana MINEA - iun. 9, 2023

ChatGPT ar putea ușura munca medicilor dacă răspunsurile lui vor fi verificate și editate de aceștia pentru corectitudine și veridicitate.

Al XV-lea Congres Național al Asociației Medicale Române

În perioada 8-11 iunie 2023 are loc la București cel de al XV-lea congres al Asociației Medicale Române.

O pagină din istoria nursingului din ţara noastră: Centrul de perfecţionare a asistenţilor medicali

de Asist. med. Elena Dorobanțu - iun. 2, 2023

În anii 1970-1980, România își sporește colaborarea cu principalele instituţii internaţionale, în toate domeniile. În acest context, în urma acordului încheiat între Guvernul României și OMS la 31 ianuarie 1972, își începe activitat

Fondurile europene și metehnele românești

de Dr. Valentin PANTEA - iun. 2, 2023

Anul trecut, de la Ministerul Dezvoltării s-a iniţiat un program prin PNRR cu două componente clare, de dotare și amenajare a cabinetului medical din rural. Am aplicat și eu plin de speranţe, dar acum speranţele încep să se năruie.

Cancerul pancreatic, anticipat de inteligența artificială

de Florentina Ionescu - mai 26, 2023

Cu ajutorul unui instrument bazat pe inteligenţă artificială, oamenii de știinţă au identificat persoanele aflate la cel mai înalt risc de a dezvolta cancer pancreatic.

Centenar știinţific la Spitalul „Obregia”

de Cristina GHIOCA - mai 26, 2023

Aproximativ 1.000 de persoane au participat săptămâna trecută la Conferinţa Naţională cu participare Internaţională Zilele Medicale și Știinţifice ale Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”.

Un secol de istorie medicală la Spitalul „Obregia”

de Cristina GHIOCA - mai 19, 2023

În România, ca și în alte țări, psihiatria a fost un domeniu neglijat și subfinanțat, au subliniat specialiștii și reprezentanții autorităților, la ceremonia de deschidere a Zilele Medicale și Științifice ale Spitalului „Obregia”.

Stilul de viaţă mediteraneean, cu plusuri și cu minusuri

de Dr. Valentin PANTEA - mai 19, 2023

Studiile medicale au dovedit că dieta mediteraneeană scade incidenţa afecţiunilor cardiovasculare, prin reducerea semnificativă a nivelului de colesterol, care are ca efect reducerea aterogenezei.

Clinica Socială de Stomatologie Sf. Ioan primeşte susţinere din partea unui lanț de clinici dentare

de Florentina Ionescu - mai 18, 2023

O clinică de stomatologie adresată persoanelor cu o situaţie materială dificilă va primi susținere exclusivă din partea unei rețele de clinici dentare.

Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, la ceas aniversar

de Cristina GHIOCA - mai 16, 2023

La București a debutat astăzi Conferința Națională cu participare Internațională Zilele Medicale și Științifice ale Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”.

Academia de Științe Medicale organizează conferința „Sănătatea Familiei și Natalitatea”

de Florentina Ionescu - mai 16, 2023

Academia de Științe Medicale, sub patronajul Academiei Române, organizează Conferința Națională „Sănătatea Familiei și Natalitatea”.

Galați: fonduri europene pentru dotarea a trei cabinete medicale

de Dorina Novac - mai 15, 2023

Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați, a anunțat că au depus proiecte în vederea accesării unor fonduri prin PNRR pentru dotarea și amenajarea unor cabinete medicale.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe