Pianistul orădean Thurzó Zoltán îşi va prezenta, marţi, 13 iunie, prima sa expoziţie fotografică personală intitulată „Imn la Înălţime”, ilustrând călătoria sa de trei săptămâni prin Nepal.
Muzeul Municipiului București propune două expoziţii tematice, care pot fi vizitate până la 28 mai a.c.
Muzeul Naţional al Ţăranului Român găzduiește o expoziţie dedicată răscoalei ţărănești din 1907. Aceasta poate fi vizitată până la 14 mai.
Cu mai puțin de o lună înainte de încheierea celei de-a unsprezecea ediții, Art Safari a venit cu o nouă provocare pentru publicul iubitor de artă, prin inaugurarea unei noi mini-expoziții invitate.
Muzeul Naţional de Artă al României propune o expoziţie despre restaurarea unor lucrări din China și Japonia aflate în patrimoniul său.
Muzeul Municipiului București propune o incursiune în spaţiul spiritual al ţăranilor români, prin intermediul expoziţiei „Lumea satului în pictura românească”.
Mega Mall București, în colaborare cu Asociația ESCU, îi invită pe vizitatorii centrului comercial să admire o expoziție dedicată feminității și rafinamentului.
În contextul Zilei Internaţionale a Limbii Materne, Muzeul Naţional de Istorie a României găzduiește o expoziţie despre importanţa comunicării multilingve în timpul crizelor sanitare.
La București au loc mai multe expoziţii care ne reamintesc de personalitatea complexă a lui Constantin Brâncuși.
Weekendul acesta, la Palatul Cesianu-Racoviță, va avea loc o expoziție aniversară ce reunește opere simbol semnate de Constantin Brâncuși, obiecte personale ale marelui maestru.
Spaţiile expunerii permanente ale Muzeului Naţional al Ţăranului Român s-au redeschis recent, după renovare și consolidare, cu o expoziţie-eveniment. Aceasta poate fi vizitată până la 21 mai 2023.
Expoziţia artistului Dacian Andoni „Cărămida e făcută din case” va avea loc în perioada 2-19 februarie 2023, la Sala Irina Nicolau a Muzeului Naţional al Ţăranului Român.
Biblioteca Academiei Române a găzduit o expoziţie dedicată lui Dimitrie Cantemir.
Institutul Francez din România propune publicului bucureștean o nouă ediţie a Nopţii ideilor: „Digitalul: ne oprim aici sau mergem înainte?”
La CES 2023 au fost prezentate gadgeturi din domeniul sănătății. CES sau Consumer Electronics Show este o expoziție de IT organizată anual în luna ianuarie în Las Vegas, în Statele Unite ale Americii.
Muzeul Naţional de Artă al României este gazda unei expoziţii deosebite, care aduce în atenţia publicului artele plastice și solidaritatea de care au dat dovadă artiștii români la începuturile României Mari.
Între 13 şi 15 ianuarie, de Zilele Culturii Urbane #2 vor avea loc la ARCUB expoziţii, live performances, ateliere, concerte, filme şi întalniri cu artişti contemporani.
La Sighetu Marmației, a doua doua zi după Crăciun, se vernisează o expoziție și se lansează un album despre tradițiile și datinile locului.
Expoziția-concurs de fotografie „În jurul lumii”, organizată în premieră în cadrul Zilelor UMF „Iuliu Hațieganu” 2022, a ilustrat multiculturalitatea și spiritul de coeziune al comunității academice.
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila s-a aflat recent la la Muzeul Național de Artă al României. Cu această ocazie, el a transmis celor prezenți un mesaj.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe