Diagnosticul de melanom cutanat vine cu multiple schimbări și provocări, pe diferite planuri. Afectează viaţa de zi cu zi a pacientului, mai ales că înseamnă, de multe ori, o navigare dificilă prin spitalele de stat.
Grupul tehnic din cadrul MS și CNAS lucrează împreună cu comisia de Oncologie pentru normele care vor fi puse în aplicare în perioada imediat următoare.
Diagnosticul bolii Parkinson (BP) este stabilit pe baza anamnezei, examenului fizic și neurologic al pacientului.
Revista Nature a publicat un studiu care demonstrează superioritatea unui algoritm computerizat în diagnosticarea rejetului de grefă renală.
Obiectivul tratamentului în astm este obținerea controlului bolii, amintesc specialiștii cu ocazia Zilei Mondiale de conștientizare a Astmului Bronșic, marcată în prima zi de marți a lunii mai. (P)
Aprilie este luna conștientizării sindromului intestinului iritabil, suferinţă larg răspândită și greu de tratat. Pentru a atrage atenţia colegilor asupra acestui sindrom, ca și pentru a-i mobiliza pe pacienţi, prezentăm mai jos principiile de diagnostic și tratament ale SII. (P)
Deși România s-a aliniat Vestului în ceea ce privește tratamentele disponibile pentru pacienții cu mielom multiplu, încă descoperim boala în stadii avansate și în mod inegal în diferite zone ale țării. Hematologii, pacienții și experții în sănătate publică au discutat acest subiect și au căutat soluții cu ocazia Zilei Internaționale de luptă împotriva Mielomului Multiplu, marcată la 30 martie.
Mai mult de jumătate dintre pacienţii cu epilepsie din România care au participat la o cercetare derulată de ASPERO sunt de părere că acest diagnostic contribuie la stigmatizarea din partea societăţii.
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care MedLife SA preia Centrul de Diagnostic și Tratament Provita SRL.
Atunci când auzim de tulburări din spectrul autist ne ducem cu gândul la copii. Însă copiii cu TSA se transformă în adulţi cu TSA. Și atunci, atât nevoile, cât și provocările întâmpinate sunt altele.
Porfiria hepatică acută este o afecţiune genetică rară și debilitantă. Afectează în general femeile tinere, de vârstă fertilă, și se manifestă cu dureri abdominale importante, însoţite de fenomene neurologice.
„Mamele fac medicina să fie extraordinară” este o campanie de recunoaștere a superputerii mamelor din România, inițiată de Rețeaua de sănătate Regina Maria.
Neoplaziile primare hepatice continuă să fie o problemă de sănătate publică la nivel global, în ciuda evoluţiei programelor de prevenţie și de tratament al hepatopatiilor. Se estimează că în anul 2025 incidenţa hepatocarcinomului va ajunge la 1 milion de persoane afectate anual.
Oamenii de știință au creat un nou instrument de screening, pentru a ajuta medicii să pună diagnosticul de bronhopneumopatie obstructivă cronică – BPOC.
În 2022, Synevovet a oferit peste 500.000 de servicii de diagnostic prin intermediul partenerilor, cabinete și clinici veterinare, ferme sau asociații care se ocupă de îngrijirea animalelor.
În curând vor fi disponibile alte patru molecule noi pentru cancere cu procent mic de incidență în diverse localizări, potrivit specialiștilor.
Pentru pacientul cu policondrită recidivantă, ca pentru orice altă persoană care trăiește cu o boală rară, este o adevărată aventură să reușească să obţină un diagnostic de certitudine al afecţiunii sale. Nici acceptarea diagnosticului nu este o bucurie. Marina Constantinoiu ne povestește experienţa ei cu această boală, căreia vreme de două decenii nici măcar nu i-a știut numele.
O femeie de 101 ani diagnosticată cu COVID-19 - cel mai în vârstă pacient îngrijit în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Sf Parascheva” Iaşi - a plecat acasă după 10 zile de spitalizare.
Reprezentanții Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București vin cu vești bune încă de la începutul acestui an.
Dr. Florin Roșu, manager al Spitalului de Boli Infecţioase „Sf Parascheva” din Iaşi, a spus că doi pacienți din județ au fost diagnosticați cu flurona.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe