Newsflash

Rezultate căutare « congres stomatologie »


Implantologizarea stomatologiei

Atenţia acordată implanturilor dentare este și consecinţa unui eșec.

Premisele oricărui început

Cum va fi startul profesional al unui medic stomatolog începător și cât va reuși acesta să dobândească abilităţile practice necesare practicării profesiei?

Este nevoie de o nouă lege a sănătăţii mintale

de Demostene ŞOFRON - iul. 29, 2022

În psihiatrie, noile direcţii trebuie să se axeze pe cercetare, decizii politice – mai ales în ceea ce privește elaborarea unei noi legi a sănătăţii mintale –, suport pentru pacienţi, educaţie, avându-se permanent în vedere axa tripartită bio-psiho-socială.

Practica medicală itinerantă

Medicul a fost mereu un personaj important în comunitate. În societăţile moderne contemporane, medicii acordă îngrijiri în funcţie de ofertă și cerere, precum și de reglementările legislative.

Tinerii medici, rol central în sezonul congreselor, conferinţelor și școlilor de vară

de Biroul Consiliului CMMB - iul. 15, 2022

În aceste zile caniculare, când ne gândim cu toţii la binemeritata vacanţă „mare”, a început sezonul școlilor de vară, adresate în special tinerilor medici rezidenţi sau specialiști.

Viitorul în stomatologie e mai aproape decât credem: micro-roboții pot curăța dinții

de Florentina Ionescu - iul. 7, 2022

Roboți de dimensiuni extrem de mici, capabili să își modifice forma, pot peria și curăța spațiile interdentare, însă pot distruge și bacteriile de pe suprafața dinților.

Medicalizarea Stomatologiei

Stomatologia este un domeniu medical. Atunci, cum putem vorbi despre o „medicalizare” a sa?

GASTRO 2022: 30 iunie – 2 iulie, la București

- iun. 24, 2022

Congresul Național de Gastroenterologie, Hepatologie și Endoscopie digestivă, ajuns la cea de a 41-a ediție, va avea loc în format hibrid.

Joc pentru viitori dentiști, produs în România

de Dr. Laura Davidescu - iun. 17, 2022

„The Dentist” este un board-game care simulează deschiderea și funcţionarea unui cabinet stomatologic, cu provocările inerente unui business medical. El a fost creat de un tânăr antreprenor român.

Practică clinică sau hands-on

Pe orice piaţă de servicii necesare există concurenţă. Acolo unde un serviciu nu funcţionează bine, intervin actori noi pentru a ocupa zona deficitară. Calitatea acestora trebuie însă verificată.

ImplantoDays: participă 16 speakeri internaționali din domeniul stomatologiei

de L. Budin - iun. 3, 2022

Între 9 și 11 iunie, 400 de medici stomatologi din țară și 16 speakeri internaționali vor participa, la Poiana Brașov, la a șaptea ediție a Congresului ImplantoDays.

Ecografia, principala metodă de screening în medicină

de Demostene ŞOFRON - iun. 3, 2022

Timișoara a fost, timp de trei zile, „inima” ultrasonografiei la nivel mondial, prin cele patru evenimente care au avut loc simultan, cu participanţi de pe cinci continente.

Congresul Național ORL, o dezbatere științifică de înaltă ținută

de Demostene ŞOFRON - mai 27, 2022

Peste 700 de specialiști au participat la Congresul Național ORL. Secțiunea dedicată Chirurgiei oncologice a fost foarte bine primită. Din program nu au lipsit nici temele asociate COVID-19.

Igiena orală corectă în cazul implantului dentar

de Dr. Carl Moussa - mai 13, 2022

Rutina de îngrijire pe perioada tratamentului cu implant dentar, cât și după finalizarea acestuia este un factor important în reușita intervenţiei stomatologice.

București: se fac înscrieri pentru simularea admiterii la Medicină

de L. Budin - mai 4, 2022

Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB) anunță că, până pe 7 mai, se fac înscrieri pentru cea de-a XIII-a ediție a simulării examenului de admitere la UMF „Carol Davila”.

Congresul Național de Psihiatrie - 12-15 iulie 2022

- mai 3, 2022

A opta ediție a Congresului Național de Psihiatrie vă așteaptă în perioada 12-15 iulie, la Cluj-Napoca și în mediul online. Președintele congresului este prof. dr. Doina Cozman.

ICN 2023, un eveniment mai de impact decât oricând

de Biroul de Presă ICN - apr. 29, 2022

Anul viitor, la Montréal, va avea loc cea de-a 29-a ediţie a Congresului ICN. Mii de asistenţi medicali sunt așteptaţi în Canada pentru a participa la acest eveniment.

Prof. dr. Ioan Sporea: „Regulile epidemiologice severe din spitale au devenit frustrante”

de Demostene ŞOFRON - apr. 22, 2022

După doi ani de pandemie, lucrurile încep încet-încet să reintre în normal, spune prof. dr. Ioan Sporea. Însă provocările nu au dispărut în totalitate. Una dintre acestea va fi recuperarea perioadei de contact redus între medici și pacienţi.

O dantură fixă pentru cei cu osteoporoză

de Dr. Carl Moussa - apr. 15, 2022

Când discutăm despre intervenţiile chirurgicale stomatologice, majoritatea celor care se confruntă cu osteoporoza le privesc cu teamă și cred că, în cazul lor, implantul dentar este contraindicat.

Workshop dedicat restaurărilor dentare în zona frontală, în 15 aprilie

de Florentina Ionescu - apr. 8, 2022

Centrul de Inovație și e-Health (CieH), o structură din cadrul UMF „Carol Davila” din București ce susține inovarea în sănătate digitală, anunță că luna aceasta va avea loc un workshop dedicat specialiștilor în medicină dentară.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe