Noul centru va asigura asistenţa medicală primară şi de urgenţă într-o zonă foarte populată a orașului.
Zece comune din Timiș au fost incluse în caravana mobilă Screening TB care a demarat marți, 2 mai. Campania face parte din cel mai mare proiect de screening din România, derulat la nivel național.
Peste 500 de seniori beneficiază anul acesta de acţiuni de sprijin dedicate prin proiectele susţinute de Fundaţia Regală Margareta a României.
Asociația HELP Autism deschide un nou centru de terapie pentru copii și tineri în București, acesta fiind al nouălea centru de intervenție pentru copii și adolescenți deschis în cei 13 ani de activitate.
Actorul, ambasador al bunăvoinţei pentru UNICEF şi unul dintre starurile francizelor cinematografice „Piraţii din Caraibe” şi „Stăpânul inelelor”, a vizitat un centru pentru copii strămutați.
Iulian Pleșcan, fondatorul Dental Hygiene Center, lansează primul centru de igienizare dentară din România. Centrul are două locații deschise în zona Floreasca și Cașin din Capitală.
Cele două noi centre – de Oncologie și Radioterapie și de Cardiologie Intervențională – cu care se extinde Ovidius Clinical Hospital vor încorpora cele mai noi tehnologii medicale.
Fondatorul Enayati Medical City, primul „oraş medical” din România, a vizitat recent un centru de refugiați.
Zeci de mii de copii și oameni de toate vârstele au primit o nouă șansă la viață de la echipa medicală a Institutului Inimii din Târgu Mureș, a precizat Nicolae Ciucă.
Guvernul a aprobat finanțarea construirii, prin PNRR, a unui centru de psihiatrie pediatrică în incinta Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, a anunțat Nicuşor Dan.
Mai mulţi pacienţi de la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap Călineşti au fost infestaţi cu râie, primul caz apărând în luna decembrie.
Cadrele militare, împreună cu elevii Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti şi-au asumat rolurile de salvatori.
Asociația Zi de Bine amenajează în Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu Asociația AVA, un Centru de logopedie pentru copiii cu tulburări de vorbire.
Femeile din Gheorgheni şi împrejurimi sunt invitate să se programeze la testare gratuită Babeş Papanicolaou şi testare HPV, în cadrul centrului de recoltare organizat la nivelul Spitalului Municipal Gheorgheni.
Spațiul inaugurat astăzi, 1 februarie, se află în cartierul Titan din Capitală și a fost amenajat de Asociația Zi de Bine în colaborare cu Asociația Română Anti-SIDA.
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură - UNESCO a aprobat includerea centrului istoric al oraşului-port Odesa din Ucraina pe lista Patrimoniului mondial în pericol.
MedLife lansează Centrul de Medicină a Stilului de Viață – Better Me, prima unitate medicală cu acest profil din România.
În cadrul Centrului ARAS Titan va fi amenajat un centru de informare și suport pentru adolescenții dependenți de droguri și părinții lor.
S-au alocat 60 de milioane de lei fonduri PNRR pentru Spitalul „Prof. Dr. Alexandru Obregia” unde se va edifica un Centru de Psihiatrie Pediatrică, a anunțat Nicușor Dan.
Reprezentanții Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București vin cu vești bune încă de la începutul acestui an.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe