Majoritatea persoanelor din mediul rural investigate în cadrul unei campanii de conștientizare au fost diagnosticate cu dislipidemie. Trei din patru persoane au prezentat valori crescute ale colesterolului.
Vaccinurile împotriva Ebola dezvoltate de Johnson & Johnson și Merck au produs anticorpi împotriva acestui virus și par să fie sigure la copii și adulți, potrivit datelor din două studii publicate miercuri.
Rujeola a determinat 12 decese la copii în Mumbai și în regiunile apropiate, au anunţat autorităţile locale.
Săptămâna trecută a avut loc, la Palatul Parlamentului, cea de-a II-a ediție a Forumului Român Pro-Vaccinare, o inițiativă a grupului de lucru vaccinuri din cadrul Asociației Române a Producătorilor și Importatorilor de Medicamente.
Crucea Roșie a inaugurat în București „Centrul de Promovare a Sănătății”, un proiect pentru cetățenii ucraineni din România.
Institutul Național de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București desfășoară și în această săptămână o caravană pentru depistarea tuberculozei în unele zone din țară.
Anual, peste 1.500 de femei mor în România ca urmare a cancerului de col uterin și aproape 3.400 sunt diagnosticate cu această boală.
SCJU Târgu Mureş, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade”, invită femeile din localităţile Malnaş şi Bodoc la testare gratuită Babeş-Papanicolau şi HPV.
Organizația Mondială a Sănătății recomandă intensificarea campaniei de vaccinare antigripală* în acest sezon.
Recent a decedat în zona mea un pacient cu antecedente cardiace. Imediat au apărut „părerologi” care erau convinși că pacientul a murit subit din cauza vaccinului – asta, deși el nu fusese vaccinat!
Schema completă cu 3 doze de vaccin hepatitic B îi protejează pe adulţii infectaţi cu HIV care nu au fost vaccinaţi anterior împotriva hepatitei B sau care nu au fost infectaţi cu virusul hepatitic B.
Membrii Asociației Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România salută derularea unui program pilot de vaccinare împotriva gripei în farmacii.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a subliniat necesitatea ca Europa să nu lase garda jos, într-o perioadă în care numărul cazurilor de COVID-19 şi cel al cazurilor de gripă au început să crească.
Colegiul Farmaciștilor din România anunță demararea unui program pilot de vaccinare antigripală în farmaciile comunitare, pentru a veni în întâmpinarea unui sezon gripal care se anunță dificil.
O caravană mobilă pentru depistarea precoce a tuberculozei şi-a început activitatea astăzi în comuna Certeju de Sus.
Un grup de studenţi și tineri medici a transformat în lege voluntariatul lor de weekend.
Viatris, o companie farmaceutică globală, a anunţat că toate loturile vaccinului său tetravalent gripal sezonier au fost livrate şi sunt deja disponibile pentru pacienţii români prin Programul Naţional de Vaccinare.
Cercetătorii și-au propus să afle dacă o aplicație de mobil ar putea deveni o metodă eficientă pentru monitorizarea ritmului cardiac acasă.
La 20 septembrie a.c., Secţia Naţională Română a Uniunii Medicale Balcanice a organizat seminarul „COVID-19 dans les pays Balkaniques”, pentru a dezbate desfășurarea pandemiei în ţările balcanice.
DSP Arad constată un interes sporit pentru vaccinarea antigripală faţă de anii anteriori, în numai trei săptămâni fiind deja administrate mai mult de un sfert din cele alocate judeţului.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe