Newsflash

Rezultate căutare « carantina bucuresti »


Centrul de Transfuzie Sanguină: donare cu programare de la 15 ianuarie

de L. Budin - ian. 12, 2024

Măsura a fost luată pentru buna organizare a activității de recoltare, arată reprezentanții Centrului din București.

Alegeri academice la UMF „Carol Davila” București, în ianuarie

de Florentina Ionescu - ian. 9, 2024

Luna aceasta au loc alegeri în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București pentru unele structuri și funcții de conducere pentru mandatul 2024-2029.

Colegiul Medicilor Bucureşti face un apel pentru deblocarea posturilor în Sănătate

de Magdalena Tănăsescu - ian. 8, 2024

În sistemul medical public din Capitală sunt aproximativ 900 de posturi de medici vacante, iar Colegiul Medicilor București face un apel pentru aprobarea memorandumului privind concursurile pentru posturile neocupate.

SUUB: s-a semnat contractul pentru construirea unui nou corp al spitalului

de L. Budin - dec. 22, 2023

Ministrul Sănătăţii şi managerul Spitalului Universitar de Urgenţă București, prof. dr. Cătălin Cîrstoiu, au semnat un contract pentru construirea unui nou corp al unităţii spitaliceşti.

15 defibrilatoare automate externe vor fi instalate în clădirile UMFCD

de Florentina Ionescu - dec. 21, 2023

Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila anunță un pas important în consolidarea securității și sănătății din campus.

ROCCAS II București-Ilfov, un proiect cu multe particularităţi

de Cristina GHIOCA - dec. 15, 2023

Specificul local al zonei București-Ilfov este diferit de cel al altor regiuni din ţară. Când vine vorba despre proiectele de screening, ele ar trebui gândite diferit pentru această regiune.

Studiu: peste 60% dintre persoanele obeze au carențe de vitamina D

de L. Budin - dec. 14, 2023

Peste 60% dintre persoanele suferind de obezitate prezintă valori mai mici de vitamina D față de nivelul optim, arată un studiu intern, realizat în cadrul unei clinici din București.

Recomandările medicilor de la Spitalul Floreasca, pentru Sărbători în tihnă

de Florentina Ionescu - dec. 14, 2023

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă „Floreasca”, medicul Bogdan Opriţa, a transmis câteva recomandări înainte de sărbătorile de iarnă.

Profesorul Jinga, reales în funcția de rector al UMF „Carol Davila” București

de Florentina Ionescu - dec. 13, 2023

Au fost anunțate rezultatele la alegerile pentru funcția de rector al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Percheziţii DNA în unități medicale din Bucureşti, într-un dosar de corupţie

de L. Budin - dec. 12, 2023

Conform unor surse judiciare, procurorii DNA efectuează percheziţii la Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) şi la spitalele „Colţea” şi „Sf. Luca”.

Prelevare multiorgan cu succes, de la un pacient de la Spitalul Județean din Târgoviște

de Florentina Ionescu - dec. 12, 2023

Spitalul Clinic Județean din Târgoviște a luat legătura cu medicii Spitalului Clinic de Urgență București pentru un pacient aflat în moarte cerebrală, în cursul serii de vineri, 8 decembrie a.c.

Campanie pentru construcția unei noi clinici de psihiatrie pediatrică în Spitalul „Obregia”

de Florentina Ionescu - dec. 12, 2023

ASSMB și Fundația Filantropică Metropolis dau startul unei campanii pentru construcția unei noi clinici de psihiatrie pediatrică în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București.

La 12 decembrie au loc alegerile pentru funcția de rector la UMF „Carol Davila”

de Florentina Ionescu - dec. 11, 2023

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București se pregătește pentru un eveniment important: alegerile pentru funcția de rector.

O femeie în vârstă de 103 ani a fost operată la Spitalul Universitar de Urgență București

de Florentina Ionescu - dec. 8, 2023

La Spitalul Universitar de Urgență București a avut loc zilele acestea intervenția chirurgicală a unei paciente care a împlinit 103 ani chiar în timp ce era internată.

București: nouă spitale asigură asistența medicală de urgență de Sf. Andrei şi 1 Decembrie

de L. Budin - nov. 29, 2023

Nouă spitale de adulţi şi copii vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în zilele de 30 noiembrie - Sfântul Andrei şi 1 decembrie - Ziua Naţională a României.

ASSMB derulează o campanie în școli, pentru promovarea sănătății orale

de Florentina Ionescu - nov. 22, 2023

„Spală-ți dințișorii!” este numele campaniei marca ASSMB pentru promovarea sănătății orale. Aceasta este în desfășurare în școlile și grădinițele din Capitală.

Inaugurarea parcului senzorial pentru copiii cu tulburări de spectru autist, la Spitalul Obregia

de Florentina Ionescu - nov. 21, 2023

Azi a fost inaugurat primul parc senzorial din România pentru copiii și adolescenții internați la Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Al. Obregia.

Omnia Medical Center caută colaboratori

- nov. 17, 2023

Omnia Medical Center din București caută medici colaboratori pe specializările Alergologie, Oncologie, Pediatrie, Gastroenterologie, Cardiologie, Endocrinologie, Reumatologie, Urologie și Medicină internă. (P)

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe