Vineri, 21 aprilie, a avut loc o conferință de prezentare a rezultatelor acțiunilor de screening de hepatite.
În fiecare an, la 25 aprilie, este marcată Ziua mondială de luptă împotriva malariei.
De mai multă vreme s-a născut în mine ideea, maturizată în convingere, că psihiatria se află într-un impas multidimensional.
Diabetul și prediabetul sunt în legătură directă cu dezvoltarea bolii ficatului gras non-alcoolic, insulinorezistenţa ducând la steatoză hepatică.
Acumularea unei anumite proteine în creier este asociată cu anumite forme de boală Parkinson, a confirmat un studiu care ar putea deschide calea către un diagnostic precoce al afecţiunii.
Nediagnosticată și netratată la timp, boala evoluează și afectează negativ atât calitatea vieții pacienților, cât și prognosticul, în cazul pacienților care ajung la forme complicate.
La 17 aprilie a fost marcată Ziua Mondială a Hemofiliei. Un om din 10.000 se naște cu hemofilie, arată statisticile recente.
Institutul Național de Sănătate Publică a transmis o informare despre bolile transmise prin vectori și despre cum pot fi prevenite acestea.
Trei asociaţii de pacienţi au iniţiat o campanie naţională de conștientizare privind simptomele bolii Parkinson. Se numește „Înţelege Parkinson” și are mesajul „Recunoaște semnele bolii Parkinson – T.R.A.P. Caută un neurolog!”.
Ieri a fost promulgată o lege conform căreia organizaţiile non-profit care construiesc sau reabilitează spitale vor beneficia de scutiri indirecte de TVA.
Institutul Naţional de Gerontologie (NIA) din SUA finanțează un proiect de până la 300 de milioane de dolari, cu durata de 6 ani, pentru constituirea unei baze de date privind studiul bolii Alzheimer.
Compania Eli Lilly and Co a făcut publice datele preliminare furnizate de primul său studiu clinic cu un tratament de ultimă generaţie împotriva Alzheimer.
În toată lumea se vorbește acum despre Bruce Willis, figură reprezentativă în lumea filmului, din cauza afecţiunii de care suferă: demenţă fronto-temporală. Tratamentul acestei boli, diferită faţă de celelalte forme de demenţă, este, din păcate, lipsit de succes.
STB, Metrorex și Aeroportul Otopeni se alătură campaniei „Împreună suntem #NeuroPuternici”: Românii învață cum să ofere ajutor în caz de criză epileptică, AVC și alte afecțiuni neurologice.
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” din București a anunțat că un medic din cadrul acestei instituții a ajutat la lansarea Societății Române de Sindrom Lynch.
Medic primar obstetrică-ginecologie, prof. dr. Elvira Brătilă a amintit de un eveniment desfășurat recent, care a avut ca subiect de discuție endometrioza.
În România este în curs de aprobare primul ghid privind managementul pacientului cu tulburări respiratorii în timpul somnului.
Asociația Națională a Hemofilicilor din România a anunțat ieri trecerea în neființă a lui Nicolae Oniga. Acesta a fost cofondator și președintele acestei asociații.
Boala cronică de rinichi afectează peste 10% din populație, fiind asociată frecvent cu boli cardiovasculare, hipertensiune arterială și diabet zaharat, a subliniat ministrul Sănătății.
Cercetători de la universitățile din Edinburgh, Aberdeen și Birmingham testează un tratament pe bază de dicloracetat, care ar putea ajuta la gestionarea durerii în rândul femeilor cu endometrioză.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe