Newsflash

Rezultate căutare « anul moasei »

Rezidenţiat descentralizat, de anul viitor

de Serviciul de presă al MS - oct. 29, 2010

   Dl Cseke Attila, ministrul sănătăţii, a semnat cu rectorii universităţilor de Medicină şi Farmacie din România un protocol conform căruia, începând cu 2011, concursul de rezidenţiat va fi organizat descentralizat, centrele universitare fiind responsabile în formarea medicală de specialitate.
   Se speră că descentralizarea rezidenţiatului va însemna eficientizarea organizării concursului. În premieră, fiecare universitate va elabora propriile subiectele de examen, dar acestea vor fi bazate pe o tematică unică, respectând metodologia în conformitate cu legislaţia în vigoare.
   Totodată, metodologia, bibliografia şi curricula pentru specialităţile la care perioada de rezidenţiat a fost redusă anul acesta vor fi realizate de reprezentanţii universităţilor de Medicină şi Farmacie până la, cel mai târziu, 1 decembrie 2010, astfel încât absolvenţii, viitorii rezidenţi să poată cunoaşte din timp noile reglementări. După cum se ştie, în 2010 s-a luat decizia reducerii cu un an a duratei de rezidenţiat pentru 36 de specialităţi şi eliminarea duratei de şapte ani.
 
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „IULIU HAŢIEGANU“ CLUJ-NAPOCA OFERTA DE CURSURI POSTUNIVERSITARE – ANUL UNIVERSITAR 2010–2011

- oct. 22, 2010

Informaţii generale
Condiţii de înscriere la cursurile de perfecţionare:
1. Se pot înscrie numai absolvenţi ai unei forme de învăţământ superior;
2. La cursurile de pregătire în vederea obţinerii de atestate (studii complementare) se pot înscrie doar medici specialişti
din domeniul corespunzător;
3. Achitarea integrală, anticipată a contravalorii cursului la casieria UMF „Iuliu Haţieganu“ din str. Victor Babeş nr. 8.
   Plata se poate face şi prin virament bancar în beneficiul UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca, cod fiscal: 4288047, număr de cont RO87TREZ216504601X007220 deschis la Trezoreria Cluj-Napoca, cu specificarea pe ordinul de plată a numelui cursantului, titlului cursului şi a numărului de ordine corespunzător cursului solicitat, conform datelor din oferta de cursuri; (...)

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „IULIU HAŢIEGANU“ CLUJ-NAPOCA OFERTA DE CURSURI POSTUNIVERSITARE – ANUL UNIVERSITAR 2010–2011

- oct. 15, 2010

SPECIALITĂŢI CHIRURGICALE
CHIRURGIE I
CHIRURGIE II
CHIRURGIE III
CHIRURGIE IV
CHIRURGIE ONCOLOGICĂ
OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE I
OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE II
OFTALMOLOGIE
ORL
ORTOPEDIE-TRAUMATOLOGIE
UROLOGIE
MEDICINĂ DENTARĂ
CHIRURGIE CRANIO-MAXILO-FACIALĂ
ŞI URGENŢE ÎN STOMATOLOGIE II
CHIRURGIE ŞI IMPLANTOLOGIE
MAXILO-FACIALĂ
CHIRURGIE ORO-MAXILO-FACIALĂ I
PROTETICĂ DENTARĂ
 
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „IULIU HAŢIEGANU“ CLUJ-NAPOCA OFERTA DE CURSURI POSTUNIVERSITARE – ANUL UNIVERSITAR 2010–2011

- oct. 8, 2010

Informaţii generale

Condiţii de înscriere la cursurile de perfectionare:
1. Se pot înscrie numai absolvenţi ai unei forme de învăţământ superior;
2. La cursurile de pregătire în vederea obţinerii de atestate (studii complementare) se pot înscrie doar medici specialişti din domeniul corespunzător;
3. Achitarea integrală, anticipată a contravalorii cursului la casieria UMF „Iuliu Haţieganu“ din str. Victor Babeş nr. 8. Plata se poate face şi prin virament bancar în beneficiul UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca, cod fiscal: 4288047, număr de cont RO87TREZ216504601X007220 deschis la Trezoreria Cluj-Napoca, cu specificarea pe ordinul de plată a numelui cursantului, titlului cursului şi a numărului de ordine corespunzător cursului solicitat, conform datelor din oferta de cursuri;
4. Cursanţii au obligaţia de a-şi asigura la locul de muncă continuitatea activităţii pe perioada cursului; (...)

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „IULIU HAŢIEGANU“ CLUJ-NAPOCA OFERTA DE CURSURI POSTUNIVERSITARE – ANUL UNIVERSITAR 2010–2011

- oct. 1, 2010

Informaţii generale

Condiţii de înscriere la cursurile de perfectionare:
1. Se pot înscrie numai absolvenţi ai unei forme de învăţământ superior;
2. La cursurile de pregătire în vederea obţinerii de atestate (studii complementare) se pot înscrie doar medici specialişti din domeniul corespunzător;
3. Achitarea integrală, anticipată a contravalorii cursului la casieria UMF „Iuliu Haţieganu“ din str. Victor Babeş nr. 8. Plata se poate face şi prin virament bancar în beneficiul UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca, cod fiscal: 4288047, număr de cont RO87TREZ216504601X007220 deschis la Trezoreria Cluj-Napoca, cu specificarea pe ordinul de plată a numelui cursantului, titlului cursului şi a numărului de ordine corespunzător cursului solicitat, conform datelor din oferta de cursuri;
4. Cursanţii au obligaţia de a-şi asigura la locul de muncă continuitatea activităţii pe perioada cursului; (...)

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „IULIU HAŢIEGANU“ CLUJ-NAPOCA OFERTA DE CURSURI POSTUNIVERSITARE – ANUL UNIVERSITAR 2010-2011

- sept. 24, 2010

Card de sănătate, începând de anul viitor

- sept. 17, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Anul Chopin

de Dr. Raluca BULEA - sept. 17, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „IULIU HAŢIEGANU“ CLUJ-NAPOCA OFERTA DE CURSURI POSTUNIVERSITARE – ANUL UNIVERSITAR 2010-2011

- sept. 17, 2010

ANATOMIE PATOLOGICĂ
ANATOMIE ŞI EMBRIOLOGIE
ATI I
ATI II
BALNEOFIZIOTERAPIE ŞI RECUPERARE MEDICALĂ
BIOCHIMIE MEDICALĂ
BOLI INFECŢIOASE
CARDIOLOGIE – INSTITUTUL INIMII
CARDIOLOGIE – RECUPERARE
CENTRUL DE EDUCAŢIE ŞI CERCETARE ÎN ULTRASONOGRAFIE al Universităţii deMedicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca în colaborare cu Asociaţia Română pentru Studiul Ultrasonografiei Clinice şi Aplicative (ARSUS)
Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti PROGRAMUL TEMATIC AL CURSURILOR DE PERFECŢIONARE POSTUNIVERSITARE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2010/2011

- aug. 6, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa meidcală.
MEDICI MEDICINĂ GENERALĂ, MEDICINĂ DE FAMILIE ŞI MEDICINĂ DE URGENŢĂ
MEDICINĂ DENTARĂ
FARMACIE
 
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti PROGRAMUL TEMATIC AL CURSURILOR DE PERFECŢIONARE POSTUNIVERSITARE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2010/2011

- iul. 23, 2010

• RADIOTERAPIE ONCOLOGICĂ ŞI IMAGISTICĂ MEDICALĂ
• MEDICINĂ DE LABORATOR, BIOCHIMIE MEDICALĂ, GENETICĂ, MICROBIOLOGIE, PARAZITOLOGIE, TOXICOLOGIE, VIRUSOLOGIE, ANATOMIE
• MEDICI MEDICINĂ GENERALĂ, MEDICINĂ DE FAMILIE ŞI MEDICINĂ DE URGENŢĂ
Informaţii referitoare la posibile modificări privind tematica sau datele de desfăşurare a cursurilor de perfecţionare, precum şi înscrierile se fac la Rectoratul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti, Departamentul Postuniversitar, str. Dionisie Lupu nr. 37, sector 2, Bucureşti.
Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti PROGRAMUL TEMATIC AL CURSURILOR DE PERFECŢIONARE POSTUNIVERSITARE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2010/2011

- iul. 16, 2010

ORTOPEDIE-TRAUMATOLOGIE
UROLOGIE
PEDIATRIE
ANATOMIE PATOLOGICĂ
MEDICINĂ LEGALĂ
SĂNĂTATE PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT
RADIOLOGIE ŞI IMAGISTICĂ MEDICALĂ
RADIOTERAPIE ONCOLOGICĂ ŞI IMAGISTICĂ MEDICALĂ
Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti PROGRAMUL TEMATIC AL CURSURILOR DE PERFECŢIONARE POSTUNIVERSITARE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2010/2011

- iul. 9, 2010

CHIRURGIE TORACICĂ
NEUROCHIRURGIE
OFTALMOLOGIE
OTORINOLARINGOLOGIE
ORTOPEDIETRAUMATOLOGIE
Informaţii referitoare la posibile modificări privind tematica sau datele de desfăşurare a cursurilor de perfecţionare, precum şi înscrierile se fac la Rectoratul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti, Departamentul Postuniversitar, str. Dionisie Lupu nr. 37, sector 2, Bucureşti. (...)
Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti PROGRAMUL TEMATIC AL CURSURILOR DE PERFECŢIONARE POSTUNIVERSITARE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2010/2011

- iul. 2, 2010

RECUPERARE MEDICALĂ ŞI BALNEOLOGIE
REUMATOLOGIE
ANESTEZIE ŞI TERAPIE INTENSIVĂ
CHIRURGIE GENERALĂ
CHIRURGIE CARDIACĂ ŞI A VASELOR MARI ŞI CHIRURGIE VASCULARĂ
CHIRURGIE PLASTICĂ, MICROCHIRURGIE RECONSTRUCTIVĂ
CHIRURGIE ŞI ORTOPEDIE PEDIATRICĂ
CHIRURGIE TORACICĂ
Informaţii referitoare la posibile modificări privind tematica sau datele de desfăşurare a cursurilor de perfecţionare, precum şi înscrierile se fac la Rectoratul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti, Departamentul Postuniversitar, str. Dionisie Lupu nr. 37, sector 2, Bucureşti.
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti PROGRAMUL TEMATIC AL CURSURILOR DE PERFECŢIONARE POSTUNIVERSITARE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2010/2011

- iun. 25, 2010

CARDIOLOGIE
DERMATOVENEROLOGIE
DIABET ZAHARAT, NUTRIŢIE ŞI BOLI METABOLICE
ENDOCRINOLOGIE
EPIDEMIOLOGIE
EXPERTIZA MEDICALĂ A CAPACITĂŢII DE MUNCĂ
GASTROENTEROLOGIE
GERIATRIE ŞI GERONTOLOGIE
HEMATOLOGIE
IGIENĂ
MEDICINA INTERNĂ
MEDICINA MUNCII
MEDICINĂ SPORTIVĂ
NEFROLOGIE
NEUROLOGIE
NEUROLOGIE PEDIATRICĂ
ONCOLOGIE
PNEUMOLOGIE
PSIHIATRIE
PSIHIATRIE PEDIATRICĂ
RECUPERARE MEDICALĂ ŞI BALNEOLOGIE
Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti PROGRAMUL TEMATIC AL CURSURILOR DE PERFECŢIONARE POSTUNIVERSITARE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2010/2011

- iun. 18, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
MEDICINĂ
ALERGOLOGIE ŞI IMUNOLOGIE CLINICĂ
BOLI INFECŢIOASE
CARDIOLOGIE
 
TUBERCULOZA ÎN ANUL PLĂMÂNULUI

de Dr. Maria DRAGOTĂ - mai 21, 2010

    2010 – Anul plămânului şi SRP (Societatea Română de Pneumologie) – este titlul Editorialului semnat de Florin Mihălţan, din nr. 1/2010 al revistei PNEUMOLOGIA. Cititorii noştri cunosc acest subiect, din „Viaţa medicală“ nr. 11/19 martie a.c. „Este un semnal important de reuniune a eforturilor tuturor pneumologilor şi ale celorlalţi implicaţi în lupta împotriva afecţiunilor respiratorii pentru un control şi un tratament corect al acestor boli.“ Tuberculoza în România. Probleme şi soluţii – Elmira Ibraim şi colectivul de la Unitatea Centrală de Coordonare a Programului Naţional de Control al Tuberculozei (PNCT) semnalează punctele slabe: • reducerea marcată a scăderii anuale a numărului de cazuri de TB şi stagnarea ratei mortalităţii deficienţe în sistemul informatic de înregistrare şi raportare a datelor în cadrul PNCT lipsa resurselor financiare pentru asigurarea mentenanţei şi îmbunătăţirii sistemului monitorizare şi control insuficiente ale fenomenului de chimiorezistenţă micobacteriană lipsuri în asigurarea cu personal • deficienţe în asigurarea infrastructurii reţelei PNCT şi a aparaturii medicale necesare • deficienţe în asigurarea de medicamente (ce au condus la întreruperi de tratament) lipsa unui protocol recunoscut oficial pentru diagnosticul, tratamentul şi monitorizarea cazurilor cu dublă infecţie HIV-TB. (...)

2010 – Anul Plămânului

de Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN - mar. 19, 2010

     O ştire importantă a făcut înconjurul Pământului la sfârşitul anului trecut, ajungând şi în lumea pneumologilor români. 2010 este declarat, pe tot mapamondul „Anul Plămânului“. Anunţat la mai multe reuniuni mondiale şi europene, începând din decembrie 2009 (Congresul Uniunii Internaţionale Contra Tuberculozei şi Bolilor Pulmonare de la Cancun, Congresul ţărilor francofone de la Marsilia), acest an a fost decretat de mai multe asociaţii profesionale internaţionale – European Respiratory Society (ERS), American Thoracic Society etc. – ca fiind un semnal important de reunire a eforturilor tuturor pneumologilor şi ale celor implicaţi în lupta împotriva afecţiunilor respiratorii, pentru un control mai bun şi realizarea unui tratament corect al acestor boli. (...)
 
Va fi acesta anul stopării crizei şi în Sănătate?*

de Cristian HOTOBOC - feb. 12, 2010

Conform Bugetului aprobat pe anul 2010, acesta va fi „anul investiţiilor“, „anul stopării crizei“ etc. Dar nu şi în Sănătate! Anul 2009 s-a încheiat cu: protestul disperat al pacienţilor cronici ai sistemului sanitar românesc (care nu întrevăd nicio şansă de supravieţuire în anul 2010) un raport SAR (Societatea Academică din România, n. red.) care arată situaţia critică din domeniul sanitar în România o iniţiativă legislativă susţinută de întregul corp medical privind acordarea a 6% din PIB domeniului sănătăţii în anul 2010 protestul furnizorilor privaţi de servicii medicale împotriva încălcării legislaţiei din domeniu şi lipsei de transparenţă a autorităţilor provizorate la conducerea Ministerului Sănătăţii şi CNAS consumarea anticipată a bugetului anului 2010 şi un raport european despre sănătate care plasează ţara noastră pe ultimul loc în acest domeniu. (...)

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe