Câte din analizele prescrise în endocrinologie sunt de fapt irelevante? Multe, afirmă cu argumente dr. Dan Pereţianu, care de această dată îşi concentrează atenţia pe testosteronul liber, hormonul somatotrop hipofizar şi corticotropină.
Cât timp şi mai ales câţi bani se irosesc cu analize şi investigaţii medicale irelevante? În ceea ce priveşte endocrinologia şi specialităţile înrudite, răspunsul ne este oferit de dr. Dan Pereţianu.
România ocupă un nedorit prim loc, în Europa, la incidenţa sifilisului. Care sunt dificultăţile identificării persoanelor infectate, precum şi etapele diagnosticului de laborator al formei congenitale de boală, aflaţi în articolul semnat de dnii dr. Dan Ionescu, dr. Gabriel Ionescu şi conf. dr. Adrian Băncescu.
În perioada 31 octombrie – 3 noiembrie a.c., în Capitală, se va desfăşura al 19-lea Congres naţional de medicină de laborator, eveniment la care „Viaţa medicală“ este partener media principal. Temele în dezbatere şi progresele domeniului sunt prezentate de dl conf. dr. Manole Cojocaru, preşedintele Societăţii Române de Medicină de Laborator, în interviul realizat de dna Alina Boghiceanu.
PALMED, organizaţia reprezentativă a patronatului serviciilor paraclinice, atrage atenţia autorităţilor cu responsabilităţi în asigurarea asistenţei pentru sănătate, asupra situaţiei fără precedent în care se găsesc firmele care asigură sistemului sanitar românesc servicii de investigaţii paraclinice de laborator. (...)
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe