Experții au creat un robot umanoid care vorbește, se mișcă și simulează simptomele unui pacient cu traumatism cerebral.
Medicii de la Spitalul de Pediatrie „Sf. Maria” din Iaşi au efectuat o intervenţie chirurgicală de zece ore, în timpul căreia au replantat piciorul unei fete de 13 ani.
Un studiu recent arată că 54% dintre români sunt interesați de încheierea unei asigurări care acoperă spitalizarea în caz de accident sau boală, inclusiv COVID-19.
Medicul Gabriel Tatu-Chițoiu invită profesioniștii din domeniul medical în această seară la un webinar pe tema terapiei antitrombotice la pacienții cu AVC.
Estimările disponibile arată că în România au loc anual un număr de aproximativ 60.000-70.000 de accidente vasculare cerebrale. La nivel global, 1 adult din 4 cu vârsta peste 25 de ani va avea un accident vascular cerebral în timpul vieții.
Modelul „triplu-S” poate fi utilizat pentru a estima riscul absolut de rupere a unui anevrism cerebral, imediat după detectarea creșterii în dimensiuni a acestuia prin metode imagistice.
Cei zece pompieri buzoieni care au participat la stingerea incendiilor din Grecia au intervenit, în drum spre casă, la un accident rutier, acordând primul ajutor persoanei rănite.
Progresele din domeniul neuroimagisticii permit astăzi diagnosticarea cavernoamelor chiar înainte de examinarea histopatologică.
Peste 9.000 de medici au participat la cea de-a IX-a ediţie a conferinţei anuale a CMMB, desfășurată de data aceasta exclusiv online, pe parcursul a patru zile.
După publicarea raportului experților OMS, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății a cerut o nouă anchetă, în ipoteza unei posibile scăpări a virusului SARS-CoV-2, ca urmare a unui accident de laborator.
Deunăzi, am fost martorul unei întâmplări care m-a pus serios pe gânduri. Luaţi cu priorităţile, nu dăm întâietate compasiunii. Când mă gândesc la asta mi-e ciudă rău, tremur.
Comisia Europeană a aprobat o indicație suplimentară pentru clopidogrel, medicament folosit pentru reducerea accidentului vascular cerebral, infarctului miocardic și a decesului de cauze vasculare.
Ultimul an a fost și continuă să fie un an-limită pentru toți. Și limita din el nu e doar una de tip medical. Vedem asta din felul în care medicii nu mai fac faţă în a controla și clasifica realitatea.
Statisticile arată că unul din patru adulți va avea un accident vascular cerebral, dar faptul că suntem activi fizic ne poate ajuta să reducem acest risc.
AVC reprezintă a treia cauză de deces după afecţiunile cardiace şi neoplasme, iar costurile dizabilităţilor secundare acestuia sunt pe termen lung o povară considerabilă pentru bugetele statelor.
Activităţile recreaţionale din parcuri pot pune în pericol sănătatea copiilor și a tinerilor.
Săptămâna aceasta are loc cursul „Pacientul cu Fibrilație Atrială la camera de gardă: Ce? Cui? Cum?”. Mai multe informații despre unde vă puteți înscrie veți găsi mai jos.
Vă mai aduceţi aminte de „Faptul divers”, rubrica „Scânteii”? Ocupa o coloană întreagă, era inteligent redactată și, în câteva rânduri, era relatat un eveniment mai ieșit din comun petrecut în ţară.
În România a fost lansată o campanie națională de prevenție și educație privind Accidentul Vascular Cerebral (AVC). În țara noastră, rata de mortalitate prin AVC atinge 21,64%, iar la nivel național, este a doua cauză de deces după bolile cardiovasculare.
Din păcate, societatea noastră a pierdut cu totul simțul măsurii, al căii de mijloc, al capacității de a discerne, de a alege între adevăr și minciună, între virtual și realitate.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe