Vaccinarea în timpul sarcinii cu vaccin anti-COVID de tip ARNm s-a asociat cu mai puţine evenimente nefaste la nou-născuţi și cu o mortalitate neonatală mai mică.
A treia ediţie a evenimentului va avea loc în data de 24 februarie 2024, în intervalul orar 10.00 - 22.00, în incinta City Mall Târgu Mureş, şi va reuni reprezentanţi ai asociaţiilor studenţeşti din cadrul UMFST „G.E. Palade”.
Maratonul Resuscitării ediția a III-a, organizat la București, urmărește educarea cetățenilor privind importanța vitală a acordării primului ajutor în caz de stop cardiorespirator.
Iustin Butnariuc este student în ultimul an la Medicină Generală, la Iași, și ne-a trimis mai multe poeme cu tematică medicală. Acesta este unul dintre ele.
Clinicile și spitalele private din toată Europa pot înscrie, începând din 9 februarie și până pe 15 aprilie a.c., proiectele lor inovatoare pentru a participa la cea de-a treia ediție a Galei Europene a Spitalelor Private.
Alexandru Cristian este istoric și scriitor. Spune că are preocupări și în istoria medicinei. Ne-a trimis recent pentru „Doza de ficțiune” o poezie cu tente medicale, „ce se referă la emoția și misterul iubirii”.
Institutul Național de Sănătate publică a transmis în 6 februarie a.c. o informare privind situația cazurilor de malarie în România și subliniază încă o dată importanța schemei de vaccinare atunci când călătorim în afara țării.
Noile vaccinuri împotriva COVID-19 sunt eficiente în proporție de 54% în prevenirea simptomelor bolii, arată Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor – CDC – din Statele Unite ale Americii.
Teodora Matei ne-a trimis spre publicare, pentru rubrica „Doza de ficțiune”, mai multe poezii pe teme (oarecum) medicale. Aceasta este una dintre ele.
Diana Marinescu ne-a trimis pentru rubrica „Doza de ficțiune” o proză scurtă intitulată „Dans”. Lectură plăcută!
Săptămâna europeană de prevenție a cancerului de col uterin se desfășoară în penultima săptămână a lunii ianuarie.
Oana Borviz ne-a trimis pentru „Doza de ficțiune” un scurt text. Este jurnalist și are un blog unde scrie despre cărți. A scris flash fiction pentru revista „Laconic”. Scrie poezii pentru copii, iar în prezent lucrează la un roman.
Top Employer Institute recunoaște și recompensează calitatea în domeniul resurselor umane, al leadershipului și al managementului.
Medicul Simona Mihuțiu ne-a trimis înainte de Crăciun o poezie emoționantă, pentru rubrica noastră - Doza de ficțiune.
În ultimul număr din acest an al „Vieții medicale”, la rubrica „Doza de ficțiune” revine doctorița Sabina Sandu cu o poezie emoționantă.
Pe pagina de Facebook „Spitalul Virtual pentru Copii” medicul pediatru Mihai Craiu spune că 2024 vine cu vești bune în cee ace privește cea mai frecventă cauză a pneumoniei la sugari.
Tratamentul a fost calificat deja drept „terapie novatoare” de Agenţia americană a medicamentului (FDA).
Sabina Sandu ne-a trimis două poezii pentru rubrica noastră, „Doza de ficțiune”, inspirate din povestea bunicii sale care a avut boala Alzheimer. Aceasta este prima poezie. A doua, în numărul viitor al săptămânalului „Viața Medicală”.
Un copil în vârstă de 7 luni a decedat din cauza rujeolei, a anunţat, marţi, 12 decembrie, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).
Laura Stanciu revine la rubrica noastră, Doza de ficțiune, de data aceasta cu o poezie inedită, intitulată „Aritmii”.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe