Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca va organiza examen de admitere în ciclul universitar de licență, sesiunea septembrie 2023.
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș va organiza în septembrie a.c. o sesiune de admitere.
Orice revedere cu foștii colegi de facultate este un prilej de mare emoţie, dar și bucurie pentru participanţi. Promoţia 1993 de la UMF „Carol Davila” București a organizat un astfel de eveniment în luna iulie.
La UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca se lansează astăzi, 25 iulie, începând cu ora 13.00, cartea „Stimulatoarele cardiace. Noțiuni de bază”, semnată de dr. Horia Roșianu.
La programul de studiu Medicină, cinci candidați au fost admişi fără concurs, în calitate de olimpici cu performanţe recunoscute la concursuri naţionale şi internaţionale.
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti a organizat, duminică, 23 iulie, la Complexul Expoziţional ROMEXPO, examenul de admitere în ciclul de studii universitare de licenţă.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca organizează examen de admitere în ciclul universitar de licență, sesiunea iulie 2023.
Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova organizează concursul de admitere în perioada 23-26 iulie. Vă prezentăm situația cu numărul candidaților admiși la sesiunea iulie 2023.
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
Practica de vară a început la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” - UMFCD din București propune sistemului sanitar românesc implementarea unui ghid de comunicare extinsă.
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași va fi ales prin vot universal, direct și secret, potrivit rezultatelor referendumului care s-a desfășurat recent.
La Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara s-au înscris în total 1.597 de candidați pe 609 locuri disponibile, examenul de admitere urmând să aibă loc în perioada 21-23 iulie 2023.
Admiterea la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași va avea loc în 23 iulie a.c. Până la 16 iulie 2023 au avut loc înscrierile candidaților care vor să dea examen de admitere.
Un nou record al numărului de candidaţi a fost înregistrat la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București: 3.844 de candidați s-au înscris pentru admiterea în această unitate de învățământ.
Săptămâna trecută, la Cluj-Napoca, în cadrul Congresului Interdisciplinar de Medicină de Urgenţă, personalităţi de prestigiu, profesori, medici și experţi din România și din alte ţări și-au împărtășit experienţa.
Comisia Europeană a aprobat finanțarea pentru încă patru ani a alianței NeurotechEU, din care face parte și UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
Compartimentul dedicat pacienților septici din Clinica de Ortopedie-Traumatologie „Alexandru Rădulescu” a primit ieri, 6 iulie, primii pacienți, marcând astfel debutul activității medicale.
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București anunță o nouă ediție a Stress Congress.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe