Împreună cu grafica digitală, printarea 3D joacă un rol esenţial în domeniul medical, oferind soluţii moderne, precise și din ce în ce mai accesibile pentru educaţie medicală, tratament personalizat, cercetare medicală. De aici și interesul crescut al UMFCD pentru acest domeniu.
Proiectele au ca obiectiv creșterea capacității instituționale, a incluziunii sociale, susținerea societăților antreprenoriale ale studenților, corelarea ofertei educaționale cu cererea pieței muncii.
Medicalis – un congres internațional destinat studenților și tinerilor profesioniști din domeniul sănătății – a ajuns, în 2023, la cea dea 23-a ediţie.
Începem o rubrică nouă, menită să vină atât în ajutorul medicilor stomatologi, cât și al studenţilor din anul terminal de Stomatologie.
Cu ocazia sărbătoririi a 110 ani de la înființare, Academia de Studii Economice din București a premiat mai multe instituții de învățământ din România, printre care și UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.
La Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova se va desfășura, în perioada 6-9 aprilie, ediția a doua a congresului internațional Craiova Connects.
În perioada 27-31 martie 2023, Facultatea de Farmacie din cadrul UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a fost evaluată, la cererea facultății, de către Comisia de evaluare a CIDPHARMEF.
UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a organizat, în perioada 13-24 martie, cursul postuniversitar de ecocardiografie transesofagiană, desfășurat la Clinica de Cardiologie a Institutului Inimii „Niculae Stăncioiu”.
În perioada 6-8 aprilie, UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca organizează cursul postuniversitar intitulat „Curs de inițiere în chirurgia laparoscopică. Tehnici chirurgicale de bază”.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” anunță că în 7 aprilie va avea loc competiția de înot „Cupa Carol Davila”.
Marți, 28 martie, a avut loc un eveniment în premieră. Conf. dr. Florin Berghea a susținut, în fața a zeci de studenți, primul curs medical interactiv cu predare duală om - inteligență artificială.
Cea de-a XIV-a ediție a Simulării Examenului de Admitere la Facultatea de Stomatologie va avea loc în data de 6 mai, au anunțat reprezentanții UMF „Carol Davila”.
UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a anunțat apariția culegerii „Teste de biologie pentru admitere la facultate, ediția I, anul 2023”, Editura Medicală Universitară „Iuliu Hațieganu”.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București anunță că la finalul lunii martie va avea loc un eveniment important pentru studenții la Medicină Dentară.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca este singura universitate de profil din România inclusă în QS World University Rankings by Subject 2023.
Între 29 martie și 2 aprilie are loc cea de-a opta ediție a congresului pentru studenți MEDICS, organizat de Scientific Organisation of Medical Students (SOMS), sub egida UMF „Carol Davila”.
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” din București a anunțat că un medic din cadrul acestei instituții a ajutat la lansarea Societății Române de Sindrom Lynch.
Un nou loc pentru luat masa, conceput pentru studenții UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, dar și pentru cadrele didactice și personalul administrativ, a fost deschis miercuri, 22 martie.
Săptămâna trecută a avut loc evenimentul de decernare al Titlului „Doctor Honoris Causa” al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, profesorului doctor Christos Katsaros.
Scriitorul Mircea Cărtărescu a primit în 20 martie titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe