Personalităţi medicale din domeniul patologiilor cerebrovasculare s-au întâlnit la Cluj-Napoca, pentru a pune la punct un transfer de expertiză şi bune practici către sistemul medical românesc.
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis aseară un mesaj în cadrul deschiderii oficiale a Festivalului Internațional de Inovație în Tehnologii Medicale – SSIMA 2022.
Începând cu 1 septembrie, SCU „Sf. Pantelimon” Bucureşti îşi extinde oferta de servicii medicale, prin inaugurarea a două departamente în cadrul Laboratorului de radiologie şi imagistica medicală.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a declarat că de multe ori pacienţii sunt trataţi cu o atitudinie distantă, deşi ei au nevoie nu doar de tratamentul specific afecţiunilor lor, ci şi de empatie.
RENV este un pas înainte în sistemul de sănătate românesc și bătătorește calea pentru o digitalizare mai amplă a sistemului, așa cum este prevăzută și în Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă, la mai multe niveluri, până în anul 2026.
O pacientă cu hernie incizională gigantă a fost operată robotic prin cea mai modernă tehnică chirurgicală de reconstrucție a peretelui abdominal.
Spitalul „Victor Babeș” din Timişoara are un aparat unic în zona de vest a ţării, care permite identificarea modificărilor structurale la nivelul sistemului respirator.
România s-a alăturat statelor din întreaga lume în atingerea obiectivului OMS, acela de a elimina hepatitele virale, prin adoptarea Planului Cadru Național privind Controlul Hepatitelor Virale în România pentru Perioada 2019 – 2030.
În fiecare an, la 24 iulie, RASCI marchează Ziua Internațională a Îngrijirii Personale, pentru a atrage atenția asupra rolului pe care îngrijirea personală îl are în menținerea unei stări de sănătate optime.
În cadrul Sistemului Medical Modular de Izolare și Tratament (SMMIT) Timișoara persoanele infectate cu virusul SARS-COV-2 se pot prezenta fără bilet de trimitere.
În județul Timiș, prefectul a cerut redeschiderea Sistemului Modular Medical al Spitalului Militar, după creşterea numărului cazurilor de COVID-19.
Ministrul spune că va fi aplicat scenariul din valul anterior, care a permis spitalelor să rămână funcţionale, permițând accesul la asistență medicală și a pacienților cu alte patologii.
Peste 1.500 de substanţe care contribuie la creșterea incidenţei unor afecţiuni, precum cancerele tiroidiene, obezitatea sau diabetul zaharat, au atras atenţia experţilor reuniţi la Milano, acolo unde a fost lansată și Ziua Europeană a Hormonilor.
S-au aprobat noile reguli pentru ocuparea posturilor de conducere în sistemul de sănătate, cu scopul de a crește capacitatea managerială și administrativă.
Marți, 5 iulie, Raed Arafat a primit premiul „Waterfall Global Award for Health Sectors” pentru munca depusă în dezvoltarea sistemului de urgență.
Un studiu recent a scos la iveală că efectul screeningul în cancerul de sân este în declin.
Prin declanșarea nevricoasă, de „cod portocaliu” sau „cod roșu” la o simplă ploaie de vară, ca și cum s-ar porni potopul, nu facem decât să desensibilizăm lumea, respectiv să decredibilizăm RO-ALERT.
Executivul a aprobat metodologia de raportare şi circuitul informaţional în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări, stabilind și cuantumul amenzilor pentru neînregistrarea datelor în RENV.
Cu ocazia Zilei Internaționale a Medicului de Familie, Adela Cojan, președintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a transmis un mesaj tuturor medicilor de familie din România.
Guvernul României a aprobat astăzi, 18 mai, proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea metodologiei de raportare și a circuitului informațional în Registrul Electronic Național de Vaccinări.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe