Medicul pneumolog Ali Cranta spune că spitalele de pneumologie sunt suport COVID sau COVID, ceea ce îngreunează foarte mult învestigațiile privind alte afecțiuni pulmonare, care nu pot fi realizate în ambulatoriu.
Cazul este unul particular prin debutul tardiv al unei forme severe de astm eozinofilic, corticodependent, la o pacientă care asociază polipoză nazală.
O echipă formată din 34 de medici a conceput o nouă ediție a volumului „Tratat de pneumologie pentru medicii rezidenți”.
Profesorul Florin Mihălţan, ca pneumolog, a scris în numărul din 26 februarie al ziarului un articol important, dar care mi s-a părut puţin pesimist.
Pandemia a pus presiune pe toate guvernele, autorităţile și locuitorii planetei. Sistemele sanitare au scârţâit din toate încheieturile, însă în toată această tevatură au existat și aspecte benefice.
La 25 noiembrie a avut loc webinarul cu tema „Medicina stilului de viaţă și bolile cronice – prevenţie și tratament”. Subiectele abordate au vizat stilul de viaţă în diferite afecţiuni.
Cancerul pulmonar este una dintre cele mai frecvente și mortale forme de cancer, dar povestea pacientului cu această boală poate fi plină de speranță cu o diagnosticare mai rapidă și un acces la tratament din primele stadii.
Societatea Română de Pneumologie a demarat în 18 noiembrie, chiar de Ziua Mondială a Bronhopneumopatiei Obstructive Cronice (BPOC), o nouă campanie de informare și educare a publicului larg.
Cel de-al 26-lea Congres Național al Societății Române de Pneumologie, organizat în premieră online pe platforma congres-srp.ro, se desfășoară până duminică, 8 noiembrie, inclusiv.
Societatea Română de Pneumologie a anunțat că în perioada 4-8 noiembrie 2020 va avea loc cel de-al 26-lea Congres Naţional al Societăţii Române de Pneumologie. Evenimentul va avea loc în premieră în mediul online online.
Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Timişoara a crescut capacitatea de internare a pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus.
Patru aparate de tip EKG (electrocardiograf) portabile au fost donate Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Doctor Victor Babeş” din Timişoara.
Societatea Română de Pneumologie își anunță colegii că o importantă societatea profesională este în căutare de medici cu experiență în triajul pacienților cu COVID-19.
Societatea Română de Pneumologie anunță că în perioada 24-26 septembrie 2020 se desfășoară o nouă manifestare ştiinţifică reprezentativă, în mediul online.
Societatea Română de Pneumologie a anunțat ieri că va organiza, în perioada 14-18 septembrie 2020, un curs postuniversitar intitulat „Reabilitarea pulmonară, salinoterapia și climatoterapia”. Cursul va avea loc online.
OMS celebrează Ziua Mondială fără Tutun și anul acesta, la 31 mai. Cu acest prilej, experții Societății Române de Pneumologie reamintesc efectele nocive ale produselor din tutun și ale fumatului pasiv.
Ziua Mondiala a Astmului, marcată în fiecare an în 5 mai, este organizată de Iniţiativa Globală pentru Astm (GINA, Global Initiative for Asthma), pentru a crește gradul de conștientizare asupra astmului și a îngrijirii pacienților cu această boală.
Secţiunea de Bronhologie a Societății Române de Pneumologie (SRP) a dat publicității astăzi un ghid ce conține mai multe recomandări făcute de specialiștii SRP în privința efectuării bronhoscopiei în contextul actual al pandemiei de COVID-19 în țara noastră.
Timp de două zile, în perioada 20-21 februarie 2020, Bucureștiul a fost conectat la alte trei centre de pneumologie europene (Bruxelles, Roma, Hamburg), în cadrul unui curs ERS privind afecțiunile respiratorii cronice. Numărul participanților a fost peste 2.000.
Părinții trebuie să înțeleagă, mai ales dacă vin cu copilul la medicul pneumolog pediatru, că astmul este o boală cronică. Din păcate, impactul psihologic al unui diagnostic de astm este unul uriaș, iar părinții au nevoie de până la 6 luni pentru a-l accepta.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe