Premierul maghiar, Viktor Orban, a anunțat că doi studenţi iranieni aflaţi în Ungaria sunt infectaţi cu noul coronavirus, acestea fiind primele cazuri de infectare cu COVID-19 confirmate din ţară.
În România a fost confirmat al șaselea caz de coronavirus, în aceeași zi în care s-a confirmat cel de-al cincilea român cu COVID-19.
O posibilă țintă pentru medicamente a fost identificată în recent descoperita proteină a virusului SARS-CoV-2, cel care cauzează boala descoperită în 2019 și numită COVID-19.
Un grup ce cercetători din China au prezentat, într-o publicație de specialitate, caracteristicile clinice ale pacienților infectați cu coronavirus. Astfel, pentru a înțelege evoluția virusului, persoanele infectate au fost îndeaproape monitorizate.
Pe fondul unui număr din ce în ce mai mare al cazurilor confirmate de infecție cu noul coronavirus, în peste 60 de țări din lume, oamenii de știință își pun întrebări legate de impactul la nivel psihologic pe care îl poate avea carantina asupra pacienților cu COVID-19.
România se află printre țările cu un nivel mediu de pregătire pentru o eventuală epidemie, cum ar fi cea provocată de COVID-19, arată un infografic publicat de Statista.
Un spital din Galați va avea aparat pentru depistarea coronavirusului și va fi singura unitate medicală din sud-estul țării care va putea face teste pentru identificarea virusului.
Una dintre marile firme de livrări de alimente ia măsuri de siguranță împotriva COVID-19 și formulează recomandări atât pentru clienții aplicației, cât și pentru livratori și restaurantele partenere.
Un tratament obișnuit cu clorochină, un medicament folosit frecvent împotriva malariei, a arătat semne de eficiență împotriva COVID-19, a spus Didier Raoult, directorul Institut Méditerranée Infection din Marsilia.
Șefa Direcției de Sănătate Publică (DSP) Gorj, Carmen Ivanov, a fost demisă astăzi de ministrul Sănătății, Victor Costache, după ce nu a respectat procedurile instituirii carantinei și a trimis date inexacte despre COVID-19.
Șapte decese și peste 220 de infecții cu noul coronavirus au fost înregistrate recent în nordul Italiei, conform Reuters, fiind impuse măsuri urgente pentru controlul transmiterii infecției virale.
Apariția epidemiei cu noul coronavirus – 2019-NCoV – a adus, din nou, în discuție utilizarea termografelor (camere video în infraroșu) în screening-ul aeroportuar.
Recent, ministrul Sănătății, Victor Costache, a dat publicității detalii despre primul caz de coronavirus confirmat oficial în România. Autoritățile au dat câteva detalii și despre starea lui de sănătate.
Autoritățile anunță că a fost operaționalizată linia TelVerde destinată cetățenilor care doresc informații legate de prevenirea infectării cu coronavirus.
Boala cauzată de infecția cu noul coronavirus din China a primit un nume oficial, COVID-19. Potrivit specialiștilor, modul în care este înțeleasă în prezent răspândirea virusului care duce la COVID-19 se bazează în mare parte pe ceea ce se știe despre coronavirusurile similare cu cel din China.
Este panică în Italia, țara cu cea mai mare comunitate de români. Numărul persoanelor infectate cu coronavirus a crescut la 270, iar 7 persoane au decedat, transmite CNN. Redacția Viața Medicală a luat legătura cu un medic român care activează într-un spital din Italia, unde au fost confirmate mai multe cazuri de coronavirus.
CNSCBT a publicat azi, 24 februarie 2020, definiția de caz pentru infecțiile cu COVID-19, conform cu update-ul organismelor europene.
Printre declarațiile inedite ale oficialilor OMS, în ceea ce privește evoluția epidemiei de coronavirus (redenumit Covid-2019), cea care, probabil, a ridicat mai mult decât o sprânceană, se referă la caracterul „infodemic” al evenimentelor.
Nu există nicio dovadă a infecției intrauterine cauzate de transmiterea noului coronavirus la femeile care au dezvoltat sindromul respirator acut 2019-nCoV în ultimul trimestru al sarcinii, potrivit unei cercetări publicate de „The Lancet”.
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” nu va putea produce un vaccin gripal mai devreme de 7- 8 ani, a precizat locțiitorul comandantului instituţiei, colonelul Dragoș-Alexandru Necula.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe