Asociația Profesională a Medicilor din Ambulator subliniază că reforma reală începe cu recunoașterea muncii medicilor și finanțarea echitabilă a ambulatoriului.
În anii următori finanțarea spitalelor va fi regândită în funcție de costurile reale ale intervențiilor raportate pentru decontare. Tariful pe caz rezolvat va fi și el recalculat.
Numărul total de dizabilități, boli și decese premature cauzate de afecțiuni neurologice a crescut cu 18% din 1990, atrag atenția specialiștii, în contextul Zilei Mondiale a Creierului.
Ministerul Sănătății nu va mai plăti salariile medicilor care fac rezidențiatul în clinici private.
Campania se intitulează „Informează-te! Implică-te! Alege soluția potrivită pentru tine!”.
Ministrul Sănătății a anunțat că vor intra în vigoare unele măsuri cu efect imediat, care vor schimba în bine fața sistemului de sănătate.
Președintele UPIMF dr. Koussini Alina ne-a trimis un drept la replică la declarațiile ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete.
Presa locală a relatat recent că mai mulţi pacienţi cu afecţiuni neuropsihiatrice au fost ţinuţi în condiţii improprii, în plin soare, ore în şir, din cauza unor probleme birocratice.
Caietul de sarcini pentru digitalizarea activității Ministerului Sănătății se află în consultare publică pentru zece zile. Bugetul estimat al proiectului este de 30 de milioane de euro.
Ministrul Sănătății a trimis Corpul de control în teritoriu pentru a verifica situația concediilor medicale, după ce a observat o acumulare a concediilor medicale în apropiere de sărbătorile legale și perioade de week-end.
Starea psihică a personalului medical ar trebui să fie abordată cu mai multă atenție, întrucât această categorie profesională este mult mai expusă la burnout, crede Elena Chiriac, psiholog clinician.
Deși astmul poate fi controlat eficient prin tratamente moderne, milioane de pacienți din lume încă nu au acces la medicamentele de care au nevoie.
Deputat PSD de Prahova și președintele Comisiei de Sănătate din cadrul Camerei Deputaților, Alexandru Rogobete ocupă funcția de ministru al Sănătății în guvernul condus de Ilie Bolojan.
Viitorii medici se vor putea înscrie în programele de studii complementare încă din timpul rezidențiatului, informează Ministerul Sănătății.
România are nevoie de implementarea metodologiei unitare de calcul a costurilor serviciilor spitalicești, elaborată în cadrul proiectului CaPeSSCoSt. Aceasta se află în transparență decizională de peste un an jumătate.
Deschiderea oficială a conferinței „Zilele Medicale și Științifice ale Institutului Oncologic București «Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu»” a avut loc în această dimineață, în Amfiteatrul Institutului Oncologic București.
Aproximativ 30% din populația lumii are steatoza hepatică asociată cu disfuncție metabolică (MASLD), atrag atenția specialiștii de Ziua Mondială a Bolii Ficatului Gras.
Fostul ministru al Sănătății și manager al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, Sorina Pintea, a fost condamnată definitiv la 3 ani și 6 luni de închisoare.
Universitatea Babeș-Bolyai a inaugurat Facultatea de Științe Medicale și ale Sănătății. Pentru primul an de studiu, care va începe în această toamnă, cifra de școlarizare este cuprinsă între 200 și 300 de studenți.
Produsele din tutun și nicotină, promovate adesea sub forma unor gadgeturi inofensive, ascund riscuri grave asupra sănătății copiilor, a atras atenția prof. dr. Florin Mihălțan, președintele Societății Române de Pneumologie.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe