Doctorul Ygrec – un pseudonim devenit aproape un sigiliu în lumea medicală a începutului de secol XX.
Publicarea unui text de debut este, pentru orice aspirant la condeiul publicistic, un moment de o semnificație aparte.
Trăirea autentică nu este doar despre a supraviețui, ci despre a savura.
Există legături care se întind dincolo de timp, care se rescriu în detalii mărunte, în pagini de arhivă, în nume care reapar atunci când nici nu le mai cauți. Așa s-a întâmplat și acum.
L-am cunoscut într-o perioadă când a fi medic și, cu atât mai mult, chirurg în România, nu era deloc ușor. Când greutățile și neajunsurile erau depășite prin empatie, dragoste de semeni și iscusința mâinilor.
Gala Naţională „Scriitorii Anului” de la Iași, iniţial un prilej de celebrare solemnă, s-a transformat într-o poveste dramatică și, în același timp, profund umană.
Dacă medicii ar fi la fel de la curent cu evoluţia medicinei precum microbiștii cu fotbalul, sistemul sanitar ar arăta cu totul altfel.
Egofobia este o formă de anxietate extremă legată de sine, care se manifestă prin frică sau repulsie față de propria identitate sau personalitate.
Într-un fragment din cartea „Portret în oglinzi paralele” (Editura Junimea, Iași, 1989), regretatul psihiatru, istoric al medicinei și scriitor Constantin Romanescu, deschide o fereastră.
Este esenţial să fim conștienţi de puterea pe care limbajul o are în modelarea gândirii noastre și să nu uităm că, uneori, metaforele pe care le alegem ne pot transforma nu doar vocabularul, ci și însăși înţelegerea realităţii.
În cartea sa recentă, „Determinat. O știință a vieții fără liber arbitru” (Editura Publica, București, 2024), Robert M. Sapolsky aduce în prim-plan o dezbatere intensă.
Cum să transformi auto-reflecția dintr-o capcană a vinovăției într-o unealtă a creșterii personale, în condițiile în care, de obicei, o persoană singură își pune multe întrebări.
Povestea mea nu e doar aceea a unui „accident” de concepţie, ci a unui om care și-a găsit puterea de a-și rescrie propria naraţiune.
Pe aleile universității, la ora prânzului, două studente discutau aprins. Agitația lor trăda o uimire amestecată cu revoltă. „Fată, cum să doarmă cu mă-sa? Pe bune?”, a exclamat una dintre ele, vocea sa tăind zgomotul de fundal.
„Televiziunea mea”, produsă de TVR Iași (regia: Violeta Gorgos), este un concept inedit, o platformă unică.
Unii sunt atât de transparenţi cu semenii lor încât admit că au un schelet în dulap. Și nu este vorba de vreo metaforă, ci, de-a dreptul, este realitate.
Anul trecut am descoperit un autor, uscăţiv la trup, cu tristeţea impregnată adânc în priviri, dar cu un anume magnetism care atrăgea doamnele precum flacăra atrage fluturii.
Declaraţiile Cameliei Voinea după scandalul medaliilor olimpice la gimnastică, dar și altele făcute anterior par a contura portretul unei mame narcisice.
Dacă vom privi atent corpurile sportivilor, de-a lungul zecilor de ani de participare în competiţiile semnificative, vom vedea, în ultima perioadă, trupuri foarte specializate, bine nișate ramurii în care activează.
Luarea în derâdere a sportivilor și a evenimentelor sportive reflectă nemulţumirile pe care cel care ridiculizează le are faţă de propriul trup.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe