Președintele Comisiei juridice de la Camera Deputaților a depus la Senat un proiect de lege potrivit căruia tratamentele stomatologice pentru copiii cu tulburări din spectrul autist ar urma să fie gratuite.
Aspectele generale legate de sterilizarea în spitale sunt detaliate în Ordinul nr. 1761 din 3 septembrie 2021.
Federația „Solidaritatea Sanitară” și Federația Sanitas au participat, pe 9 august, la analiza proiectului de lege a salarizării, realizat de către cele două organizații sindicale reprezentative împreună cu Ministerul Sănătății.
Într-o discuţie cu un profesionist al sectorului medical, am aflat că acesta nu era de acord ca pacienţii internaţi în secţia pe care o conducea să fie vizitaţi de aparţinători.
Duma de Stat a Rusiei (camera inferioară a parlamentului rus ) a adoptat pe 14 iulie o lege care interzice operațiile de schimbare de sex şi, în special, adoptarea copiilor de către persoanele transsexuale.
Mai mulți parlamentari, printre care Gigel Ştirbu şi senatoarea Nicoleta Pauliuc, au depus un proiect legislativ de modificare a Legii audiovizualului nr.504/2002, cât şi pentru completarea Legii nr.148/2000 privind publicitatea.
Se dorește o mai bună protejare a acestei categorii profesionale împotriva riscurilor de abuz şi exploatare, conform unei declaraţii semnate de miniştrii Muncii, Sănătății și Justiţiei.
În cererea de reexaminare la Senat, s-a atras atenţia că legea trimisă la promulgare, în articolele referitoare la farmaciile universitare, creează „o situaţie de insecuritate juridică”.
Asiguraţii vor avea dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav de până la 12 ani, conform unei legi promulgate, joi, de Preşedintele Klaus Iohannis.
Textul propus în iunie 2022 de Comisia Europeană prevede reducerea la jumătate, până în 2030, a utilizării pesticidelor chimice în UE, comparativ cu perioada 2015-2017.
Un proiect de lege modifică Legea nr.263/2010, pentru persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare și pot beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare, fără penalizare.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea prin care li se acordă bolnavilor din România dreptul la medicină personalizată.
Peste 150 de organizații semnalează faptul că micuții cu cerințe educaționale speciale (CES) sunt condamnați la excludere din învățământul de masă, conform art. 68 alin. (11) din proiectul de lege a educației.
Guvernul australian a anunţat că intenţionează să interzică vaparea în scop recreaţional, vânzarea acestor produse fiind permisă doar persoanelor care încearcă astfel să renunţe la fumat.
Curtea Supremă a Statelor Unite blochează restricţiile solicitate de curţile inferioare privind accesul la mifepriston. Însă acesta va fi supus unor reguli.
Un judecător federal din Texas a suspendat, la 7 aprilie, decizia FDA prin care Administraţia pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite aproba mifepriston pentru inducerea avortului. Mifepriston a fost aprobat în acest scop în SUA acum peste 20 de ani.
Recent, legiuitorul a decis modificarea legii care reglementează drepturile pacienţilor. Modificarea vizează completarea articolului 24 din lege, cu patru alineate noi, referitoare la comunicarea informaţiilor medicale după decesul pacientului.
Toţi operatorii economici de pe pieţele de servicii medicale din România sunt supuși unor presiuni legislative în veșnică schimbare. Modificările frecvente și semnificative conduc uneori la contradicţii flagrante între actele normative în vigoare.
Ieri a fost promulgată o lege conform căreia organizaţiile non-profit care construiesc sau reabilitează spitale vor beneficia de scutiri indirecte de TVA.
Asistenţii persoanelor cu handicap ar putea fi plătiţi integral de la bugetul de stat, prevede o propunere legislativă depusă la Parlament, pentru modificarea Legii nr.448/2006.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe