Când medicii români (dar, parcă, numai ei?), cu sufletul strepezit de iarba verde de acasă şi cu visele aninate de şaua de vânt a cailor (tot verzi!) de pe pereţii lumii cu frunze verde-pal, suav ademenitoare, răspund strigătului disperat din cele patru zări (de fapt, cam trei)...
La National Geographic se transmite „Planeta la control“. Şi controlul, de data asta, se face la gloanţe. Se prezintă tipuri de arme şi tipuri de gloanţe. Puşti cu ţevi mai scurte sau mai lungi, pistoale de diferite calibre şi formate. Cu puşca tragi de departe, cu pistolul te aperi când răufăcătorul e undeva pe aproape. (...)
Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
Articolul îl puteţi citi în săptămânalul nostru, Viaţa medicală.
Un serial poliţist făcut parcă anume ca să-i educe pe necunoscători. În ale justiţiei şi în ale criminalilor. Poliţiştii, avocaţii, procurorii, judecătorii sunt şi ei oameni. Care învaţă din greşeli. Greşeli omeneşti care pot fi mortale. (...)
Articolul îl puteţi citi în săptămânalul nostru, Viaţa medicală.
Una se numeşte Carmen, alta Alexandra. Au abordat, separat, două subiecte care, după tradiţie, nu merg deloc scrise pe aceeaşi coală de hârtie. Pentru că unul este despre closetele publice şi celălalt despre felul în care noi, publicul, noi electoratul, ar trebui să ne alegem conducătorii. (...)
Madonna şi praful. Madonna şi huiduielile. Maestrul crede că huiduielile au fost bine-venite. Adică binemeritate. Pentru că Madonna ne-a făcut discriminatori de romi. (...)
REVISTA ROMĂNĂ DE BIOETICĂ este o realizare excepţională atât prin faptul că există, cât şi prin ceea ce vrea şi poate să facă. (...)
Oreste cel aparent neras, pierdut în senzaţii, atitudini şi sintagme paranormale, gazdă bună pentru cercetătorii cu preocupări mai puţin obişnuite dar nu lipsite de mister şi, deci, de atractivitate, este acum invitat la Antena 2 să „analizeze“ vedetele zilei. Nu, el nu vrea să le judece. (...)
Suntem invitaţi, prin acest volum, să facem o călătorie în Cosmosul uman al poeziei lui Victor Săhleanu, medic, cercetător, profesor, scriitor, cel care, însetat de cunoaştere, a căutat să înţeleagă „ce este omul“ şi calea pe care trebuie să o urmeze pentru a putea aspira la înţelepciune. (...)
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, prof. dr. Irinel Popescu, răspunde întrebărilor Mariei Coman pe postul de televiziune Antena 3. Titlul discuţiei: „Sănătate pe bani“. (...)
Cartea pe care o prezentăm a fost concepută şi elaborată în 22 de ani, din 1976 până în 1998, când a fost publicată în Spania, şi se bazează pe o experienţă chirurgicală de peste 30 de ani, în care – arată autorul ei – aplicând noesiterapia, sistemul imunitar al pacienţilor s-a dovedit în stare să scurteze la maximum convalescenţa şi să reducă la zero infecţiile postoperatorii, pe baza „reacţiei biologice pozitive“ (RBP). (...)
La propriu şi la figurat. Sau, poate, în ambele cazuri la propriu. Primul caz e un documentar TV despre plante – porumb, bumbac, roşii, rapiţă, cartofi, soia – modificate genetic, iar al doilea e un film despre un evadat din închisoare care dă o spargere la o bancă, ia un ostatic şi fuge. De poliţie fuge şi de criminalul din el. (...)
Dacă în Antichitate un filosof umbla cu lumânarea aprinsă prin piaţă şi le explica nedumeriţilor că el caută cu înfrigurare un om, o stare oarecum similară poate să-l încerce astăzi pe cel care caută cu telecomanda activată – umor. În locul unui divertisment sănătos, despre care specialiştii spun că e factor antistres, că este echivalent în sănătate cu o sesiune de jogging, poţi auzi vorbe trase de păr şi râsete la comandă, înregistrate sau live, pentru eventualitatea că ai uitat cum se râde. (...)
Biografia profesorului Dan Setlacec este una exemplară pentru un model de muncă, seriozitate şi cinste. S-a născut la 2 octombrie 1921, în Bucureşti. (...)
Asociaţia Medicilor Pensionari Sibiu, organizaţie nonprofit vă adresează rugămintea de a include în lista „scutirilor de plată pentru tichetele de sănătate“ şi personalul medico-sanitar aflat la pensie. (...)
Se poartă o discuţie captivantă, neacademică, dar cu incitante profunzimi, între doi reprezentanţi ai unor generaţii deosebite ca vârstă şi formaţie. Moderatorul e tânăr, subţire, de o gravitate ieşită din comun în contextul telegenic actual, prietenos şi dornic să afle – plin de consideraţie – opiniile celuilalt, bun cunoscător al subiectului în discuţie. (...)
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe