Moderna a primit autorizaţia Agenției americane a medicamentului FDA pentru utilizarea în regim de urgenţă a vaccinului booster bivalent COVID-19 la copii şi adolescenţi cu vârste între 6 şi 17 ani.
Compania producătoare speră să lanseze noul medicament pe piaţa americană în primul trimestru al anului 2023.
Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA a aprobat o terapie genică pentru tratamentul pacienților cu adrenoleucodistrofie cerebrală.
O nouă substanță împotriva ridurilor, cu o durată mai mare a eficienței, a fost aprobată de FDA în SUA.
Administraţia pentru Controlul Alimentelor și Medicamentelor din SUA (FDA) a aprobat săptămâna trecută primul medicament destinat repigmentării pielii pacienţilor cu vitiligo generalizat, nesegmental.
Produsul realizat de UpLyft le permite pacienților cu mobilitate scăzută să se poată muta singuri din pat în căruciorul cu rotile în mai puțin de un minut.
Amazon dezvoltă vaccinuri împotriva cancerului, în parteneriat cu Fred Hutchinson Cancer Center, cu sediul în Seattle.
Membrii unui comitet consultativ din cadrul Agenției americane a medicamentului FDA au dat un aviz favorabil vaccinării anti-COVID a copiilor cu vârste de peste șase luni.
Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din Statele Unite ale Americii a aprobat recent un medicament pentru creșterea părului care tratează atât alopecia, cât și COVID-19.
FDA şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la riscul de miocardită posibil asociat vaccinului Novavax, înaintea unei reuniuni a experţilor care urmează să se pronunţe săptămâna viitoare asupra autorizării acestui produs în Statele Unite.
Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA a autorizat utilizarea unei doze booster de vaccin Pfizer împotriva COVID-19 la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani.
Agenţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a aprobat un nou tip de medicament antidiabetic, ce are potențialul de a lupta și împotriva obezității.
Agenția americană a medicamentului FDA limitează utilizarea serului anti-COVID de la Johnson&Johnson, după evaluarea riscului ca cei vaccinați să dezvolte tulburări rare, dar grave, de colagulare.
Recent, FDA a înaintat o propunere pentru a opri comercializarea ţigărilor cu mentol și a trabucurilor cu arome.
FDA a acordat autorizaţie de urgenţă primului test de respiraţie ce vizează detectarea infecţiei cu SARS-CoV-2. Acesta identifică în aerul expirat componente chimice asociate infecţiei cu acest virus.
Agenţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a aprobat utilizarea în regim de urgență pentru primul dispozitiv care poate detecta COVID-19 în probe de aer din respirație.
Un studiu recent arată că îndulcitorii artificiali sunt corelați cu un risc cu 13% mai mare de a dezvolta cancer.
Compania Roche a declarat că agenţia americană pentru medicamente a acordat statutul de evaluare prioritară medicamentului tocilizumab, destinat pacienţilor spitalizaţi cu COVID.
FDA a autorizat marţi cel de-al doilea booster pentru două dintre cele mai utilizate vaccinuri anti-COVID din lume, Pfizer-BioNTech şi Moderna, pentru persoanele de peste 50 de ani.
Producătorul de tehnologie medicală Senseonics din Maryland, Statele Unite ale Americii, a obținut aprobarea FDA pentru un sistem de monitorizare continuă a glicemiei.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe