Sunt Valentin Pantea, medic primar Medicină de Familie undeva la ţară, în Bicăcel, judeţul Bihor, și vă propun o serie de povești medicale cu parfum local.
Mai mulți medici de la Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco” din Chișinău au fost surprinși la un eveniment dedicat aniversării a celor 36 de ani de la fondarea instituției fără măști de protecție.
Deși alcoolul reprezintă o parte importantă din cultura oamenilor de pe tot globul, este extrem de important ca lumea să fie informată despre impactul consumului de alcool asupra sănătăţii.
„Cadavrul Viu” nu este de fapt drama unui om, ci a unei întregi generaţii, care nu a mai putut suporta constrângerile societăţii respective.
Chirurgia colorectală de urgenţă în cancerul colonic se asociază cu o creștere a mortalităţii postoperatorii, legată de stadiul bolii.
Tuberculoza abdominală trebuie luată în considerare la pacienţii infectaţi cu HIV cu acuze abdominale. Diagnosticul este dificil de stabilit în perioada preoperatorie, iar la momentul internării boala este deja în faza complicaţiilor.
Erorile medicale sunt mai evidente, dar nu neapărat mai evitabile, atunci când apar în specialităţile chirurgicale. O readucere a fenomenului în atenţia tuturor specialiștilor are drept scop diminuarea gravităţii evenimentelor adverse.
În condiţiile unei aderenţe scăzute la tratamentul astmului, rezultatele studiilor recente sugerează folosirea combinaţiei budesonid-formoterol, la nevoie, în loc de formoterol, pentru un control mai bun al simptomatologiei.
Profesorul Voyno-Yasenetsky este unul dintre întemeietorii anesteziei regionale și ai chirurgiei septice.
Atenuarea răspunsului inflamator sistemic din sepsis, însoţit de dezechilibru homeostatic, reprezintă una dintre direcţiile de cercetare, cu implicaţii complexe.
Deși este o sursă de stres, conflictul, dacă este abordat într-un mod constructiv, poate duce la un progres în modul de a înţelege și a soluţiona o problemă și la o creștere a performanţei echipei și a fiecăruia dintre cei implicaţi.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe