Inteligenţa artificială a înregistrat cea mai mare creștere în anul 2021 în Top 10 Inovaţii și Trenduri în sănătate, a arătat dr. Marcel-Alexandru Găină în cadrul Conferinţei Naţionale de Psihiatrie, desfășurată online în intervalul 14-17 iulie.

Realitatea virtuală (RV) este deja folosită în tratarea unor probleme de sănătate mintală, precum depresia, fobiile sau diverse tipuri de adicţii, printre care cea de alcool.

În cazul dependenţei de alcool, cea mai mare provocare nu este dată de instaurarea abstinenţei, ci de menţinerea acesteia. Iar asta, întrucât este dificil pentru un pacient fragil să adopte un set de valori și principii pe care să le aplice în lumea reală, după externarea din spital și trecerea prin psihoterapie.

De aceea, spune doctorul Găină, RV este la ora actuală cea mai bună tehnică de a-i induce pacientului pofta de alcool și de a-l determina să se desensibilizeze treptat. Potrivit medicului, transa este mult mai ușor de indus prin RV, deoarece se poate construi cu exactitate mediul preferat de pacient.

Expunere graduală la stimuli

Pe măsură ce utilizatorul se va obișnui cu mediul virtual la care este expus, principalul aspect urmărit este ca acesta să poată să manipuleze acel mediu. Prin cuantificarea manifestărilor psihosomatice se poate stabili intensitatea expunerii la diferiţi stimuli, astfel crescând și complianţa pacientului la terapie, dar și eficienţa expunerii graduale.

De exemplu, în cazul dependenţei de alcool, pacientul este transpus într-un bar, unde poate să-și creeze băutura favorită, după criteriile cele mai subiective. De fiecare dată, în expunerea la orice stimul există un șoc pentru pacient, când observă că alcoolul a indus o creștere semnificativă a tensiunii arteriale sau că a determinat un sentiment asemănător celui dintr-un sevraj, a explicat dr. Marcel-Alexandru Găină.

RV ca formă de awareness

Totodată, RV poate fi folosită pentru a crește conștientizarea privind pericolul consumului de alcool în rândul tinerilor. Există simulări în care ei pot vedea efectele consumului de alcool din perspectiva unui spectator.

Atunci când este vorba despre adicţii, pacientul va fi expus prin intermediul RV unui stimul pe care încearcă din răsputeri să-l controleze, să-l oprească, dar pe care și-l dorește. Ceea ce RV urmărește este să izoleze aceste patternuri, deoarece această desensibilizare îi oferă pacientului o șansă de câștig real în faţa expunerii propriu-zise, din viaţa reală.

Tehnicile de realitate virtuală au și alte beneficii, între care posibilitatea de a le utiliza în cabinetul medicilor, dar și economisirea de timp și bani, pentru că expunerea reală, de multe ori, nu permite izolarea factorului trigger. Totodată, ele permit monitorizarea parametrilor biologici ai pacientului, care oferă informaţii importante despre reacţiile din timpul
expunerii.

Strategia pentru prevenţia sinuciderilor, așteptată și în România

România are nevoie de o strategie pentru prevenirea sinuciderilor, la baza acestei necesităţi existând mai multe argumente. Sinuciderea este o cauză importantă de deces la persoanele tinere, cu vârsta între 15 și 29 de ani, în ţara noastră.

În rândul lor, decesele prin sinucidere sunt mai frecvente decât cele în urma accidentelor rutiere sau de muncă. De comportamentele suicidare sunt afectaţi peste două milioane de aparţinători români, iar cel mai important argument în favoarea necesităţii acestei strategii poate fi faptul că sinuciderile pot fi prevenite, a transmis prof. dr. Doina Cozman.

Principiile unui program naţional de prevenţie a sinuciderilor trebuie să ţină cont că în fiecare ţară europeană trebuie să existe un astfel de program, în cadrul căruia să fie înfiinţat și un centru de prevenire a sinuciderilor.

Gândire globală, acţiune locală

O strategie naţională de prevenţie a sinuciderilor trebuie să pornească de la o gândire globală, în care să se ţină cont de studiile știinţifice din domeniu, dar care să fie adaptată specificului ţării în care urmează să fie utilizată și revizuită periodic de specialiști.

Strategia poate fi implementată pornind de la înfiinţarea unor programe eficiente de sporire a conștientizării comportamentelor cu risc suicidar, prin creșterea nivelului de informare a populaţiei și a factorilor decizionali privind posibilităţile de prevenire a acestui comportament, sau prin înfiinţarea unor centre de pregătire pentru consilieri pe astfel de probleme.

La fel de benefică ar fi și aducerea în ţara noastră a programului european YAM (Youth Aware of Mental Health). Acesta funcţionează deja în ţări precum Suedia, Spania, Franţa, fiind dedicat comunităţilor școlare de adolescenţi, dar și copiilor din gimnaziu.

Reţelele de îngrijire, cheia succesului

Atunci când vorbim despre a preveni sinuciderile, putem avea în vedere și un manifest emis în urmă cu câţiva ani de experţi suicidologi, spune prof.
dr. Doina Cozman. Potrivit documentului, una dintre măsurile certe în acest sens o constituie restricţia accesului la mijloace letale de sinucidere – nu numai arme de foc, ci și pesticide.

În ceea ce privește măsurile de îngrijire medicală, dovezi certe au fost obţinute de tratamentul depresiei, cu scăderi drastice ale ratei de mortalitate prin sinucidere în ţările în care acest tratament se realizează prin intermediul unui program naţional.

O altă măsură eficientă constă în existenţa unei reţele de îngrijiri. Aceasta presupune ca într-o primă etapă, persoana cu risc suicidar să fie urmărită, evaluată și tratată prin dispensarizare activă în cadrul ambulatoriului de specialitate, dar și prin intermediul centrului de sănătate mintală dintr-un spital, iar ulterior să fie dată în îngrijirea unor centre comunitare din societate.

Neîncrederea în semeni, „o moștenire comunistă”

Societatea românească se arată a fi doar de faţadă democratică dacă o privim prin grila reţelelor de încredere. Resursa cea mai bogată a capitalului social o constituie încrederea, spune prof. dr. Alin Gavreliuc.

Un capital social bogat constituie un temei solid al democraţiei, capitalul social diminuat fiind specific societăţilor dezechilibrate, caracterizate
printr-o conflictualitate accentuată și un dialog social precar, de genul celor ieșite de sub povara totalitarismului.

Privită prin grila reţelelor de încredere, societatea românească se arată a fi doar de faţadă democratică, a subliniat profesorul Gavreliuc. Harta privind distribuţia încrederii generalizate, realizată cu mijloacele disponibile pe platforma europeanvaluesstudy.eu, plasează România în zona galbenă, a neîncrederii.

Încrederea este văzută ca un factor important de influenţare a deciziilor majore din viaţa socială și nu numai. Metode experimentale apărute în anii 2000, care au în centru acest temei al încrederii ca suport pentru interacţiunea socială, au fost preluate și replicate în numeroase culturi, inclusiv în cea românească.

Un astfel de studiu, coordonat de prof. dr. Gavreliuc în Timișoara, a arătat că atunci când o persoană este rugată să îi ofere ghidare către o
adresă unei alte persoane care își dezvăluie originea, disponibilitatea acesteia de a interacţiona și de-a o ajuta depinde de zona de provenienţă a celui ce solicită îndrumare.

Astfel, în mai bine de patru cazuri din zece, simplul fapt că solicitantul s-a declarat oltean – zonă percepută ca fiind problematică – i-a făcut pe cei abordaţi să refuze interacţiunea.

Mai mult decât atât, dintre cei care s-au arătat dispuși să ajute, peste 24% i-au oferit indicaţii celui declarat oltean, deși strada respectivă nu exista în Timișoara, dând dovadă de un comportament cinic, a subliniat profesorul Gavreliuc.

Acest studiu, precum și altele făcute în ţara noastră, au arătat că românii nu au încredere în semenii lor. Potrivit specialistului, toate aceste „moșteniri” bazate pe neîncrederea funciară în celălalt vin dintr-o istorie mai îndelungată, pe care Françoise Thom o teoretiza pentru întregul spaţiu post-sovietic.