Cea de-a 61-a ediţie a Congresului Naţional de Cardiologie ne-a adus faţă în faţă, la Sinaia, atât cu colegi, prieteni, lectori pe care nu i-am mai văzut de la începutul pandemiei, cât și cu informaţii actualizate despre cele mai recente noutăţi în cardiologie și cu hot topics prezentate la congresul european, desfășurat recent la Barcelona.

Ablaţia precoce a fibrilaţiei atriale paroxistice ar putea deveni o metodă utilizată independent de tratamentul antiaritmic. Odată cu dezvoltarea tehnologiei și cu creșterea experienţei centrelor care efectuează această tehnică, perspectiva asupra ablaţiei se schimbă: de la ideea istorică de tehnică de salvare în caz de eșec al medicaţiei antiaritmice către perspectiva actuală a tehnicii care se utilizează în caz de eșec sau intoleranţă la un singur antiaritmic, fără ca ghidurile să contraindice utilizarea sa ca tehnică de primă intenţie.

Intervenţii timpurii în cardiologia modernă

În Marea Britanie au loc 12 decese săptămânal în rândul copiilor din cauza bolilor genetice cu transmitere mendeliană, ne amintește prof. dr. Juan Pablo Kaski, cardiolog pediatru din Regatul Unit. Așadar, se impune întrebarea care este rolul testării genetice precoce în prevenirea acestora.

Ghidurile în vigoare recomandă testare genetică după vârsta de 10-12 ani pentru populaţia pediatrică cu suspiciune de boli cardiace genetice. Dar există voci care susţin testarea de la vârste mai tinere, ţinând cont de posibilităţile terapeutice salvatoare de viaţă existente în unele cazuri înainte de exprimarea manifestărilor fenotipice.

Mai mult decât atât, ar putea exista inclusiv posibilitatea de administrare a unui tratament care să prevină apariţia acestor manifestări. Un exemplu este cel al cardiomiopatiei hipertrofice, unde există studii în derulare cu mavacamten, deocamdată în faza de tastare pe animale de laborator, dar care indică rezultate promiţătoare privind prevenirea apariţiei hipertrofiei.

Modularea excreţiei de sodiu

Detectarea sensibilităţii la sodiu a pacientului hipertensiv se poate face printr-o metodă simplă, cu ajutorul monitorizării ambulatorii a tensiunii arteriale (MATA). Astfel, conform studiului efectuat de Castiglioni, publicat în revista Hypertension, pacienţii au fost împărţiţi în trei categorii de risc privind sensibilitatea la sodiu:

• Risc înalt – profil non-dipper la MATA și frecvenţă cardiacă (FC) medie pe 24h >70 bpm;
• Risc scăzut – profil dipper la MATA și FC medie pe 24h ≤70 bpm;
• Risc intermediar – profil non-dipper și FC medie pe 24h ≤70 bpm sau profil dipper și FC medie pe 24h >70 bpm.

Ulterior, pacienţii au fost supuși unor teste tradiţionale de evaluare a sensibilităţii la sodiu, observându-se o creștere progresivă a acesteia dinspre categoria de risc scăzut, conform clasificării de mai sus, către cea de risc crescut. Obiectivele practice privesc opţiunile terapeutice implicate în modularea sodiului, perspectivele de viitor incluzând inhibitorii de SGLT2.

Sacubitril-valsartan, un nou antihipertensiv?

Combinaţia dintre un inhibitor de neprilizină și un sartan a generat o adevărată revoluţie în tratamentul insuficienţei cardiace cu fracţie de ejecţie scăzută. Dincolo de această barieră au început să fie studiate și alte implicaţii terapeutice ale acestei clase de medicamente.

Rakugi a publicat recent un studiu în revista Hypertension Research prin care a arătat o rată de control mai bună a valorii tensiunii arteriale (TA) cu combinaţia sacubitril-valsartan raportat la olmesartan. Aceste dovezi sunt susţinute și de datele derivate din studiu PARAGON-HF, în care datele obţinute din analiza de subgrup a pacienţilor hipertensivi au indicat un efect benefic al acestei clase ca medicaţie antihipertensivă la pacienţii cu insuficienţă cardiacă cu fracţie de ejecţie prezervată.

Strainul atriului stâng

Un studiu publicat recent de Inoue et al. în European Heart Journal – Cardiovascular Imaging și-a propus să utilizeze strainul de rezervor și de contracţie al atriului stâng (AS) ca indicator al presiunilor de umplere din ventriculul stâng (VS) determinate non-invaziv.

Parametrii ecografici au fost comparaţi cu măsurătorile determinate invaziv la 322 de pacienţi cu afecţiuni cardiovasculare variate incluși în studiu. Astfel, valori sub 18% ale strainului de rezervor și sub 8% ale celui de pompă prezic presiuni de umplere crescute cu o acurateţe mai mare decât volumul AS și decât parametrii Doppler convenţionali. Acurateţea cea mai mare s-a obţinut la pacienţii cu disfuncţie sistolică de VS.

Stenoza aortică în 2022: dezminţirea unui mit de 50 de ani

Pornind de la un studiu publicat de Saki Ito et al. în JACC, dr. Sorin
Pîslaru de la Mayo Clinic ridică întrebarea privind necesitatea schimbării de paradigmă în tratamentul stenozei aortice.

Astfel, se pare că pacienţii cu stenoză aortică strânsă, definită ca arie a valvei aortice (AVA) sub 1 cm2, cu fracţie de ejecţie a ventricului stâng (FEVS) >50%, devin de obicei simptomatici la un anumit interval de timp după ce stenoza devine severă, permiţând astfel o abordare terapeutică ulterioară, conform recomandărilor de ghid.

În schimb, pacienţii cu stenoză aortică și FEVS <50% devin simptomatici înainte ca aria valvei să scadă sub valoarea menţionată, când AVA are dimensiuni de aproximativ 1,2-1,3 cm2.

În aceste cazuri, conform ghidurilor în vigoare, pacienţii nu ar putea beneficia de o intervenţie de protezare valvulară până când valvulopatia nu ar putea fi apreciată ca severă. Astfel, se ridică problema necesităţii de schimbare a valorilor de cut-off recomandate de ghidurile europene și americane.

Cronoterapia, mit sau realitate?

Rezultatele trialului TIME, prezentate la Congresul European de Cardiologie, care a realizat o analiză randomizată a 1.000 de pacienţi hipertensivi, conchid că nu există diferenţe semnificative privind protecţia împotriva infarctului miocardic, accidentului vascular cerebral sau diferenţe privind mortalitatea în funcţie de momentul administrării medicaţiei antihipertensive (dimineaţa sau seara).

Acest studiu contrazice referinţe mai vechi care susţineau că ar exista un beneficiu la nivel cardiovascular prin administrarea medicaţiei seara. Elementul-cheie pare totuși a fi aderenţa la tratament și personalizarea momentului administrării medicaţiei în funcţie de preferinţele pacientului, în vederea creșterii complianţei.

Citiți și: Practica medicală după doi ani de pandemie