Newsflash
REUNIUNI

Conferința SRC a adunat 2.750 de medici la ediția din primăvară

de Florentina Ionescu - mai 19 2020
Conferința SRC a adunat 2.750 de medici la ediția din primăvară

La Conferinţa Naţională de Primăvară a Societăţii Române de Cardiologie (SRC), organizată în contextul pandemiei de COVID-19 în perioada 13-17 mai, au participat recent 2.750 de medici din diferite specialităţi.

Tema principală a ediției de primăvară a conferinței naționale a SRC a fost „Bolile Cardiovasculare în contextul pandemiei de SARS-CoV-2”. Evenimentul s-a desfăşurat online, cu participarea a 2.750 de medici de diferite specialităţi, fiecare sesiune fiind urmărită de peste 1.000 de medici, potrivit unui comunicat remis redacției.

boli cardiovasculare conferinta SRC

Conferinţa a stabilit concluzii importante pentru pacienţii cu patologie cardiovasculară în contextul pandemiei de COVID-19. Bolile cardiovasculare reprezintă principala comorbiditate asociată infecţiei cu SARS-CoV-2.

În plus, mortalitatea asociată virusului SARS-CoV-2 (cel care reprezintă cauza apariției COVID-19) la pacienţii cu boli cardiovasculare este de 10-12%, faţă de doar 6% la pacienţii cu boli oncologice, de exemplu, se arată în comunicat.

În ciuda unor afirmații din mass media, spun reprezentanții SRC, nu există date științifice care să demonstreze un efect nefavorabil al medicaţiei antihipertensive asupra infecţiei cu SARS-CoV-2 sau care să justifice oprirea medicației în momentul infectării cu noul coronavirus.

„SARS-CoV-2 atacă în principal plămânul, dar poate ataca şi muşchiul cardiac, prin diferite mecanisme (miocardită, tromboembolism pulmonar, infarct miocardic acut). Indiferent de mecanism, când există afectare cardiacă în cadrul infecţiei cauzate de SARS-CoV-2, mortalitatea depăşeşte 40%”, conform reprezentanților care semnează comunicatul, prof. dr. Dragoş Vinereanu, preşedintele SRC, și conf. dr. Ovidiu Chioncel, secretar în cadrul SRC.

Testarea pacienților cu boli cardiovasculare

Societatea Română de Cardiologie subliniază că a implementat recomandările Societăţii Europene privind diagnosticul şi tratamentul bolilor cardiovasculare în contextul pandemiei de COVID-19.

În condiţiile transmiterii comunitare, atunci când un pacient cu patologie cardiovasculară se prezintă la spital pentru o urgenţă cardiovasculară, trebuie luată în considerare şi decompensarea bolii cardiovasculare printr-o infecţie concomitentă cu SARS-CoV-2.

Ca atare, toţi pacienţii cu boli cardiovasculare ar trebui să fie obligatoriu testaţi la internare, subliniază SRC. Prin specificul lor, secţiile de cardiologie asigură tratamentul de urgenţă la pacientul critic, existând riscul mare de infectare al personalului medical cu SARS-CoV-2.


Notă autor:

Sursa foto: pixabay.com

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe