Newsflash
Reportaje

Tratamentul smintelii cu buruieni şi afumături

de Dr. Mihail MIHAILIDE - dec. 19 2014
Tratamentul smintelii cu buruieni şi afumături
   Cred că nu greşesc afirmând că problematica bolnavilor psihici – diagnostic acurat, dar mai ales tratament – nu şi-a găsit, de-a lungul mileniilor, rezolvări medico-sociale nici pe departe calitativ comparabile cu cele pentru restul patologiei umane. Iar aceasta, chiar dacă alung gândul de la ceea ce se întâmpla în Evul Mediu, când boala psihică era considerată fie de sorginte divină, fie diavolească – aşa explicându-se conturbarea minţii, agitaţia extremă şi necesitatea încătuşării. În acest al doilea caz, posedatul de Satana trebuia exorcizat, iar femeia alienată, asimilată vrăjitoarelor, era arsă pe rug. Probabil, e cunoscut tulburătorul tablou a lui Tony Robert Fleury (1837–1911), înfăţişându-l pe Philippe Pinel, unul din fondatorii psihiatriei franceze, eliberând din lanţuri o bolnavă, la Spitalul de la Salpêtrière (1795). Ar fi multe de spus despre cât de mult a contat istoricul an 1789 la efectuarea acestui revoluţionar gest. Creditez, de asemenea, afirmaţia psihiatrului francez (de origine rusă) Boris Cyrulnik1 (n. 1937) care, în cea mai recentă carte a sa, „Suflete rănite“, făcând o scurtă istorie a psihiatriei, documentează că, până la mijlocul secolului al XX-lea, psihozele erau fără leac (în absenţa neurolepticelor), „nebunii“ – trataţi fără compasiune, iar spitalele de profil, ospiciile, erau adesea locuri de izolare şi de totală degradare umană. Cu atât mai jalnică era situaţiaJudecarea vrăjitoarelor în Evul Mediu bolnavului psihic la jumătatea veacului al XIX-lea, în abia apărutele Principate Române. Deşi existau „Institutul“ Mărcuţa, înfiinţat în 1846, la Bucureşti, ospiciile Golia (Iaşi), Madona Dudu (Craiova) etc., cei mai mulţi bolnavi erau „toleraţi“ la domiciliu, iar asupra lor, falşi vindecători îşi „experimentau“ iluzorii tratamente. Dacă oraşele, într-o măsură sau alta, erau ferite de agresivitatea unor bolnavi psihici, care erau închişi în ospicii de felul celor citate, în mediul rural, fiecare sat îşi avea propriul „nebun“ supus ostracizării şi violenţelor. Consiliul Sanitar de atunci (1860), în fruntea căruia se afla Carol Davila, încerca să pună stavilă (măcar) activităţii „terapeutice“ a acestor, în fond, şarlatani. Dar fără succes.
  Încerc să „traduc“ în continuare, într-un limbaj accesibil cititorului din veleatul nostru, raportul doctorului B., medic al distr. Romanaţi, către Inspectorul General al Spitalurilor, care, din ordinul acestuia, face o cercetare cvasidetectivistică în privinţa ştiinţelor individului Stoian Popa Ion Buruiană, din satul Reda de pe coprinsul districtului său. Se zice că numitul a vindicat mai mulţi oameni pătimaşi de alienaţie mintală. Dorind să descopere adevărul-adevărat, nu să se întemeieze pe zvonuri, juvetele Sherlock Holmesa pleacă pe teren şi stă de vorbă, pe îndelete, cu persoanele tratate de Stoian.
  Primul este Radu Manea Văduva, în vârstă de 42 de ani, din chiar satul Reda, plasa Ocolu2. Am decoperit – spune B. – că acest individ au pătimit curat de lesiune traumatică a măduvei şirii spinării după cum se vede din răspunsurile obţinute dela dânsu: „În vremea când măsura austriaţii pământul, fiind sănătos, cum şi astăzi, nu i-am lăsat să intre în arăturile mele. Ei supăraţi m-au bătut grozav şi unul dintr-înşii m-a lovit cu cangea care mi-a intrat în şeru spinării. Îndată mi-a venit un leşin şi am căzut. Nemţii m-au legat şi m-au pus la arestb.[De aici], m-au adus oamenii acasă şi ţiu minte că, a doua zi, răsăream din pat şi-am vrut să ies afară, dar nu m-au lăsat… Când s-a făcut noapte, am pierdut toată simţirea şi am zăcut aşa 12 săptămâni de zile, după care am început a cunoaşte oamenii şi, din ce în ce, m-am făcut bine. Cât pentru rana ce aveam pă şerul spinării, ea s-a vindicat abia în 8 luni de zile. Iar doctoriile de la Stoian, mi-au spus oamenii, nu le-am băut decât doă zile pă rând, făcând şi afumături cu nişte buruieni, dar nu m-am folosit deloc din ele, cum a făgăduit Stoian [că îmi va fi bine], în câteva zile.“ Detectivul nostru ajunge la casa lui Marin Ungureanu, tot din satul Reda. El descoperă că fiica acestuia, în vârstă de cinci ani, în momentul cercetării sale, a pătimit de coup de Soleil, cum se vede şi din răspunsurile obţinute de la tatăl său: Fata mea fiind de tot sănătoasă am luat-o la câmp, unde umblând mult „pă soare a căzut în ameţeală, cu căldură foarte tare, care a ţinut-o până a doua zi, pă la prânz. Dar de dimineaţă i-am dat câte doă linguri din doctoria de la Stoian şi am afumat-o cu buruieni, tot de la el. Şi cum am zis, pă la prânz, fata s-a sculat şi este sănătoasă până astăzi“. Cu numai o floare-două nu se face primăvară, îşi zice doctorul B., care va fi ştiut şi ceva statistică, pe baza căreia să-i poată da superiorului său o corectă evaluare a situaţiei. Aşa că – vremea fiind bună şi drumurile nedesfundate (maiŭ 1860) – se urcă în şareta al cărui cal singur şi-l mâna, poposind la Petru Ciu, de 50 de ani. Descoperă că acesta a pătimit de boala Urticarie, cum se vede din răspunsurile la anamneza ce i-o face: „Acu trei ani de zile, eram la săpătura porumbului, unde mă duceam silit, căci de patru zile simţeam nişte junghiuri pă trup. A cincea zi, nu am mai putut a mă duce la muncă, bolnăvindu-mă foarte tare“.
   Dar ce anume ai simţit, altfel decât în zilele ce trecuseră, îl întrebă medicul? Petru priveşte în cer, face un efort de memorie şi spune:
   „Mi-a venit o căldură nesuferitoare, de fugeam din patul [unde zăceam]. Boala aceea a ţinut patru zile şi mi-au eşit pă tot trupul nişte broboane care le zice blânde. În zilele acelea am băut doctorii de la Stoian, care mi-au produs vărsături cu urinare foarte mare, după care m-am sculat sănătos.“ În mod evident, doctorul B. corectează – pe ici, pe colo – exprimarea lui Petrică; puţin probabil ca el să fi spus că doctoriile lui Stoian i-au produs vărsături şi… urinare. De altfel, nici în zilele noastre medicul, care ia anamneza şi redactează concomitent foaia de observaţie clinică a bolnavului, n-ar transcrie neaoşismele folosite uneori de pacienţi – dacă ele nu ar avea vreo semnificaţie anume. (Dar cine mai completează astăzi cu atenţie antecedentele şi relatarea bolnavului despre pătimirile sale?)
    Ioana Stoica Târnă, de 24 de ani, a suferit de Febris lactea, diagnostichează retrospectiv dr. B.
   –„A doa zi după facere, au vinit un frig tare care m-au aruncat apoi în căldură unde nu ştiam ce se petrece cu mine şi m-a ţinut doă zile în care, după cum mi-au spus părinţii, mi-au făcut numai o dată nişe afumături cu buruieni de la Stoian şi a trea zi m-am deşteptat simţindu-mă bine. Cât din [doctoriile lui Stoian] n-am băut nimic.“ De boala Metritis ar fi suferit şi Ioana, soţia lui Dobre, 26 de ani, din Cilieni, plasa Oltu de Jos, caz, precum cel precedent, legat de naştere:
    „După doă zile de munci silnice ale facerii, a vinit o căldură foarte mare, încât nu mai ştiam ce s-a făcut cu mine, până la trei zile de-atunci, când mi s-a luminat niţel mintea şi simţeam în partea de jos a pânticelui dureri foarte tari, până la nouă zile. De la a noua – durerea şi căldura au început a se micşora şi peste cinci sau şase zile – nu ţiu bine minte – au perit tot şi m-am însănătoşit. M-am afumat a trea zi cu burueni de la Stoian, dar fără bine.“
   Dr. B. nu identifică aşadar în cazurile cercetate că ar fi fost vorba de vreo tulburare psihică, ci de diverse alte boli, mai mult sau mai puţin grave, tratate de vindecătorul Buruiană cvasiidentic, cu aceleaşi plante administrate, fie ca o băutură (decoct?), fie servind pentru „afumare“! Ancheta sa însă trebuia să răspundă şi acumulării unor documente înaintate autorităţilor timpului, nu de fitecine, ci de „oameni de consideraţie“ (amploiaţi, depotaţi), despre „minunile“ săvârşite de Stoian Popa Ion Buruiană în vindecarea pătimaşilor suferind de nebunie. Astfel, E. Boruzescu şi Ilie Suditu, cu ocasia recensiuniic din februarie 1860 ce desfăşurau în Vedea, află de la sătenii din mai întreaga comună – preoţi şi oameni de consideraţie – că Stoian Popa Ion Buruiană are ştiinţa d’a vindica boala cea mai pernicioasă, nebunia. El a Pinel eliberând alienaţii de la Salpêtrièredat dovezi de sublima sa cunoaştere, pe care o eredită de la părinţii săi. Au venit la dânsul oameni legaţi în lanţuri pentru estremă fiared chiar şi de prin Turcia, şi s-au întors sănătoşi. Cei doi îl contactează, dar nu obţin, cu toată silinţa ce şi-au dat, informaţii despre ierburile sale mistice, cu efect salutar: póte că pauperiul om aspiră la vreun profit material, de care noi n-am putut dispune. Totuşi, recenzorii îşi iau libertatea de a-l recomanda domnului administrator al distr. Romanaţi, „ca considerând avantajul real ce s-ar aduce medicinei cu asemenea salutarie descoperire care de mult timp zace ascunsă în unghiul unui sat.“  Iar dlor cer să fie informat şi Guvernul însuşi, ca „prin ale sale părinteşti măsuri să chibzuiască modul cum s-ar putea smulge un asemenea mister.“ În legătură cu Stoian, subprefectul Dimitrie D. Paţa răspunde prefectului distr. Dolj că, într-adevăr, preotul Ion din satul Măceşu de Jos, pătimaş de alienaţie mintală în urmă cu 9 ani, s-a tratat cu Stoian. Boala acestuia a fost numai în cap, precum durere şi ameţeli cu nevedere de ochi. Preotul a fos pus să cumpere un urcioru de 9 litre de apă, i-au pus 9 litre vinu întrânsul şi nişte buruieni. L-a ţinut o noapte la el în gazdă, să vadă cum merge tratamentul. Apoi, trimiţându-l acasă, i-a spus să bea cu măsură trei litre, pe zi (o litră, veche unitate de măsură, era echivalentă cu un sfert de litru), adică în trei zile, nouă litre. Aşa a făcut şi, de atunci – neluând niciun fel de alte medicamente –, a fost în puterea lui, cea dinainte de îmbolnăvire.
   Depotaţii Ilie Neteiu, Mihai Deoşteanu şi Nania Nicola, semnaţi lângă pecetea satului Giorocelu de Jose (scriitor fiind Marin Marin Dîncă), aduc la cunoştinţă Subt Prefecturii a Plăşii Jiului de Jos, cum tratamentul lui Stoian a făcut-o bine pe soţia dlui Nicolae Provejanu. Tabloul este dramatic şi elocvent, încât doctorul B. nu-l va putea ignora în ancheta sa. În anul 1858, Octomvrie 18, soţia mai înainte amintitului „au căzut la o epocondrie văitătoare şi fără somn cîtuşi de puţin, care au ţinut’o până la 9 Novembrie acelaşi an. Ausind de Stoian Buruiean (sic) au tocmit de l-au adus şi chiar în ziua care au picat pomenitul, noaptea, pă la cîntarea cocoşilor, s’au pomenit cu Dneaei vorbind ecsaltat şi ţipând. Dimineaţa, cînd a răsărit Soarele [Buruiană] îi dete un pahar ca de 50 dramurif din doctoriile sale şi după această băutură [pătimaşa] au adormit pînă la 12 din noapte şi sculându’să din somn au fost foarte liniştită. Însă această cură de doctorie n’au ţinut’o multă vreme, neputînd să o mai ia, fiind foarte tare. Ci numai vre o şase zile de aici înainte. I’au mers tot spre bine pînă cînd şi au vinit în starea cea firească şi fără a se mai întoarce cîtuşi de puţin pînă astăzi; însă la luarea acestor doctorii nu era slobodă a bea apă sau a mînca în curs de 24 ceasuri. Şi cu acestea de mai sus, au cunoscut D. Provejanu că soţia Dlui sau făcut sănătoasă.“ S-a vindecat şi Ioana lui Dobre care avea epilepsie, agravată după naştere. Tatăl acestei femei de 19 ani s-a dus la Stoian Buruiană care i-a dat două feluri de medicamente: „1 fel, muete în vin şi alt fel uscate; din primele bea dimineaţa un pahar ca de 50 dramuri, apoi după aceea tot dimineaţa din cele de al doilea lua de se afuma năbuşită. După trei zile a început să mănânce câte ceva, dar nesărat şi ne acru, apă bea caldă; a ţinut dieta 6 săptămâni şi s-a făcut sănătoasă petrecând sănătoasă de atunci până şi acum, de când numără mai bine de un an.“

Audiatur et altera pars

   Aşa stând lucrurile, dr. B. coboară din şaretă în faţa bătăturii lui Buruiană. Stau de vorbă, ca „între confraţi“, dr. B. căutând a-i câştiga încrederea. Poate, la o stacană de pelin de mai, ca vin, şi nu ca medicament, prietenul Stoian i-ar fi spus că: buruienile pentru băutură sunt preparate din rădăcini de trei specii, iar cele pentru afumat – numai una. Le găseşte prin pădure; nu le ştie numele, dar le cunoaşte după nişte foi uscate ce rămân din earnă şi le sapă ecsclusiv în martie. „Cerând să mi le-arate, n-a vrut, zicând că nu le are acum la îndemână. Întrebând dacă toţi pătimaşii se însănătoşesc după cura sa şi în câtă vreme, mi-a răspuns că dacă după întâia aplicaţie a tratamentului nu reuşeşte, repetă până la de trei ori, dar mai mult nu, căci boala lor nu e de tămăduit. Cît şi cei ce nu varsă după băutură n’au remediu, însă asta se întâmplă prea rar.“ Dr. B. mulţumind pentru ospitalitate şi luându-şi rămas bun, îl întreabă dacă i-ar putea da numele şi pronumeleunor persoane tratate în ultima vreme de dsa (constatând că erau dintre cele cercetate la început, fără diagnoza de alienaţiune mentală). Totodată vrea să ştie dacă, de la Administraţie, ar veni invitaţia să dea detalii despre sciinţa sa, ar accepta să se presinte? „Mi-a spus că în ori ce oră şi minută este gata să se ducă spre darea veştilor ce mi-au arătat mai înainte.“

Ce hotărăşte Consiliul şi anunţă în „Jurnalŭ“

   Arhivele cercetate3 nu spun dacă o astfel de vizită a avut loc sau nu, în schimb există un document prin care: Consiliul Medical în şedinţa sa de la 7 alle curentei luni Decembre 1860, luând în vedere raportul medicului districtului Romanaţi, care a fost însărcinat a cerceta cu Arderea pe rug a trei vrăjitoare, la Baden – pictură de Johann Jakob Wick (1585)imparţialitate şi esactitate pe acele persoane care s-au tratat de sminteală de către un individ şezătoriu în acel district, anume Stoian popa (sic) Ioan Buruiană, şi pe care persoane numitul pretinde că le-ar fi vindecat de alienaţiune mintală (…), aprobă întru totul atât procedura Dlui Medic, cât şi conclusiunile şi diagnosticele constatate la acele persoane cercetate şi ascultate, şi declară că:
    – „numitul Stoian Popa Ioan Buruiană nu numai că nu posedă nici un fel de sciinţie pentru vindecarea celor isbiţi de alienaţiune mentală, dar încă confundă maladii phisice cu alienaţiunea mentală, care este o maladie psychică, şi dintr-acestea se dovedeşte o desăvârşită ignoranţie din partea-i sau un şalatanism. (…)“
    – „decide ca Administraţia Sanitară să communice împrejurarea Onor. Ministerului din Întru pentru poprirea numitului pe viitoriu dintr’o semenea întreprindere abusivă, iar în cas de nesupunere să’ i se applice penalitatea ce ar merita după toată asprimea legilor în vigoare, atât spre înfrânarea-i cât şi spre pilduirea şi altora.“ Semnează Presidentul Consiliului Medicalŭ, Davila, iar ca membri: Gr. Athanasovici, Polizu, dr. P. Protici, C. Zũrner ş.a.
   Doctorul B. rămâne – să zicem, că tot e în modă –, „un agent acoperit“, nereuşind să descifrăm semnătura sa, ci numai iniţiala numelui.

 

aSherlock Holmes, personaj creat de celebrul romancier şi medic Sir Arthur Conan Doyle
bÎnceputul cadastrării în Principate datează din 1831 (Muntenia, sub domnia lui Al. Dimitrie Ghica – Proiectul atingător de măsurători cadastrale în tot cuprinsul principatelor) şi 1832 (Moldova, sub domnia lui Mihai Grigore Sturdza, Proiectul atingător de pravile obşteşti şi hotărnicii). Dar, ce caută austriecii? După ocupaţia rusescă, ulterioară înăbuşirii revoluţiei de la 1848, a urmat cea austriacă (1854–1856), pe timpul războiului din Crimeea. (Dimitrie Onciul, „Din Istoria României“, 1909). E probabil ca în această perioadă sau după, să se fi apelat (iniţial) pentru măsurători la specialişti străini. Comportamentul brutal înclină însă ipoteza că incidentul a avut loc chiar în perioada ocupaţiei. Biet ţăran român…
cÎn anii 1859–1860, din Ordinul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, se va realiza primul recensământ al populaţiei în Principatele Române. Acesta a urmărit aspecte demografice şi social-economice, datele fiind centralizate de primul Oficiu Central de Statistică Administrativă, înfiinţat în 1859 printr-o lege semnată tot de Cuza.
dDicţionar: fiare, animal sălbatic; bestie. Fig. Om extrem de rău, de crud, de violent. Sursa, DEX 2009
eAstăzi, satul Georocel, care face parte din comuna Dobreşti, Dolj
fDram (pl. dramuri) unitate de măsură pentru greutate şi capacitate, în Ţara Românească (3,18 g, respectiv 3,22 cm) şi în Moldova (3,23 g, respectiv 3,80 cm). Sursa: DEX 2009

Notă autor:

1. Informaţia depre noua carte a lui Cyrulnik, din România literară nr. 41/oct. 2014, p. 23. Amănunte despre acest cunoscut psihiatru în spaţiul francofon, cu o bogată, variată şi originală bibliografie (cărţi traduse inclusiv in limba română) dar şi cu o copilărie intens traumatizată, v. Wikipedia.

2. Portretul României Interbelice – Romanaţi, ttp://romaniainterbelica.memoria.ro/judete/ romanat, Numele judeţului, cf. afirmaţiei lui N. Iorga, are un sufix, «aţi» şi deriva, probabil, de la numele unui cneaz sau jude. Caracal cf. filologilor latinizanţi, ar proveni de la numele împăratului Caracalla, ar fi însă mai probabil de origine turcă: Kara Kale înseamnă «cetate neagră». Plasa Ocolu avea 56 de sate, între care Reda, astăzi comuna Redea.

3. Arhivele Naţionale ale României, Dosar XXXV, anii 1860–1864

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe