Este emoţionant să fii alături de reprezentanţi ai lumii academice în momente de bilanţ. Poţi vedea cum, după o viaţă de muncă şi împliniri, cei aleşi se străduiesc să caute discipoli, să-i formeze, conform unui adevărat ritual şi să transmită, prin ei, tinerei generaţii lumina care i-a călăuzit întreaga viaţă. Din păcate, puţini şi rar cei care mai fac acest lucru şi cu atât mai meritoriu gestul lor. Şi cu atât mai meritoriu şi demn de laudă şi încurajări gestul tinerilor care ştiu, din instinct, din istorie poate, să-şi urmeze maeştrii. De când a început colaborarea mea cu redacţia săptămânalului „Viaţa medicală“, urmăresc constant acest fenomen. L-am regăsit cu aceeaşi bucurie şi când – în urmă cu cinci ani, la Constanţa – s-a înfiinţat Asociaţia de Endocrinologie Clinică din România, l-am regăsit şi în manifestările ştiinţifice – la început simpozioane, apoi congrese – organizate anual de această societate. Debutanţi la primele manifestări, când copleşiţi de emoţii au susţinut primele comunicări, o parte dintre medicii endocrinologi au devenit cercetători, înscriindu-se prin contribuţii proprii în marea familie a Endocrinologiei româneşti. Înfăptuirile cu adevărat mari vin firesc şi simplu, sub haina bunului-simţ, a măsurii şi a încercărilor de a rezolva problemele – parcă tot mai numeroase, mai grave – legate de sănătatea populaţiei. De aceea, am primit cu bucurie invitaţia – venită din partea dlui prof. dr. Constantin Dumitrache – de a consemna un eveniment medical aşteptat: al IV-lea Congres al Asociaţiei de Endocrinologie Clinică din România, care se va desfăşura la Constanţa, între 2 şi 5 septembrie 2009.

     Să nu-i uităm pe deschizătorii de drumuri

    – Ce semnificaţie are pentru dv., pentru organizatori, acest Congres?
    – În urmă cu cinci ani, tot la Constanţa, înfiinţam Asociaţia. Poate şi dintr-o anumită nevoie de a încuraja preocupările pentru Endocrinologia clinică, să contribuim la o creştere a calităţii actului medical, poate şi la formarea unui climat unde tinerii medici şi cercetători să se regăsească. E important. Sunt premise pe care putem construi. Întâmplarea face ca în 2009 să fie şi o serie de momente aniversare: în 1909, în urmă cu 100 de ani, a apărut, la Paris, primul Tratat de Endocrinologie din lume, redactat de profesorul C. I. Parhon şi profesorul M. Goldstein: Secreţiile interne, patologie şi fiziologie.. Primul tratat din lume!
    – Cum veţi marca în Congres această aniversare?
    – Mă puneţi să dezvălui un secret. Ne-am gândit la mai multe modalităţi de a evidenţia atari priorităţi. Va fi şi o plachetă aniversară, chipul lui Parhon, pe o parte, iar pe cealaltă coperta primului tratat de Endocrinologie. O vom înmâna unor reprezentanţi ai Şcolii româneşti de Endocrinologie şi, fireşte, unor instituţii medicale şi ştiinţifice, angajate pe acest drum. Tot acum se împlinesc 80 de ani de la o importantă Hotărâre a Senatului Universităţii din Bucureşti, din care făcea parte şi Facultatea de Medicină. Era deci în 1929, când, la cererea profesorului Parhon, s-a hotărât înfiinţarea Catedrei de Endocrinologie, prima Catedră de Endocrinologie din lume. Bugetarea Catedrei se va face abia în 1933, iar primul curs – un alt moment aniversar – a fost în 1934, cu 75 de ani în urmă. Decan al Facultăţii de Medicină în acel moment era marele Gheorghe Marinescu şi a luat loc în prima bancă, ascultându-l pe profesorul Parhon la primul său curs de Endocrinologie. Şi în Cuvântul său de salut avea să spună că o viaţă întreagă l-a avut colaborator pe Parhon – mare neurolog – şi este bucuros că, iată, face Endocrinologie, iar el se va comporta ca un elev, şi se consideră un norocos că poate participa la un curs al unei discipline noi, care va cuceri Medicina. Vă daţi seama ce constelaţie a fost în acea clipă?! Tot în 1934, profesorul Parhon împlinea 60 de ani. La festivitatea respectivă a vorbit şi Emile Charles Achard, medic francez, membru de onoare al Academiei Române. Şi în discursul lui mulţumeşte profesorului Parhon pentru această înfăptuire, îndeamnă medicii români să o respecte ca un dar făcut omenirii şi mai spune că Franţa ar trebui să ia exemplu de la România şi să înfiinţeze o catedră de Endrocrinologie.
    – Şi a luat exemplu?
    – Au făcut-o abia după 20 de ani.
    În 1939, în urmă cu 70 de ani, avea loc primul Congres de Endocrinologie, şi a fost al micii Antante, congres desfăşurat la Bucureşti. Evident, sub patronajul profesorului Parhon. Întâmplarea a făcut să coincidă cu declaraţia de începere a celui de-Al Doilea Război Mondial.

     Premii substanţiale pentru tinerii endocrinologi

    – Şi în acest an se vor acorda premii?
    – A devenit deja o tradiţie de a premia lucrările care aduc în discuţie contribuţii importante, argumente pro sau contra privind teme controversate în practica medicală – evident cele legate de Endocrinologia clinică. Cel mai important este premiul „Prof. dr. C. I. Parhon“, apoi premiile „Prof. dr. Şt. M. Milcu“, „Prof. dr. Marcela Pitiş“, „Prof. dr. Maria Brise“, „Prof. dr. Rodica Dascălu“, „Cercetător Ligia Simionescu“… Nu este însă obligatoriu să le dăm pe toate. Ţin să menţionez că toate premiile vor fi consistente şi că dorim, în acest fel, să încurajăm eforturile tinerilor pasionaţi pentru cercetarea ştiinţifică medicală.
    – Un posibil bilanţ al celor cinci ani de activitate?
    – Putem spune că Asociaţia de Endocrinologie Clinică din România a fost în expansiune. Şi săptămânalul „Viaţa medicală“ a fost alături de noi de la început şi a oglindit toate aceste momente, poate chiar că a susţinut o anumită mişcare şi o emulaţie, aş putea spune. Iar acum, putem anunţa că nu există nici un centru universitar care să nu aibă participanţi la congresele noastre. Şi încă o veste bună: după lucrările primite deja, anul acesta va fi prezentă şi Republica Moldova. Din Bucureşti s-au trimis până acum 60 de lucrări, din Cluj-Napoca 10, Craiova tot aşa, din Constanţa sunt anunţate cinci lucrări, altele vin de la Iaşi. Este o bucurie pentru mine să constat că peste 80 la sută dintre medicii şi cercetătorii din Institutul de Endocrinologie „C. I. Parhon“ vor fi prezenţi cu lucrări la Congresul de la Constanţa. Şi în marea lor parte sunt tineri. Este un triumf al tinereţii.

    Cel mai important beneficiu

    Prin tradiţie, un număr al revistei Craiova medicală va fi dedicat manifestării. Vor fi însă şi alte surprize: o plachetă aniversară, o lansare de carte, invitaţi reprezentativi pentru Endocrinologia europeană şi mondială – şi-a anunţat prezenţa şi dl prof. Jacques Young, este şi autorul unei lucrări monumentale despre Endocrinologie, prezentată recent şi în „Viaţa medicală“ de către dl prof. dr. Eusebie Zbranca. Şi nu va veni singur, ci însoţit de o delegaţie de colegi din Franţa.
    – Care este cel mai important beneficiu în urma acestor manifestări? Ce rol au?
    – Cel mai mare câştig rezidă în faptul că de aproape un an ne pregătim pentru acest eveniment. Tinerii ştiu din vreme când anume va fi Congresul Asociaţiei de Endocrinologie Clinică din România, îşi pregătesc lucrările, reţin cazuri deosebite şi observaţii clinice, activitatea zilnică se aşază într-o anume matcă. Este o polarizare ce întreţine pasiunea pentru cercetare şi pentru formarea continuă, se creează o anume emulaţie. Altfel nu se poate merge mai departe.