„Până
în secolul al XVIII-lea, cunoştinţele despre boala dinţilor şi gingiilor erau
tributare empirismului şi misticismului“1. Pierre Fauchard
(1678–1761) e considerat păritele dentisticii moderne, această specialitate
chirurgicală dezvoltându-se cu precădere în Franţa şi în Marea Britanie. Medic
al Marinei Regale Franceze, Fauchard va redacta lucrarea „Le Chirurgien
Dentiste – Traité des dents“ (1728), cuprinzând puncte de vedere noi asupra
anatomiei, funcţiei şi patologiei aparatului dento-maxilar, descriind inclusiv
boala periodontală şi emiţând ipoteza că zahărul – respectiv excesul de
dulciuri – are rol cariogen. Pentru elaborarea acestei lucrări de odontologie,
autorul nu a ezitat să se consulte şi să ceară contribuţia unor colegi „internişti“,
chirurgi şi dentişti. În ultima parte a „Tratatului“, sunt descrise detaliat:
panoplia instrumentelor chirurgicale în uz, experienţa autorului şi tehnicile
operatorii folosite, ba chiar şi tipurile de proteze dentare din epocă2.
În ţara
noastră, primele scrieri privind îngrijirea dinţilor ar data din 18283.
Cu tot începutul promiţător şi în pofida încercărilor de reglementare a
practicii stomatologice, în chiar anii ’30 ai veacului trecut, îndrăzneala
celor care – având sau nu „cabinete dentare“ – se încumetau să extragă dinţi
cariaţi ori cu erupţie viciată făcea încă legea. Cererea Catindatului din
„D’ale carnavalului“ (o solicitare mereu amânată în piesa caragialiană, de la
1885) era încă singura opţiune a pacientului neglijent, încremenit pe scaunul
stomatologic şi supus unui tratament „în forţă“ şi în egală măsură dureros. De
altfel, era şi singura operaţie la care îndrăznea cel mai adesea un bărbier ori
un fost „ucenic“ al unui dentist autorizat şi, nu rareori, chiar şi acesta din
urmă. Diferenţa între Nae Girimea, frizer şi subchirurg, şi medicul de-atunci,
îndeosebi din ruralul îndepărtat faţă de oraş, o făcea anestezia: „candidatul
la percepţie“ venea gata „magnetizat cu jamaică“; doctorul folosea cocaină sau
relativ recent apăruta procaină/novocaină (1903). Freza dentară primitivă, acţionată
de o roată cu pedală – utilizată pentru a facilita obturarea unei carii – era
percepută ca un instrument de tortură! Această stare de fapt este cu prisosinţă
dezvăluită de arhivele Serviciului Sanitar, component, pe vremea Principatelor
Unite, al „Ministerului din Întru“, iar mai târziu, al Ministerului Sănătăţii
Publice, devenit instituţie de sine-stătătoare3. Abia în 1923, dr.
doc. Dimitrie D. Niculescu (1871–1927) capătă din partea Consiliului profesoral
al Facultăţii de Medicină din Bucureşti îngăduinţa de a susţine conferinţe
libere de stomatologie4. Data citată surprinde, deoarece în rev. Spitalul din 22 dec. 1905, D. D.
Niculescu publică „Lecţiunea inaugurală a cursului liber de Stomatologie făcută
la Facultatea de Medicină din Bucureşti, la 3 nov. 1905“, cu titlul „Accidente provocate prin erupţiunea măselelor
de minte.“ Acelaşi autor semnează, în 1908, lucrarea de 313 p., în limba
franceză, „Aperçu historique sur la
stomatologie en Roumanie. Son passé, son état actuel“5. Va
redacta şi primului tratat de Stomatologie în limba română (1924). Activitatea
acestui merituos antecesor al disciplinei e, poate, insuficient cunoscută. A
fost Cavaler al Ordinului „Coroana României“, înfiinţat de Regele Carol I, care
se conferea pentru merite deosebite atât militarilor, cât şi civililor. Membru
activ al Societăţii pariziene de Stomatologie, a intuit necesitatea învăţământului
stomatologic şi a publicat frecvent în revistele medicale ale timpului.
Bărbierul Sabri
„Domnule
Ministru,
În
ziua de 8 martie 1930, s-a prezintat la
consultaţie la Clinica Stomatologică din Spitalul Colţei, Dra Raiciu Dumitra,
domiciliată în str. Principele Nicolae No 45 din oraşul Turtucaia, prezintând o: Necroză şi sfacelare a
rebordului gingival din regiunea maxilară inferioară stângă, începând din
dreptul ramurei montante până la primul premolar, sfacelare care interesa
întreaga regiune până la glanda sublinguală, ce era tumefiată şi turgescentă.
Al doilea molar stâng luxat complet din alveolă, locul primului molar ocupat de
rădăcina distală, al doilea premolar lipsea, cu hemoragie ca şi cum extracţia
în acest loc s-a făcut de maximum o zi sau două. La extracţia molarului II şi a
rădăcinei I-ului molar am constatat fractura tablei externe a maxilarului
inferior din această regiune.
Având
în vedere starea gravă, cu febră 39° în caris-a prezintat bolnava, cu fractură a unei părţi din maxilar, infecţie
consecutivă, precum şi extracţia barbară a trei molari deodată în loc de unul şi
consecinţele ce ar fi urmat dacă bolnava nu s-ar fi prezintat de urgenţă la clinică (angină Ludwig), toate cauzate de
nepriceperea bărbierului Sabri domiciliat în oraşul Turtucaia, vă rog să luaţi
măsurile pe care le socotiţi de cuviinţă.
Dsale Dlui Ministru al Sănătăţii
Publice“
Sesizarea
îndreptăţită a medicului care funcţiona la Cabinetul de consultaţii
stomatologice de la Spitalul Colţeaa este trimisă pe filieră sanitară şi, ca
urmare, inspectorul de resort din Ministerul Sănătăţii Publice primeşte – „din
teren“ – raportul mai jos reprodus:
„Domnule
inspector general,
La
Ord. Domniei Voastre No 2897, am onoarea a vă răspunde că chemând pe
bărbierul Sabri Ioachim la cancelaria acestui serviciu, mea declarat că «în adevăr am fost chemat la Gheorghe Raciu (sic) şi rugat ca să estrag o măsea a ficei sale
Dumitra, ceea ce am şi făcut, însă nu am observat dacă s-a rupt.» În urma
acestei declaraţii am dresat proces verbal care s-a înaintat dlui Medic Primar
al judeţului Durostor cu raportul nr. 120 pentru pedepsirea sus zisului bărbier.
Tot de odată am onoarea a vă înapoia adresa Dlui Medic şef al Serviciului
Stomatologic No 16.“
Semnează, Medicul oraşului Turtucaia (ss, indescifrabil)
Dovedind exces de zel, bărbierul Sabri nu estrage numai o măsea, ci trei, iar
această manevră o execută cu atâta brutalitate, încât fracturează maxilarul. În
afara erei antibioticoterapiei – abia în 1932 Gerhard Domagk, laureat al
premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină (1939), demonstrează acţiunea
antibacteriană a sulfamidelor (Prontosil
rubrum, sintetizat de Fritz Mietzsch şi J. Klarere), în special asupra
streptococului hemolitic, dar şi a stafilococilor6 –, complicaţia cu
o angină Ludwig ar fi fost fatală pacientei… Legea Învăţământului din 1898
preciza că învăţământul farmaceutic şi dentistic
se va desfăşura în cadrul Facultăţii de Medicină din Bucureşti, fiind prevăzute
cursuri, lucrări practice, stagii şi examene pentru ca absolventul medicinist să
fie recunoscut ca doctor dentist. În aceiaşi termeni glăsuieşte şi Legea
Sanitară din 1910, dar aceasta recunoaşte şi drepturile câştigate de către
dentiştii fără titlul de doctor, dar având studii de specalitate în străinătate.
Şi nu numai atât, ci acceptă formarea în profesie pe calea „uceniciei“! La
Spitalul Colţea, sub conducerea profesorului Mina Minovici, se înfiinţează
Institutul Clinico-Stomatologic (1929) cu rol de pregătire în specialitatea de
Stomatologie. Legea din 1930 – cea
mai completă de până atunci – are prevederi îmbunătăţite privind această activitate.
După cum exemplificăm în continuare – Asociaţia Doctorilor în Medicină
Stomatologi, sprijinită (insuficient în opinia membrilor acestei Asociaţi) de
Ministerul Sănătăţii, va avea mult de furcă pentru a stârpi practica ilicită a
dentisticii şi închiderea cabinetelor funcţionând în afara legii.
Cabinete clandestine, practică ilicită
În deceniul patru al secolului trecut se
încearcă, aşadar, după infructuoase tentative anterioare, reglementarea
practicii stomatologice. După cel de-al doilea război balcanic şi în urma
revenirii Basarabiei la Regatul României (1918), numeroşi „doctori dentişti“ şi-au
deschis cabinete în ţară ori au continuat să practice „acasă“, profitând cu bună
ştiinţă de confuziile legislative româneşti, faţă de care sistemul nu fusese
pregătit să răspundă. Totodată, medicii stomatologi – care erau absolvenţi ai
facultăţilor de medicină şi aveau o pregătire chirurgicală generală şi una de
specialitate (dobândită la Institutul sus-menţionat) –, se simţeau frustraţi de
„concurenţa“ neloială cu aceşti foşti „ucenici“ ai cabinetelor dentistice,
îndeosebi din Cadrilater şi din provincia de peste Prut. În aceste condiţii, se
înfiinţează Asociaţia Doctorilor în Medicină Stomatologi (1923) care – cu
acordul Ministerului Sănătăţii – îşi propune să identifice cabinetele funcţionând
ilicit şi să ceară autorităţilor închiderea lor. Iar în paralel, să
supravegheze – am spune astăzi – calitatea actului medical. Au fost astfel
identificaţi dentişti, foşti „ucenici“ în cabinetele unor stomatologi autorizaţi,
care, obţinând o adeverinţă (eliberată de patronii lor în condiţii de bonae voluntatis), îşi atribuiau
competenţe şi titluri (de doctor) pe care, fireşte, nu le aveau, unii dintre ei
neputând demonstra nu absolvirea unei facultăţi, dar nici măcar a claselor
primare ori gimnaziale. Închiderea cabinetelor acestor impostori a declanşat o
stufoasă birocraţie, un cortegiu de reclamaţii, de „turnătorii colegiale“, de
proteste ale Asociaţiei Doctorilor în Medicină Stomatologi – care constatau nu
rareori tratamentul diferenţiat al autorităţilor faţă de eliminarea unuia sau
altuia dintre aceşti dentişti, pe criterii nu tocmai… transparente. Un flux de
adrese – note de serviciu, hotărâri judecătoreşti, cereri etc. – va circula
între diverse instituţii sanitare, petenţi şi Minister ori foruri ale statului
cărora reclamanţii le dezvăluiau „nedreptăţile“ suferite. Astfel, în următoarele
câteva exemplificări („comprimate“ , pentru economie de spaţiu, la esenţial),
prezentăm note prin care direcţiile de personal din serviciile sanitare
înaintează Ministerului adresele inspectoratelor de profil, cerând un aviz de
atitudine (închidere de cabinete, ridicarea dreptului de liberă practică etc.).
De la: Galaţi, cu referire la dentiştii
Dr. G. şi Dr. L. (sic); la dentiştii clandestini N. Herman şi L. Aurian,
împreună cu toată corespondenţa anterioară, „rugându-vă să binevoiţi a vă da
avizul“; ori cu privire la Isidor M. „care practică clandestin dentistica“; Odorhei, „împreună cu toate anexele
referitoare la B. Ludovic, contravenient la legea pentru exerciţiul
dentisticii“; Fălticieni, Serviciului
Sanitar al judeţului „relativ la dentistul infirmat Jean G., rugându-vă a vă da
avizul“. Ori răspunsuri de la Ministerul Sănătăţii de genul: „Domnule, la
cererea D-voastră înregistrată la nr. 30855/930, avem onoare a vă comunica că
dl Saul H.b are dreptul de liberă practică anulat şi deci
certificarea de practică eliberată susnumitului nu poate avea vre’o valoare.
Subsecretar de stat (ss, indescifrabil)“.
În continuare, un exemplu de „schimb de
replici“ între autoritatea sanitară teritorială obligată să pună în practică o
decizie minsterială şi contestaţia petentului:
Ministerul
Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale
Direcţia
Personalului
No
00196 – 9 Jan. 1930,
Domnule Medic Primar,
„Avem onoare a vă ruga a dispune închiderea
cabinetului dentistului infirmat Iancu L. din Odobeşti, întrucât conform
avizului Ministerului de Instrucţie, actele de şcolaritate ale D-sale, nu
corespund cu un certificat de absolvire a patru clase gimnaziale, aşa cum cere
ordinul 57426/929.“
Subsecretar
de stat (ss, indescifrabil)
Domnule Ministru,
„Subsemnatul Iancu L., dentist, din Odobeşti,
cu onoare vă rog să binevoiţi a dispune redeschiderea cabinetului meu dentar,
întrucât cad şi eu în prevederile acelor cu şcolaritate. Alăturez un certificat
de 3 clase gimnaziale la Focşani, Liceul Unirea sub nr. 15 din Septembrie 1923,
şi un alt certificat de absolvire a 3 clase comerciale sub nr. 30 din 23
Decembrie 1921. Cu perfectă consideraţie, Dentist Iancu L.“
Această exemplificată activitate este însă
palidă, ceea ce determină Asociaţia Medicilor Stomatologi să organizeze la 12
ianuarie 1930 o adunare generală şi să înainteze un memoriu ministrului sănătăţii:
„contrar eforturilor Dvs. de mai bine de un an pentru reintrarea în legalitate şi
a ordinelor speciale date de Dvs. privind închiderea
cabinetelor dentiştilor infirmaţi, cât şi a tuturor cabinetelor clandestine,
constatăm că: 1) ele continuă să
funcţioneze azi cu miile în toată ţara, medicii şefi de municipii, comune şi
judeţe, neînchizând până în prezent nici un cabinet dentar neautorizat; 2) multe cabinete dentare funcţionează prin
contract sub numele dentiştilor sau doctorilor în medicină autorizaţi de
Minister, fiind unii chiar medici funcţionari activi, foşti medici funcţionari
dar pensionari, cum e cazul ce ne raportează delegaţia bucovineană la congresul
de eri (…); 3) medicii şefi de oraşe,
autorizaţi cu controlul practicei dentistice ilicite, au obţinut ei înşişi, în
mod ilicit, autorizaţiuni de a practica dentistica, cum e cazul Dr. Sch.,
medic de oraş la Sadagura, dr. Eng., medic de oraş, Dr. Z. medic de oraş, Dr. Ş.
medic militar, Dr. K., fost medic şef de judeţ până la 1 Ian.1930, cum şi Drii
particulari G. şi T., Dr. B. actualmente funcţionar la Ministerul Sănătăţii care închiriază autorizaţia sa personală
pentru practica dentisticii unui tehnician neautorizat, anume P. Prin
urmare, tocmai medicii şefi cari urmează a aplica ordinile Dvs. se fac vinovaţi
de abateri grave, pasibile de Parchet, [astfel încât], în general, nici un
medic şef de oraş sau de judeţ nu mai are autoritatea morală de a exercita
conform legii şi a ordinelor Dvs (…). Uluiţi şi disperaţi de această stare de
fapt, Asociaţia vă roagă să binevoiţi a
curma definitiv această desordine ce lezează grav interesul sănătăţii publice
cât şi al profesiunii noastre, [acceptând] ca în fiecare judeţ sau comună să
fie autorizaţi de Dvs în mod provizoiru, până la noua reformă sanitară, să funcţioneze
câte un medic delegat de filiala Asociaţiei noastre [care] să exercite alături
de medicul şef de oraş şi judeţ, un control adevărat al practicii dentisticii
ilicite, dând totodată [dispoziţii] severe medicilor sus-vizaţi pentru a vă
raporta rezultatul executărei ordinelor Dvs., aplicând celor recalcitranţi
pedepse disciplinare. (…) Medicii şefi
de oraşe sau judeţe se prefac a nu înţelege suficient ordinele dvs., pentru a
para diversele trucuri judiciare, la care se pun la adăpost cei interesaţi,
trucuri cusute cu aţă albă, pe care noi ne însărcinăm a le descoperi şi
anihila.“ Preşedinte şi Secretar (ss, indesifrabil).
Pe adresa Ministerului Muncii, Sănătăţii şi
Ocrotirilor Sociale, cu No 020889/1 febr 1930/Registratura Generală,
Asociaţia Generală a Doctorilor în Medicină Stomatologi aduce la cunoştinţa
Ministrului că „la multe instituţiuni de Stat şi particulare, depinzând de
diferite Ministere sunt angajaţi ca dentişti bugetari sau diurnişti, dentişti chiar infirmaţi, de exemplu:
La Ministerul de Finanţe, la R.M.S. este angajat un dentist infirmat, anume R.
Roth; la Ministerul de Justiţie, Penitenciarul Văcăreşti, dentistul R. Iusub:
la Ministerul Cultelor, Opera Română, dentistul H., precum şi la Ministerul de
Domenii şi celelalte Ministere ce au angajat asemenea dentişti, atât în Capitală,
cât şi’n provincie.“ Asociaţia roagă respectuos ca Ministerul să intervină pe
lângă ministerele respective, spre a da preferinţă angajării în posturile
disponibile de specialitate medicilor stomatologi, aceasta atât în interesul sănătăţii
publice, cât şi pentru faptul că sunt mulţi doctori, buni specialişti, cari au
nevoie de asemenea posturi. Semnează Preşedintele Asociaţiei (ss,
indescifrabil).
Rezoluţia secretarului de stat din
Ministerul Muncii Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale: Serviciul Sanitar al Municipiului Bucureşti va cerceta şi dacă cele
reclamate se confirmă, să se aplice pedepsele legale.
Dar Asociaţia nu pare mulţumită de ceea ce
întreprinde „Onor. Ministerul Muncei Sănătăţei şi Ocrotirilor Sociale“,
protestând la 9 apr. 1930 (Registratura Generală No 77093) că, deşi
a desemnat pe cei ce urmau a fi învestiţi cu atribuţii de control al practicii
ilicite a dentisticei [la cererea Ministerului] „această excelentă iniţiativă a
fost părăsită, ceea ce prejudiciază grav interesul rezolvărei chestiunei
dentisticei, privând Ministerul de concursul util al Asociaţiei Generale (sic)
a Doctorilor în Medicină Stomatologi. Asociaţia – persoană morală şi juridică –
are competenţa şi calitatea de a fi învestită cu acea misiune oficială pe lângă
organele de control ale Onor. Ministerul, care [acum] lasă de dorit, în ceeace
priveşte controlul practicei ilicite a dentisticei. În altă ordine de idei –
spune Asociaţia – nepunerea în aplicare a celor menţionate (…) este un fapt de
natură să discrediteze autoritatea Ministerului şi să ştirbească prestigiul
Asociaţiei noastre care, credem, că tocmai acuma trebuie să se bucure de cel
mai mare ascendent pentru a susţine şi impune legile existente şi punctul de
vedere menit să devină lege, ştirbire prin aceea că deşi s-a anunţat urbi et orbi că Asociaţia va colabora cu
Onor. Minister spre realizarea unui control eficace, deşi s’au ţinut şedinţe,
în urma adresei Dvs, a filialelor din toată ţara şi s’au făcut publicaţiuni în
acest sens, chestiunea a fost contra mandată (sic). Nerealizarea aparatului de control [în componenţa anunţată]
de către Onor. Minister – când se ştie că până azi controlul oficial n’a reuşit să stârpească încă o practică clandestină
oprită categoric de lege – [e culpabilă de perpetuarea cunoscutei stări de
fapt]. (…)“ „În cazul că înţelegeţi să renunţaţi la [colaborarea oferită], vă
rugăm să binevoiţi a ne comunica motivele spre a ne putea la rândul nostru
justifica faţă de Asociaţie şi filialele ei a căror prestigiu a fost
prejudiciat. Primiţi, vă rugăm, Domnule Ministru asigurarea profundului nostru
respect.“ Preşedinte, Secretar general (ss, indescifrabile). Textul e parafat
cu ştampila Asociaţiei.
Demersurile rămân fără succesul scontat,
devreme ce, mulţi ani mai târziu (1942), domnişoarei Livia D., din Bucureşti,
str. Oilor nr. 191, i se aplică „o amendă de 10.000 lei, confiscarea instalaţiunei
dentare şi închiderea cabinetului, conf. art. 542 din Legea Sanitară în
vigoare, pentru practica ilicită a dentisticei“; „locuitorului Vasile G. zis
Nicu Tâlvu din comuna Clinceni, o amendă de 10.000 lei, pentru practica ilicită
a dentisticei“; „contraveninetului Drăgan D. din Câmpulung, găsit practicând
ilicit dentistica fără a fi autorizat (sic), lucru confirmat de cele zece
declaraţiuni ce au fost luate în faţa noastră dela clienţii ce se găseau în
cabinet (sic), o amendă de 50 000
lei“ (sporită, fiind probabil „recidivist“); aceeaşi sumă se percepe „cu chitanţă“
de la Avram H. din Piteşti, str. Brâncoveanu No 38 (care beneficiază
de „indulgenţă“, căci referatul însoţitor al deciziei de amendare propune
maximumul amendei – 100.000 de lei, confiscarea intalaţiunii şi închiderea cabinetului; lui H. Samuel zis Sandi tot
din Piteşti – 30 000 de lei etc., etc.
Un patriot care se miră
„Domnului
CÂNDEA, Consilier
Technic (sic)
din
MINISTERUL MUNCII
Mă adresez d-voastră ştiind cu câtă
severitate şi dreptate vă îndepliniţi serviciul.
Citind în ziar de închiderea unui cabinet
dentar din Văleni m’a mirat foarte mult. Că [acel] dentist nu profesionează
(sic) conform legii. Să fim drepţi [şi] să judecăm cum de se aplică legea aşa
sever tocmai la Văleni. Chiar locuitorii cer Ministerului să deschidă acest
cabinet, fiind foarte mulţumiţi. În Bucureşti, [în] plin centru nu se aplică
această lege. În B-dul Pache [Protopopescu] [nr.] 40 profesionează dentistica
nesupărat de nimeni un dentist Armean, supus Turc, expulzat [care] locuieşte în
Bucureşti de zece ani. Nu s’a deranjat nici cel puţin să-şi aranjeze situaţia
de cetăţean supus român. A lucrat în mai multe rânduri cu diferiţi doctori, dar
a fost concediat fiind un detracat. Dat în judecată şi oprit de a mai
profesiona dentistica. Chiar D-voastră când eraţi Secretar-General în
Ministerul Muncii i-aţi respins prezentarea la examen. Aşa că vedeţi cum, în plin
centru Bucureşti, B-dul Pache 40, acest dentist, P. Guedikian profesionează în
linişte fără să fie conform legii.
Sper că veţi trimete un Dn. Inspector cât
mai serios nu ca alţi (sic) care s’au
pretat la şperţuri, cum spune el.
Cu toată stima,
M. Metzianu“
Rezoluţia marginală a funcţionarului care a
primit sesizarea: Dlui Guedikian i s-a
acordat libera practică redusă a dentisticii de către Comisiunea Ad-tivă şi are
Dispensă de cetăţenie.