Newsflash
Reportaje

„Ştii s-o scoţi? Scoate-o.“ (1)

de Dr. Mihail MIHAILIDE - ian. 7 2015
„Ştii s-o scoţi? Scoate-o.“ (1)
„Până în secolul al XVIII-lea, cunoştinţele despre boala dinţilor şi gingiilor erau tributare empirismului şi misticismului“1. Pierre Fauchard (1678–1761) e considerat păritele dentisticii moderne, această specialitate chirurgicală dezvoltându-se cu precădere în Franţa şi în Marea Britanie. Medic al Marinei Regale Franceze, Fauchard va redacta lucrarea „Le Chirurgien Dentiste – Traité des dents“ (1728), cuprinzând puncte de vedere noi asupra anatomiei, funcţiei şi patologiei aparatului dento-maxilar, descriind inclusiv boala periodontală şi emiţând ipoteza că zahărul – respectiv excesul de dulciuri – are rol cariogen. Pentru elaborarea acestei lucrări de odontologie, autorul nu a ezitat să se consulte şi să ceară contribuţia unor colegi „internişti“, chirurgi şi dentişti. În ultima parte a „Tratatului“, sunt descrise detaliat: panoplia instrumentelor chirurgicale în uz, experienţa autorului şi tehnicile operatorii folosite, ba chiar şi tipurile de proteze dentare din epocă2.
   În ţara noastră, primele scrieri privind îngrijirea dinţilor ar data din 18283. Cu tot începutul promiţător şi în pofida încercărilor de reglementare a practicii stomatologice, în chiar anii ’30 ai veacului trecut, îndrăzneala celor care – având sau nu „cabinete dentare“ – se încumetau să extragă dinţi cariaţi ori cu erupţie viciată făcea încă legea. Cererea Catindatului din „D’ale carnavalului“ (o solicitare mereu amânată în piesa caragialiană, de la 1885) era încă singura opţiune a pacientului neglijent, încremenit pe scaunul stomatologic şi supus unui tratament „în forţă“ şi în egală măsură dureros. De altfel, era şi singura operaţie la care îndrăznea cel mai adesea un bărbier ori un fost „ucenic“ al unui dentist autorizat şi, nu rareori, chiar şi acesta din urmă. Diferenţa între Nae Girimea, frizer şi subchirurg, şi medicul de-atunci, îndeosebi din ruralul îndepărtat faţă de oraş, o făcea anestezia: „candidatul la percepţie“ venea gata „magnetizat cu jamaică“; doctorul folosea cocaină sau relativ recent apăruta procaină/novocaină (1903). Freza dentară primitivă, acţionată de o roată cu pedală – utilizată pentru a facilita obturarea unei carii – era percepută ca un instrument de tortură! Această stare de fapt este cu prisosinţă dezvăluită de arhivele Serviciului Sanitar, component, pe vremea Principatelor Unite, al „Ministerului din Întru“, iar mai târziu, al Ministerului Sănătăţii Publice, devenit instituţie de sine-stătătoare3. Abia în 1923, dr. doc. Dimitrie D. Niculescu (1871–1927) capătă din partea Consiliului profesoral al Facultăţii de Medicină din Bucureşti îngăduinţa de a susţine conferinţe libere de stomatologie4. Data citată surprinde, deoarece în rev. Spitalul din 22 dec. 1905, D. D. Niculescu publică „Lecţiunea inaugurală a cursului liber de Stomatologie făcută la Facultatea de Medicină din Bucureşti, la 3 nov. 1905“, cu titlul „Accidente provocate prin erupţiunea măselelor de minte.“ Acelaşi autor semnează, în 1908, lucrarea de 313 p., în limba franceză, „Aperçu historique sur la stomatologie en Roumanie. Son passé, son état actuel“5. Va redacta şi primului tratat de Stomatologie în limba română (1924). Activitatea acestui merituos antecesor al disciplinei e, poate, insuficient cunoscută. A fost Cavaler al Ordinului „Coroana României“, înfiinţat de Regele Carol I, care se conferea pentru merite deosebite atât militarilor, cât şi civililor. Membru activ al Societăţii pariziene de Stomatologie, a intuit necesitatea învăţământului stomatologic şi a publicat frecvent în revistele medicale ale timpului.

 

Bărbierul Sabri

 

„Domnule Ministru,
   În ziua de 8 martie 1930, s-a prezintat la consultaţie la Clinica Stomatologică din Spitalul Colţei, Dra Raiciu Dumitra, domiciliată în str. Principele Nicolae No 45 din oraşul Turtucaia, prezintând o: Necroză şi sfacelare a rebordului gingival din regiunea maxilară inferioară stângă, începând din dreptul ramurei montante până la primul premolar, sfacelare care interesa întreaga regiune până la glanda sublinguală, ce era tumefiată şi turgescentă. Al doilea molar stâng luxat complet din alveolă, locul primului molar ocupat de rădăcina distală, al doilea premolar lipsea, cu hemoragie ca şi cum extracţia în acest loc s-a făcut de maximum o zi sau două. La extracţia molarului II şi a rădăcinei I-ului molar am constatat fractura tablei externe a maxilarului inferior din această regiune.
   Având în vedere starea gravă, cu febră 39° în caris-a prezintat bolnava, cu fractură a unei părţi din maxilar, infecţie consecutivă, precum şi extracţia barbară a trei molari deodată în loc de unul şi consecinţele ce ar fi urmat dacă bolnava nu s-ar fi prezintat de urgenţă la clinică (angină Ludwig), toate cauzate de nepriceperea bărbierului Sabri domiciliat în oraşul Turtucaia, vă rog să luaţi măsurile pe care le socotiţi de cuviinţă.
                                                                                                           Dsale Dlui Ministru al Sănătăţii Publice“

 

   Sesizarea îndreptăţită a medicului care funcţiona la Cabinetul de consultaţii stomatologice de la Spitalul Colţeaa este trimisă pe filieră sanitară şi, ca urmare, inspectorul de resort din Ministerul Sănătăţii Publice primeşte – „din teren“ – raportul mai jos reprodus:

 

„Domnule inspector general,

   La Ord. Domniei Voastre No 2897, am onoarea a vă răspunde că chemând pe bărbierul Sabri Ioachim la cancelaria acestui serviciu, mea declarat că «în adevăr am fost chemat la Gheorghe Raciu (sic) şi rugat ca să estrag o măsea a ficei sale Dumitra, ceea ce am şi făcut, însă nu am observat dacă s-a rupt.» În urma acestei declaraţii am dresat proces verbal care s-a înaintat dlui Medic Primar al judeţului Durostor cu raportul nr. 120 pentru pedepsirea sus zisului bărbier. Tot de odată am onoarea a vă înapoia adresa Dlui Medic şef al Serviciului Stomatologic No 16.“
                                                                                    Semnează, Medicul oraşului Turtucaia (ss, indescifrabil)

 

   Dovedind exces de zel, bărbierul Sabri nu estrage numai o măsea, ci trei, iar această manevră o execută cu atâta brutalitate, încât fracturează maxilarul. În afara erei antibioticoterapiei – abia în 1932 Gerhard Domagk, laureat al premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină (1939), demonstrează acţiunea antibacteriană a sulfamidelor (Prontosil rubrum, sintetizat de Fritz Mietzsch şi J. Klarere), în special asupra streptococului hemolitic, dar şi a stafilococilor6 –, complicaţia cu o angină Ludwig ar fi fost fatală pacientei… Legea Învăţământului din 1898 preciza că învăţământul farmaceutic şi dentistic se va desfăşura în cadrul Facultăţii de Medicină din Bucureşti, fiind prevăzute cursuri, lucrări practice, stagii şi examene pentru ca absolventul medicinist să fie recunoscut ca doctor dentist. În aceiaşi termeni glăsuieşte şi Legea Sanitară din 1910, dar aceasta recunoaşte şi drepturile câştigate de către dentiştii fără titlul de doctor, dar având studii de specalitate în străinătate. Şi nu numai atât, ci acceptă formarea în profesie pe calea „uceniciei“! La Spitalul Colţea, sub conducerea profesorului Mina Minovici, se înfiinţează Institutul Clinico-Stomatologic (1929) cu rol de pregătire în specialitatea de Stomatologie. Legea din 1930 – cea mai completă de până atunci – are prevederi îmbunătăţite privind această activitate. După cum exemplificăm în continuare – Asociaţia Doctorilor în Medicină Stomatologi, sprijinită (insuficient în opinia membrilor acestei Asociaţi) de Ministerul Sănătăţii, va avea mult de furcă pentru a stârpi practica ilicită a dentisticii şi închiderea cabinetelor funcţionând în afara legii.

 

Cabinete clandestine, practică ilicită

 

   În deceniul patru al secolului trecut se încearcă, aşadar, după infructuoase tentative anterioare, reglementarea practicii stomatologice. După cel de-al doilea război balcanic şi în urma revenirii Basarabiei la Regatul României (1918), numeroşi „doctori dentişti“ şi-au deschis cabinete în ţară ori au continuat să practice „acasă“, profitând cu bună ştiinţă de confuziile legislative româneşti, faţă de care sistemul nu fusese pregătit să răspundă. Totodată, medicii stomatologi – care erau absolvenţi ai facultăţilor de medicină şi aveau o pregătire chirurgicală generală şi una de specialitate (dobândită la Institutul sus-menţionat) –, se simţeau frustraţi de „concurenţa“ neloială cu aceşti foşti „ucenici“ ai cabinetelor dentistice, îndeosebi din Cadrilater şi din provincia de peste Prut. În aceste condiţii, se înfiinţează Asociaţia Doctorilor în Medicină Stomatologi (1923) care – cu acordul Ministerului Sănătăţii – îşi propune să identifice cabinetele funcţionând ilicit şi să ceară autorităţilor închiderea lor. Iar în paralel, să supravegheze – am spune astăzi – calitatea actului medical. Au fost astfel identificaţi dentişti, foşti „ucenici“ în cabinetele unor stomatologi autorizaţi, care, obţinând o adeverinţă (eliberată de patronii lor în condiţii de bonae voluntatis), îşi atribuiau competenţe şi titluri (de doctor) pe care, fireşte, nu le aveau, unii dintre ei neputând demonstra nu absolvirea unei facultăţi, dar nici măcar a claselor primare ori gimnaziale. Închiderea cabinetelor acestor impostori a declanşat o stufoasă birocraţie, un cortegiu de reclamaţii, de „turnătorii colegiale“, de proteste ale Asociaţiei Doctorilor în Medicină Stomatologi – care constatau nu rareori tratamentul diferenţiat al autorităţilor faţă de eliminarea unuia sau altuia dintre aceşti dentişti, pe criterii nu tocmai… transparente. Un flux de adrese – note de serviciu, hotărâri judecătoreşti, cereri etc. – va circula între diverse instituţii sanitare, petenţi şi Minister ori foruri ale statului cărora reclamanţii le dezvăluiau „nedreptăţile“ suferite. Astfel, în următoarele câteva exemplificări („comprimate“ , pentru economie de spaţiu, la esenţial), prezentăm note prin care direcţiile de personal din serviciile sanitare înaintează Ministerului adresele inspectoratelor de profil, cerând un aviz de atitudine (închidere de cabinete, ridicarea dreptului de liberă practică etc.). De la: Galaţi, cu referire la dentiştii Dr. G. şi Dr. L. (sic); la dentiştii clandestini N. Herman şi L. Aurian, împreună cu toată corespondenţa anterioară, „rugându-vă să binevoiţi a vă da avizul“; ori cu privire la Isidor M. „care practică clandestin dentistica“; Odorhei, „împreună cu toate anexele referitoare la B. Ludovic, contravenient la legea pentru exerciţiul dentisticii“; Fălticieni, Serviciului Sanitar al judeţului „relativ la dentistul infirmat Jean G., rugându-vă a vă da avizul“. Ori răspunsuri de la Ministerul Sănătăţii de genul: „Domnule, la cererea D-voastră înregistrată la nr. 30855/930, avem onoare a vă comunica că dl Saul H.b are dreptul de liberă practică anulat şi deci certificarea de practică eliberată susnumitului nu poate avea vre’o valoare. Subsecretar de stat (ss, indescifrabil)“.
   În continuare, un exemplu de „schimb de replici“ între autoritatea sanitară teritorială obligată să pună în practică o decizie minsterială şi contestaţia petentului:
Ministerul Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale
Direcţia Personalului
No 00196 – 9 Jan. 1930,

Domnule Medic Primar,

   „Avem onoare a vă ruga a dispune închiderea cabinetului dentistului infirmat Iancu L. din Odobeşti, întrucât conform avizului Ministerului de Instrucţie, actele de şcolaritate ale D-sale, nu corespund cu un certificat de absolvire a patru clase gimnaziale, aşa cum cere ordinul 57426/929.“
                                                                                                                   Subsecretar de stat (ss, indescifrabil)

Domnule Ministru,

   „Subsemnatul Iancu L., dentist, din Odobeşti, cu onoare vă rog să binevoiţi a dispune redeschiderea cabinetului meu dentar, întrucât cad şi eu în prevederile acelor cu şcolaritate. Alăturez un certificat de 3 clase gimnaziale la Focşani, Liceul Unirea sub nr. 15 din Septembrie 1923, şi un alt certificat de absolvire a 3 clase comerciale sub nr. 30 din 23 Decembrie 1921. Cu perfectă consideraţie, Dentist Iancu L.“
   Această exemplificată activitate este însă palidă, ceea ce determină Asociaţia Medicilor Stomatologi să organizeze la 12 ianuarie 1930 o adunare generală şi să înainteze un memoriu ministrului sănătăţii: „contrar eforturilor Dvs. de mai bine de un an pentru reintrarea în legalitate şi a ordinelor speciale date de Dvs. privind închiderea cabinetelor dentiştilor infirmaţi, cât şi a tuturor cabinetelor clandestine, constatăm că: 1) ele continuă să funcţioneze azi cu miile în toată ţara, medicii şefi de municipii, comune şi judeţe, neînchizând până în prezent nici un cabinet dentar neautorizat; 2) multe cabinete dentare funcţionează prin contract sub numele dentiştilor sau doctorilor în medicină autorizaţi de Minister, fiind unii chiar medici funcţionari activi, foşti medici funcţionari dar pensionari, cum e cazul ce ne raportează delegaţia bucovineană la congresul de eri (…); 3) medicii şefi de oraşe, autorizaţi cu controlul practicei dentistice ilicite, au obţinut ei înşişi, în mod ilicit, autorizaţiuni de a practica dentistica, cum e cazul Dr. Sch., medic de oraş la Sadagura, dr. Eng., medic de oraş, Dr. Z. medic de oraş, Dr. Ş. medic militar, Dr. K., fost medic şef de judeţ până la 1 Ian.1930, cum şi Drii particulari G. şi T., Dr. B. actualmente funcţionar la Ministerul Sănătăţii care închiriază autorizaţia sa personală pentru practica dentisticii unui tehnician neautorizat, anume P. Prin urmare, tocmai medicii şefi cari urmează a aplica ordinile Dvs. se fac vinovaţi de abateri grave, pasibile de Parchet, [astfel încât], în general, nici un medic şef de oraş sau de judeţ nu mai are autoritatea morală de a exercita conform legii şi a ordinelor Dvs (…). Uluiţi şi disperaţi de această stare de fapt, Asociaţia vă roagă să binevoiţi a curma definitiv această desordine ce lezează grav interesul sănătăţii publice cât şi al profesiunii noastre, [acceptând] ca în fiecare judeţ sau comună să fie autorizaţi de Dvs în mod provizoiru, până la noua reformă sanitară, să funcţioneze câte un medic delegat de filiala Asociaţiei noastre [care] să exercite alături de medicul şef de oraş şi judeţ, un control adevărat al practicii dentisticii ilicite, dând totodată [dispoziţii] severe medicilor sus-vizaţi pentru a vă raporta rezultatul executărei ordinelor Dvs., aplicând celor recalcitranţi pedepse disciplinare. (…) Medicii şefi de oraşe sau judeţe se prefac a nu înţelege suficient ordinele dvs., pentru a para diversele trucuri judiciare, la care se pun la adăpost cei interesaţi, trucuri cusute cu aţă albă, pe care noi ne însărcinăm a le descoperi şi anihila.“ Preşedinte şi Secretar (ss, indesifrabil).
   Pe adresa Ministerului Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, cu No 020889/1 febr 1930/Registratura Generală, Asociaţia Generală a Doctorilor în Medicină Stomatologi aduce la cunoştinţa Ministrului că „la multe instituţiuni de Stat şi particulare, depinzând de diferite Ministere sunt angajaţi ca dentişti bugetari sau diurnişti, dentişti chiar infirmaţi, de exemplu: La Ministerul de Finanţe, la R.M.S. este Trusa de instrumente dentare a lui P. Fauchardangajat un dentist infirmat, anume R. Roth; la Ministerul de Justiţie, Penitenciarul Văcăreşti, dentistul R. Iusub: la Ministerul Cultelor, Opera Română, dentistul H., precum şi la Ministerul de Domenii şi celelalte Ministere ce au angajat asemenea dentişti, atât în Capitală, cât şi’n provincie.“ Asociaţia roagă respectuos ca Ministerul să intervină pe lângă ministerele respective, spre a da preferinţă angajării în posturile disponibile de specialitate medicilor stomatologi, aceasta atât în interesul sănătăţii publice, cât şi pentru faptul că sunt mulţi doctori, buni specialişti, cari au nevoie de asemenea posturi. Semnează Preşedintele Asociaţiei (ss, indescifrabil).
   Rezoluţia secretarului de stat din Ministerul Muncii Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale: Serviciul Sanitar al Municipiului Bucureşti va cerceta şi dacă cele reclamate se confirmă, să se aplice pedepsele legale.
   Dar Asociaţia nu pare mulţumită de ceea ce întreprinde „Onor. Ministerul Muncei Sănătăţei şi Ocrotirilor Sociale“, protestând la 9 apr. 1930 (Registratura Generală No 77093) că, deşi a desemnat pe cei ce urmau a fi învestiţi cu atribuţii de control al practicii ilicite a dentisticei [la cererea Ministerului] „această excelentă iniţiativă a fost părăsită, ceea ce prejudiciază grav interesul rezolvărei chestiunei dentisticei, privând Ministerul de concursul util al Asociaţiei Generale (sic) a Doctorilor în Medicină Stomatologi. Asociaţia – persoană morală şi juridică – are competenţa şi calitatea de a fi învestită cu acea misiune oficială pe lângă organele de control ale Onor. Ministerul, care [acum] lasă de dorit, în ceeace priveşte controlul practicei ilicite a dentisticei. În altă ordine de idei – spune Asociaţia – nepunerea în aplicare a celor menţionate (…) este un fapt de natură să discrediteze autoritatea Ministerului şi să ştirbească prestigiul Asociaţiei noastre care, credem, că tocmai acuma trebuie să se bucure de cel mai mare ascendent pentru a susţine şi impune legile existente şi punctul de vedere menit să devină lege, ştirbire prin aceea că deşi s-a anunţat urbi et orbi că Asociaţia va colabora cu Onor. Minister spre realizarea unui control eficace, deşi s’au ţinut şedinţe, în urma adresei Dvs, a filialelor din toată ţara şi s’au făcut publicaţiuni în acest sens, chestiunea a fost contra mandată (sic). Nerealizarea aparatului de control [în componenţa anunţată] de către Onor. Minister – când se ştie că până azi controlul oficial n’a reuşit să stârpească încă o practică clandestină oprită categoric de lege – [e culpabilă de perpetuarea cunoscutei stări de fapt]. (…)“ „În cazul că înţelegeţi să renunţaţi la [colaborarea oferită], vă rugăm să binevoiţi a ne comunica motivele spre a ne putea la rândul nostru justifica faţă de Asociaţie şi filialele ei a căror prestigiu a fost prejudiciat. Primiţi, vă rugăm, Domnule Ministru asigurarea profundului nostru respect.“ Preşedinte, Secretar general (ss, indescifrabile). Textul e parafat cu ştampila Asociaţiei.
   Demersurile rămân fără succesul scontat, devreme ce, mulţi ani mai târziu (1942), domnişoarei Livia D., din Bucureşti, str. Oilor nr. 191, i se aplică „o amendă de 10.000 lei, confiscarea instalaţiunei dentare şi închiderea cabinetului, conf. art. 542 din Legea Sanitară în vigoare, pentru practica ilicită a dentisticei“; „locuitorului Vasile G. zis Nicu Tâlvu din comuna Clinceni, o amendă de 10.000 lei, pentru practica ilicită a dentisticei“; „contraveninetului Drăgan D. din Câmpulung, găsit practicând ilicit dentistica fără a fi autorizat (sic), lucru confirmat de cele zece declaraţiuni ce au fost luate în faţa noastră dela clienţii ce se găseau în cabinet (sic), o amendă de 50 000 lei“ (sporită, fiind probabil „recidivist“); aceeaşi sumă se percepe „cu chitanţă“ de la Avram H. din Piteşti, str. Brâncoveanu No 38 (care beneficiază de „indulgenţă“, căci referatul însoţitor al deciziei de amendare propune maximumul amendei – 100.000 de lei, confiscarea intalaţiunii şi închiderea cabinetului; lui H. Samuel zis Sandi tot din Piteşti – 30 000 de lei etc., etc.

 

Un patriot care se miră

 

„Domnului
CÂNDEA, Consilier Technic (sic)
din
MINISTERUL MUNCII
   Mă adresez d-voastră ştiind cu câtă severitate şi dreptate vă îndepliniţi serviciul.
   Citind în ziar de închiderea unui cabinet dentar din Văleni m’a mirat foarte mult. Că [acel] dentist nu profesionează (sic) conform legii. Să fim drepţi [şi] să judecăm cum de se aplică legea aşa sever tocmai la Văleni. Chiar locuitorii cer Ministerului să deschidă acest cabinet, fiind foarte mulţumiţi. În Bucureşti, [în] plin centru nu se aplică această lege. În B-dul Pache [Protopopescu] [nr.] 40 profesionează dentistica nesupărat de nimeni un dentist Armean, supus Turc, expulzat [care] locuieşte în Bucureşti de zece ani. Nu s’a deranjat nici cel puţin să-şi aranjeze situaţia de cetăţean supus român. A lucrat în mai multe rânduri cu diferiţi doctori, dar a fost concediat fiind un detracat. Dat în judecată şi oprit de a mai profesiona dentistica. Chiar D-voastră când eraţi Secretar-General în Ministerul Muncii i-aţi respins prezentarea la examen. Aşa că vedeţi cum, în plin centru Bucureşti, B-dul Pache 40, acest dentist, P. Guedikian profesionează în linişte fără să fie conform legii.
   Sper că veţi trimete un Dn. Inspector cât mai serios nu ca alţi (sic) care s’au pretat la şperţuri, cum spune el.
   Cu toată stima,
   M. Metzianu“
   Rezoluţia marginală a funcţionarului care a primit sesizarea: Dlui Guedikian i s-a acordat libera practică redusă a dentisticii de către Comisiunea Ad-tivă şi are Dispensă de cetăţenie.

   Din 1828 şi până în 1948, când se reglementează activitatea stomatologică şi se organizează învăţământul stomatologic7, înfiinţându-se facultăţi cu profilul respectiv, cu o durată de studii de cinci ani, practica denstistică ilicită nu a putut fi eradicată, îndeosebi în mediul rural. Pentru perioada la care ne-am referit, o cauză era reprezentată – după cum evidenţiază Asociaţia Doctorilor în Medicină Stomatologi – corupţia din sistem. După 1989, multe aspecte specifice anilor ’30–’40 au revenit în actualitate. „Stomatologi ambulanţi“ sosiţi, în general, din Estul fost sovietic ori dentişti/tehnicieni care şi-au făcut apariţia în judeţele de pe marginea dreaptă a Prutului. Purtând o trusă cu cleşti pentru extracţii şi minimul necesar pentru amprentare în vederea executării unor proteze dentare mobile, aceşti „doctori neautorizaţi“ încercau să rezolve ceea ce stomatologii români „emigraţi“ la oraşe abandonaseră: cabinetele unde fuseseră repartizaţi la absolvirea facultăţii. 

 
aArt. 486 din Legea Sanitară (1930) preciza că medicii – cu excepţia celor recrutaţi prin concurs – sunt funcţionari publici, fiind supuşi normelor de disciplină prevăzute de regulamentele acestora. Funcţionarii administrativi, precum şi personalul silvic, eclesiastic şi medical, afară de cei ce se recrutează pe bază de concurs, potrivit legii de faţă, se numesc în conformitate cu Statutul funcţionarilor publici*. Ei sunt supuşi normelor de disciplină prevăzute în statut şi sunt justiţiabili de comisiunea de disciplină instituită pe lângă Eforie conform statutului. Se exceptează totuşi personalul medical superior (medici primari, prosectori etc.), numiţi cu titlu definitiv. Profesorii de clinică la catedrele având servicii la spitalele Eforiei Spitalelor Civile, la Bucureşti şi Epitropia Sf. Spiridon la Iaşi, vor fi numiţi medici primari directori la serviciile respective pe baza numirii lor la catedra corespunzătoare. Aceste servicii vor avea denumirea de Institute clinice. La Spitalul Colţea funcţionau în cadrul Clinicii stomatologice: I. Secţiunea de patologie şi terapeutică buco-dentară; II. Secţiunea de chirurgie maxilo-facială; III. Secţiunea de „proteză restauratrice buco-dentară“, care au format Institutul Clinico-Stomatologic. Potrivit aceleiaşi legi, secţiunile erau conduse de conferenţiarii însărcinaţi cu predarea cursurilor în specialitatea respectivă, având gradul de medici primari de consultaţii. (*http://www.legex.ro/Legea-236-1930-38.aspx)
bAm eludat numele dentiştilor respectivi, păstrând pentru identificare numai prenumele

Notă autor:

1. Horia Traian Dumitriu, în colab. cu Silvia Dumitriu, „Parodontologie“, Ed. a III-a revăzută şi adăugită Ed. Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 1999

2. http://fr.wikipedia.org/wiki/Pierre_Fauchard

3. ANR – Arhivele Statului, Secţiunea Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Dosar 15/1930

4. http://www.umfcaroldavila.ro/index.php/facultati/medicina-dentara/istoric

5. Bibliografia românească modernă Niculescu, Dimitrie D. (1871–1928) (D. D. N.) 41 680

6. Valeriu Rusu, „Nobel – Retrospectivă 1901–1995, Laureaţii premiului pentru Fiziologie şi Medicină“, Ed. Omnia, Iaşi, 1996, pp. 106-108

7. http://richardconstantinescu.wordpress.com/2011/09/page/2/ Scurtă istorie a stomatologiei ieşene în date, în Iaşi, Uncategorized on septembrie 21, 2011 at 9:35 pm

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe