Femeia în alb face socotelile şi îi răspunde la întrebare. Bătrânul n-a înţeles şi mai întreabă o dată, cu acelaşi glas moale, venit de departe. Răspunsul farmacistei a căzut ca o ghilotină asupra omului firav din faţa mea. Gârbovit, descumpănit şi ruşinat, a întins mâna, care părea că pipăie aerul, spre reţetă… Cu gest nesigur a luat-o, a împăturit-o şi, privind jenat în pământ, a băgat-o în buzunar… S-a întors şi cu pas târşit a ieşit…

   Ceva din figura lui, poate mai mult privirea burniţată către nicăiri, m-a făcut să-l compătimesc în gând… M-am întors să văd cum coboară scările de la intrare. Paşii tatonau parcă treaptă cu treaptă. În cele din urmă, a intrat în şuvoiul trecătorilor grăbiţi… Fiind singurul client din farmacie, mi-am îndreptat privirea nedumerită către farmacistă.

   – Nu este singurul bătrân care renunţă la medicamentele prescrise. Nu au cu ce le cumpăra. Şi dacă aţi şti că acest om este un veteran de război, dintre puţinii rămaşi în viaţă!…

   Răspunsul meu a fost un nod în gât şi tăcerea… M-am întors şi cu aceiaşi paşi târşiţi ca şi ai bătrânului veteran de război am ieşit… Îndată am fost luat de valul trecătorilor.

*

   Îl văd pe acel bătrân atunci… şi acolo… unde îl chemase ţara… Tânăr, cu o tresă sau două pe umăr, cu mişcări ferme, privire vie şi îndrăzneaţă… Şade în tranşee alături de oamenii din grupa pe care o comandă şi care aşteaptă de două zile momentul atacului… Zloata curge continuu. Fiecare oştean aruncă omătul

   În zori, pământul începe să se zguduie sub loviturile artileriei grele… El, comandantul grupei, trece pe la fiecare soldat. „Când încetează artileria, pornim!“ Atât le spune doar. Oamenii, cu mâinile încleştate, pe arme şi lopata Lineman înfiptă sub centură, în dreptul inimii, răspund doar din priviri: „Am înţeles!“… Tunetul încetează brusc, aşa cum a început. Doar ecoul hăuie încă peste valea nesfârşită din faţa lor… „Şi noi trebuie s-o trecem. Nu ai nicio beldie după care să te fereşti. Doar saltul scurt şi adăpostirea urmată de rostogolire laterală, pentru a nu te lovi inamicul care a văzut locul unde te-ai aruncat la pământ, este singura ta şansă“ – gândeşte comandantul grupei…

   Unul a căzut. Atacatorii nu se opresc. Din urmă vor veni brancardierii şi sanitarii. „Salt înainteee!“ – curg comenzile… Rafalele de mitralieră şi arme automate huruie ca grindina pe un acoperiş de tablă… A mai căzut un ostaş din grupa lui… „Nu vă opriţi, fraţilor! Salt înainteee!“… Nu mai este decât o aruncătură de băţ până la prima tranşee inamică. „Pregătiţi grenadele! Salt înainte!… Aruncaţi grenada!“… Exploziile izbucnesc ca nişte gheizere… ţăcănitul mitralierelor s-a rărit… Se mai aud doar rafale răzleţe de arme automate… Au trecut de prima tranşee. În urma inamicului au rămas câţiva morţi şi răniţi…

*

   Ies din mulţime şi o apuc pe o alee… Ridic privirea. În faţa mea păşeşte târşit bătrânul întâlnit în farmacie… Încetinesc pasul pentru a-mi ogoi bătăile inimii, dar nu se întâmplă altceva decât să se înteţească la gândul că acest om – sfânt pentru mine – bătrân acum, care a slujit ţara sub drapel cu arma în mână, se duce acasă să… moară puţin…