Interviu cu Vlad Voiculescu și Marius Ungureanu
Vlad Voiculescu s-a
făcut cunoscut atunci când a devenit subiect de presă „Rețeaua citostaticelor”,
pe care a organizat-o pentru a ajuta pacienții lăsați fără medicamente
esențiale de un stat incapabil să le asigure tratamentul. Ulterior, a venit să
ajute guvernul tehnocrat ca șef de cabinet al ministrului finanțelor publice,
Anca Dragu. După ce scandalurile din sănătate au dus la demiterea titularului
de la sănătate, Dacian Cioloș l-a numit ministrul sănătății, la 20 mai 2016.
Marius Ungureanu este
medic și cercetător în domeniul sănătății publice la Facultatea de Științe
Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității
„Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca. Din mai până în august 2016 a fost consilier al
ministrului sănătății, după care a fost promovat în funcția de secretar de stat
în Ministerul Sănătății.
– Șapte luni de mandat. Ce ați reușit să
realizați din prioritățile anunțate la instalarea în funcție – medicamentele
esențiale, investițiile în infrastructură și infecțiile nosocomiale?
Vlad
Voiculescu: – Pe tema mai mare a medicamentelor, este pentru prima
dată când avem un mecanism transparent de raportare a lipsei medicamentelor –
site-ul medicamentelipsa.ro. Apoi, avem un mecanism de monitorizare a
stocurilor, cu ajutorul Serviciului de Telecomunicații Speciale. În fine, al
treilea punct este definirea cantităților minime care trebuie să fie la
distribuitor. Dacă lucrurile vor fi lăsate să funcționeze, prin aceste
mecanisme vom asigura disponibilitatea medicamentelor pentru pacienții români.
Pe tema mai specifică, am definit pentru prima dată medicamentele esențiale.
Conform Organizației mondiale a sănătății, medicamentele esențiale sunt acele
medicamente care îndeplinesc câteva condiții: sunt foarte ieftine, sunt pe
piață de câteva zeci de ani și sunt, în general, prima linie de tratament a
diverselor patologii.
Medicamentele esențiale
– Lista OMS exista, este publicată de multă
vreme și actualizată la fiecare doi ani. Noi am preluat din listă acele
medicamente care sunt compensate integral la noi și am creat un regim special
pentru ele. Practic, facem o excepție de la regula celui mai mic preț din
Europa – se ia media ultimelor trei prețuri dintr-un coș de douăsprezece. Dacă
există și un medicament inovator și unul generic, atunci prețul genericului nu
mai este limitat la 65% din prețul inovatorului, ci la 100%. Aceste două
diferențe oferă medicamentelor esențiale un regim privilegiat.
– Pentru care din măsurile amintite au fost
deja adoptate măsurile legislative?
– Mecanismul de raportare a lipsei
medicamentelor este deja implementat.
– Au existat voci care au spus că nu
oamenii ar trebui să semnaleze lipsa medicamentelor, ci Ministerul Sănătății ar
trebui să afle că lipsește un medicament înainte să constate asta pacienții, la
farmacie.
– Așa este, asta ar trebui să facă
ministerul și autoritățile statului în general. În acest sens, de ajutor va fi
al doilea mecanism, cel de monitorizare a stocurilor. Astfel, Agenția Națională
a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale și Ministerul Sănătății vor avea
acces la datele privind stocurile pentru fiecare medicament, iar informațiile
vor fi actualizate în timp real.
– Înseamnă că nu va mai fi nevoie de
medicamentelipsa.ro?
– Teoretic, la un moment dat. Practic, este
important să ai măsuri de siguranță. De aceea este bine să avem și un mecanism
transparent de raportare a lipsurilor. În 2008, am aflat că anumite medicamente
lipsesc din România. Vorbesc de vinblastină, dacarbazină, medicamente de care
aveam să aflu mai târziu că sunt pe lista OMS a medicamentelor esențiale. Erau
foarte ieftine, de mult timp pe piață și constituiau prima linie de tratament,
de exemplu pentru limfomul Hodgkin. Greutatea pe care am întâmpinat-o timp de
mai mulți ani, până în 2012, când Vlad Mixich a scris articolul despre „Rețeaua
citostaticelor”, a fost aceea de a face Ministerul Sănătății să recunoască
această lipsă. Practic, am asistat la un întreg spectru de negări și
manipulări. Ei bine, acum, cu site-ul, dacă observi lipsa unui medicament, în
câteva zile vei obține un răspuns din partea ministerului.
Serviciul public și exporturile paralele
– Și al treilea mecanism?
– Al treilea mecanism definește obligația
de serviciu public printr-un ordin de ministru la care s-a lucrat câteva luni
de zile și care a fost discutat pe larg cu toate părțile implicate –
distribuitori, companii farmaceutice, organizații de pacienți etc. Ultima formă
a ordinului este acum în procesul de transparență decizională. Din păcate, nu
va putea fi adoptat în acest mandat.
– Acest ordin ar trebui să rezolve problema
exporturilor paralele?
– Exporturile paralele nu sunt ceva rău.
Ele devin o problemă atunci când pun în pericol accesul pacienților la
medicamente. Nu cred că ministerul – autoritățile, în general – trebuie să-și
stabilească un obiectiv de a opri exportul paralel. E o activitate legală, care
rămâne legală dar devine imorală atunci când lasă pacienții fără medicamente.
Dar, ca să identificăm problema, este nevoie de celelalte două mecanisme: să
știm care sunt stocurile și să definim o cantitate minimă de medicamente care
trebuie întotdeauna să fie disponibile pe piață. Ordinul, aflat acum în
transparență decizională, definește cantitățile minime pe care distribuitorii
trebuie să le aibă în stoc și, de asemenea, obligațiile esențiale pe care și le
asumă acești actori din piața medicamentelor.
Achiziții centralizate
– Aici vorbim de obligațiile unor actori
privați, reglementate de minister. Ce se întâmplă cu achizițiile de medicamente
pe care ar trebui să le facă Ministerul Sănătății și structurile din subordine?
Este vorba de medicamentele din programele naționale, de vaccinuri, unde
ministerul a cam fost prins în ofsaid.
– Sunt domenii diferite. În ce privește
achizițiile publice centralizate, din ele rezultă un contract-cadru care
stabilește un top al celor care au oferit produsele solicitate și apoi fiecare
spital încheie un contract subsecvent pe baza contractului-cadru. Noi am
încercat să îmbunătățim acest mecanism și să îl utilizăm pentru cât mai multe
medicamente. Este prima dată când ministerul face achiziții publice
centralizate pentru două categorii terapeutice mari, antibiotice și oncologice.
De asemenea, sunt mai multe alte achiziții publice centralizate pregătite.
– Dacă vorbim de oncologice, asta înseamnă
că nu va mai fi nevoie de „Rețeaua citostaticelor”?
– „Rețeaua citostaticelor” era necesară
pentru medicamentele care lipseau din România. Anumite medicamente foarte
ieftine nu mai erau importate deloc din cauza mecanismului de reglementare a
prețului și de aceea am definit metodologia pentru medicamentele esențiale.
„Rețeaua citostaticelor” nu are o activitate full-time, dacă se poate spune
așa. Sunt oameni care ajută o dată sau de mai multe ori – oricine poate face
asta și este sfătuit să o facă, dacă nu există altă soluție. Sper să nu mai fie
nevoie, dar, din păcate, nu putem exclude ca, la un anumit moment, un
medicament să dispară de pe piață și statului să îi ia mai mult de câteva zile
să aducă acel medicament. Toate mecanismele pe care le-am creat sunt menite să
împiedice dispariția medicamentelor și să declanșeze o reacție rapidă atunci
când lucrul acesta se întâmplă.
Parteneriat public-privat pentru spitale
– Revenind la prioritățile anunțate la
începutul mandatului, ajungem la capitolul investiții. Aici au fost proiecte în
care erați direct implicat, veneați de la Ministerul Finanțelor Publice, unde
s-a lucrat la proiectul de parteneriate public-privat. Ce s-a întâmplat cu el?
– Pentru cele două spitale ce urmează a fi
reabilitate prin parteneriate public-privat, am făcut câțiva pași. Dacă va
exista voință politică, atunci sigur lucrurile vor merge mai departe. Întâi am
creat legislația necesară, practic e vorba de o parte din legea achizițiilor
publice, care a fost promovată anul acesta. Apoi, avem întreaga documentație pe
baza căreia am purtat negocierile cu Banca europeană de reconstrucție și
dezvoltare (BERD). Pregătirea proiectului se face de către o direcție de
specialitate din cadrul BERD, iar riscul (costurile de pregătire a proiectului)
este împărțit între statul membru (10%) și BERD (90%). Ulterior, proiectul este
scos la licitație și, dacă nu se găsește un partener privat și proiectul nu
este unul de succes, atunci fiecare parte își asumă costurile respective.
Procesul de negociere a durat mai mult decât ne așteptam inițial. Avem un
memorandum care dă atribuții Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului
Sănătății pentru negocierea cu BERD a acestui contract. Contractul este
finalizat și există chiar o hotărâre de guvern pe care, dacă guvernul următor o
va promova, atunci contractul poate fi semnat în primele săptămâni de mandat.
– Deci rămâne pentru guvernul viitor.
– Da, este un proiect major de investiții,
dar totul este pregătit.
– Și, în timpul acesta, cum funcționează
Institutul „C. C. Iliescu”?
– Funcționează mai departe în clădirea cu
risc seismic. Tocmai de aceea cred că, atât pentru Institutul „C. C. Iliescu”,
cât și pentru Spitalul „Marie Curie”, aceste investiții sunt esențiale. Tipul
de parteneriat public-privat pe care l-am avut în vedere este unul care
limitează atribuțiile partenerului privat la finanțarea, construirea și punerea
la dispoziție a clădirii și a echipamentului.
– Și modelul poate fi de succes?
– Este de succes în țări precum Turcia și
nu numai. A fost implementat pentru zeci de proiecte, unele mult mai mari decât
cele despre care discutăm. La noi, e vorba de două proiecte de circa o sută de
milioane de euro.
– Cum se recuperează investiția?
– Partenerul privat finanțează și
construiește clădirea și primește o plată de disponibilitate pentru punerea la
dispoziție a clădirii respective în condiții bune. Cu alte cuvinte, e o plată
asemănătoare unei chirii pe care statul o plătește timp de 25–30 de ani, dacă
anumiți parametri sunt întotdeauna îndepliniți. Statul practic achiziționează
un pachet: clădirea, care nu-i aparține, și toate serviciile care asigură
disponibilitatea respectivului spital în condiții optime.
– Și ce se întâmplă cu clădirea după 25–30
de ani?
– Revine statului. După finalizarea
contractului, toată proprietatea revine statului. Și, pe toată perioada
contractului, interesele statului sunt întotdeauna protejate.
– Ce se va întâmpla dacă guvernul viitor nu
va opta pentru formula parteneriatelor public-privat?
– Orice proiect de investiții poate fi
oprit și toate eforturile de până acum ar putea fi aruncate la coș.
Trei spitale regionale
– Ce se întâmplă cu cele trei spitale
regionale – Cluj, Iași și Craiova – pentru care există deja finanțare? Am văzut
că, în programul viitoarei guvernări, se vorbește deja de opt spitale regionale
și de unul republican.
– Desigur, am putea face patruzeci de
spitale regionale și cinci republicane, dar mi-ar plăcea întâi să le văd făcute
pe cele trei pe care ni le-am asumat și pentru care avem finanțare parțială de
la Comisia Europeană. Recunosc că am avut o discuție cu Gabriela Firea,
primarul Bucureștiului, la inițiativa mea, tocmai pentru a discuta despre un
spital regional în București, unde cred că e mare nevoie, având în vedere
situația infrastructurii spitalicești din Capitală – aproape fără excepție,
vorbim de clădiri vechi, în care nu ar mai trebui să funcționeze spitale. Un
spital nou este necesar în București, indiferent că se cheamă republican sau
altfel. Dar nu cred că necesitatea unui spital cu 2.500 de paturi a reieșit în
urma unei analize profunde a nevoilor, așa cum ar trebui.
– Aici există și intenția anunțată a UMF
„Carol Davila”, de a construi un campus care să cuprindă și un spital. Cum s-ar
putea lega aceste lucruri?
– Este același proiect și, în principiu, un
spital universitar mare este mai mult decât binevenit. Nu știu însă dacă acest
spital ar trebui să fie și cel mai mare din Europa.
Ne-ar trebui un master plan
– Aș deschide o paranteză, pentru că vorbim
de necesar. Sunt catagrafiate nevoile de sănătate ale românilor? Știm exact ce,
unde trebuie?
– Da, avem pentru prima dată o catagrafiere
a nevoilor de servicii de sănătate din România, avem opt planuri regionale.
– Dar ne lipsește încă un master plan.
– Cu siguranță, ar trebui un master plan în
care, pe baza nevoilor de sănătate definite în planurile regionale, să avem
stabilite cu exactitate obiectivele de investiții. Pe baza planurilor
regionale, s-a stabilit nevoia pentru aceste trei spitale regionale și sunt
diferențe între cele trei orașe, care țin de datele demografice și de
serviciile medicale existente.
Stăm foarte bine și stăm prost
– Cum stăm cu cele trei spitale?
– Aș spune că stăm foarte bine. Adică stăm
prost, dacă ținem cont că știam de asta de mulți, mulți ani și că acordul de
parteneriat cu Comisia Europeană a fost semnat în 2014. Stăm bine dacă ne
amintim unde eram la mijlocul acestui an și unde suntem acum. În lunile din
urmă, am reușit să semnăm un acord cu Banca europeană de investiții, prin care
BEI va angaja consultantul – unul internațional, cu experiență relevantă în
construcția de spitale – și va coordona, împreună cu MS, pregătirea studiului
de fezabilitate și a aplicației pentru fonduri europene. Cel mai frumos e că
totul va fi gratuit, din bani puși la dispoziție de Comisia Europeană prin
Planul Juncker.
– Cred că se vorbește despre spitale
regionale încă din primul mandat al lui Eugen Nicolăescu. La un moment dat, un
alt ministru oferea la liber proiectele de construcție de spitale, în caz că
i-ar folosi cuiva. S-a investit mult în documentația premergătoare construcției
și, din câte înțeleg, tot asta se întâmplă și acum.
– Acum se pleacă de la documentația deja
existentă, studiile de fezabilitate au fost contractate în mandatul lui Eugen
Nicolăescu, cred că în 2007. Acestea trebuie actualizate și adaptate
terenurilor selectate și dimensiunilor care au reieșit din planurile regionale
de servicii.
– Și când o să ajungem să avem un spital
regional la Cluj, de exemplu?
– În a doua jumătate a anului viitor, ar
trebui să avem studiile pregătite și aplicația pentru fondurile europene deja
finalizată și transmisă către Comisia Europeană. Este realist să ne așteptăm
ca, în a doua jumătate a anului, guvernul viitor să facă demersurile pentru
lansarea licitației.
Dacă vine Zâna Măseluță
– Practic, e un alt proiect pe care îl va
prelua guvernul viitor și asupra căruia va trebui să decidă.
– Nu cred că există opțiuni în acest caz.
Cele trei spitale regionale nu sunt doar asumate de România în acordul de
parteneriat cu Comisia Europeană, ci reprezintă o nevoie majoră pentru sistemul
național de sănătate. Faptul că avem experți care vor face achiziția
serviciilor de consultanță și pregătirea aplicațiilor pentru fonduri europene,
totul gratuit, cred că este o situație ideală pentru noi.
– Din perspectiva anunțului privind opt
spitale regionale, este posibil ca proiectul să se schimbe pe parcurs? Ne putem
aștepta la asta?
– Am încredere că oricine va veni în locul
meu și orice guvern va fi rațional. Nu există altă decizie rațională decât să
mergi mai departe cum se poate mai bine. Dacă există alte argumente... Dacă
vine Zâna Măseluță și ne oferă pregătirea a opt proiecte de spitale regionale
și a unui proiect de spital republican, totul gratuit și în termen de câteva
luni și la anumite standarde de calitate, să ne facă și aplicația pentru
fonduri europene, atunci sigur că va trebui să-i dăm câștig de cauză Zânei
Măseluță.
Situația în domeniul radioterapiei este gravă
– Tot între prioritățile anunțate la
instalarea ca ministru, ați vorbit despre programul de investiții al Băncii
Mondiale. Ce s-a întâmplat cu acest program?
– Există progres pe anumite sectoare.
Personal, în ultima perioadă, m-am concentrat pe demararea proiectelor de
radioterapie – un program vechi și nu pot să spun că sunt mulțumit de viteza cu
care au evoluat lucrurile în programul Băncii Mondiale. Există însă progrese semnificative
pe ultimele șase luni.
– S-a îmbunătățit ceva în privința
accesului la servici de radioterapie? Acolo România stă cel mai prost dintre
statele UE.
– Situația în domeniul radioterapiei este
gravă, dar avem șansa, prin programul Băncii Mondiale, ca lucrurile să se
schimbe fundamental. Nevoia de servicii de radioterapie este majoră și avem
oportunitatea de a dota peste zece centre cu acceleratoare liniare.
Raportări cât mai aproape de realitate
– O altă prioritate anunțată la instalarea
în funcție privea infecțiile nosocomiale. Ați spus atunci că veți realiza un
plan național de prevenire și că vor fi schimbate contractele de management. Ce
ați realizat?
– În privința infecțiilor nosocomiale am
luat o serie de măsuri, cred că e un număr impresionant de ordine de ministru.
Pe de o parte, ne-am uitat la cum este organizată raportarea infecțiilor
nosocomiale, am modificat contractele de management așa încât managerii de
spitale să nu mai fie penalizați pentru raportarea infecțiilor nosocomiale ci, mai
degrabă, să-i încurajăm să raporteze cât mai aproape de realitate. De asemenea,
am promovat un ordin de ministru care stabilește nevoia de a avea spații de
izolare pentru pacienții cu infecții multirezistente.
– Vorbim de măsuri care au și fost adoptate?
– În majoritate, au fost deja adoptate și
publicate în Monitorul Oficial. A rămas, deocamdată, în transparență
decizională o măsură care vizează crearea de secții sau compartimente speciale
pentru izolarea pacienților. Am acordat o atenție deosebită secțiilor de arși.
Din punctul meu de vedere, este un model de cum ar trebui să fie definite
îngrijirile pentru o anumită patologie: ordinul definește drumul care trebuie
să fie parcurs de pacientul cu arsuri și diversele niveluri de îngrijire –
centru de arși, secție de arși etc. Pe baza acestor reguli, putem stabili, în
cadrul spitalelor din țară, cine ce competențe are și ce responsabilități poate
să își asume.
