Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Reportaje

România: ţara cu spitale în care se fumează

Viața Medicală
Dr. Otilia REGUȘ-SESERMAN vineri, 14 august 2015

Mihai are 39 de ani și este fumător. L-am cunoscut pe secția de chirurgie toracică a unui spital universitar din București. Aștepta să fie operat pentru o tumoră malignă la plămânul drept. Prima intervenţie a avut loc în urmă cu 6 luni, dar tumora a recidivat. „– De cât timp fumați și câte țigări pe zi?“, îl  întrebăm noi, studenții la medicină care efectuăm stagiul de pneumologie. „De la 13 ani, un pachet jumate, dar asta nu are nicio legătură. Nu-i așa, domnu’ doctor?“, răspunde, căutând aprobarea unui coleg care s-a declarat el însuși fumător, la începutul anamnezei. „Și dacă are?“, îl întreb eu. „Există oameni care fac cancer pulmonar fără să fumeze, să știi!“, îmi răspunde înapoi colegul fumător, viitor medic.

 
 
 
 
Și medicii fumează

 

     Aproximativ 50% din personalul medical fumează, în România, arată un studiu dintr-un proiect românesc de cercetare a tabagismului, sprijinit de National Institutes of Health din Statele Unite.1 Această cifră contrastează cu cele 10 procente de fumători din rândul personalului medical din Statele Unite, Australia și Anglia. Dorința abandonării fumatului este de 70% în grupul autohton, însă, din aceștia, doar 2–3% reușesc să se lase de fumat. În spatele acestor cifre sunt mai multe cauze: începerea fumatului încă din timpul studenției sau înainte de conștientizarea urmărilor nefaste ale obiceiului, lipsa informării suficiente a studenților mediciniști în legătură cu efectele fumatului și lipsa consilierii antifumat pentru cadrele sanitare.
     Consecințele sociale ale acestui fenomen influenţează percepţia pacienţilor, care nu doar că își pierd încrederea în medici şi asistenţii medicali, dar ajung să subestimeze și pericolul la care ei înșiși se expun fumând. Adicția modifică modul de a evalua fenomenul fumatului şi, astfel, deciziile şi recomandările medicale. Medicii care fumează nu sunt suficient de interesați să dea sfaturi pacienților în privința abandonării fumatului, iar pacienții nu sunt suficient de motivați să se lase de fumat dacă cei care îi sfătuiesc în legătură cu sănătatea lor fac exact lucrul pe care îl condamnă. Un exemplu clasic şi cu consecinţe grave este cel al medicilor şi asistentelor care monitorizează femeile însărcinate şi care, pentru că ei înşiși fumează, nu le consiliază ferm să renunţe la fumat.

 

Strategii de marketing

 

     Cu mult timp în urmă, între anii 1930 și 1940, strategia de marketing a companiilor de tutun era aceea de a implica medicii în campaniile publicitare. Efectele devastatoare ale fumatului încă nu erau cunoscute, așa încât imaginea lumii medicale era ușor cumpărată de marile companii de tutun din toată lumea. „20.679 de medici spun că țigările Lucky Strike sunt cel mai puțin iritante“, suna una dintre campaniile de promovare a țigărilor, din anul 1930. „Majoritatea medicilor fumează Camel“, susținea altă campanie, din 1949 (vezi foto). Campaniile au devenit atât de agresive încât ținta companiilor de tutun s-a transformat în convingerea medicilor că fumatul chiar aduce beneficii, aceștia ajungând să recomande pacienților practicarea obiceiului. În anii ʼ30, țigările erau promovate chiar în reviste medicale de specialitate, precum New England Journal of Medicine sau Journal of the American Medical Association. „Dacă vă sfătuiți pacienții să fumeze – și ce medic n-o face? –, atunci veți găsi date importante în studiile noastre. Putem să vă trimitem o listă de articole?“, suna o reclamă adresată medicilor în aceste reviste.2
     În cele din urmă, campaniile de marketing care foloseau imaginea medicilor nu au mai putut fi susținute din cauza publicării, la începutul anilor ʼ50, a studiilor științifice care dovedeau asocierea fumatului cu apariția cancerului pulmonar. În 1978, The American Medical Association a recunoscut public prejudiciile pe care le aduce fumatul sănătății, iar clasificarea fumatului ca un obicei nesănătos a fost adoptată în întreaga lume.2
     Conform European Journal of Public Health, în ziua de azi prevalența fumatului în rândul cadrelor sanitare este de peste 25% în Italia, Franța și Japonia și sub 10% în SUA, Australia, Anglia. 52% din medicii fumători consideră, în același studiu, că au alte priorități decât a-i ajuta pe pacienți să se lase de fumat. 3

 

…în România

 

     În prezent, România acceptă, la nivel teoretic, certitudinea că fumatul dăunează sănătății. Însă nu a adoptat (încă) legea care interzice complet fumatul în spațiile publice închise. Numărul fumătorilor a ajuns la 5,1 milioane în anul 2015, scăzând de la 6,9 milioane în anul 2000. Din cele cinci milioane de fumători, 4,3 fumează zilnic, conform raportului OMS din 2015 privind tendinţele de prevalență a fumatului. OMS se așteaptă ca, dacă eforturile de control al acestui fenomen rămân la același nivel, numărul fumătorilor să scadă în țara noastră cu 30% până în 2025. O perspectivă optimistă în condițiile în care legea care interzice complet fumatul în locurile publice în România se află momentan încă în dezbaterea comisiei de sănătate a Camerei Deputaților.
     România este, așa cum arată eurobarometrele, pe locurile fruntașe și în ceea ce privește gradul de expunere a nefumătorilor la fumul de țigară, atât la locul de muncă, cât și la domiciliu. Deși statul român a ratificat în 2005 primul tratat internațional în domeniul sănătății publice – Convenția-cadru pentru controlul tutunului –, legislația din țara noastră nu s-a aliniat la cea europeană. Legea pentru prevenirea și combaterea efectelor fumatului, care nu a fost actualizată din 2005, este departe de a proteja fumătorii pasivi. Relaxarea juridică și lipsa controlului au permis proprietarilor de baruri/restaurante să decidă dacă acceptă sau nu fumatul în spațiile pe care le dețin. În multe țări din Uniunea Europeană fumatul este complet interzis în toate barurile și restaurantele, nu doar în instituțiile publice, spitale și școli. România rămâne printre singurele țări UE care mai permit amenajarea unor spații pentru fumători în baruri și restaurante.

 

Cât ne costă să fumăm

 

     „O țară pierde enorm prin costurile pe care le implică tratarea afecțiunilor legate de fumat“, spune prof. dr. Mihălțan, președintele Societății Române de Pneumologie. Costurile pot fi directe – deces prematur, absenteism de la locul de muncă, pensionări precoce – și indirecte – economice, legate de pierderea unui timp prețios în procesul de producție a unor bunuri și servicii prin pauzele de fumat. Nota de plată pentru prevalența crescută a fumatului o plătește fiecare dintre noi, fumător sau nefumător. Studiile realizate în prezent arată că taxa pe viciu nu acoperă costurile enorme ale fumatului, mai ales în condițiile în care, în ultimii 10 ani, deşi consumul de țigări a scăzut (și implicit încasările din taxa pe viciu), cheltuielile cu bolile fumătorilor au crescut, din cauza numărului mai mare de bolnavi ex-fumători. Din consumul de tutun s-au încasat 1,13 miliarde de lei în 2012, iar pentru tratarea bolilor provocate de fumat s-au cheltuit 1,25 de miliarde de lei, în același an.

 

O lege împotriva propriilor obiceiuri?

 

     Există măsuri ferme care pot fi adoptate pentru a combate fumatul în spațiile publice, însă ele par să fie întârziate. Activitățile autorităților pentru controlul tabagismului au fost până acum disparate. ONG-urile, politicienii și asociațiile profesionale care urmăresc controlul acestui fenomen au început să se organizeze abia din acest an, explică prof. Mihălțan, sub umbrela coaliției „România respiră“, care a făcut primii pași pentru aprobarea în Parlament a proiectului de lege care interzice complet fumatul, în toate spațiile publice.
     Există o reticență față de adoptarea legii și în rândul politicienilor și al oamenilor care au de-a face cu sănătatea publică. Aceștia cunosc foarte bine efectele fumatului, dar nu promovează acceptarea și votarea legii în Parlament, crede președintele SRP. Printre ei se găsesc și fumători, desigur, ceea ce poate indica o eventuală explicație a lipsei de interes a autorităților pentru adoptarea legii antifumat. Cum să adopți o lege împotriva propriilor obiceiuri? Întrebarea e firească. Și cum să respecți legea, dacă nu crezi în ea?
     Pe holurile spitalelor din România, observăm cu ușurință că fenomenul este întâlnit frecvent şi în rândul medicilor. Aşadar nu doar politicienilor le putem adresa aceste întrebări. Obiceiul este practicat şi de cadre sanitare, conștiente de pericolul la care se expun și la care îi expun și pe cei din jurul lor. Desigur, ne referim strict la personalul medical fumător, care nu poate aștepta opt ore până să-și aprindă următoarea țigară, în afara spitalului. Iar asta nu ar fi o problemă dacă nu ar exista legea care interzice complet fumatul în unitățile sanitare, de stat și private (art. 3 din Legea nr. 349/2002). Pentru că acolo se fumează. Nu există spații special amenajate și întreținute pentru medicii fumători.
     Dar este normal să existe spații pentru fumat într-o instituție care dezaprobă fumatul? Credem că nu. Ele ar contribui la menținerea fumatului prin mai multe mecanisme sociale: pauza de țigară, menținerea senzației fumătorilor că sunt discriminați și în același timp menținerea acceptabilității sociale a fumatului. În plus, spitalul trebuie să fie un model de mediu în care sănătatea este protejată, inclusiv prin exemplul personal al celor care își desfășoară acolo activitatea profesională.
     „Legea care interzice fumatul în spitale funcționează de mult, dar nu este respectată“, atrage atenția prof. Mihălțan. Și nu se referă doar la pacienți, ci și la colegii săi: „Legea trebuie respectată de toată lumea, indiferent că poartă halat alb sau nu“.

 

Pauza de țigară

 

     Cât de aprigă este această dependență în rândul medicilor? Am avut ocazia să găsesc răspunsul pe secția de cardiologie a unui spital universitar din București. Am observat cu atenție contextul în care apare acest obicei proscris în teoria medicală, dar practicat  chiar de un medic îndrumător. Sigur că eram obișnuită să-mi văd colegii fumând pe holurile facultății, însă a fost ceva nou să observ că un asistent universitar fumează pe holul unui spital, fără a se izola de pacienții care coborau sau urcau scările, sau de noi, studenții din grupa pe care o coordona. Nu a fost greu să găsesc și o explicație pentru această conduită, pentru că profesoara coordonatoare ne-a invitat, pe toți studenții ei, în pauza sa de țigară. Așa că am asistat-o, unii colegi chiar reproducând același comportament, pentru că, oficial, era pauză de fumat. Nu ne-a dat nicio explicație pentru comportamentul său, episodul părând a fi unul obișnuit.
     Întâmplarea s-a repetat de câteva ori până la sfârșitul stagiului, și au existat episoade asemănătoare și la alte stagii, așa că mi-am dat seama că ceea ce am văzut nu a fost un fenomen izolat. Actorii au fost alții, dar scena aceeași, asistentele și infirmierele petrecându-și pauzele în același mod, fumând pe holuri mai ascunse ale spitalului, dar totuși patrulate de pacienți și însoțitori.

 

Lege blocată

 

     În România, până la 60% din medicii psihiatri fumează, fiind urmați de medicii de familie și chirurgi, în proporție de 40–50% și cardiologi – 30%. Cel mai puțin fumează pneumologii: doar 12% din ei adoptă comportamentul pe care îl dezaprobă atunci când sunt în fața pacientului. Responsabilă de aceste purtări ar putea fi lipsa conștientizării efectelor negative ale fumatului. Pneumologii observă mult mai des aceste efecte decât o fac psihiatrii, de exemplu. De asemenea, stresul emoţional la care sunt supuși psihiatrii îi face pe aceștia mult mai susceptibili la adoptarea şi menţinerea obiceiului de a fuma.
     În ce mod îi afectează acest obicei al medicilor pe pacienți mi-a explicat dr. Magda Ciobanu, coordonatorul programului național Stop Fumat: „Asistenţa medicală oferită este viciată de adicţia nicotinică a medicului, chiar şi numai prin lipsa de credibilitate a recomandării de a nu fuma. Să nu uităm de graba de a termina consultaţia/operaţia pentru a se duce să fumeze sau de nervozitatea, iritabilitatea, ţâfna medicului care nu poate ieşi să fumeze şi intră, astfel, în sevraj. Medicul fumător îşi dă seama cât de mult a fost afectată relaţia medic–pacient abia după ce nu mai fumează. Şi apoi, să nu uităm de efectele biologice ale nicotinei care are repercusiuni cognitive. Eu nu m-aş adresa niciodată unui medic fumător pentru o problemă de sănătate“, a spus Magda Ciobanu.
     „Faptul că fumatul îşi pune amprenta pe activitatea profesională a medicului  este dovedit de numeroase situaţii existente în România şi care, în ţările dezvoltate, sunt de neconceput. Sunt universităţi de medicină în care se fumează fără nicio restricţie. Pentru UMF Bucureşti este cu atât mai jenantă situaţia cu cât alte universităţi (ASE, Politehnica, Universitatea) nu mai permit fumatul de mulţi ani. Din moment ce profesorii lor permit fumatul, cum să se abţină studenţii? Ca şi în cazul copiilor, vina este a adulţilor, a modelelor. Iar în ceea ce privește autoritățile, preşedintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor nu numai că nu a promovat singur legea pentru interzicerea fumatului în spaţiile publice, ci chiar a blocat discutarea ei în plenul comisiei, împiedicând introducerea ei“, explică dr. Magda Ciobanu.

 

N-oi fi tocmai eu

 

     Tabagismul este o boală, iar dependența nicotinică este reală și în rândul specialiștilor, nu doar al pacienților. De ce nu pot renunța medicii la acest obicei, deși cunosc mai bine decât restul populației riscurile la care se expun? „Și medicii sunt oameni. Adică sunt supuşi exact aceloraşi riscuri, factori care predispun și favorizează fumatul ca şi populaţia non-medicală. Simpla cunoaştere a efectelor negative ale fumatului nu generează per se renunţarea la fumat; răul viitor şi incert al bolii rareori poate contracara binele  actual, instantaneu şi cert al trasului din ţigară. Singurul atu (teoretic) al medicilor este identificarea mai rapidă a legăturii dintre un simptom al unei boli şi fumat. De exemplu, un pneumolog care începe să tuşească şi să expectoreze dimineaţa nu îşi va spune că e normal; va şti că e semnul de debut al unei BPOC. Şi poate face o tentativă de a se  lăsa de fumat; dar, în acelaşi timp, îşi poate spune – las’ că iau ceva şi îmi trece; n-oi fi tocmai eu printre fumătorii care fac BPOC“, a explicat dr. Ciobanu, care ne-a spus și de ce este atât de puternică această dependență: din cauza „caracteristicilor farmacologice ale nicotinei – de exemplu, timp mic de înjumătăţire a concentrației plasmatice, de unde și nevoia unei noi doze la intervale mici de timp – şi a factorilor sociali care favorizează accesul timpuriu şi facil la drog şi care încurajează ulterior consumul – de exemplu, fumatul «la liber», nerestricţionat în UMF Bucureşti. Dependenţa de fumat a medicilor tineri este întreţinută în special de absenţa aptitudinilor de gestionare a stresului şi de posibilităţile financiare reduse care fac dificilă adoptarea unor comportamente alternative prin care să se facă faţă greutăţilor generate de profesie. Este suficient să ne uităm la chirurgii şi la psihiatrii din alte state UE (considerate specialitățile cu cea mai mare rată a fumatului) care nu fumează și nici nu sunt anxioși, depresivi, stresați, dar au acces la modalități prin care elimină tensiunile acumulate în timpul serviciului. De ce fumează ultimii mohicani ştie toată lumea…“.
     Au unde merge medicii care au nevoie de ajutor pentru a renunţa la fumat? Centre specializate care oferă sprijin în renunțarea la fumat există în România, însă nu sunt foarte populare. Prof. dr. Mihălțan susține că medicii fumători ar trebui să beneficieze din start de consiliere pentru renunțarea la acest obicei nefast, pentru că „dacă un medic fumează ca un pacient, va muri ca un pacient.“ „Să nu uităm că fumătorii suferă mai des de infecţii respiratorii (pe care, mai ales cadrele medicale, le neglijează/subestimează) şi cu germeni mai agresivi (inclusiv prin rezistenţa la antibiotice). Să nu uităm că infecţiile nosocomiale sunt subraportate în România“, reamintește dr. Magda Ciobanu.

 

Negarea: mecanismul de întreținere a dependenței

 

     De ce nu renunță medicii la fumat, cu toate că știu, cel puțin la nivel teoretic, la ce riscuri se expun și îi expun și pe cei din jur? „Pentru că îmi place să fumez. Iar cei din jur pot să stea la o distanță mai mare, dacă nu vor să inspire fumul de țigară. Și oricum, nu se întâmplă nimic dacă cineva care trece pe lângă mine inspiră doar o dată fum de țigară, la 12 respirații pe minut“, a fost răspunsul pe care l-am primit cel mai des de la colegii mei. Sau justificarea unui rezident: „Pentru că mă calmează. Profesia de medic este foarte stresantă și fumatul mă ajută să scap de stres. Devin, astfel, mai eficient la locul de muncă“. Doar un mic procent din colegii fumători recunoștea că ar vrea să se lase de fumat. După ce i-am întrebat de ce nu apelează la servicii de consiliere în acest sens, mi-au răspuns că nu au timp. Sau că nu vor suficient de mult; mai așteaptă până la 40 de ani.
     Se pare că majoritatea medicilor fumători nu conștientizează efectele nefaste ale fumatului. O altă parte dintre ei conștientizează răul pe care și-l fac, lor și celor din jur, dar adoptă negarea ca mecanism de apărare împotriva unui stres pe care nu-l pot controla, cum este dependența.
 

Controale riguroase și amenzi extrem de mari

 

     Ce se poate face, în condițiile în care în România încă se fumează în instituțiile publice și implicit în spitale? „Există posibilitatea educării personalului sanitar în sensul renunțării la fumat. Programele de Stop Fumat ar trebui să asiste acești pacienți sanitari. De aceea personalul sanitar ar trebui să beneficieze de consiliere pentru renunțarea la fumat. Apoi, în afară de consiliere, trebuie efectuate controale riguroase și aplicate amenzi extrem de mari. Controalele trebuie făcute de foruri care să fie îndrituite și să-și facă datoria, iar penalitățile ar trebui majorate la valori care să aibă un efect într-adevăr limitativ pentru acest obicei. Dacă vor fi asistați și acești pacienți și dacă se vor efectua controale riguroase, lucrurile se vor rezolva“, crede președintele SRP.
     Dr. Magda Ciobanu are o altă propunere: „Se pot face acțiuni de EMC în domeniul tabagismului. De asemenea, se pot crea spații de odihnă și relaxare pentru personalul medical, care trebuie încurajat să le folosească“. Dar dincolo de controalele riguroase și amenzile extrem de mari care pot fi aplicate, medicii ar trebui în primul rând să conștientizeze că practicarea fumatului în spitale nu este un act onorant. Dacă pacienții sunt în cele mai multe cazuri blocați pe patul de spital, și nu știu ce se întâmplă în spatele ușilor de salon, însoțitorii în mod sigur nu pot trece cu vederea acest comportament al medicilor. Și ce vor spune când, la următoarea consultație, vor fi sfătuiți de medicul curant să se lase de fumat? Ce vor răspunde când alte persoane implicate în lupta antifumat le vor prezenta efectele devastatoare ale acestui obicei? Că „și medicii fumează!“
 
Bibliografie

1.Kikeli Pal Istvan. Proiectul UMF Târgu Mureș liberă de fumat. 10-14 martie 2014;

2.Martha N. Gardner and Allan M. Brandt. The Doctors’ Choice Is America’s Choice. American Journal of Public Health: February 2006, Vol. 96, No. 2, pp. 222-23;

3.Maria Sofia Cattaruzza, R. West. Why do doctors and medical students smoke when they must know how harmful it is? The European Journal of Public Health, 19th of January 2013;

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.