Newsflash
Reportaje

Profesorul timid

de Dr. Richard CONSTANTINESCU - iul. 20 2018
Profesorul timid
Frédéric Beigbeder, în cartea „Oona și Salinger” (Editura Trei, 2015), scrie că, într-o zi, intrând într-o cafeterie din Hanover, i-au picat ochii pe fotografia „unei adorabile moarte”. După ce-i face o admirabilă descriere a chipului, plin de viață și respirând un aer proaspăt, conchide: „Faptul că această fată a existat îți dă curaj” (p. 18).
Cine intră în biroul rectorului Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași zărește în față un tablou ce înfățișează un chip blând, cel al academicianului Ioan Enescu (1884–1972), zugrăvit de artista plastică vasluiancă Doina Leahu. Nu știu dacă, la prima vedere a lucrării, poți spune cuvinte asemănătoare cu cele ale scriitorului francez, extaziat în fața fotografiei Oonei O’Neill. Însă, dacă îi cercetezi parcursul vieții, citești și asculți poveștile foștilor pacienți și colaboratori și arunci doar o privire sumară asupra activității didactice și științifice a profesorului Enescu, poți prinde olecuță de curaj, mai ales dacă aparții breslei menite să-l slujească și să-l înțeleagă pe omul aflat în suferință.
Am rezonat și m-au marcat cel puțin două întâmplări din viața lui Ioan Enescu: faptul că a rămas de mic orfan de mamă și cum a fost surprins plângând de un tânăr medic atunci când a constatat că știința medicală și priceperea sa sunt neputincioase în a salva viața unei tinere femei, mamă a trei copii...
Televiziunea Română – Studioul teritorial Iași a realizat anul trecut un documentar în memoria academicianului Enescu. Atunci nu știam decât puține despre viața sa. Sau nu aveam toate detaliile. Am spus în cadrul acelui film: „A plecat ca un copil sărac la Iași la Liceul Internat”. După difuzarea documentarului la televiziune, dar mai ales după proiecția acestuia în cadrul unui eveniment dedicat cardiologiei ieșene, unii profesori care cunoșteau mai în profunzime lucrurile m-au sunat sau chiar m-au mustrat pentru că susținusem faptul că tânărul Ioan Enescu fusese sărac. Băiatul, născut la 12 august 1884 în Porcești, fostul județ Roman, astăzi Moldoveni, pleca în anul 1902 să urmeze studiile liceale în capitala Moldovei, dar nu asemenea tânărului Grigore Popa, ci cu sprijin financiar de la tatăl său, care, așa cum am aflat după montarea documentarului, avea o avere ce îi permitea să-și susțină fiul la studii.
Ioan Enescu a urmat Facultatea de Medicină a Universității din București, fiind declarat doctor în medicină și chirurgie la un deceniu de la plecarea sa de pe meleagurile romașcane. A fost extern și intern al Spitalelor Eforiei din București (1904–1911); medic secundar al Spitalelor Eforiei (1918–1920); prosector al Spitalului Colțea (1920–1921); medic primar al Spitalului Central din Chișinău (1921–1927); medic primar al Spitalului „Sf. Spiridon” (din 1932); preparator (alături de Alexandru Țupa) la Catedra de histologie a Facultății de Medicină din București, la profesorul Ion Bruckner (1877–1918); asistent la Clinica I Medicală București (2 aprilie 1919 – nr. 37674); șef de lucrări la Clinica II Medicală București (octombrie 1920); profesor titular la Catedra de Farmacologie – Universitatea Iași (1 iunie 1924 – nr. 1558); profesor titular la Catedra de Terapeutică (1 ianuarie 1927 – nr. 1173); academician din 1955 (la Iași mai erau academicieni colegii săi: Rășcanu, Nitzulescu, Vancea și Mârza).
Ioan Enescu este cunoscut ca fiind unul dintre fondatorii cardiologiei românești; a introdus la Iași ECG în anii ’30 ai secolului trecut (la București fusese introdusă în 1916, de D. Danielopolu, iar la Cluj în 1922, în Clinica profesorului Hațieganu); electrocardiografiile erau efectuate de dr. N. Văcăreanu, sub îndrumarea profesorului. A acordat o atenție specială cordului pulmonar cronic – complex morbid căruia i-a dat o denumire proprie: „inima pulmonară cronică”. A fost vicepreședinte al Societății române de cardiologie (condusă de profesorul D. Danielopolu), înființată la 13 august 1947, membru al Societății franceze de cardiologie și președintele Societății de medici și naturaliști și al Secției de medicină internă din România (a organizat conferințe, simpozioane).
Maeștri i-au fost: în liceu – G. Ibrăileanu, Dragomir Hurmuzescu; la Facultatea de Medicină – Victor Babeș, Gheorghe Marinescu, Ion Cantacuzino, Ion Bruckner; în Occident – la Berlin, profesorul Friedrich Kraus (Spitalul Charité – realizări în ECG); profesorul Johannes Orth (anatomie patologică); la Viena, Karel Frederik Wenckebach (a realizat prima radiografie a inimii și a vaselor mari în 1901); Carl Julius Rothberger – cu care a lucrat în departamentul de explorări funcționale cardiologice.
În Iași a locuit într-o zonă plină de istorie. În volumul „Parohia «Buna Vestire» – Iași. File de monografie” (Trinitas, 2008), Ioan Enescu apare alături de mari personalități ale științei și culturii românești, care au viețuit în jurul acestei biserici reprezentative a Iașului atât prin vechime, cât și prin locul pe care l-a avut în rândul enoriașilor săi. Coordonatorul lucrării, preotul paroh Iulian Necula, i-a dedicat o pagină academicianului Enescu, prezentând cititorilor și imaginea casei în care a locuit (str. Buna Vestire nr. 2).
Când i-am căutat locul odihnei de veci din Cimitirul Eternitatea din Iași, am fost extrem de surprins să descopăr un cavou nou, bine întreținut și o candelă aprinsă în dreptul crucii. Aveam să aflu cu surprindere că fostul său colaborator, la vremea vizitei mele în cimitir încă era în viață, profesorul Victor Tacu, se îngrijise să îi fie ridicat acel monument funerar și, atunci când sănătatea îi permitea, venea să aprindă o lumânare și să se așeze pe o bancă, să petreacă în gând și în inimă câteva momente cu maestrul său.
Profesorul Victor Tacu, despre care am scris la această rubrică, mi-a oferit și câteva fotografii ale academicianului Enescu. Le-a însoțit de scurte sau mai lungi istorii. Unul dintre prietenii săi apropiați, chiar dacă structural erau foarte diferiți, a fost acad. Vasile Rășcanu, alături de care a trecut prin multe evenimente și care i-a fost adesea protector și susținător, datorită influenței social-politice pe care acesta o avea.
Profesorul Tacu, cel care a stat în preajma acad. Ioan Enescu peste două decenii, îi povestea jurnalistei Oana Bugeag*:
„L-am cunoscut destul de bine. Această aură a profesorului venea de la faptul că era o ființă sobră. Vorbea rar, folosea cuvinte puține, nu divaga. Era de o sinceritate absolută, spunea ce avea de spus, atât cât trebuia. Se înconjura de un scut, pentru că era un om timid și el mi-a mărturisit că această timiditate l-a urmărit toată viața. Chiar și atunci, la acea vârstă, când intra în sala de curs, în fața studenților, era timid. Contactul cu cei din jur era dificil, pentru că nu puteai să-l abordezi cu ușurință, simțeai că omul acesta este inaccesibil. Cu bolnavul se purta cum eu n-am mai văzut în viața mea un medic. Am citit, dar nu am văzut”.

Notă autor:

*http://news.umfiasi.ro/in-toata-cariera-mea-m-am-convins-de-un-fapt-medicina-fara-suflet-nu-este-medicina-umana/

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe