De la începutul secolului 20, câteva boli începuseră să fie
înțelese și lupta cu ele prindea formă. Antitoxina difterică era deja folosită
pentru a trata bolnavii în urma experimentelor lui Emil von Behring,
recunoscute prin premiul Nobel în 1901. Chiar și în România, antitoxina
difterică era produsă „sub controlul personal al dlui profesor Victor Babeș“
(1) încă din 1895. Din păcate, antitoxina își pierdea eficiența dacă era
administrată la prea multe zile după infecție și deseori pacientul nu ajungea
la timp la spital.
Un nou inamic câștiga însă teren. Pe tot întinsul Americii,
copiii se duceau la culcare cu o febră ușoară și se trezeau incapabili să se
miște.Părinții chemau medicul, care diagnostica
paralizie infantilă sau poliomielită. Cuvântul inspira teamă, medicina nu știa
aproape nimic despre această boală și ceea ce se știa era nebulos. Boala
progresa fără a putea fi oprită și putea cauza stop respirator în doar câteva
săptămâni. Pe cei pe care nu îi omora, îi lăsa paralizați într-un sistem
medical prea puțin pregătit pentru ei.
Zahăr, misticism și minciuni
Până la apariția vaccinului poliomielitic, mișcarea antivaccin
s-a menținut în limitele a ceea ce era normal pentru ei: manipulare și
stârnirea fricilor.Eleanor McBean, autoarea
lucrării „Acul otrăvit“, era urmașa demnă a Lorei Little. Conform lui McBean, o
militantă antizahăr, antifumat, antimedicină și – cel mai important –
antivaccinare, vaccinul antipolio este inutil pentru că poliomielita nu este
cauzată de virusuri. În schimb, vinovate erau zahărul, cola, insecticidele, cianura,
otrăvurile interne cauzate de emoții negative și, desigur, vaccinul polio
însuși.
Chiropracticienii spuneau (așa cum spun și acum) că toate bolile
se datorează subluxațiilor din coloana vertebrală și prin urmare orice boală
poate fi vindecată prin reajustarea coloanei.
Homeopații, promotorii unei idei cumva chiar mai depărtată de la
realitate decât chiropraxia, spuneau în lucrarea „Homeopatia și bolile
epidemice“ că au „metode perfect sigure de prevenție și tratament al
poliomielitei“. Exemplul dat era ingerarea de cantități diluate infinitezimal
de Lathyrus sativus, o specie de mazăre care, consumată în cantități
mari, cauzează boala paralizantă numită latirism. Autoarea cărții, dr. Dorothy
Sheppard, îi încurajează pe cititori să încerce și ei să se trateze astfel. Nu
există vreunul care să fi confirmat vindecarea.
Dincolo de fantasmagoria tratamentelor, au existat și
investigații sincere asupra cauzelor poliomielitei. Unele erau făcute de medici
precum Benjamin Sandler, care a declarat că nivelul zahărului în sânge scade,
iar riscul de poliomielită crește dacă se mănâncă prea mult zahăr. Ignorat de
autoritățile cărora le-a scris insistent să scadă consumul de zahăr al
populației, Sandler a reușit să convingă presa din orașul său să îi publice ipoteza
în mijlocul unei epidemii locale de polio. Vânzările de cola, înghețată și
prăjituri au scăzut spectaculos. Epidemia s-a oprit în toamnă, ca de obicei,
dar Sandler a devenit erou local și cartea sa „Dieta previne poliomielita“ un
bestseller.
Dușmanul tuturor
Boala s-a transformat într-un inamic public din cauza miilor de
copii afectați și a vizibilității suferinței aduse de polio lui Franklin Delano
Roosevelt (al 32-lea președinte al SUA).
O campanie spectaculoasă de relații publice coordonată de organizația
March of Dimes a asigurat finanțarea cu milioane de dolari pentru cercetarea,
înțelegerea și găsirea unui remediu pentru poliomielită. Cu ajutorul March of
Dimes, Jonas Salk a găsit soluția primului vaccin cu virus inactivat. Testarea
vaccinului Salk a fost un moment istoric, iar citirea rezultatelor a fost
așteptată cu sufletul la gură de întreaga populație a Statelor Unite și a
lumii.
La scurt timp după primele campanii de vaccinare în masă, s-a
descoperit că vaccinul Salk conținea un virus simian cu capacități oncogene
(SV-40). Deși s-a speculat intens asupra capacității acestui virus de a cauza
diverse forme de cancer, studii ulterioare (3, 4) au eliminat această grijă.
Din păcate însă, ipoteza a scăzut încrederea în vaccinul Salk.
Alternativa – vaccinul oral dezvoltat de Albert Sabin – era mai
ieftină, mai ușor de produs și cu puține reacții adverse grave. Vaccinul Sabin
a devenit avangarda luptei împotriva poliomielitei, reușind eradicarea pe
aproape toate continentele lumii, în câteva decenii.
Marea conspirație
Mișcarea antivaccin a rămas cu puține contraargumente. O șansă
nesperată a apărut în anii ʼ90, când se căuta originea virusului HIV: o primă
variantă a unui vaccin oral antipolio a fost dezvoltată de Hilary Koprowski și
testată în Congo între 1957 și 1960; în 1991, doi oameni de știință investigau
o legătură între mediul de cultură folosit în vaccinul Koprowski și apariția
HIV. Povestea a ajuns în mâinile presei, iar revista Rolling Stone a
publicat acuzația. Scandalul public a fost întărit și de Edward Hooper,
corespondent BBC și autorul cărții „The River: a journey to the source of HIV
and AIDS“, care detalia ipoteza în peste o mie de pagini. Pe scurt, Hooper
spunea că, la crearea vaccinului Koprowski, s-au folosit organe de cimpanzei în
locul celor de maimuțe Rhesus (folosite de obicei). Diferența era importantă
pentru că SIV (virusul imunodeficitar simian) ar fi un precursor al HIV și
exista probabil la cimpanzeii din Congo. În ciuda faptului că atât Koprowski,
cât și Stanley Plotkin (virologul care a scris manualul despre vaccinare) au
negat această acuzație, conspirația era mai puternică.
În cele din urmă, a fost organizată la Londra o conferință, la
Societatea Regală, în perioada 11–12 septembrie 2000, cu tema „Originea HIV și a
epidemiei SIDA“. Aici, Hooper, Koprowski și Plotkin și-au expus dovezile.
Plotkin a dovedit, conform documentelor de la institutele ce au dezvoltat
vaccinul, că nu s-au folosit vreodată celule de cimpanzei. De asemenea,
genotiparea vaccinurilor a demonstrat că nu conțineau ADN de la cimpanzei. S-a
clarificat și că SIV nu ar fi supraviețuit în mediul de cultură folosit pentru
vaccinul Koprowski. Însăși tranziția SIV către HIV s-a dovedit că s-a întâmplat
înainte de 1930, cu trei decenii înainte ca Hilary Koprowski să înceapă
producția vaccinului propriu.
Capitolul a fost închis, din punct de vedere științific.
Desigur, Hooper încă deține un site care insistă asupra acestei legături în
lipsa oricăror dovezi. Și, într-un univers paralel antivaccin, ipoteza e încă
validată. Din fericire, vaccinul poliomielitic și-a dovedit eficiența și
capacitatea de a eradica și ține sub control poliomielită.
Notă autor:
1. Felix I. Istoria Igienei în România în secolul al XIX-lea și starea ei la începutul secolului al XX-lea. București, 1901
2. Kempf JE et al. Failure to produce neuronal injury and necrosis with poliomyelitis virus in rabbits during insulin hypoglycemia. Exp Biol Med (Maywood). 1941 Oct(48):187-8
3. Martini F et al. Simian virus 40 in humans. Infect Agent Cancer. 2007 Jul 9;2:13
4. Carroll-Pankhurst C et al. Thirty-five year mortality following receipt of SV40- contaminated polio vaccine during the neonatal period. Br J Cancer. 2001 Nov 2;85(9):1295-7
5. Williams G. Paralyzed with Fear, The Story of Polio. Palgrave Macmillan, 2013
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.