De teama de a nu-i infecta pe cei dragi, unii dintre ei s-au mutat de acasă, evitând orice apropiere fizică de familie. Au efectuat nenumărate gărzi pe lună, unele chiar și de 30 de ore, pentru a-i îngriji pe cei atinși de virus. Uneori, chiar ei au devenit pacienţi COVID-19.

Teama de necunoscut

„A fost ceva despre care nu știam nimic. Și a fost greu. Ne-am pregătit ca de război, pentru că nu știam ce ne așteaptă”, povestește dr. Oana Dumitrașcu, medic primar de anestezie și terapie intensivă (ATI), șefa secţiei de Terapie Intensivă de la Spitalul Universitar de Urgenţă București.

A stat trei luni departe de familie, ca să îi protejeze de noul coronavirus. Evident, și-a luat și măsuri de protecţie, iar împreună cu colegii s-a pregătit pentru ceea ce urma să vină: „Cu încă câteva colege ne-am făcut bagajele și ne-am mutat împreună, pentru că nu știam dacă mai putem să stăm acasă, cu familiile. În martie nu știai nimic. (...) Nu știam dacă o să ni se dea echipamente de protecţie, nu știam dacă o să ni se dea măști”.
La început, s-au confruntat cu deficit de materiale de protecţie, de aceea, s-au apucat să confecţioneze viziere, apoi și-au cumpărat cizme de cauciuc și tot felul de costume. Nu le-au folosit, pentru că nu a fost nevoie de ele. Au fost însă momente de panică și de nesiguranţă, nimeni nu era relaxat, își amintește șefa secţiei ATI: „A trebuit, în special cu colegii mei cu care am împărţit mulţi ani meseria asta, să-i liniștim pe ceilalţi. Ca ATI-iști, cred că am avut niște avantaje faţă de alţi doctori, pentru că suntem obișnuiţi să gestionăm stările de criză. Și cu toate astea, am avut colegi care au renunţat”.

Iniţial a învăţat să se echipeze, apoi le-a arătat și asistentelor cum să o facă. Și-a încurajat colegii să-și scrie cu carioca numele pe costumul de protecţie și să vorbească cu pacienţii, pentru a le oferi ajutorul de care aveau nevoie: „Mulţi dintre ei respirau dificil și aveau nevoie de contact cu familiile. I-am lăsat să vorbească, atât cât puteau, fără oxigen. Le făcea foarte bine chestia asta, pentru că aveau contact cu lumea”. Atât pacienţii tineri, cât și cei în vârstă, prinși în „plasele COVID”, erau speriaţi, panicaţi și afectaţi de senzaţia de neputinţă. „Teama de necunoscut, asta citeam în ochii pacienţilor. Teama de ce-i așteaptă. Respiram cu ei, așteptând să treacă cele zece zile, momentul de vârf, de criză”, își amintește șefa secţiei ATI.

Pandemia i-a unit

Dr. Oana Dumitrașcu mărturisește că a colaborat foarte bine cu medicii infecţioniști, dar și cu cei de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU). Pandemia i-a unit, pentru că și-au dat seama că altfel nu o să facă faţă. Uitându-se în spate, se declară mândră de felul în care s-au organizat și mobilizat în aprilie, chiar dacă începutul lui martie a fost mai greu. În această perioadă, a realizat că există patologii noi și că oricând trebuie să te adaptezi la ceva ce nu ai văzut niciodată.

Mărturisește că sunt pregătiţi pentru valul patru al pandemiei, deoarece nu mai este ceva nou și este mai simplu: „O să ne adaptăm în funcţie de cum o să fie valul. Pur și simplu e aplicabil același lucru pe care l-am avut anterior. Totul e să nu ne depășească numărul, deoarece momentele alea sunt grele pentru sistem, atât pentru un spital în sine, cât și pentru unităţile din UPU”.

Departe de familie

Pentru dr. Liviu Ulmeanu, medic primar medicină de urgenţă, perioada cea mai grea a pandemiei a fost spre finele anului 2020. Chiar dacă trecuseră mai bine de șase luni de la debutul ei, erau totuși într-o perioadă de început, pentru că apăruseră versiunile modificate ale SARS-CoV-2, mult mai agresive, cu pacienţi în stare mult mai gravă. Medicul își amintește că, în acea perioadă, a ales să nu interacţioneze fizic cu familia. S-au auzit doar la telefon și atât: „Chiar dacă eram vaccinaţi, în momentul în care s-a vehiculat că totuși poţi să transmiţi virusul am evitat să petrec timp cu familia”.

Despre combinezoanele purtate spune că ajung să limiteze capacitatea de funcţionare fizică, dar și intelectuală. Medicii sunt supuși unui stres termic, mai ales în această perioadă și nu numai, inclusiv iarna: „Este greu să stai cu trei perechi de mănuși, (...) și acei ochelari care prin natura lor se aburesc, nu vezi nimic prin ei. După o perioadă de utilizare de maximum trei ore, din punctul nostru de vedere ajungi să fii ineficient”. Recunoaște că, din cauza costumelor de protecţie, interacţiunea cu pacienţii a fost dificilă. „Unul era cu mască, altul era intubat, chiar dacă era conștient. Încerca să vorbească, nu se auzea prin mască, încercai tu să-i explici, nu te înţelegea pentru că erai cu masca respectivă. Mulţi dintre cei care erau bine ajungeau să scrie pe foaie ce doresc”, explică dr. Liviu Ulmeanu.

Atunci când se gândește la viitor, continuă să ţină garda sus: „Suntem încă, unii dintre noi, cu privirea peste umăr, așteptând un nou val. Toate cercetările arată că agresivitatea noii tulpini este relativ mare, în ciuda faptului că personalul medical este vaccinat. Încă nu ne putem relaxa”. Rămân în vigoare măsurile deja luate referitor la igienă și izolare. „În ciuda faptului că suntem în stare de alertă și de relaxare, iar lumea este deja plecată în concedii, noi [spitalul] tot funcţionăm cu restricţie, cu spaţii pentru izolare, cu locuri destinate pacienţilor potenţial suspecţi și, bineînţeles, în cazul în care aceștia vor fi pozitivi, să avem posibilitatea să-i tratăm”, a conchis medicul.

Lumina de la capătul tunelului

Medicii rezidenţi au fost și ei în prima linie în lupta cu pandemia. Avram Gabriel, medic rezident medicină de urgenţă, a prins „dansul propriu-zis” cu virusul SARS-CoV-2 chiar de la începutul stării de urgenţă.

Își amintește că iniţial erau puţine cazuri și exista spaţiu suficient de izolare pentru pacienţi: „Când a început să crească semnificativ numărul persoanelor infectate, am fost nevoiţi să creștem și spaţiul de izolare, pentru că ne aflam și în situaţia în care nu făceam faţă”. Spune că au trecut cu brio peste această perioadă dificilă, care a pus tot sistemul medical la încercare. Costumele de protecţie, însă, au fost o piedică în interacţiunea cu pacienţii, care îi vedeau doar ochii și erau speriaţi: „Existau pacienţi care te întrebau: «Eu o să mor? Eu o să mă fac bine?» Și trebuia să fie încurajaţi și susţinuţi”.

Mărturisește că a fost o perioadă grea, stresantă, de mare încercare pentru toţi: „Trebuia să alegi între pacienţi, pe care să-l ventilezi și pe care nu. Te gândești dacă poţi, totuși, altă soluţie să-i oferi. Și făceam tot ce se poate, pentru că exista speranţă la capătul tunelului”. Au fost și pacienţi pe care au reușit să-i salveze din forme grave și să-i aducă înapoi la familiile lor, la o viaţă normală.

De gardă la ATI

În anul pandemiei, în orele de gardă lupta cu virusul SARS-CoV-2 alături de pacienţii ATI, iar în timpul liber scria pe reţelele sociale despre boala care ne-a schimbat viaţa. Așa începe povestea lui Amin Zahra, medic rezident la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timișoara.

Este originar din Israel, iar acum 11 ani a venit în România. A fost detașat, în iulie 2020, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploiești, pentru o scurtă perioadă de timp, însă și astăzi îl puteţi întâlni acolo. „Când am ajuns la spitalul din Ploiești, nu-mi venea să cred ce deficit mare de personal exista – la nivel de medici și la nivel de asistente. Eu am fost detașat pentru unitatea mobilă”, povestește Amin Zahra. Își amintește că au avut mulţi pacienţi tineri în acea perioadă, iar secţiile ATI și UPU erau pline: „Internam în funcţie de cine avea șanse mai mari de supravieţuire sau în funcţie de vârstă. (...) Rata de deces în terapie intensivă este destul de mare. Noi am avut, de exemplu, din zece intubaţi, unul sau doi care supravieţuiau sau pe care reușeam să-i detubăm”.

În combinezoane la 40 de grade

Medicul rezident spune că a făcut și zece gărzi pe lună – ture de 24 de ore, și chiar de 30. Au fost perioade în care a avut în grijă viaţa a 20 de pacienţi de terapie intensivă, deoarece unii medici au renunţat: „A fost destul de greu, nu toţi colegii au rezistat. Trebuia să stăm multe ore, îmbrăcaţi din cap până-n picioare în combinezoane, cu două măști.

În august, de exemplu, în unitatea mobilă sistemul de climatizare a cedat și am avut 40 de grade”. Pe lângă epuizarea fizică, medicul israelian subliniază că s-a confruntat și cu reacţiile celor din jur. Astfel, pentru că lucra cu bolnavi de COVID-19, a fost rugat să plece din hotelul în care era cazat. „Era destul de dureros, oarecum, noi eram expuși la risc, iar societatea ne ignora. Ne-am confruntat cu tot felul de acuzaţii: că nu ne facem treaba, că pacienţii mor, pentru că ajungeau conștienţi, doar că evoluţia era destul de gravă și destul de agresivă și în două zile erau intubaţi sau îi pierdeam. Nu ne-am așteptat să fim arătaţi cu degetul și nici să fim excluși”, mărturisește Amin Zahra.

Pregătiţi pentru valul patru

Această pandemie a apărut ca o încercare nemaiîntâlnită nu doar pentru medici, dar și pentru pacienţii care au trecut prin boală. Mulţi dintre ei, potrivit medicului, au regretat că nu au crezut în COVID-19 și că nu s-au protejat. Au fost și cazuri care l-au impresionat – familii întregi infectate cu coronavirus, oameni tineri, între 40 și 50 de ani, cu planuri și speranţe. „Ca medic, nu am văzut atâta moarte în jurul meu niciodată. Nu credeam că un om tânăr, sănătos, poate să-și piardă viaţa într-un timp atât de scurt”, povestește tânărul. Astăzi, în spitalul în care lucrează sunt mai puţine cazuri severe. Cei care ajung la terapie intensivă sunt nevaccinaţi, mai în vârstă și cu patologii asociate.

În ceea ce privește următorul val, medicul spune că sunt pregătiţi pentru el, deoarece au experienţă suficientă în lupta cu virusul SARS-CoV-2: „Deja știm cum se muncește într-o secţie de terapie intensivă COVID. Ceea ce ne dorim este să nu mai experimentăm, să fie cât mai multe persoane vaccinate, pentru că [vaccinurile] și-au dovedit eficienţa – dovada este numărul mic de pacienţi în terapie intensivă”.

„AM FOST ÎN PIELEA PACIENŢILOR”

De teama virusului, multe persoane nu s-au prezentat la medic, nici măcar la cel de familie, agravându-și bolile cronice, spune dr. Anca Rusciuga, medic specialist medicină de urgenţă.

Mărturisește că a avut și pacienţi cu coronavirus, însă nu s-a panicat, pentru că s-a infectat cu SARS-CoV-2 după vaccinarea anti-COVID: „Am făcut vaccinul și ulterior am făcut și boala. A fost o perioadă groaznică, mai ales la începutul pandemiei, când au fost acele restricţii. Am fost în pielea pacienţilor”. Ea a explicat că, după vaccinare, a făcut doar o formă ușoară de boală: „Una este să zaci pe un pat în terapie intensivă, intubat, și alta este să stai la tine acasă, pe canapeaua ta. Cred că dacă se vor vaccina mai multe persoane, valul patru va fi mai molcom”.