EuroScience Open Forum (ESOF) constituie mai mult decât o conferință despre știință, despre realizări, principii și concepte. Mai mult decât o tribună de dezbatere, ESOF este sărbătoarea europeană bienală a științei. A științei neadulterate, a științei deschise, a științei cu și pentru oameni.
    Prezent la Toulouse, Carlos Moedas, comisarul european pentru cercetare, știință și inovație, a prezentat noua paradigmă europeană a științei. O paradigmă care exprimă perfect spiritul liber european și care va pune bazele, la trei secole distanță de Jean-Jacques Rousseau, ale unui nou „contract social”. Programul Orizont Europa (care va urma programului Orizont 2020 și va fi finanțat cu 100 de miliarde de euro pentru inovație și cercetare) va fi piatra turnantă pentru un nou contract social între cetățeni, guverne și știință. Știința, în cuvintele lui Moedas, nu este despre instituții; oamenii construiesc instituțiile. Nu guvernele fac știință, ea este produsul muncii oamenilor de știință. Oamenii sunt adevărații proprietari ai rezultatelor științei. De aceea trebuie să redefinim termenii contractului social: pentru că știința s-a schimbat, la fel și noi.
    Ce s-a schimbat? În primul rând, conectivitatea a devenit noul tip de suveranitate. Avantajul competitiv, în prezent, nu este dat de resursele pe care le controlezi, ci de cele pe care le poți accesa. În al doilea rând, a scăzut încrederea în știință. Și trebuie să acționăm înainte de a fi prea târziu, crede Carlos Moedas. Noul contract social trebuie să aibă în prim-plan cetățenii și oamenii de știință. Iar aceștia să fie cocreatorii politicilor publice. Noul contract social trebuie să aducă oamenii mai aproape de știință.
    Bugetul de 100 de miliarde de euro pe care îl va avea Orizont Europa pentru știință și inovație este cel mai mare de până acum. Și pentru acest buget există trei obiective principale: știința deschisă, inovația deschisă și provocările globale. Știința deschisă și inovația deschisă vor fi pilonii pentru un contract social în care omul de știință și inventatorul se află în prim-plan. Mesajul transmis de Moedas este unul simplu: dacă primești fonduri publice, trebuie să publici open access. Unul dintre principalele drepturi ale contribuabilului este accesul la informație.
    Apoi, Consiliul european de cercetare (ERC) va primi cea mai mare parte din buget, 17 miliarde de euro, pentru a-și consolida succesul de până acum. Va fi creat un Consiliu european al inovației (EIC), în care inovatorii să fie cei finanțați, nu inovația. ERC, EIC și universitățile vor trebui să colaboreze strâns, în viitor, pentru a se susține reciproc. Astfel vom avea știință și inovație mai puternice.
    În ceea ce privește provocările globale, Moedas a anunțat idea nouă de „misiuni”: de a crea o legătură cu oamenii, de a trasa calea pentru rezolvarea problemelor. Cu alte cuvinte, inovația este velocitate – viteză cu direcție. Misiunile vor asigura direcția, iar oamenii de știință vor regla viteza. Iar oamenii vor contribui cu dinamica socială. Vrem să fim primii care rezolvă problemele oamenilor, vrem ca oamenii să fie mândri de știința europeană, a adăugat comisarul european pentru cercetare, știință și inovație.
    Pentru a construi o legătură între știință și oameni, avem nevoie de povești de succes. Iar poveștile de succes au nevoie de protagoniști. Voi sunteți protagoniștii, s-a adresat Moedas către participanții la ESOF 2018. Iar aceste povești sunt misiunile științifice pe care le vom crea. Viitorul științei va schimba liniile de autoritate din știința europeană și va crea o nouă legătură între guvern, individ și știință. Aceasta este baza pentru un nou contract social, în care toate trei părțile vor fi în centru, comunicând și construind viitorul împreună. Trebuie să facem asta pentru savanții noștri. Și trebuie să facem asta pentru viitorul științei în Europa.
    Din cadrul de dezbateri științifice oferit de ESOF 2018, am ales o serie de concluzii de interes pentru publicul medical, prezentate sintetic în cele ce urmează.

Celule stem cu speranțe deșarte

    Speranțele unor progrese rapide au făcut ca domenii de cercetare fundamentală să fie asociate în teorie cu aplicații clinice care s-au tot lăsat așteptate. Celule stem au ținut multă vreme capul de afiș al știrilor de știință, inducându-se publicului un orizont de așteptare în care tratamentul oricărei boli ar putea veni dinspre celulele stem. Departe de a se materializa aceste speranțe, realitatea este că promisiunile nu au fost nici pe departe confirmate, iar aplicațiile clinice sunt extrem de limitate. În schimb, profitând de vâlva creată în jurul acestui subiect, numeroase clinici au început să ofere proceduri bazate pe celule stem, în scop terapeutic, în pofida absenței oricăror dovezi de eficacitate și de siguranță.
    La Toulouse s-a discutat despre felul în care, pentru câștiguri imediate, aceste clinici profită de lipsa de claritate a reglementărilor sau chiar de absența acestora în domenii foarte noi, pentru a crea aparențele unor rezultate clinice care să justifice procedurile. Ar trebui ca reglementările să fie bazate pe informații științifice utilizate în scopuri etice. În același timp, presa joacă un rol negativ, prin promovarea intervențiilor cu celule stem, creându-le acestora o aură de panaceu în cultura populară. Este clar că e nevoie de educarea pentru știință a publicului, care să nu se lase păcălit de fake news și să caute dovezi pentru afirmațiile din articole, mai ales atunci când acestea sună prea bine pentru a fi adevărate.
    De altfel, deși este evident că medicina progresează mult și repede, magnitudinea acestui progres este mult mai mică decât reiese din presa „generalistă” (și nu numai). Titlurile bombastice, hiperbolice, care prezintă zilnic câte una-două-zece descoperiri epocale, nu fac bine nici consumatorului final, cititorului, nici celor care le publică, măcinând constant și sigur încrederea populației generale în presă și în știință. Scepticismul este recomandat pentru orice situație în care se prezintă vreo descoperire epocală, nemaipomenită, extraordinară – când totul este la superlativ, cel mai adesea argumentele științifice reale lipsesc.
    Deși celulele stem rămân promisiuni legitime pentru un viitor nedefinit, realitatea imediată nu confirmă optimismul inițial și o abordare precaută este recomandată.

Modelul salamandrei și noul roz

    Un alt domeniu învestit cu puteri supranaturale este cel al medicinei regenerative, „noul roz” de până la apariția CRISPR, cea mai recentă vedetă mediatică. De la previziunile de acum 20 de ani, conform cărora doar câțiva ani ne mai despărțeau de obținerea în laborator a unor țesuturi, organe și chiar membre în toată regula, acum optimismul s-a temperat bine de tot, dacă nu cumva s-a răcit de-a binelea. Suntem încă departe de a înțelege ce este necesar pentru a regenera un membru secționat. Modelul salamandrei, care reușește să-și regenereze membrele funcțional, într-o manieră coordonată, incluzând toate țesuturile (mușchi, rețea vasculară, extensii nervoase, os), este încă studiat cu interes, dar imposibil de reprodus în laborator.
    Progresele tehnologice, în special imagistice, ne-au permis o mai bună înțelegere a felului în care celulele se organizează în țesuturi, dar suntem încă departe de translarea acestor modele biologice în aplicații clinice.

Roboți mai mici și mai inteligenți

    Și către medicina robotică s-au îndreptat multe speranțe, dar, spre deosebire de alte domenii care sunt încă departe de a-și găsi aplicabilitatea clinică, roboții chirurgicali chiar au ajuns în sălile de operație și au fost comercializați la scară largă, în întreaga lume. Sistemul DaVinci, de pildă, a adunat peste trei milioane de intervenții, de la introducerea sa în clinică, în anul 2000.
    La Toulouse s-a vorbit despre chirurgul mileniului trei, care ar putea foarte bine să fie un robot cu inteligență artificială. Mai puțin s-a vorbit însă despre ce se înțelege prin robot, cât despre direcția din care ar trebui să vină următorul mare pas al medicinei robotice. Microroboții ar putea oferi soluția unei administrări foarte precise a oricărui medicament, cu o eventuală personalizare a „vehiculului” în funcție de particularitățile pacientului. Rămân de rezolvat o serie de probleme, înainte de a trece la aplicațiile clinice pe scară largă: toxicitatea, specificitatea, eficacitatea. În teorie, microroboții s-ar putea autodistruge – folosind una din căile fiziologice de metabolizare –, odată încheiată „misiunea”. Suntem însă foarte departe de a realiza nanoboți care să circule liber în sânge și să se repeadă să repare orice defect de îndată ce acesta se produce. Hollywoodul a luat-o cu mult înaintea științei, dar un rol
pentru microroboți va exista cu siguranță în clinică.
    Mai sunt, desigur, de anticipat perfecționări ale sistemelor actuale de chirurgie robotică, în care aplicațiile telechirurgiei ar putea deveni mai numeroase, deși prețul actual al unui sistem robotic îl face prohibitiv pentru o zonă greu accesibilă – deocamdată, e mai ieftin să ai chirurgi umani. Medicina robotică începe însă să-și găsească aplicații în zona dispozitivelor portabile și sunt tot mai numeroase studiile publicate în reviste științifice, în care sunt prezentate diverse accesorii ce pot fi fabricate în masă, ale căror aplicații variază de la monitorizarea unuia sau mai multor parametri din fluide biologice, până la intervenții terapeutice țintite. Diabetul este una din patologiile spre care se orientează majoritar multe din soluțiile propuse și este ușor de înțeles că interesul comercial major pentru găsirea unor dispozitive minim invazive sigure și eficiente va produce un progres tehnologic anticipabil în viitorul apropiat (sunt deja mai multe studii cu aplicabilitate clinică, pentru care lipsește deocamdată producția în masă a dispozitivului).

Fetoscopia și sindromul transfuzor-transfuzat

    Tot în zona medicinei de vârf se situează și terapia fetală, realizată în urma dezvoltării fetoscopiei, în anii ’90 ai secolului trecut. În urma procedurii imagistice, odată observate defecte corectabile la făt, se pot introduce în uter și instrumente cu care se poate interveni chirurgical, între
săptămânile 14 și 28.
    La Toulouse s-a discutat, aplicat, despre sindromul transfuzor-transfuzat, care apare în cazul sarcinilor gemelare în care se produce transferul de sânge de la un făt la celălalt, prin intermediul placentei comune. Complicația amintită apare la 15%–20% din sarcinile gemelare monozigotice și duce, practic, invariabil (99% din cazuri) la avort, moarte fetală sau afectare neurologică. Fetoscopia permite intervenția terapeutică, ale cărei rezultate sunt de supraviețuire în 85% din cazuri pentru unul din feți și în 65% pentru amândoi.
    Pe lângă aspectele tehnice ale procedurii propriu-zise, la ESOF 2018 s-au discutat și aspectele etice, dat fiind că este vorba de o procedură chirurgicală efectuată la femeia gravidă, procedură care în sine este însoțită de o serie de riscuri materne și fetale.

Riscul mai mic tot risc este

    Un pic neobișnuită a fost sesiunea în care au fost discutate produsele cu nicotină din noua generație. Mai exact, în dezbatere au fost produsele din tutun fără ardere. Cu totul neobișnuit a fost faptul că experților în sănătate publică ale căror argumente au demontat beneficiile clamate de industrie le-a fost opusă opinia unui reprezentant al uneia dintre marile companii internaționale producătoare de produse din tutun, implicată în urmă cu decenii în ascunderea adevărului despre riscurile fumatului, în absența unui reprezentant, de pildă, al victimelor fumatului.
    Fumatul rămâne și în secolul XXI cea mai importantă cauză de deces ce poate fi prevenită, la fel ca în secolul trecut. Sunt diferențe foarte mari între țările dezvoltate, unde rata fumatului s-a prăbușit, mai ales la tineri, iar proporția foștilor fumători este mai mare decât a celor încă activi, datorită politicilor de sănătate publică și economice de combatere a fumatului, și țările în curs de dezvoltare, unde rata fumatului continuă să crească. Marile companii din industria tutunului duc lupte legale cu statele lumii care încearcă să restricționeze comercializarea și publicitatea produselor din tutun (până acum pierdute), în timp ce declamă sus și tare că doresc limitarea efectelor nocive ale fumatului.
    Țigările electronice sunt, conform unor rapoarte, cu până la 95% mai sigure decât țigările clasice. Ceea ce nu înseamnă nici că sunt sigure, nici că nu dau dependență. Există studii care arată că țigările electronice ar putea ajuta fumătorii să se lase de fumat țigări clasice, dar există și cercetări care demonstrează că marketingul acestor produse vizează mai ales tinerii, deci nefumătorii, pentru care joacă rolul de introducere în fumatul de țigări clasice. Ar trebui ca actualul efort internațional de combatere a fumatului să continue până la atingerea obiectivului de noi generații fără fumători, ceea ce înseamnă că posibilele beneficii pe care țigările electronice le-ar putea avea prin riscurile mai reduse comparativ cu țigările clasice ar trebui să se limiteze la fumătorii actuali, fără ca aceste produse nocive să vizeze în vreun fel nefumătorii.

Politici mai rele decât drogurile

    Un subiect tratat în mai multe rânduri la dezbaterile din cadrul ESOF 2018 a fost legat de războiul împotriva drogurilor. În SUA, utilizarea de opioide (ilegale și legale procurate ilicit) a dus la o problemă reală de sănătate publică, dat fiind numărul mare de decese prin supradoză. În același timp, politicile americane și internaționale nu țin pasul cu dovezile existente privind politicile de control al consumului de droguri. Astfel, criminalizarea consumului și păstrarea în continuare a unor droguri ca marijuana sau LSD pe listele de substanțe interzise în tratatele internaționale fac ca victimele sistemului să fie în primul rând persoanele deja vulnerabile, consumatorii, în timp ce, subteran și ilicit, se dezvoltă și prosperă adevărate rețele și carteluri de traficanți de droguri.
    Prohibiția s-a dovedit a avea un impact neglijabil asupra consumului de droguri, în condițiile în care numărul consumatorilor se estimează că ar fi crescut cu aproximativ 20% în perioada 2006–2013. Totodată, legislația prohibitivă se însoțește cel mai adesea de încălcări ale drepturilor omului, cu tratamente inumane și coercitive de dezintoxicare, încarcerări, asasinări și chiar aplicarea pedepsei cu moartea, în unele state ale lumii. Apoi, consumatorii sunt foarte expuși la boli virale cu transmitere parenterală (HIV, HCV, HBV) și la moarte prin supradoză sau prin administrarea de droguri impure ori foarte periculoase.
    Spre exemplu, în țări ca Federația Rusă, unde consumul este incriminat și consumatorii sunt abuzați, încălcându-li-se drepturile civile, lipsesc complet programele de reducere a riscului (substituție cu metadonă, schimb de seringi etc.), dar, în schimb, se înregistrează adevărate epidemii de HIV și hepatită C în rândul consumatorilor de droguri injectabile, decesele prin supradoză fiind relativ frecvente (mai ales din cauza comercializării de droguri impure). De partea cealaltă, sunt țări care au reglementat consumul de droguri ușoare (marijuana), precum Olanda, Canada sau unele state americane (California, Colorado etc.), și au reușit astfel să controleze consumul și să reducă traficul de droguri. În același timp, programele de reducere a riscului și terapia de substituție, cuplate cu decriminalizarea consumului, fac ca grupul consumatorilor să fie mai puțin expus juridic și social, mai puțin vulnerabil.
    Din punct de vedere științific, se adună numeroase dovezi care ar trebui să contribuie la regândirea politicilor de control al consumului de droguri. O piedică importantă pentru cercetare o constituie însă tocmai păstrarea acestor substanțe pe listele de substanțe de mare risc, ceea ce face ca studiile clinice să fie greu (dacă nu imposibil) de efectuat.

Encefalopatia traumatică cronică și sporturile de contact

    S-a discutat la Toulouse, cu prilejul ESOF 2018, și despre efectul asupra creierului al sporturilor de contact. Leziunile cerebrale observate la practicanții boxului, fotbalului american, rugby-ului au dus la definirea unei noi patologii, encefalopatia traumatică cronică, o boală neurodegenerativă care evoluează către demență. Neuropatologul american de origine nigeriană Bennet Omalu este cel care a dus o adevărată luptă pentru recunoașterea acestei patologii, foarte greu de acceptat pentru organizațiile sportive profesioniste nord-americane.
    Sportivii de performanță care doresc să urmeze o carieră în sporturile de contact ar trebui să cântărească serios posibilitatea de a dezvolta, peste ani, demență prin encefalopatie traumatică cronică.
    Între timp, se caută metode prin care să fie diagnosticată rapid orice leziune cu potențial traumatic cerebral, pentru mai buna siguranță în practicarea sporturilor de performanță. Nu mai departe de săptămâna trecută, în PLOS, au fost publicate rezultatele unui studiu care a analizat utilizarea unui test realizabil la marginea terenului de sport, pentru discriminarea între loviturile cu potențial traumatic cerebral și cele lipsite de risc imediat.

Homeopatia: lobby și efect placebo

    De la o asemenea dezbatere științifică nu putea să lipsească o discuție despre homeopatie. Nu atât pentru că ar exista dubii în privința „științei” aflate în spatele homeopatiei, căci nu există nicio dovadă științifică în favoarea acesteia, iar principiul invocat nu are sens fizic, chimic sau biologic, cât pentru că mai multe sisteme de sănătate naționale se comportă încă inerțial și nu au luat act de absența dovezilor care să justifice includerea homeopatiei printre terapiile oferite cetățenilor (asigurați sau nu).
    Se estimează că piața produselor homeopatice din Uniunea Europeană se ridică la nu mai puțin de un miliard de euro (sic!), reprezentând aproximativ 7% din piața totală a medicamentelor eliberate fără prescripție în UE. O proporție ce variază între 1% și 13% din populația statelor membre UE apelează la aceste produse, cu toate că EASAC (Consiliul științific al academiilor europene) a publicat o luare de poziție în septembrie 2017, prin care arăta că efectul terapeutic perceput de pacient este, de fapt, datorat efectului placebo.
    Raportul EASAC ar trebui să fie luat în considerare la informarea corectă a consumatorului și la realizarea de politici standardizate. Produsele homeopatice ar trebui să fie supuse aceluiași tip de reglementări în vederea aprobării ca orice alte produse medicamentoase, iar publicitatea să se bazeze doar pe efectele dovedite prin studii clinice. Din păcate însă, statele europene reacționează cu întârziere, în bună măsură pentru că încă există un lobby puternic care se face produselor homeopatice. Cel mai bun lobby ar trebui să-l constituie însă prezența dovezilor științifice.