Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  ACTUALITATE  »  Reportaje

Moş Crăciun şi… durerea de spate

Viața Medicală
Dr. Cornelia TÎRÎŞ luni, 30 decembrie 2013
Întotdeauna am crezut despre Moş Crăciun că e „băiat de treabă“. Aflând pe cont propriu că venisem pe lume cu doar câteva zile înainte de Naşterea Sfântă, într-o casă „cum trebuie“, cu sobă şi coş, s-a strecurat „profesional“ înăuntru. Era tare curios să vadă ce altă minune de copil a mai adus barza pe strada Teatrului, la rugăminţile fierbinţi ale mamei şi ale lui tanti Ripel (pe numele de scenă Sedi Glück). Singur, tata bombănea mereu că pe darul târziu nu scria băiat, ajungând până-ntr-acolo că tot amâna venirea mamei acasă. Pretexte erau berechet: că s-a înfundat soba, că i se pregăteşte o delegaţie, că e tare ger. Domnul Neacşu, plăpumarul, şi-a făcut drum către maternitate purtând preţioasa comandă: o plapumă nou-nouţă, de mătase roz. El i-a sugerat mamei atunci o soluţie diplomatică şi originală: să aducă fata acasă cu sprijin interconfesional. În acest scop, spre seară, s-a grăbit către casa doamnei Ala, din cultul adventist. Sus-numita nu era ocupată cu porcul, iubea copiii şi, în plus, se înţelegea cu tanti Ripel pe probleme de sabat. Drept rezultat, tata s-a trezit la uşă cu o societate pestriţă formată din copil, nevastă, plăpumar şi Ala, creştină de ziua a şasea. O zi să-l mai fi ţinut supărarea şi m-ar fi chemat pesemne Rebecca, Sara sau Rahela. Vechiul Testament, o carte groasă, cu poveşti şi nume multe, străluceşte şi azi de imaginaţie şi bunăvoinţă. Pe strada Clucerul Udricani, în cartierul evreiesc din Bucureşti, era iarnă şi sărbătoare. Moşul a fost servit cu eleganţă, dintr-o ceaşcă Rosenthal, cu ceai de anason. Ursitoarele tocmai plecaseră, scuzându-se că sunt foarte grăbite. Lăsaseră cozonacii crescând în cuptor, fripturile sfârâind în tăvi şi sarmalele pe foc. Nu era aşadar vreme de mari deliberări. Venea ajunul. La adresa de mai sus, între sinagogă şi templul coral, o fetiţă de români, avea să ajungă fireşte, doctor sau avocat. Tata răsufla uşurat că nu se hotărâse „ceva artistic“.
   Tanti Ripel a oferit, cu această ocazie, cei mai frumoşi cercei ai familiei, aduşi cu mari sacrificii de la New York. S-a angajat atunci să mă înveţe ceva fundamental pentru seminţia ei: mersul în zigzag, pe lângă obstacole, presărat cu lungi aşteptări. Eu am promis că voi încerca să fiu o doamnă şi că voi învăţa carte. Mama, singură, realiza că e vorba, de fapt, de cea mai profitabilă investiţie pe termen lung. Tocmai se inaugura, discret şi cu farmec, viitoarea „fabrică de amintiri“. A fost, se pare, o afacere bună de ambele părţi. Pentru contribuţia genetică (98% cred), tata a primit drept consolare dreptul de a-mi oferi un nume latin: Cornelia. Acesta a fost introdus pe lista de urgenţă a lui Moş Crăciun, care, după ce şi-a terminat ceaiul, a plecat în grabă la Romarta Copiilor să târguiască primul dar. Un arlechin portocaliu, cu pălărie de mărgele, a sosit astfel pe strada Teatrului şi s-a aşezat drept în vârful bradului vestind o viaţă bună şi o inimă veselă. Moşul a plecat în anul acela, dupa ce şi-a lăsat datele de contact, scuzându-se pentru pseudonimul „Gerilă“. Se datora doar „ilegalităţii“ şi „injustiţiei sociale“. I-am adresat de atunci multe scrisori, în care i-am povestit cu lux de amănunte toate visele mele secrete. A fost interlocutorul ideal al fiecărei vârste, privindu-mă cu iubire cum cresc. Am construit împreună poduri minunate peste râurile vieţii, dinspre gând spre ziua de mâine. A ştiut să mă asculte, să se bucure cu mine sau să-mi lege rănile. Promisiunea lui fermă, că „până la anul“ lucrurile se vor schimba, m-a făcut să merg întotdeauna mai departe. Fiţi siguri că Moşul meu şi-a dat doctoratul în „strategii de salvare“. Sper şi azi că, la un moment dat, vom publica un volum de corespondenţă.
   Nu m-am îndoit niciodată de marea bunăvoinţă şi de punctualitatea lui Moş Crăciun. Câte daruri minunate a mai adus de atunci şi până azi! Odată i-am cerut să mi-l arate pe Aladin şi lampa lui fermecată, la opt ani am primit un bilet de tren adevărat, iar la 10 ani am trecut dincolo de oglindă, să-i spun ceva lui Alice. La toate năzbâtiile mai de seamă l-am luat părtaş. În vremea din urmă, din sacul cel roşu, s-au ivit pe rând: laringoscopul Heine cu tot setul de lame şi cu lumină rece, dulciuri, pantofi şi mărgele, dar şi enorm de multe cărţi. A cărat în spate, mereu, tocmai din Laponia, volume de basme şi cărţi de călătorii amestecate cu medicina toată. Renul Rudolph s-a plâns odată de „suprasarcină de serviciu“ şi i-a reproşat lui Moş Crăciun că mă iubeşte prea mult (dacă iubirea se poate grada…).
   Anul trecut, la telefon, Moşul mi-a spus că are lumbago şi nu se mai poate mişca (vârsta, deh!). Să-l scuz, mă ruga frumos, şi să merg la Poştă să ridic cadoul. Jumătate din ziua de ajun am petrecut-o astfel la mesageria oficiului poştal din cartier împreună cu o mulţime de alţi concetăţeni care trimiteau sau primeau daruri. Era frig tare, loc puţin şi timp grăbit. Pentru oficiantă, chiar că venise sfârşitul lumii. Eu însă nu puteam renunţa din raţiuni de onoare. Cadoul trebuia să ajungă musai înainte de Crăciun. Am învins până la urmă, dar, după ce am ajuns acasă, am scris pe loc un e-mail către Laponia. M-am interesat politicos de sănătatea lui Moş Crăciun şi m-am oferit să-l ajut cu fizioterapia. La sfârşit, încurajată de o vicleană turtă dulce, am emis discursul incomod: „Eu la Poştă nu mai merg! Ori te prezinţi în faţa sobei cu cadoul, ori îţi dai demisia de onoare din funcţia de Moş Crăciun! Poate că e timpul să laşi locul cuiva mai tânăr“.
   Aşa şi credeam în adânc, că Moşul meu se pensionează, promovându-l pe mai crudul său confrate, repartizat cu drag fiicei mele. Din sacul uriaş, pentru veşnicie, apare astfel, miraculos, mereu, vestea minunată a Naşterii. Copiii de pretutindeni se bucură de daruri şi joc, ducând mai departe speranţa Mântuirii.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 de lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC