Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  ACTUALITATE  »  Reportaje

Medic român sub bombe

Viața Medicală
Alexandra NISTOROIU vineri, 26 septembrie 2014
   Adriana Dumitru poartă o rochie fluidă cu buline. Are aerul unei fetiţe ieşite la un suc cu prietenii în centrul istoric al Bucureştiului. Povesteşte apăsând ferm pe silabe. Vocea îi e blândă şi calmă. Povesteşte, dar pe măsură ce vorbele curg, vocea începe să-i tremure: „Copii, mulţi copii care mor în faţa ta din cauza războiului adulţilor“.
   Adriana Dumitru, medic specialist ATI, şi-a dorit să lucreze pentru Médecins Sans Frontières (MSF) încă din facultate. Voia să ajute: „căutam acel sentiment că, prin ceea ce faci, puţin de tot, aduci o mică diferenţă. Asta am căutat şi am găsit cu ei“. Prima oară le-a scris celor de la MSF în facultate. Apoi, din nou în timpul rezidenţiatului. De fiecare dată, i-au cerut să aibă răbdare pentru că ei lucrează cu medici deja formaţi. A aşteptat. Între timp, s-a căsătorit. A născut o fetiţă. Viaţa i s-a aşezat. „Şi atunci am aplicat din nou.“

În martie 2014, cei de la MSF au invitat-o la Viena pentru interviul de recrutare şi o serie de evaluări psihologice. I-au testat abilităţile de lider şi capacitatea de a face faţă condiţiilor de stres puternic. A urmat un training de zece zile în aprilie, la Geneva. Aici a învăţat mai multe despre structura şi organizarea MSF, dar şi despre managementul stresului, inevitabil în misiunile din zone de conflict.

 

Calmul de dinaintea furtunii

 

   În iunie a plecat în prima misiune, în cadrul programului de chirurgie plastică şi arsuri derulat de MSF la Spitalul Al-Shifa din Gaza. Nu îşi cunoştea echipa, i-a întâlnit pe ceilalţi direct la spital. Un profesor de chirurgie plastică din India şi o asistentă medicală din Noua Zeelandă. Colegii nu au fost singurele necunoscute. Deşi Israel nu lansase încă operaţiunea Protective Edge, în Gaza nu era linişte. „Se auzeau şi atunci rachete noaptea“, povesteşte Adriana şi trece, în fugă, spre surprizele plăcute pe care le-a avut în prima experienţă în Palestina. Au impresionat-o foarte mult localnicii care colaborau cu MSF.
„Din păcate, toţi venim cu idei preconcepute despre ce se întâmplă acolo, despre cum sunt ei. Am întâlnit nişte oameni cu un simţ al umorului extraordinar, cu o cultură largă, deschişi la minte, deşi este o zonă considerată conservatoare. Şi, de multe ori, se organizau mai bine decât ar fi făcut-o medicii de la noi.“ Mulţi dintre medicii palestinieni pe care i-a întâlnit studiaseră în România şi au vorbit româneşte. „Erau foarte curioşi, dornici să îşi aducă aminte, pentru că acum le e foarte greu să iasă din ţară, sunt foarte nostalgici faţă de perioada în care au fost în România.“ Cei mai mulţi îşi completaseră pregătirea cu specializări în Anglia şi Franţa. Rând pe rând, fiecare dintre ei a lucrat cot la cot cu echipa chirurgicală a MSF.
   Aparatura şi medicamentele pe care le-a avut la dispoziţie în timpul programului chirurgical i-au depăşit aşteptările, „inclusiv unele lucruri pe care aici nu le aveam“. Toate fuseseră aduse de MSF: de la medicamente până la ventilator. Doar sala de operaţii le era oferită de spital.

 

Opriţi la graniţă

 

   După ce s-a întors în ţară, conflictul din Gaza s-a intensificat şi MSF a hotărât să intervină cu o echipă medicală de urgenţă. Au contactat-o să vadă dacă doreşte să revină în Gaza. Adriana a acceptat imediat. Era pregătită deja pentru o misiune mai lungă, ştia oamenii din spital şi se ataşase de ei. A plecat din nou, la jumătatea lui iulie.
   La intrarea în fâşia Gaza, ea şi chirurgul din Italia au întâmpinat probleme în a pătrunde în ţară. „A durat câteva zile. A trebuit să facă acel armistiţiu pentru ca noi să putem trece. Jumătate de oră. Am fost mai întâi în baza militară israeliană, să discutăm cu ei şi, imediat ce am intrat noi, au început alarmele să sune. Nu înţelegeam exact ce spuneau, unii au venit şi au început să ţipe la noi să mergem în buncăr.“ După ce prima tentativă de armistiţiu a eşuat, cea de-a doua le-a permis să pătrundă, în sfârşit, în Gaza. Ajunsă la spital, a fost chemată de urgenţă în sala de operaţie. Pacienta era o fetiţă de şapte ani, care îşi pierduse picioarele şi o mână, în urma unei explozii. Tocmai intrase în stop cardiorespirator. A murit.

 

Regulile şi iluzia siguranţei

 

   Deşi a lucrat acolo în plin război, într-o perioadă în care nici măcar armistiţiile de câteva ore nu erau respectate, iar bombele făceau sute de victime printre civili, Adriana spune că nu i-a fost teamă. Dă vina pe adrenalină şi pe nevoia de a te concentra foarte serios la activitatea medicală pe care o desfăşori. Faptul că făcea parte dintr-o organizaţie nonguvernamentală îi crea un relativ sentiment de siguranţă: „ştiam că ar fi fost un adevărat scandal dacă cineva dintr-un ONG, de la noi sau din Crucea Roşie, ar fi păţit ceva“. Ambele tabere ale conflictului primeau, în fiecare moment, coordonatele echipei MSF. De altfel, voluntarii nu se deplasau decât printr-un protocol de securitate bine pus la punct. Toţii medicii locuiau într-o casă a MSF, aflată la cinci minute de spital. Dar nu aveau voie să parcurgă această distanţă pe jos, ci doar cu maşina condusă de un localnic, şi el angajat MSF. Încercau să facă aceste drumuri cât mai rar, deoarece erau cele mai periculoase momente ale zilei. În restul timpului, erau fie în spital, fie în casă. Respectarea regulilor dădea iluzia siguranţei. Nu întotdeauna întemeiată. În timpul unei ieşiri alături de voluntarii Crucii Roşii, o dronă israeliană a picat la zece metri de cele două grupuri reprezentând organizaţii umanitare. „Ceea ce nu era acceptabil, pentru că ei tot timpul ştiau când trecem, pe unde trecem“.
   Nici spitalul nu a fost întotdeauna oaza de siguranţă pe care şi-o imagina. Pe 28 iulie, armata israeliană a bombardat una dintre clădiri, zona de ambulatoriu, pe care o credeau goală. „Numai că noi tocmai făcusem o operaţie acolo. Privind în urmă, îţi dai seama că puteai fi chiar tu acolo, în acel moment, şi ei n-aveau de unde să ştie. Ei considerau că acea clădire e goală. Dar atunci, la cât de repede se întâmplau lucrurile, nici nu ne dădeam seama.“ Nimeni nu anunţase medicii că atacul urma să aibă loc. La momentul respectiv, MSF a condamnat vehement atacul, amintind că spitalul Al-Shifa, cel mai mare din fâşia Gaza, devenise refugiu pentru mii de palestinieni.

 

În mijlocul haosului

 

   În spatele echipei medicale MSF funcţionează şi o mică armată de personal de sprijin (administrativ, logistică). Cei mai mulţi sunt angajaţi din rândul localnicilor: farmacistă, şofer, translatori, bucătar, personal de curăţenie. Coordonatorul din teren, adică şeful logisticii, era un francez, acţiunea în Gaza fiind coordonată de MSF Paris. Expaţi în Gaza erau, în mod normal, patru sau cinci. În iulie au fost mai mulţi pentru că, în condiţiile exacerbării conflictului şi la volumul mare de pacienţi au avut nevoie de întăriri. În a doua misiune, Adriana a lucrat alături de un chirurg italian, specializat pe chirurgie toracică, o anestezistă din Paris, cu multă experienţă în zonele de conflict, coordonatoarea MSF Paris pe anestezie, un chirurg din Japonia, o asistentă medicală din Noua Zeelandă şi una din Germania. Cu excepţia italianului, toţi erau la cel puţin a doua misiune. În zone de conflict, MSF încearcă să trimită voluntari cu experienţă.
   Membrii echipei MSF au încercat să se organizeze în ture, câte două pe zi, dimineaţa sau seara. Nu le venea mereu uşor să păstreze această organizare. „Au fost şi momente mai tensionate, când nu puteam pleca, pentru că erau rachete în jurul spitalului. Uneori stăteai mai mult de 24 de ore până puteai ajunge în siguranţă la casă.“
   Palestinienii nu aveau specialişti ATI în unitatea de arşi, aşa că Adriana a fost în prima linie a intervenţiilor. A văzut prea mulţi copii murind: „Este foarte impresionant să vezi aşa mulţi copii cu arsuri şi tot felul de politraume, care mor în faţa ta din cauza războiului adulţilor. Unii ajungeau la spital în stare foarte gravă, nu mai aveau nicio şansă. Copii cu politraume prinşi sub dărâmături sau lângă care racheta a căzut foarte aproape, copii prinşi în case care au luat foc şi aveau arsuri peste 90% din suprafaţa corpului. Şi, de obicei, nu era doar un copil, ci o familie întreagă. Familiile lor au câte trei, patru, cinci copii şi în aceeaşi casă locuiesc familii numeroase, extinse. Aşa că, atunci când se întâmpla ceva, veneau dintr-o dată o groază de copii“. Îşi aminteşte de o casă în care au murit mama şi toţi cei cinci copii. 
  O urmăreşte absurditatea unui caz de care s-a ocupat: o fetiţă grav rănită din cauză că una din rachetele de avertisment, fără explozibil, pe care Israelul le-a trimis ca să anunţe viitoarele ţinte ale bombardamentelor, a căzut prin tavan, aterizând pe corpul ei. Fetiţa a ajuns la spital cu traumă craniană, toracică, ruptură de nerv şi vase la mâna stângă. Cazul a fost preluat în cele din urmă de un spital din Israel, în timpul unuia dintre scurtele armistiţii umanitare.
   MSF a condamnat, în repetate rânduri, atacurile asupra civililor şi a avertizat cu privire la numărul mare de victime din rândul copiilor. Voluntarii din Gaza povestesc, pe site-ul organizaţiei, că mai mult de o treime din pacienţii răniţi în conflict care ajungeau la spital erau copii. Între 8 iulie şi 27 august, data încetării focului, numărul copiilor morţi în urma conflictului a depăşit 490.

 

Trebuie să gândeşti lucrurile medical

 

   Seara, când se strângeau în casa MSF, medicii voluntari căutau liniştea de dincolo de zgomotul bombelor. Ca să îţi păstrezi luciditatea şi concentrarea, încerci să nu te gândeşti la partea umană a tragediei, „aşa cum faci şi aici, oriunde ai lucra. Trebuie să gândeşti lucrurile medicale: ce are şi ce faci, care e protocolul, ce tratament poţi oferi în momentul acela. Trebuie să iei distanţă“. Era perioada ramadanului, iar în casă se aflau şi trei palestinieni, care colaborau cu MSF. Locuinţele lor se aflau în zone periculoase, aşa că pentru ei fusese improvizat un dormitor în casa MSF. Imediat ce apunea soarele, cei trei pregăteau masa tradiţională de ramadan, pentru ei singura din acea zi, la finalul unor ore lungi de post negru. „Era foarte plăcut, găteau mâncăruri de-ale lor, fumau shisha şi narghilea. Noi mâncam, răspundeam la emailuri, încercam să ne detaşăm.“
   Cu cei de-acasă puteau vorbi online sau la telefon. Însă Adriana îi suna rar. „Încercam să nu intru pe Skype când erau bombardamente, ştiam că s-ar speria, se auzeau foarte tare.“ Îngrijoraţi erau oricum. Soţul Adrianei, de profesie pilot, a albit cât timp ea a fost în Gaza. Urmărea ştirile pe posturile internaţionale şi a înţeles dimensiunea conflictului mai bine decât o făcuseră părinţii ei, cărora le putea încă picta realitatea în tonuri mai roz.

 

 

Misiunea MSF în Gaza

 

   MSF activează în Fâşia Gaza de peste zece ani, oferind servicii medicale, chirurgicale şi psihologice, inclusiv în timpul conflictelor violente din 2009 şi 2012. Clinica MSF din oraşul Gaza, din apropierea spitalului Al-Shifa, se specializează în îngrijire postoperatorie, în special pentru pacienţii cu arsuri. Generatoarele şi proasta calitate a buteliilor de gaz provoacă numeroase accidente serioase în teritoriul palestinian şi clinica MSF este singura care oferă îngrijire medicală completă pentru aceste răni, inclusiv fizioterapie.
   În perioadele de pace, la spitalul Nasser din oraşul Khan Yunis, MSF oferă training de specialitate echipelor de medici şi paramedici care lucrează în terapie intensivă, dar şi pregătire specializată în chirurgia mâinii. Activităţile de la Nasser au fost întrerupte săptămâni bune din cauza conflictului, iar pe perioada escaladării violenţelor, clinica din Gaza a funcţionat la 10–30% din capacitatea normală, deoarece intensitatea atacurilor împiedica mulţi pacienţi să ajungă la clinică.
   În iulie, ca răspuns la urgenţa generată de operaţiunea Protective Edge, MSF a adus în spitalul Al-Shifa o echipă de chirurgie de urgenţă şi echipamentul medical aferent. De asemenea, organizaţia a făcut donaţii din stocurile sale de urgenţă pentru a sprijini farmacia centrală pentru nordul şi sudul fâşiei Gaza.

 

 
 
 

Arta triajului şi a improvizaţiei

 

   O parte dintre medicii palestinieni rămâneau în spital mai mult de o săptămână. Acolo se schimbau, acolo făceau duş, acolo mâncau şi munceau. „Erau foarte obosiţi dar, cu toate astea, mereu curaţi, miroseau bine, cu părul impecabil.“ Mulţi dintre ei trecuseră deja prin două războaie şi deveniseră experţi în arta triajului, vitală în medicina de război. Improvizau soluţii inacceptabile în condiţii de pace, dar care salvau vieţi în timp de război. În fiecare sală de operaţie curgeau două, trei intervenţii în acelaşi timp. Pe holurile spitalului se mai aducea câte o masă de operaţie şi un aparat de anestezie, pentru ca alte intervenţii de urgenţă să se poată face la timp. Afluxul de pacienţi era copleşitor. „Nu am văzut pe cineva să clacheze. Făceau imposibilul într-o situaţie imposibilă“, spune Adriana.

 

Războiul, normalitatea lor

 

   Spre deosebire de prima misiune, spitalul în care lucra Adriana începuse să rămână fără medicamente şi materiale pentru operaţii, în ciuda donaţiilor făcute de MSF. Graniţele complet blocate făceau aproape imposibilă aducerea în ţară a materialelor necesare. Crucea Roşie şi alte organizaţii au reuşit să mai aducă câte ceva, „dar au fost momente în care trebuia să ai grijă, să gestionezi cumpătat ce lucrezi şi cum lucrezi“. Bombardarea centralei electrice făcuse ca spitalul să fie complet dependent de generator, iar combustibilul trebuia şi el raţionalizat. Ambulanţierii se plângeau des că este pe terminate şi nu mai pot aduce. Adriana spune că asta nu i-a oprit să îşi facă datoria. „Mergeau şi luau pacienţi din locuri de conflict, în care încă se bombarda. Cât am stat acolo, o ambulanţă a fost bombardată, nu ştiu din ce parte, şi au fost trei sau patru ambulanţieri care au murit.“
   Atunci când devine repetitiv, ritmat, războiul se insinuează în fiecare detaliu al vieţii cotidiene. „Se auzea o bombă foarte aproape de noi, se uitau un pic, să vadă de unde vine, unde a căzut, şi apoi îşi vedeau mai departe de treabă.“ Războiul devenise o normalitate.
    Deşi a fost martora multor momente dureroase în Gaza, Adriana este foarte recunoscătoare pentru experienţa de voluntar MSF. Şi-a dezvoltat abilităţile în domeniul politraumei şi al medicinii de război, a învăţat să gestioneze situaţii foarte tensionate, cu un aflux foarte mare de pacienţi, a îngrijit mulţi copii la terapie intensivă şi a lucrat într-o echipă internaţională, alături de profesionişti care au inspirat-o. În plus, a avut acces la o cultură radical diferită de-a ei, într-un mediu „cât de cât safe,pentru că ştii că ai casa ta, mâncare, securitate, cineva care are grijă de tine“.
    Vrea să plece din nou, cel mai probabil la anul. Tot într-o zonă de conflict. „Soţul meu încă nu ştie.“ Şi atunci când va şti, nu va avea de ales.
    Există medici pentru care viaţa într-o secţie de terapie intensivă din Bucureşti este prea aşezată. Adriana Dumitru este unul dintre ei.

 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC