„Mens
sana in corpore sano“. Cu toţii ne-am dori ca această expresie să ne călăuzească
în viaţă şi să ne dea mai multă încredere în forţele proprii. Cât de importantă
este mişcarea, cât ne influenţează activitatea zilnică şi în ce fel – am aflat
de la medici care au simţit pe propria piele efectele benefice ale sportului.
De mici ni se explică importanţa educaţiei fizice şi, totuşi, puţini suntem cei
care, odată deveniţi adulţi, ajungem să includem mişcarea în activitatea noastră
zilnică. Şi nu pentru că ar fi greu sau extrem de solicitant, ci pur şi simplu
nu mai avem timp.
Sportul şi exerciţiile fizice ne antrenează
mintea şi nu doar ne menţin în formă trupul. Îmi amintesc că aveam, în şcoala
generală, un coleg care făcea karate şi era mereu dat ca exemplu de diriginta
noastră. Avea note foarte bune, deşi, spre deosebire de noi, ceilalţi, avea
mult mai puţin timp liber pentru învăţat. Radu mergea la antrenamentele de
karate de trei-patru ori pe săptămână, participa la competiţii naţionale şi
internaţionale, de unde se întorcea cu premii frumoase şi, de multe ori, ne
întrecea pe toţi la învăţătură. Atunci nu înţelegeam cum reuşea, ştiam doar că
are legătură cu sportul. Diriginta îi spunea mereu că este organizat şi conştiincios
şi asta datorită sportului pe care îl practică. Am încercat şi eu. Am făcut
judo vreo patru-cinci luni, după care am renunţat pentru că se apropia primul
examen greu din viaţa mea, cel de capacitate. Acum îmi dau seama că am renunţat
mult prea devreme. Nu am avut răbdarea suficientă pentru a culege foloasele
antrenamentelor intense şi, recunosc, nu am fost pe deplin cucerită de judo, însă
am învăţat să iubesc sportul şi astfel am cochetat apoi cu voleiul şi
atletismul, ca amator.
Mulţi sportivi, indiferent de nivel, se îndrăgostesc
de sport încă din copilărie. În cazul unora, această relaţie creşte şi se
maturizează într-o
adevărată profesie, însă de cele mai multe ori sportul rămâne
închis în cutia amintirilor, într-un colţ prăfuit al copilăriei. Există şi
persoane care, deşi nu joacă în liga profesioniştilor, au reuşit să menţină vie
acea sclipire, integrând pasiunea pentru sport în viaţa lor de zi cu zi.
Printre aceşti norocoşi am descoperit şi medici. Mulţi dintre ei se pot lăuda,
pe lângă reuşitele terapeutice, şi cu poziţii fruntaşe în numeroase clasamente
sportive. Un clujean de-al nostru ne reprezintă în Societatea Mondială Medicală
de Tenis (World Medical Tennis Society), ca membru delegat al României. Este vorba
despre dr. Ioan Mureşan, medic pediatru, care a luat parte în fiecare an la
campionatele mondiale de tenis de câmp pentru medici. Acum doi ani, competiţia
din Slovacia, a reunit peste 200 de medici şi a fost câştigată de un alt
clujean – dr. Constantin Hulpe, stomatolog de profesie şi fost jucător
profesionist de tenis. De asemenea, împreună cu dr. Ioan Mureşan, a luat şi
medalia de bronz la dublu.
Există o legătură puternică între medicină şi
tenis. Primul club de tenis din lume a fost fondat în 1874 de Harry Gem şi
prietenul său, Augurio Perera, împreună cu doi medici de la Warneford Hospital
din Oxford, Anglia. Categoric, această moştenire istorică joacă un rol
important când vine vorba de înclinaţiile sportive ale medicilor.
Tenisul ocupă o poziţie fruntaşă şi în
preferinţele breslei medicale româneşti. Un exemplu în acest sens îl reprezintă
competiţiile amicale anuale dintre Clubul Sportiv Universitar Tg. Mureş şi
Clubul Sportiv Vésztö, din care fac parte şi medici români din Jula şi Bichişciaba.
Colaborarea dintre cele două cluburi există de aproximativ 15 ani, iar la
întâlnirea din 2011 scorul a fost egal. Echipa medicilor mureşeni a fost condusă
de prof. dr. Constantin Copotoiu, fostul rector al Universităţii de Medicină şi
Farmacie din Tg. Mureş. De asemenea, un mare amator de tenis a fost şi dr. Ioan
Aurel Sbârcea, proeminentă personalitate a obstetricii şi ginecologiei braşovene.
Tenisul este şi slăbiciunea medicului Doru Filipescu, cunoscut şi ca „ortopedul
sportivilor“. Specialistul de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan“ din
Bucureşti joacă tenis de cel puţin două ori pe săptămână. Şi-a descoperit
pasiunea pentru sport în 1990, pe când se afla în Germania, la specializare
în chirurgie artroscopică. Atunci a înţeles beneficiile pe care le oferă
sportul: bună dispoziţie, disciplină şi putere de sintetizare, dar şi un
randament mai bun. Medicii germani jucau diferite sporturi, ca amatori, şi,
indiferent de program, respectau orele programate pentru tenis, canotaj,
fotbal, volei sau baschet.
Clubul sportiv al
cardiologilor români
În primăvara acestui an, 16 medici
cardiologi au decis că trebuie să adopte o nouă tactică în lupta cu prevenţia
cardiovasculară. Arma aleasă: sportul. Tehnica de luptă: exemplul personal. Aşa
a luat fiinţă primul club sportiv al medicilor cardiologi şi nu numai, Athletic Cardio Club (ACC). În prezent,
asociaţia sportivă condusă de dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu numără peste 150 de
sportivi. ACC a început chiar să scrie programe specifice de educaţie teoretică
şi practică pentru grupuri de pacienţi, împreună şi sub coordonarea medicilor.
În cele aproape opt luni de funcţionare, clubul i-a ajutat deopotrivă pe medici
şi pe pacienţii lor. Medicii care practicau diferite sporturi fără a şti unul
de altul au reuşit să se cunoască, să devină o echipă. Astfel, au identificat căi
concrete de punere în aplicare a proiectelor de prevenţie primară, ai căror
beneficiari sunt pacienţii.
Sub deviza „Aleargă cu noi pentru inima
ta!“, membrii ACC şi-au propus să educe populaţia generală să adopte un stil de
viaţă sănătos, pentru că astfel bolile cardiovasculare pot fi prevenite într-o
proporţie de peste 70%. Medicii susţin că efortul fizic regulat scade
colesterolul „rău“ şi îl creşte pe cel „bun“, scade tensiunea arterială, reduce
riscul de diabet, greutatea şi riscul de cancer mamar şi de colon. În plus,
mortalitatea este net influenţată de gradul de efort fizic. Cunoscând puterea
exemplului personal, medicii din Athletic Cardio Club nu fumează şi fac mişcare
cel puţin 30 de minute pe zi. Acestea sunt şi cele două condiţii de bază pe
care trebuie să le îndeplinească orice persoană care doreşte să se alăture
clubului, indiferent că este sau nu medic.
Sportul ca drog
Dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu are douăzeci de ani
de activitate continuă în Unitatea de terapie intensivă coronariană a
Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca şi face sport de când se ştie. În mod
organizat, a început la 12 ani, când a intrat în echipa de volei a Şcolii
Sportive din Tg. Mureş. Îşi aminteşte că a ajuns acolo dintr-o întâmplare: „Am
fost luaţi aproape toţi băieţii din clasă. După câţiva ani, rămăsesem însă
singurul din clasa mea, în echipa Şcolii Sportive“. În acea perioadă, a
participat la toate campionatele naţionale de volei şi chiar s-a clasat al
patrulea la o cupă naţională. 
Odată intrat la Universitatea de Medicină şi
Farmacie din Bucureşti, a fost cooptat în echipa de volei a facultăţii
(„Medicina Bucureşti“), alături de care era mereu în primele trei locuri la
Campionatul Universitar de Volei. Mai mult, în 1974, Medicina Bucureşti a luat
locul întâi la Cupa „Iuliu Haţieganu“. Dr. Tatu-Chiţoiu a continuat să joace
volei până la vârsta de 32 de ani. În paralel, a făcut şi atletism (semifond),
fotbal, handbal, orientare turistică sportivă. Ba chiar a urmat, timp de un an,
şi un curs de paraşutism. La câţiva ani după ce a renunţat la volei, medicul
s-a apucat de înot şi de schi, pe care le practică în mod constant de vreo 20
de ani.
De un an, adică la vârsta de 59 de ani, a
reluat alergările pe distanţe medii-lungi. Săptămânal, face între trei şi patru
ore de antrenament, la care se adaugă şi mersul pe jos în tempo rapid, adică
aproximativ 60 de minute pe zi. În fiecare dimineaţă, înainte să plece la
spital, face gimnastică timp de 15 minute. „Încerc să fac patru antrenamente pe
săptămână, seara, după ce-mi termin programul profesional: două de alergări
(câte 6 km) şi două de înot (1,5–2 km). Distanţele şi intensitatea efortului
cresc în preajma competiţiilor. În weekend este mai uşor, evident, îmi fac
antrenamentele fără să am presiunea timpului. În rest... maşina mea stă în
garaj, merg cât se poate de mult pe jos (minimum cinci kilometri zilnic), la
spital urc pe scări cele cinci etaje de fiecare dată când am ocazia. Practic,
folosesc scările ca mijloc de antrenament pentru că le urc folosind tehnica de
la alergare“, explică dr. Tatu-Chiţoiu, adăugând că sportul face parte din viaţa
sa zilnică şi că dacă trec trei zile fără să facă un antrenament la înot sau la
atletism intră în sevraj, începe să fie agitat. Consideră că sportul, în
special cel de echipă, te învaţă cum să atingi un scop comun prin efortul
individual, coordonat, într-o echipă în care fiecare ştie plusurile şi
minusurile celorlalţi. Mărturiseşte că acest principiu l-a aplicat şi în cariera
profesională, iar acest lucru i-a fost de mare ajutor: „Sportul te ajută să
recuperezi mai uşor efortul intelectual. În plus, endorfinele cresc după
practicarea de exerciţii fizice, îţi dau o stare de bine şi îţi cresc
randamentul. Este ca un drog, dă dependenţă. Cred că acestea sunt motivele
pentru care cei care fac sport au şi un randament profesional bun. Şi asta cred
că m-a ajutat şi pe mine în carieră“.
Înotul – sport de bază
pentru constănţeni
Conf.
dr. Florin Mitu coordonează de şase ani activităţile medicale şi administrative
ale Secţiei de cardiologie din Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi şi practică
trei sporturi: atletism, înot şi volei. De atletism s-a îndrăgostit în copilărie
şi a continuat să-l practice în liceu, în facultate şi mult timp după aceea. Cu
voleiul a intrat în contact după ce a fost admis la Universitatea de Medicină şi
Farmacie din Iaşi, când a intrat în echipa facultăţii. Fiind constănţean, ştie
foarte bine să înoate, îndeosebi stilul bras. Mărturiseşte că alergarea şi înotul
îi dau o stare de bine, atât fizic, cât şi psihic. Practic, cea mai mare
satisfacţie este menţinerea unei sănătăţi bune. „La 56 de ani, am analizele
excelente şi nu folosesc nicio medicaţie specifică“, povesteşte cu mândrie
medicul cardiolog. Alocă sportului o medie de zece ore pe săptămână şi este
convins că mişcarea a avut un rol benefic şi în activitatea sa profesională.
Medicul ieşean, vicepreşedinte al Athletic
Cardio Club şi coordonatorul secţiei de nataţie, spune că orice persoană
trebuie să-şi facă timp pentru sport. Personal, conferenţiarul Mitu este abonat
la o sală de sport, unde merge de trei-patru ori pe săptămână pentru înot,
ciclism, bandă şi forţă. Se simte foarte bine şi îşi mai găseşte timp şi să
alerge pe stadion, în timpul anului.
Cine vrea cu adevărat
găseşte timp pentru sport
Să fii medic nu este lucru uşor. În primul
rând, trebuie să rezişti unei perioade de pregătire asiduă, după care petreci
extrem de multe ore în spital sau la cabinet. Este absolut necesar să înveţi
încontinuu şi să fii la curent cu toate noutăţile terapeutice. Lucrurile se
complică atunci când te
aşezi la casa ta, mai ales că familia are nevoie de o
bună parte din timpul medicului. În ciuda timpului limitat de care dispun,
există şi medici care reuşesc să practice nu unul, ci mai multe sporturi. Şi
asta nu doar din pură pasiune, ci şi pentru că sportul menţine sănătatea
trupului, îmbunătăţind şi activitatea cognitivă. Medicii susţin că, oricât de
ocupaţi ar fi, oamenii care iubesc sportul îşi fac timp pentru a-l practica.
„Există tot timpul scuza că suntem prea
ocupaţi cu munca, familia, copiii, prietenii, părinţii... Şi exact acest lucru
trebuie schimbat în mentalitatea oamenilor. Trebuie să ne găsim activitatea
fizică potrivită, pentru că doar un sport care ne aduce plăcere ne va face
consecvenţi şi niciodată doar necesitatea de antrenament nu ne va menţine
interesul pentru mişcare de-a lungul anilor“, susţine dr. Cristina Văcărescu,
medic rezident cardiologie la Spitalul Floreasca, secretara ACC şi o iubitoare
a sportului în general. Cristina are mare dreptate când spune că cei mai mulţi
dintre noi nu ajungem campioni, însă sportul înseamnă mai mult decât
activitatea profesionistă, limite de vârstă, faimă şi spectacol: este mult mai
important să participi de dragul jocului. Vede în sport viaţă, implicare fizică,
psihică şi emoţională. „Pentru mine, sportul înseamnă în special lupta cu mine
însămi. M-a învăţat să lucrez cu corpul meu, apoi cu mintea mea, să-mi cunosc
limitele şi mi-a arătat că pot câştiga dar şi pierde, dându-mi însă o atitudine
de învingătoare, de spirit liber; m-a învăţat să respect şi să mă autodezvolt
prin respect faţă de mine însămi în primul rând“, explică secretara ACC.
De aceeaşi părere este şi dr. Emil Olteanu,
de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, care practică sport de când era
pionier. Astăzi este preşedintele Asociaţiei Sportive „Sănătatea“ Ploieşti şi
iubeşte orientarea sportivă pentru că se desfăşoară într-un mediu absolut curat
– pădurea – şi se poate practica la orice vârstă la nivel de „profesionist“,
solicitând atât calităţile fizice, cât şi pe cele mentale. Face antrenament de
cel puţin două ori pe săptămână, mai intens în preajma competiţiilor sportive.
Medicul a fost campion naţional la categoria sa de vârstă, la competiţiile
anuale pentru veterani. Este convins că sportul l-a ajutat în desfăşurarea
activităţilor sale profesionale, beneficiul cel mai mare fiind că a putut să se
dea ca exemplu de eficienţă a activităţii sportive. Le recomandă cu căldură mişcarea
tuturor pacienţilor săi, spunând că „cine vrea cu adevărat găseşte timp pentru
orice“.
Influenţa pacienţilor
Dr. Daniel Gherasim a început să practice
regulat sportul în urmă cu patru-cinci ani. Fiind preşedintele grupului de
lucru de cardiologie preventivă şi recuperare în boli cardiovasculare din
cadrul Societăţii Române de Cardiologie, trebuia să popularizeze cunoştinţele
de specialitate în rândul colegilor medici, nu numai cardiologi, dar şi medici
de familie, internişti, geriatri, neurologi şi de alte specialităţi. Şi-a dat
seama că nu poţi vorbi despre beneficiile activităţii fizice fără să practici
tu însuţi exerciţiul fizic. „Sunt şi nişte recomandări colegiale din partea
Societăţii Europene de Cardiologie, să practicăm ceea ce predicăm, şi sunt
numeroase exemple de cardiologi sau specialişti de marcă din afara ţării, care
fac mişcare fizică regulat. Şi, ca să fiu sincer, m-au influenţat şi pacienţii
care vin la recuperare, îndârjirea cu care se antrenează după un infarct sau o
operaţie, regretând că nu au făcut acest lucru în trecut. Sunt unele ţări în
care activitatea fizică se prescrie pe un fel de reţetă şi se decontează de
sistemul de asigurări“, mărturiseşte dr. Gherasim.
Medicul aleargă de obicei seara, după ce
ajunge acasă şi la minimum două ore după masă. Se consideră norocos pentru că,
fiind supraspecializat pe recuperare şi testare de efort, îşi desfăşoară
activitatea într-o mică sală de sport, fapt care îi permite să facă des bandă,
alături de pacienţi. Pentru el, cea mai mare satisfacţie oferită de exerciţiul
fizic este că, prin exemplul personal, i-a determinat şi pe alţii să se apuce
de mişcare. „Am câţiva vecini care şi-au schimbat modul de viaţă şi au integrat
mişcarea în activitatea lor cotidiană (mers cu bicicleta la serviciu, alergări,
drumeţii etc.)“, explică medicul.
Filosofia maratonistului
Conf. dr. Adrian Tase, din Spitalul Judeţean
de Urgenţă Piteşti, aleargă de la 27 de ani. De atunci au trecut tot atâţia
ani. Motivul pentru care s-a apucat de sport poate fi uşor de înţeles de alţi
medici: învăţa zece ore pe zi pentru examenul de intrare în rezidenţiat, iar
alergatul a fost o pornire interioară menită să contrabalanseze stresul şi
poziţia statică. Ulterior, a continuat pentru că simte că îi optimizează
homeostazia, îi oferă sănătate, bucurie, dar şi o mentalitate de învingător.
Printre competiţiile notabile la care a participat se numără Maratonul Internaţional
din Berlin, 1994. Trăieşte viaţa după filosofia maratonistului: „Nu te opri
niciodată!“, fiind totodată şi adeptul filosofiei baschetului: „Ţinteşte sus!“.
După aceeaşi deviză îşi duce viaţa şi şeful
Secţiei de cateterism cardiac, angiologie şi cardiologie intervenţională de la
Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. dr. C. C. Iliescu“ Bucureşti,
dr. Dan Deleanu. Fostul preşedinte al Societăţii de Cardiologie din România şi
coordonatorul secţiei de alpinism din cadrul Athletic Cardio Club are ca
pasiuni sportive alpinismul şi schiul. De înţeles, având în vedere faptul că
medicul s-a născut la Braşov. Deleanu investeşte în sport la fel de multă forţă
şi entuziasm ca şi în activitatea medicală. A început să practice alpinismul în
2006, când a participat la o tabără de instruire pentru începători în alpinism
hibernal. Mergea de mult pe munte, pe cărări marcate şi chiar pe unele văi de
abrupt nemarcate, însă întotdeauna în timpul verii. Iarna, munţii îşi schimbă
radical aspectul, iar vremea şi condiţiile vitrege de mers impun cunoştinţe
speciale, pe care nu le poţi dobândi decât prin instruire. „Alpinismul îţi oferă
ocazia să poţi ajunge mai sus, pe culmi mai îndepărtate, unde pădurile sunt
înlocuite de gheţari şi unde sportul se transformă în explorare. Ajungi să vezi
peisaje grandioase, departe de civilizaţie, să fii mai aproape de cer. Alpinismul
este o competiţie cu tine însuţi. A urca munţii înseamnă a urca muntele din
tine, iar satisfacţia pe care o ai atunci când ai reuşit e inegalabilă“,
povesteşte dr. Dan Deleanu.
Pentru medic, sportul este extrem de
important şi încearcă să găsească mereu timp pentru mişcare. Cum în alpinism
performanţele se măsoară în vârfurile cucerite, în expediţiile făcute şi mai
ales în gradul de dificultate al traseelor parcurse, amintim printre realizările
sale următoarele: creasta Morarului iarna, vârful Picătura iarna, văi de abrupt
diverse în Bucegi, trasee de dificultate medie; în afara ţării – Mont Blanc
(4.808 m), Elbrus (5.648 m) şi Kazbeck (5.010 m). Ultima sa „escapadă“ în
materie de alpinism a fost chiar luna aceasta, când a escaladat munţii Făgăraş.
Face sport între trei şi şase ore săptămânal şi totuşi consideră că alocă prea
puţin timp antrenamentelor: „Uneori, programul încărcat nu-mi permite să mă
antrenez regulat. Dar numai cine nu vrea nu găseşte timp pentru mişcare şi
antrenament. Totul ţine de voinţa ta. Nu trebuie să te complaci în rutina
zilnică spital–cabinet–casă. Deseori, oamenii îşi găsesc scuze în programul
profesional încărcat, însă acestea nu reflectă decât lipsa lor de voinţă în a
face mişcare“.
Răbdare, perseverenţă
şi entuziasm
Recunosc că patosul, dăruirea şi entuziasmul
cu care a vorbit fiecare dintre interlocutorii mei m-au făcut să mă gândesc
serios să mă reapuc de sport, în mod constant şi nu din când în când, cum se
întâmplă în prezent. În mod clar, „lipsa timpului“ trebuie scoasă atât din
gândire, cât şi din vocabular. Medicii au dreptate când spun că această scuză
este mult prea uzată şi supraestimată. De asemenea, cred cu tărie că sportul te
face să fii mai organizat, mai disciplinat şi, deci, mult mai capabil să-ţi
duci la bun sfârşit toate activităţile. Aşa că trebuie să ne gândim ce sport ne
place şi să începem să-l practicăm, cu răbdare, perseverenţă şi entuziasm. Doar
în acest fel vom putea culege roadele muncii noastre, ne vom putea privi ca nişte
învingători şi vom reuşi să ne respectăm atât pe noi înşine, cât şi pe cei din
jur.
La final, o urare, că tot se apropie Crăciunul.
Încercaţi să aruncaţi o privire în copilărie şi amintiţi-vă câtă bucurie aducea
sportul în viaţa voastră. Păstraţi mereu vie această amintire!
