Înfiinţată anul trecut, Asociaţia pentru dezvoltarea ortopediei şi traumatologiei în Timişoara şi judeţul Timiş (ADOrT) a organizat de curând prima sa reuniune ştiinţifică. Iftimie Nesfântu, reporterul nostru special, a realizat o serie de interviuri, pentru a prezenta evenimentul.

"> Îngerii ortopezilor - Viața Medicală
Reportaje

Îngerii ortopezilor

de Iftimie NESFÂNTU - dec. 6 2012
Îngerii ortopezilor

Înfiinţată anul trecut, Asociaţia pentru dezvoltarea ortopediei şi traumatologiei în Timişoara şi judeţul Timiş (ADOrT) a organizat de curând prima sa reuniune ştiinţifică. Iftimie Nesfântu, reporterul nostru special, a realizat o serie de interviuri, pentru a prezenta evenimentul.

   „Conferinţa euroregională «Tehnologii moderne în ortopedie şi traumatologie» este – ne spune prof. dr. Dan V. Poenaru, iniţiatorul reuniunii – prima manifestare organizată de Asociaţia pentru dezvoltarea Ortopediei şi Traumatologiei în Timişoara şi judeţul Timiş (ADOrT), orga­nizaţie nonguver­na­men­tală înfiinţată anul trecut, care-şi propune să dez­volte programe de dezvoltare profesională şi educaţie profesională con­ti­nuă pentru ortopezii tineri.“
   Este necesară şi o formă paralelă de pregă­tire a medicilor tineri, pe lângă formele instituţio­nale?
   – Da, este. Nu toţi medicii rezidenţi au posibilitatea să meargă la cursuri în străinătate şi atunci o organizaţie ca ADOrT răspunde unor aşteptări, mai reduce din decalajele între medici la început de carieră. Pentru mulţi este o şansă de a-şi deschide un drum în profesie. Pornind de aici, ne-am gândit că e bine să aducem teme de actualitate, susţinute de ortopezi cunoscuţi şi competenţi, din ţară şi din străinătate. Conferinţa a decurs bine: 20 de profesori din 12 ţări de pe trei continente, nume de rezonanţă în ortopedia europeană şi mondială. Au fost prezenţi dr. Erwin Sucher, din Israel, prof. dr. Wilhelm Friedl, din Germania, dr. Marius Scarlat, din Franţa, prof. asoc. dr. Hans Josef Erli, Berlin, prof. dr. Alexander Laka, din Moscova. Am avut şi participanţi din Turcia şi Slovacia.
   Conferinţa a fost precedată de o intervenţie chirurgicală majoră. Ne puteţi oferi amănunte?
   – Da, în dimineaţa zilei de 1 noiembrie, o echipă a Clinicii II ortopedie-traumatologie din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, condusă de profesorul Laka, cu reputaţie în chirurgia spinală, cu o metodă proprie şi cu un instrumentar creat de el, a făcut corecţia unei scolioze. A fost operată o femeie de 42 de ani, cu rezultate foarte bune. Din echipă au făcut parte doar medici tineri, cei care fac chirurgie spinală la Timişoara, anestezia a fost dată de specialiştii noştri, recuperarea o fac medicii români…
   Cum a ajuns un ortoped „de top“ să vină şi să opereze la Timişoara?
   – Nu este singurul. Au operat în clinica noastră şi profesorul Sucher, şi alţii. Cu profesorul Laka avem o colaborare de vreo patru ani. Este important să putem colabora cu chirurgi din Federaţia Rusă şi nu numai cu ei, avem de învăţat. Nu trebuie să ignorăm ceea ce este bun la alţii. În alte ţări, cercetarea merge cu paşi rapizi şi e nevoie să ne mişcăm şi noi.

Datoria de a pregăti viitorul

   „Dacă oferi unui om un peşte, îl ajuţi să trăiască o zi. Dacă îl înveţi să pescuiască, îl ajuţi să trăiască o viaţă“, reitera, într-un interviu, dr. Erwin Sucher, chirurg ortoped, şeful unităţii de ortopedie oncologică a spitalului Hadassah din Ierusalim. Experienţa m-a învăţat că poveştile ţin mulţime de taine şi pot deschide drumuri către înţelegerea unor fenomene greu accesibile.
   „Româna mea câteodată fuge alături şi nu mă lasă să vorbesc cum trebuie“, se scuzase interlocutorul meu. Vorbea însă foarte bine româneşte şi, înainte să-mi răspundă la întrebările legate de preocupările strict medicale, a ţinut şi a insistat să-mi spună cât de importantă este o asemenea conferinţă.
   – Nu oricine izbuteşte să organizeze aşa ceva. E nevoie de calităţi. Nu toţi le au.
   Despre ce calităţi este vorba?
   – Eu, de exemplu, am venit prima dată cu paşi mici şi cu multe îndoieli în suflet. Şi, odată ajuns la Timişoara, m-am trezit acasă, între prieteni. Şi acest sentiment nu-l trăiesc numai eu, îl văd şi la alţii care vin din afară. Şi exprimă o calitate, o căldură sufletească a oamenilor. Este important, ca să poţi construi ceva. Este foarte greu de înţeles câteodată care este adevărata menire a doctorului, dincolo de a vedea zi de zi bolnavi şi de a-i îngriji, care este valoarea adevărată a omului care în afară de bolnavi se ocupă şi de alte lucruri. Pentru că abia aceste preocupări stabilesc viitorul profesiunii în care lucrează. Prof. dr. Dan V. Poenaru, pentru o lungă perioadă de timp, a încercat, cu forţe proprii şi foarte multă voinţă, să deschidă nişte porţi grele, ani de zile închise pentru cei care au vrut să înveţe şi să pună medicina pe plan egal cu alte ţări ale lumii, cu progresul şi tehnologiile moderne. Acest pro­gres, aici, a venit foarte târziu, şi a venit pentru că există astfel de oameni. Eu cred că menirea asta i se va ţine minte mult mai mult decât activitatea unui ortoped excelent. A ştiut că noi avem datoria să educăm generaţiile viitoare şi a dat această posibilitate unor oameni tineri, i-a ajutat să deschidă această poartă către ştiinţă şi progres.

Înainte, cu paşi mici

   Prof. asoc. dr. Hans Josef Erli, din Berlin, s-a format ca ortoped-traumatolog, fiind astăzi recunoscut pentru intervenţiile pe coloană.
   Cum aţi început colaborarea cu profesorul Poenaru şi Clinica II ortopedie-traumatologie din Timişoara?
   – Am fost invitat anul trecut să ţin o conferinţă, prin intermediul unei companii. Am fost bucuros să vin, mai ales că tatăl meu este originar din România şi a făcut şcoala la Timişoara.
   De ce este atât de importantă chirurgia spinală?
   – Este un domeniu nou, au loc în permanenţă dezvoltări tehnice şi noi, medicii ortopezi, avem posibilitatea de a fi parte în această dezvoltare, prin realizarea unor noi tehnici, implanturi… Cu zece ani în urmă, făceam incizii mari, deschideam zone largi, astăzi, de cele mai multe ori folosim tehnici minim invazive, mult mai bune pentru pacient.
   Pentru chirurgia spinală, sunt particularităţi ale tehnicilor minim invazive?
   – Cu incizii mici şi tehnici speciale se obţin aceleaşi rezultate chirurgicale, sunt mai puţin afectate ţesuturile adiacente, recuperarea pacientului este mult mai rapidă.
   Care sunt contribuţiile dv. în acest domeniu?
   – Am dezvoltat un sistem anterior de placă prin abord toracic, fără să deschid, aplicabilă pentru fracturi de coloană sau în cazul patologiei degenerative; o altă contribuţie este dezvoltarea unui nou sistem de stabilizare posterioară, aflat acum în fază de testare.
   De unde pornesc căutările unor tehnici noi?
   – Pacienţii noştri sunt din ce în ce mai în vârstă, urmare a prelungirii duratei medii de viaţă. Tot mai mulţi depăşesc 80 de ani şi, la această vârstă, se dezvoltă osteoporoza, de exemplu. Se pun astfel alte probleme în chirurgia spinală. Este nevoie să dezvoltăm tehnici minim invazive, să căutăm materiale potrivite, alte abordări, să vizualizăm imagistic intraoperator fiecare manevră, e nevoie de mai multă precizie. Se folosesc cimenturile – o zonă amplă de cercetări în ortopedie – cu sau fără şuruburi, iar aceste sisteme permit folosirea noilor materiale. Sigur, în multe cazuri, încă ne aflăm în etapa testării noilor proceduri.
   Sunt utile celulele stem în patologia degenerativă?
   – Folosirea celulelor stem este promiţătoare în multe câmpuri medicale, dar nu trebuie să fim prea optimişti în legătură cu rezultatele aşteptate. E mai bine să fim prudenţi, să nu supraevaluăm importanţa lor. Discul vertebral are o biologie şi o biochimie foarte speciale şi cauzele degenerării discului ne obligă să gândim şi asupra unor alte probleme, adesea exterioare sistemului osos. Intervenim pe un organism complex, cu o mulţime de interdependenţe cu alte sisteme, chiar şi cu mediul exterior. Nu vom putea rezolva aceste probleme doar injectând celule stem. Mai întâi trebuie să înţelegem astfel de fenomene. Ştiinţa va merge şi în direcţia aceasta, investigând noi căi, ajutând la înţelegerea mecanismelor ce produc degenerările, fracturile… Şi poate că într-o zi vom putea regenera chiar discul. În prezent însă, sub presiunea cazurilor tot mai numeroase, folosim proce­dee clasice pentru compresie, fuziune. Sunt abordări stan­dar­dizate. Şi orice nouă rezolvare – tehnici minim invazive, abordări noi, materiale mai bune – este binevenită şi acceptată de pacient.
   Faţă de cele prezentate de dv., sunt şi alte opţiuni?
   – O nouă opţiune este discul artificial, dar pune probleme tehnice şi de biomecanică, care urmează să fie rezolvate. Mobilitatea coloanei vertebrale este foarte complicată.
   Ce rol au chimiştii, biologii, inginerii…?
   – Întotdeauna e nevoie de o echipă. Când te frămânţi, îţi pui întrebări şi cauţi să imaginezi cum ai putea să rezolvi o situaţie dificilă, ai nevoie şi de confruntare cu alţi specialişti, ingineri, chimişti, biochimişti, şi chiar dintre ortopezii specializaţi în chirurgia umărului, a mâinii, corecţia scoliozelor… Pentru ortoped, este important să participe la congrese, să vadă şi ce fac alţii. Nu poţi depăşi dificultăţile din domeniul tău dacă nu te detaşezi din când în când să vezi şi cum fac alţii. Ideile circulă şi, la o astfel de conferinţă, poţi descoperi cum să ieşi din impas. Evident, dacă eşti interesat de ceea ce faci, dacă vrei, dacă doreşti să mergi mai departe. În medicină, mai ales astăzi, nu faci nimic dacă rămâi izolat.
   Un alt domeniu vital pentru ortopedie?
   – Ştiinţa materialelor. Trebuie să folosim altfel de materiale, cu proprietăţi mai apropiate de organismul viu, rezistente la solicitările din corp şi la particularităţile organismului uman.
   Văd la dv. un oarecare scepticism. De unde vine acesta? Când eşti chirurg, e bine să fii sceptic sau să fii entuziast?
   – Amândouă sunt necesare. De fapt, nu trebuie să fii sceptic, ci critic, să priveşti lucrurile cât se poate de realist. Nu e de folos pentru pacient dacă tu, chirurg, eşti prea euforic. E bine, întotdeauna, să mergi înainte cu paşi mici.
   Un chirurg cu opinii rezervate, mai degrabă prudent decât entuziast, poate să câştige şi să păs­treze încrederea pacien­tului?
   – Explicându-i situaţia, posibilităţile tehnice, inter­ven­ţia pe care o va suporta şi urmările ei, în cuvinte accesibile lui.
   Ce s-a schimbat în relaţia dintre maeştri şi discipoli?
   – Cu siguranţă s-au schimbat multe. În vremurile trecute, acum câteva decenii, ierarhia era foarte strictă, orientată pe verticală. Exista un singur Dumnezeu: maestrul! Ce decidea el era sfânt. Astăzi, ierarhia este mult mai labilă, nuanţată. Piramida din modelul nostru s-a aplatizat, cu greu se mai vede unde e vârful. Tinerii au o independenţă mai mare de gândire. Sunt mai multe creiere care gândesc, nu numai unul. Şi cred că este un lucru bun.
    –De ce este important ca dv. să fiţi prezent într-o conferinţă precum aceasta şi care sunt urmările? Dacă sunt urmări…
   – Pentru că schimbul de informaţii şi de experienţă este important: asimilezi – vezi, înţelegi, îţi însuşeşti – unele tehnici pe suportul celor deja folosite de tine în clinică; te-ai lovit de dificultăţi, ai înregistrat poate eşecuri şi abia atunci ştii la ce anume să fii atent, ce să întrebi şi când. Transferul de deprinderi şi cunoştinţe se face pe suportul unor activităţi asemănătoare şi mai ales pe viu, în contextul acelor activităţi. Şi acest schimb este baza oricărei dezvoltări. Aici sunt prezenţi în primul rând ortopezi şi traumatologi mai tineri, mai în vârstă, cu o supraspecializare sau alta. Dar toţi au operat, ştiu cum este, cu ce fel de probleme se confruntă. Este dăunător să gândim că cineva dintr-o ţară mult mai dezvoltată vine într-o ţară mai puţin dezvoltată ca un misionar şi dintr-o asemenea poziţie le dă lecţii celor care l-au invitat şi care, poate din politeţe, îl ascultă. Noi învăţăm unii de la alţii. Niciun ortoped nu are timp să repete greşelile celorlalţi. Când am fost în India, am învăţat de la ei şi le-am împărtăşit din experienţa mea. La fel dacă merg în China, în România… Acum, la Timişoara, învăţ din experienţa colegilor de aici şi, la rândul meu, împărtăşesc tehnici folosite de mine, rezultate, le vorbesc despre dificultăţi.
    –Ce înseamnă pentru dv. profesia?
    – Chirurgia este un meşteşug, lucrezi cu mâinile. Şi, oriunde mergi, înveţi, dacă eşti interesat, câteva deprinderi noi, trucuri. Le duci acasă şi cu timpul le îmbunătăţeşti. Când te preocupă ceea ce faci, dezvoltările vin de la sine. O tehnică veche într-o situaţie nouă te obligă să schimbi ceva.
    –Învăţaţi lucrând alături de alţii sau „prindeţi“ urmărind doar expunerile unor proceduri?
    – În ambele feluri. Peste tot sunt cercetări ştiinţifice interesante, oamenii caută rezolvări şi, condiţionaţi de lipsuri sau de patologie nouă, găsesc abordări inedite.
    –Condiţionaţi de lipsuri?
   – Da. Când nu ai tot ce-ţi trebuie, tot ce gândeşti că ţi-ar trebui, cauţi o rezolvare folosindu-te de ce găseşti la îndemână. Când nu ai un instrument chirurgical potrivit, te foloseşti de un altul apropiat, dar vezi totodată că ar trebui modificat ca să poţi face acea operaţie mai uşor. Şi uneori constaţi că acea modificare duce la un instrument mai bun decât cel pe care ai fi vrut să-l foloseşti. De multe ori, nu ai instrumentele sau procedurile potrivite pentru simplul motiv că eşti în faţa unui caz realmente nou. Şi vei găsi tu ceva dacă vrei să rezolvi cazul.
    E important să intri într-o operaţie împreună cu un alt chirurg?
   – De fiecare dată când lucrezi cu altcineva, şi fără să vrei, de multe ori fără să ştii, vei lua ceva cu tine. Constaţi, după un număr de intervenţii, câteva luni, că ai o deprindere nouă. Şi realizezi abia atunci de unde, de la cine ai preluat-o. E un fel de a merge mai departe.

Bariere depăşite

   Prof. dr. Alexander A. Laka a fost prezent la Timişoara, coordonând o intervenţie chirurgicală în premieră naţională: corecţia unei scolioze la o pacientă de 42 de ani, operaţie realizată alături de o echipă de medici tineri. Este deja o legendă: biografie fabuloasă (tatăl său a fost deţinut politic deportat în Siberia, unde avea să se nască şi Alexander), studii la Universitatea de Stat de Medicină din Krasnoyarsk (1973), a lucrat trei ani şi jumătate în taiga, a revenit la Krasnoyarsk, a întâlnit şi a operat cazuri dramatice, are o experienţă chirurgicală de 40 de ani. A îmbrăţişat încă de la început ortopedia şi, apoi, după ce s-a stabilit la Moscova, s-a ocupat exclusiv de corectarea scoliozelor.
   Ce anume a ajutat medicii din Rusia să ajungă la recunoaşterea internaţională de astăzi?
   – După ce s-a încheiat cu Şcoala sovietică, am fost practic obligaţi să facem ceva. Şi doar prin muncă am reuşit să ne facem din nou cunoscuţi în lumea medicală.
   Dacă la dv. în clinică ar veni un tânăr, după ce vă daţi seama că acel tânăr va fi sau nu un bun ortoped?
   – Dintr-o dată nu-mi pot da seama dacă va fi bun sau nu; e nevoie să lucrăm un timp împreună. Într-o lună, două, deja se vede.
   După ce anume?
   – După interesul pe care-l arată. Sunt unii care vin la muncă şi abia aşteaptă să treacă ziua şi să plece acasă. Iar alţii – vezi că se termină ziua de muncă şi ei încă mai vor să rămână în spital şi să vadă de bolnavi. Pe unul abia îl târăşti în sala de operaţie, altul nu mai vrea să iasă de acolo. Lucrând alături de el, îl poţi citi, vezi dacă are interes, îndemânare, dacă e atent la ce face un coleg şi ştie ce să reţină pentru el, în ce fel a deschis o zonă, cum taie sau curăţă plaga şi-l vezi că face şi el la fel, sau chiar găseşte punctual o rezolvare mai bună. Sunt, aparent, amănunte: operaţiile, activitatea clinică din acea zi se termină. Unul se duce şi citeşte, verifică informaţiile, caută să vadă cum au făcut alţii, pune întrebări. Altul nu deschide cu lunile o revistă sau un manual sau un site specializat de pe internet.
   Ce lucrare aţi prezentat în conferinţă?
   – Un studiu despre corecţia chirurgicală a scoliozei cu implantul dezvoltat de mine şi care, în România, s-a folosit prima dată la 1 noiembrie, la Clinica II ortopedie-traumatologie din Timişoara. Am dezvoltat acest sistem pentru corecţia scoliozei: tehnica Laka-Sampiev-Zagorodniy, abreviat „LSZ sliding system“ (sistemul ajustabil LSZ), generaţia a treia. Sampiev îmi este elev, iar Zagorodniy – maestru. Tehnica este diferită de sistemele folosite astăzi. Eu am preluat-o de la maeştri şi am dezvoltat-o. Când te preocupă ceva şi când ai de unde să pleci, găseşti şi rezolvări. Intervenţia este mai puţin traumatizantă, cu mai puţină pierdere de sânge şi aduce o corecţie mult mai eficientă a scoliozei. Sunt mulţi ani de când am ieşit din ortopedia generală şi mă ocup doar de corecţia scoliozelor.
   Doar la adulţi sau operaţi şi copii?
   – Cel mai mic pacient operat a avut şase ani, cea mai în vârstă pacientă – 82 de ani, am operat-o la Londra.
   Cum de sunteţi prezent la Timişoara şi care este povestea acestei colaborări?
   – Povestea este la dr. Iulian Popa. Ne-am cunoscut la un congres şi, acum patru ani, el a fost la noi în clinică, la o specializare. Iar acum este pregătit să lucreze independent. Şi, cunoscându-l, am acceptat invitaţia de a veni aici. Eu am mai fost în România, acum trei ani, la Congresul naţional de ortopedie.
   Faţă de alte clinici, dintre cele cunoscute de dv., cum este Clinica II ortopedie-traumatologie din Timişoara?
   – Este la cel mai înalt nivel. Mă refer la condiţiile de muncă, la valoarea echipei şi la performanţele realizate. Apoi, să nu uităm curajul de a stabili contacte ori de a deschide teme de cercetare. Nu clinica înseamnă de fapt… clinica. „Nivelul“ este dat de medici, de interesul lor, de viziune, de modul în care ei se implică în dezvoltarea clinicii. Sigur că toate acestea sunt imprimate de un şef de colectiv cu viziune largă, care cunoaşte tendinţele din celelalte ţări şi ştie ce vrea. Progresul nu ţine de dotări şi nici măcar de inventarul intervenţiilor efectuate zi de zi, ci mai degrabă de experienţă, de deschidere către colaborări şi relaţii cu alte clinici, de dorinţa de a merge mai departe. Când operaţiile din clinică sau acţiunile organizate au urmări, când construiesc ceva durabil, când generează beneficii în sănătate, putem vorbi şi de nivel înalt. Valoarea oamenilor, iniţiativele lor, capacitatea de a lucra independent şi de a dezvolta o bază existentă, cele învăţate de la predecesori, abia acestea definesc un anume standard. O reuniune medicală, cum este şi această conferinţă, ilustrează o parte dintr-un fenomen mult mai amplu. Dacă întregul există şi funcţionează, şi conferinţa va fi o reuşită.
   Sunt şi diferenţe faţă de ţările din Europa de Vest?
   – Întotdeauna ţările europene au luat-o înainte. Dar, pentru zona noastră, mă refer la Rusia, la România, la ţările est-europene, perspectivele sunt foarte mari, există un bun potenţial. Iar, în context, o conferinţă euroregională, precum aceasta organizată de ADOrT, valorifică tocmai acest potenţial, ajută la concretizarea lui, la conştientizarea unor posibilităţi. Sunt confruntări. Şi în sala de conferinţe, şi în timpul unor intervenţii, în blocul operator. Medicii descoperă ce pot să facă, îşi depăşesc anumite bariere, capătă curaj, descoperă că pot face şi ei… Şi vor face, iar unii dintre ei vor descoperi că pot face şi mai mult, şi mai bine, mai eficient. Şi important, o poţi face doar la tine acasă. Sunt toate acele determinări din umbră, nu conştientizezi ce, dar te ajută. Iar asta e fantastic.
   – Poate că intervin îngerii ortopezilor. „Determinări din umbră“, profesioniştii întâlniţi undeva, cândva, ajutându-ne apoi să devenim conştienţi de potenţialul nostru, să ne perfecţionăm. Adică să vedem, fiecare, bastonul de mareşal pe care-l purtam, fără să fi ştiut, în buzunar…
   Nu a continuat ideea. Ne-am reîntâlnit, în ziua următoare, după micul dejun, înainte să plece în SUA, unde era aşteptat să opereze cazuri dramatice de scolioză. „Îngerii există!“, mi-a spus profesorul Alexander Laka, strângându-mi mâna. A mai rămas câteva minute la masă, petrecându-mă cu privirea. Şi mi se părea că privirea lui, învăluitoare, caldă se năştea din recunoştinţa pacienţilor a căror viaţă a revenit la normalitate datorită medicilor dornici să-şi facă meseria cât mai bine cu putinţă.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe