Corelația dintre starea psihică pozitivă și
sănătatea durabilă a atras atenția de multe ori cercetătorilor, însă
mecanismele acesteia sunt încă necunoscute. Medicina convențională este orientată
mai degrabă către salvarea vieții și mai puțin către prevenție și îmbunătățirea
sănătății.
Pe de altă parte, legătura dintre
nefericire și stres și deteriorarea sănătății – începând cu cea cardiovasculară
– este, cu îndreptățire, mai bine studiată. O disciplină relativ recentă,
medicina psihosomatică se ocupă de acest aspect. S. Wolf (medic militar)
evoca exemple din Antichitatea greacă pentru ilustrarea acestor corelații.
Pedeapsa celor care nu respectau legile era, pe atunci, încrustarea numelui pe
o carcasă de stridie (ostreion), care era aruncată apoi în mare. La scurt timp
după acest blestem sui-generis, intervenea moartea subită, fără motive
aparente, a împricinatului. Același autor relata că, în timpul bătăliei de la
Guadalcanal în 1942, au decedat o serie de soldați aflați în observația sa.
Aceștia scăpaseră nevătămați fizic, dar erau profund traumatizați psihic în
urma bătăliei (1). În ambele exemple, stresul psihosocial acut a fost
suspectat. Posibil, acesta a declanșat un mecanism responsabil pentru moartea
subită cardiacă.
Studii mai recente arată că potențarea
susținută, anormală, a tonusului simpatic ventricular (TSV) determină apariția
tulburărilor de ritm. Astfel, subiecții cu miocard normal supuși stresului
psihic (apărut în contextul unor evenimente recente care pot induce stres
psihosocial cronic, conform teoriei medicului S. Wolf) au prezentat modificări
pe electrocardiograma (ECG) de înaltă rezoluție. La aceștia, s-a evidențiat o
creștere semnificativă (față de lotul control) a variabilității de joasă
frecvență (centrată pe 0,1 Hz, aproximativ 6 cicli/minut în spectrul Fourier) a
seriei de intervale QT extrase din ECG de înaltă rezoluție (1 ms) – un
indicator emergent al TSV (2). Un studiu din 2017 efectuat pe un lot de 293 de
pacienți a sugerat că activarea supranormală (obiectivată prin imagistica
PET/CT) a amigdalei (regiune cerebrală asociată cu stresul și anxietatea) s-a
corelat semnificativ cu apariția unor evenimente cardiovasculare sau cu debutul
lor precoce de-a lungul a celor 3,7 ani de urmărire a lotului (3). Astfel,
expresia „a muri de inima rea” („to die from broken heart”) începe să fie
parțial înțeleasă. Modul în care fericirea (vom folosi provizoriu acest termen)
prelungește sănătatea inimii și longevitatea este deocamdată în faza
ipotezelor.
„Ce înseamnă fericirea?” este o întrebare
rămasă actuală de la Jean-Jacques Rousseau încoace. Conform credinței populare,
fericirea trebuie să fie căutată adânc în inima omului. Mulțumirea – însemnând
ceva mai puțin decât fericirea – ar putea fi decelată după unele semne
exterioare. Încă mai devreme de Rousseau, la începutul cardiologiei moderne,
William Harvey a intuit relația unor ingrediente indispensabile fericirii
(plăcerea și speranța) cu sănătatea inimii. Alături de alte afecte ale minții
precum frica, durerea sau stresul, cele pozitive cauzează o „agitație” care se
extinde către inimă. Termenul de „agitație pozitivă” rămâne însă de clarificat
pentru neurocardiologia de azi.
Înțelesul multifactorial al termenului
„fericire” este cel mai bine surprins de Biblie. În predica de pe munte, Iisus
Hristos vorbește de nu mai puțin de nouă fericiri, care însă, spre deosebire de
caracterul imperativ al celor zece legi (sau porunci) ale lui Moise, au un
caracter de recomandare. Pe această linie, poate nu întâmplător, în limba
română sensul termenului de „fericire” este îndreptat către beatitudine și
jubilație. Acestea sunt stări rare, dificil de atins, și mai ales de
permanentizat.
Termenul happiness din literatura
anglo-saxonă este tradus de cei mai mulți autori români ca fericire. Spre
deosebire de poporul român, cel englez tinde să echivaleze acest termen cu cel
de satisfacție sau mulțumire.
Din cauza acestor dificultăți semantice,
preambulul World Happiness Report din 2016 (4) evită să ofere o definiție
pentru happiness. În text apar cuvinte ce sugerează fericirea, așa cum
fiecare dintre noi o percepem intuitiv. Un exemplu ar fi confortul psihic (well-being)
– pus în legătură incontestabilă cu sănătatea – , satisfacția vieții (life
satisfaction), calitatea bună a vieții (good quality of life),
împlinirea sau înflorirea umană (human flourishing), plăcerea de a trăi (life
pleasure) sau împlinirea dorințelor (fulfilling desires). Se mai pot
adăuga gândirea pozitivă sau perspectiva optimistă asupra vieții (5).
D. Morris a întreprins o analiză elaborată
asupra înțelesului și clasificării tipurilor de fericire. În recenzia semnată
C. Beligăr (6), sunt menționate anumite caracteristici ale tipurilor de
fericire: competitivă (legată de dominarea rivalilor), cooperativă (relațiile
de grup), genetică (ascendentă și descendentă), senzuală, cerebrală
(cunoașterea științifică sau artistică), ritmică (aderența la ritmuri în cadrul
unui grup), dureroasă (masochismul mental), periculoasă (sporturile extreme),
meditativă (contemplare izolată de restul lumii), chimică (drogurile).
În acest context, V. Dâncu (7) arată că se
poate face, teoretic, distincție între fericirea individuală și cea colectivă.
Practic, la oricare înțeles al fericirii ne-am opri, individul și
colectivitatea sunt intricate aproape indestructibil. În clasificarea lui
Morris, numai două din zece tipuri de fericire pot îmbrăca un caracter
individual mai pronunțat.
Articolul de față se va limita la legătura
dintre unul din sensurile fericirii – satisfacția vieții – și sănătatea inimii.
Satisfacția vieții este un termen suficient de clar și cuprinzător plasat
oarecum central în „fericirea” multifactorială, așa cum a fost schițată mai
sus. Sistemul cardiovascular, în special inima, are avantajul unei cunoașteri
mai avansate. Este un organ complex, având în vedere și legătura acesteia cu
creierul, reprezentând suportul stărilor mentale legate de fericire sau
nefericire. Să remarcăm totuși că satisfacția vieții influențează benefic starea
de sănătate în general: scade incidența depresiei, îmbunătățește gestionarea
stresului psihosocial, și chiar sporește rezistența la viroze, crescând
semnificativ longevitatea.
Este interesant să examinăm, folosind
sondajul IRES (Institutul Român pentru Evaluare și Strategie), răspunsul
românilor la întrebarea: „Ce înțelegeți într-un cuvânt prin a fi fericit?”
Studiul a inclus un eșantion reprezentativ de 1.141 de subiecți peste 18 ani
(cu o marjă de eroare +/- 3%). Rezultatele au arătat că pe primul loc este
sănătatea – 19%. Urmează: bunăstarea (resursele materiale) – 13%; familia – 9%;
traiul decent – 8%; a nu duce lipsă de nimic – 6%; a avea un loc de muncă – 5%.
Surprinzător, libertatea, a da naștere urmașilor și a crede în Dumnezeu se
regăsesc către coada listei, doar cu 1% (8).
Distribuția și dinamica satisfacției vieții în lume
Un studiu britanic publicat în 2014 (9)
consideră satisfacția vieții drept una dintre componentele stării de confort
psihic sau de împlinire. La aceasta se adaugă sentimentul realizării personale
(feeling worthwile) și genericul happiness, pe care contextul ne
obligă să-l echivalăm cu mulțumirea în viață. În această viziune, distribuția
satisfacției vieții în UE este prezentată în fig. 1. Pe o scară de 100
de puncte procentuale, Danemarca înregistra în 2011 cel mai înalt scor (91,0%),
urmată de Finlanda (89,8%), în timp ce bulgarii înregistrau un scor mediu
(38,3%). România prezenta scorul de 62%, ceva mai scăzut decât media Uniunii
Europene (UE) – 27 de țări membre plus Croația (9). Astfel, România nu stătea
tocmai rău (cinci poziții sub media UE, comparativ cu Marea Britanie la trei
poziții peste medie) printre țările din centrul și estul UE adunate sub medie,
grup ce include oarecum surprinzător Italia. Poziția noastră rezonează cu
datele oferite de D. David, conform cărora șase din zece români cred că sunt
mai „nefericiți” decât alți europeni precum: englezii, nemții sau suedezii, dar
ceva mai „fericiți” ca moldovenii, bulgarii sau rușii (10).
În privința altor componente menționate mai
sus, 91,4% din persoanele de peste 16 ani din Danemarca și Olanda s-au declarat
realizați în viața trăită până atunci. Procente mari au înregistrat și Marea
Britanie (81,9%), Spania (81,5%) și Belgia (81,1%), față de o medie UE (27 de
țări membre plus Croația) de 78,5%. Grecia (cu 47,8%) închide un clasament
realizat în vârful crizei socioeconomice. Scara „mulțumirii în viață” are în
frunte Finlanda (90,6%) și Danemarca (90,2%), iar pe ultimele locuri Bulgaria
(48,0%), față de o medie UE (27 de țări membre plus Croația) de 74,1% (9).
World Happiness Report 2016 (11) a publicat
date globale privind satisfacția vieții (numită pur și simplu happiness)
din 157 de țări (fig. 2). Scorul corespunzător unei țări este egal cu
lungimea totală a benzii orizontale aferente (pe o scară de la 0 la 10) și
reprezintă media răspunsurilor unor eșantioane reprezentative de circa 1.000 de
subiecți la chestionare aplicate în intervalul 2013–2015. S-a început cu
întrebarea: „La ce nivel vă apreciați viața personală pe o scară de la 0 – cea
mai rea posibilă – la 10 – cea mai bună posibilă?” În vârful clasamentului s-au
situate zece țări, în special statele scandinave: Danemarca, Islanda, Norvegia,
Finlanda și Elveția. Mijlocul clasamentului a fost ocupat de douăsprezece țări
(inclusiv România), iar pe pozițiile finale s-au regăsit zece țări. Este de
remarcat apropierea scorurilor între primele zece țări (între 7,2 și 7,5) ai
căror cetățeni par a fi cei mai satisfăcuți de viața personală.
La
polul opus, ultimele zece țări înregistrează scoruri sub 3,7. Opt dintre
acestea sunt situate în Africa sub-sahariană, considerată una dintre cele mai
sărace zone de pe glob. În schimb, alte două sunt aflate în regiuni devastate
de război (Siria, respectiv Afganistan).
Satisfacția
medie a vieții pentru primele zece țări (7,4) este de peste două ori mai mare
față de media ultimelor zece clasate (3,4). România ocupă un loc mijlociu, 71
din cele 157 de țări analizate, cu un scor de 5,528.
O analiză statistică laborioasă bazată pe
celelalte întrebări ale chestionarului încearcă să ofere evaluări comparative
între țări pentru șase componente considerate esențiale pentru satisfacția
vieții: PIB-ul (produsul intern brut) pe locuitor, exprimând nivelul de trai
(subbanda galbenă în fig. 2), suportul social – „Vă puteți baza pe cineva în caz de mare nevoie?” (marcat cu
roșu); speranța de viață sănătoasă (marcată cu albastru închis); libertatea
alegerii în viață (marcată cu verde); generozitatea: „Ați făcut vreo donație
umanitară în ultima lună?” (marcată cu violet); controlul corupției în public
sau privat (marcat cu gri).
Astfel, în cazul României, satisfacția
vieții se bazează în primul rând pe PIB (ca și în alte țări din grupele
superioare), apoi pe suportul social și speranța de viață sănătoasă (practic ex-equo),
pe libertatea alegerii în viață și în final pe generozitate. Satisfacția
generată de controlul corupției este practic invizibilă la noi (conform unor
date din 2012–2013).
Schimbările în ceea ce privește satisfacția
vieții între 2005–2007 și 2013–2015. Din cele
126 de țări pentru care au existat date în World Happiness Report 2016 (fig.
3) (11), au fost formate trei grupe: prima (20 de țări) prezintă schimbări
pozitive consistente în satisfacția vieții (creșteri cuprinse între 0,5 și 1,28
puncte) – multe dintre acestea făcând parte din Europa de est, dar și din
țările din lumea a treia; a doua grupă (șapte țări) arată schimbări pozitive
moderate, printre care și România cu +0,310 puncte (poziția 36 din 126). Grupa
a treia cu 20 de țări prezintă scăderea satisfacției, de la –0,44 (Japonia)
până la –1,29 de puncte (Grecia).
Satisfacția vieții reduce mortalitatea cardiovasculară
A fost comparat punctajul satisfacției
vieții cu mortalitatea standardizată prin boli cardiovasculare (BCV),
mortalitatea prematură prin BCV (între 30 și 70 de ani) și nivelul unor factori
de risc (FR) pentru BCV – conform statisticilor Organizației mondiale a
sănătății (12) (tabelul 1). Cele două grupe de țări europene comparate
aveau punctaje mari și mijlocii, conform World Happiness Report (11).
Satisfacția vieții cenzurează destul de puternic mortalitatea BCV și prevalența
unor factori de risc majori. Scorurile de satisfacție semnificativ mai ridicate
înregistrate în grupul din nord-vestul Europei asociază mortalități BCV totale
și premature mai mici. De asemenea, în aceste țări sunt înregistrate niveluri
semnificativ mai scăzute pentru consumul de alcool și hipertensiunea arterială
(HTA). Prevalența fumatului este de asemenea mai scăzută. Aceste rezultate sunt
compatibile cu opinia multor analiști privind corelarea insatisfacției vieții
cu fumatul, alcoolul, HTA sau chiar cu obezitatea. În schimb, satisfacția
vieții s-ar corela cu nivelul activității fizice.
Schimbările (∆) în satisfacția vieții între
anii 2005–2007 și 2013–2015 (11) au fost comparate cu schimbările în
mortalitatea standardizată BCV (tabelul 2). Dintre cele trei grupe mari
ale statisticii mondiale menționate mai sus am selectat după criterii
geografice sau socio-culturale trei micro-grupe de țări europene cu creșteri
mari (4), moderate (2), respectiv descreșteri în satisfacția vieții (3). Țările
cu schimbări pozitive în punctajul satisfacției prezintă în medie descreșteri
mai mari în mortalitatea standardizată BCV față de grupa cu creșteri modeste.
Acestea sunt semnificativ mai mari față de grupa țărilor raportând scăderi ale
punctajului. În grupa cea din urmă, scăderea mai importantă înregistrată în
cazul Ucrainei a fost pusă în legătură cu nivelul foarte ridicat al
mortalității standardizate în 2006 (655 de decese la 100.000 de locuitori).
Efecte asupra tulburărilor de ritm cardiac
Relația inversă între satisfacția vieții și
mortalitatea cardiovasculară, documentată mai sus pe statistici mari, ar trebui
susținută de o corelație similară între unele elemente ale satisfacției vieții
și anumite tipuri de patologii cardiace.
Exercițiul
fizic – începând cu simplul jogging, apoi „mersul la sală” (pentru
îmbunătățirea aspectului fizic) și ajungând la sportul de performanță – conține
un nucleu indubitabil de satisfacție sau bucurie pentru practicanți. Cei care
fac sport primesc recompense fiziologice și psihologice binecunoscute care se
leagă atât de calitatea vieții per se, cât și de beneficii materiale în
anumite sporturi. Trebuie menționat însă că episoadele rare (singulare) de
exercițiu intens la persoane neantrenate, dar sănătoase, atrag risc sporit de
moarte cardiacă subită (MCS). Physician’s Health Study a urmărit 21.481
de medici (de sex masculin) sănătoși de-a lungul a doisprezece ani. Au fost
înregistrate 122 de MCS, cele mai multe în legătură cu efortul fizic. Totuși,
proporția deceselor la persoanele care practicau cu regularitate exerciții
fizice intense a fost de șapte ori mai mică decât aceea în rândul celor cu
episoade singulare de efort intens (13).
Un prim exemplu se referă la pacienții
constrânși să poarte defibrilatoare (ICD) implantate din cauza tulburărilor de
ritm cardiac, aceștia fiind obligați de medic să renunțe la exercițiul fizic –
parte din satisfacția vieții lor normale. Unii nu sunt însă dispuși să renunțe,
iar balanța dintre beneficiu (satisfacție) și risc nu a fost până acum
studiată.
Un studiu prospectiv recent a monitorizat
patru ani 372 de pacienți cu ICD cu vârste cuprinse între 10 și 60 de ani, care
au decis să își continue activitățile sportive de nivel intens (44 de pacienți)
sau moderat (328 de pacienți), de exemplu alergare, baschet sau fotbal. Aproape
jumătate dintre ei au avut un istoric de aritmie ventriculară, înainte de
implantarea defibrilatorului. La o monitorizare mediană de doi ani și jumătate,
au fost înregistrate șocuri de defibrilare, necesare dar și non-necesare, care
au survenit în timpul antrenamentelor sau competițiilor la 10% din pacienți,
precum și în timpul altor activități fizice (non-sportive) pentru 8% –
diferență nesemnificativă statistic. Șocurile survenite în condiții de repaus
la 6% din pacienți au fost în schimb semnificativ mai puține. Global, în timpul
exercițiilor nu s-au înregistrat incidente sau accidente, precum: deces sau
stop cardiac necesitând reanimare; complicații aritmice în legătură cu
șocurile. S-a concluzionat că mulți pacienți sportivi cu ICD își pot continua
activitățile fizice de nivel intens sau moderat, fără a suferi episoade
aritmice nerezolvabile. Cu toate că frecvența șocurilor necesare sau
non-necesare a crescut în timpul unor astfel de activități (14).
Condusul este fără îndoială un element care
crește satisfacția vieții, datorită percepției de control asupra
autovehiculului, economiei de timp, evitării unor neplăceri asociate cu
transportul public. Pe de altă parte, condusul presupune o anumită încordare
psihică. Siguranța acestuia la pacienții cu ICD este un subiect relativ nou în
cercetare. Studii mai vechi arată că șoferii cu ICD au avut o rată de
accidentare de 7,5/100.000 de pacienți pe an, semnificativ mai mică față de cea
pentru populația generală (18,4/100.000 de pacienți pe an). Dintre pacienții
înscriși în AVID (Antiarrhythmics Versus Implanted Defibrillators), jumătate
din șoferii cu ICD și-au reluat condusul în decurs de trei luni și 88% după un
an. Deși 8% au avut un accident în timpul condusului, rata globală a fost de
3,4% față de 7% în populația generală. În studiul prospectiv TOVA (Triggers of
Ventricular Arrhythmia) realizat pe un lot mai mare de 1.000 de pacienți cu
ICD, deși a existat un risc crescut de aritmie ventriculară în ora după condus
(risc relativ de 2,24), acest risc nu s-a manifestat în timpul condusului
propriu-zis. Așadar, condusul nu pare să crească riscul aritmiilor la
purtătorii de ICD (13).
Astmul și angioplastia tind să scadă
calitatea și satisfacția vieții prin reducerea exercițiului fizic, la fel ca în
cazul pacienților cu HTA. Un studiu a abordat impactul cultivării afectelor
pozitive și a autoafirmării (PA). Acestea au rolul de a suplini deficitul
acestor pacienți. La acestea se adaugă metodele convenționale de educație a
pacientului (PE), în sensul sporirii activității fizice și a complianței la
tratamentul HTA. Metodele PA suprapuse PE au produs creșterea activității
fizice după angioplastie sau a complianței la tratamentul HTA semnificativ mai
mult decât metodele PE singure. Acest efect nu s-a observat la astmatici,
sugerând că sistemul cardiovascular este mai sensibil la stimulii psihici (5).
Psihologia pozitivă susține sănătatea cardiovasculară
Psihologia pozitivă a fost introdusă
printr-o suită de 15 articole într-un număr special al American Psychologist
în anul 2000 ca știință și profesiune ce în secolul XXI va ajunge să înțeleagă
factorii ce vor permite împlinirea (flourishing-ul) indivizilor,
comunităților și societăților. Astfel, la nivel subiectiv, psihologia pozitivă
s-ar referi la experiențe precum confortul psihic, mulțumirea și satisfacția
vieții (privind trecutul), speranța și optimismul (pentru viitor), satisfacția
profesională și în general satisfacția vieții (pentru prezent) (16). La nivel
individual, psihologia pozitivă ar studia trăsăturile de caracter pozitive,
precum vocația, capacitatea de dăruire, curajul, comunicarea interpersonală, sensibilitatea
estetică, originalitatea, puterea de a ierta, spiritualitatea, talentul și
înțelegerea. La nivel de grup ar fi vorba de virtuțile civice și instituțiile
care stimulează indivizii către calități cetățenești precum responsabilitatea,
altruismul, comportamentul civilizat, moderația, toleranța sau etica muncii.
Este de înțeles că, în timp ce psihologia clinică are de-a face cu emoțiile
negative (tristețea, anxietatea, furia, rușinea, gelozia) și repercusiunile lor
nefaste asupra sănătății psihice și fizice, psihologia pozitivă adresează
mecanismele prin care sănătatea poate fi menținută sau îmbunătățită (17).
Un grup de la Harvard T.H. Chan School of
Public Health a examinat recent ipoteza asocierii emoțiilor pozitive cu
scăderea riscului BCV. Pe baza unei metaanalize cuprinzând peste 200 de
articole, grupul de cercetători a concluzionat că starea de confort psihic
centrat pe optimism reduce cu 50% probabilitatea atacului vascular cerebral sau
a infarctului miocardic, indiferent de vârstă, statut socioeconomic, greutate
corporală sau obiceiuri legate de fumat.
Corelația pozitivă între confortul psihic
și sănătatea cardiovasculară a rămas semnificativă statistic după ce a fost
eliminată (corectată) influența unor factori: stilul de viață (activitate
fizică, alimentația, calitatea și cantitatea somnului); funcțiile biologice
asociate (parametrii cardiovasculari, inflamatori și metabolici). Studiul face
și distincția între confortul psihic de tip eudaimonic (provenind din
conștiința autorealizării personale) și cel hedonic (provenind din dobândirea
plăcerii și evitarea suferinței). Autorii conchid că sănătatea cardiovasculară
este favorizată de optimism și confortul psihic de tip hedonic mai degrabă
decât de cel eudaimonic (18).
O altă metaanaliză cuprinzând 150 de studii
experimentale, ambulatorii și longitudinale (19) a testat impactul confortului
psihic asupra stării de sănătate. Rezultatele au demonstrat o corelație
pozitivă, semnificativă pe statistici mari, între confortul psihic și starea de
sănătate (r = 0,14 global; r = 0,15 pe termen scurt; r = 0,11 pe termen lung și
r = 0,13 în privința controlului bolilor sau al simptomelor). Studiile
experimentale au confirmat că inducerea confortului psihic este asociată cu
funcțiile fiziologice normale sau îmbunătățite, pe care disconfortul psihic le
poate compromite. În plus, confortul psihic a influențat pozitiv răspunsul
imunitar și toleranța la durere, dar nu a fost asociat semnificativ statistic
cu creșterea reactivității cardiovasculare și fiziologice în general. Aceste
rezultate ar putea ilumina căi biologice potențiale prin care confortul psihic
susține sistemul imunitar și atenuează impactul stresului.
Concluzionând, se poate considera că
satisfacția vieții reflectă cel mai bine în limba română ceea ce în literatura
anglo-saxonă este cunoscută drept happiness. Starea de fericire sau hapiness,
indiferent de sensul dat acestui termen, reprezintă un concept complex. De
asemenea, este un factor de sanogeneză de o importanță covârșitoare, având
influențe majore în primul rând pe sistemului cardiovascular. Nu întâmplător,
românii solicitați să definească fericirea într-un singur cuvânt optează în
proporție dominantă pentru „sănătate”. Gradul de satisfacție a vieții în lume
(România se plasează pe o poziție mijlocie cu 5,528 pe o scală cu maximum la
10) apare corelat invers cu mortalitatea și morbiditatea cardiovasculară. În
legătură cu ultimul aspect, sunt oferite câteva exemple care ilustrează cum
confortul psihic influențează favorabil anumite tulburări de ritm cardiac.
Noua ramură a psihologiei pozitive încearcă
astăzi să descifreze mecanismele biologice prin care satisfacția vieții
favorizează sănătatea inimii și prelungește viața. Astfel, s-ar putea ca la
sfârșitul secolului XXI să aducem înțelegerea secretului de a trăi fericit „de
inimă bună” măcar la nivelul cunoștințelor pe care le deținem actualmente
despre psihofiziologia fenomenului fixat de înțelepciunea limbii prin „a muri
de inimă rea”.
Tabelul 1. Satisfacţia vieţii, mortalitatea standardizată BCV,
mortalitatea prematură BCV (între 30 și 70 de ani) şi nivelul unor FR BCV în
două grupe de ţări europene cu punctaje mari și mijlocii (11, 12)
|
Țara |
Punctajul
satisfacției vieții
în 2013–2015 |
Mortalitatea
standardizată BCV în 2012 |
Mortalitatea
prematură BCV (%)
(între
30
și 70 de ani) |
Prevalența
fumatului (%) |
Consum
anual alcool
(echiv.
etilic pur, L) |
Prevalența
HTA (%) |
|
Danemarca |
7,526 |
110 |
13% |
29% |
11,4 |
25,25,6%% |
|
Elveția |
7,509 |
100 |
9% |
26% |
10,7 |
24,5% |
|
Norvegia |
7,498 |
112,5 |
11% |
27% |
7,7 |
33,0% |
|
Belarus |
5,802 |
510 |
26% |
29% |
17,5 |
41,8% |
|
Letonia |
5,560 |
387,5 |
24% |
32% |
12,3 |
44,0% |
|
România |
5,528 |
375 |
23% |
28% |
14,4 |
40,4% |
