Peste 900 de centre medicale din
Uniunea Europeană se vor interconecta în 24 de rețele de referință
Ziua
bolilor rare nu poate fi celebrată cu adevărat decât în anii
bisecți, deoarece a fost stabilită pentru 29 februarie. Motivul?
Tocmai pentru a sublinia pe înțelesul tuturor problemele pe care
bolile rare le ridică. Cu o prevalență de maximum un caz la două
mii de persoane (dar în cele mai multe cazuri, chiar mai mult),
aceste afecțiuni sunt greu de recunoscut, de diagnosticat și de
tratat: numărul mic al pacienților face ca majoritatea medicilor să
nu vadă niciodată sau doar cu totul excepțional unele patologii.
Apoi, e infinit mai greu să dezvolți tratamente atunci când nu
sunt decât zeci sau sute de pacienți cu totul care să beneficieze
de noile medicamente, decât atunci când poți aduna câteva zeci de
mii de pacienți în doar câteva luni, pentru un studiu clinic, cum
se întâmplă în bolile cardiovasculare. Și lucrurile sunt chiar
mai complicate, deoarece foarte multe din bolile rare au o cauză
genetică și transmitere familială, iar afectarea este frecvent
multisistemică, ceea ce necesită un management multidisciplinar.
Expertiza
în boli rare este asimetric răspândită în țările Uniunii
Europene și, cu toate că există o directivă privind îngrijirile
transfrontaliere, de care ar putea să beneficieze mulți pacienți
cu boli rare, ei trebuie întâi identificați și îndrumați mai
departe către centrele respective. Adesea, atunci când poveștile
pacienților se încheie cu bine, se întâmplă după ani lungi de
chinuri, de cheltuieli și de deplasări fără rost.
În
acest context vine inițiativa Comisiei Europene, de a lansa rețelele
europene de referință (RER/ERN), în baza directivei amintite, după
un proces care s-a întins deja pe mai bine de un deceniu. De șase
ani există și cadrul legislativ, dar funcționarea efectivă a
rețelelor a început la 1 martie 2017. Lansarea oficială a avut loc
la Leuven, la 28 februarie (Ziua bolilor rare în anii cu 365 de
zile), în prezența comisarului european pentru sănătate, Vytenis
Andriukaitis (Lituania), și a ministrului federal al sănătății
din Belgia, Maggie De Block. „Mesajul pe care îl transmitem astăzi
este că țările membre ale Uniunii Europene și-au unit forțele
pentru tratarea bolilor rare. Nicio țară nu poate trata singură
toate bolile rare, nu are această capacitate. Rețelele europene de
referință au potențialul de a le oferi pacienților și medicilor
acces la expertiză de vârf și acces în timp util la cunoștințe
ce le pot salva viața. Este o bună ocazie să întărim capacitatea
noastră clinică și de cercetare, cu scopul de a găsi tratamente
mai bune pentru pacienți. Motto-ul acestor rețele este foarte clar:
lucrăm împreună, oferim îngrijiri și tratăm. Prin împărtășirea
cunoștințelor, vrem să reducem distanța dintre cercetare și
îngrijirile clinice, într-o manieră sustenabilă. Rețelele
europene de referință oferă posibilitatea dezvoltării de ghiduri
de îngrijire și vor genera date prin crearea de registre ale
pacienților”, a declarat Vytenis Andriukaitis.
În
această primă fază, au fost aprobate 24 de rețele, compuse din
peste 900 de centre specializate din peste 300 de spitale din 26 de
țări – dintre statele UE, la acest moment, sunt reprezentate 25
(lipsesc Grecia, Slovacia și Malta), la care se adaugă Norvegia, ca
membră a Spațiului economic european. Fiecare rețea este
specializată pe o anumită arie de patologie și reunește centre
experte care îndeplinesc un set de criterii (cunoștințe, resurse,
capacități clinice și de cercetare) și sunt certificate de
ministerul sănătății din țara respectivă. Rețelele astfel
create vor dezvolta modele inovatoare de asistență medicală pentru
patologiile abordate și vor utiliza instrumente avansate de
e-Health, alături de tehnologii și dispozitive dintre cele mai noi.
Cu ajutorul acestor rețele, se va facilita realizarea de studii
clinice pe scară largă și, implicit, dezvoltarea de noi
medicamente pentru bolile rare (multe dintre acestea sunt încă boli
orfane, pentru care nu există tratament). În același timp, accesul
la resurse înalt specializate prin aceste resurse va reduce
costurile fiecărui sistem național de sănătate și va asigura
asistență medicală înalt calificată pacienților cu boli rare.
Cele
24 de rețele europene de referință vor aborda: bolile osoase (ERN
Bond), anomaliile craniofaciale și bolile ORL (ERN Cranio),
afecțiunile endocrine (Endo-ERN), epilepsiile (ERN EpiCare), bolile
renale (ERKNet), bolile neurologice (ERN-RND), anomaliile moștenite
și congenitale (ERNICA), bolile respiratorii (ERN Lung), bolile de
piele (ERN Skin), cancerele adultului (ERN Euracan), bolile
hematologice (ERN EuroBloodNet), bolile urogenitale (ERN eUrogen),
bolile neuromusculare (ERN Euro-NMD), bolile ochiului (ERN Eye),
sindroamele cu risc tumoral genetic (ERN Genturis), bolile inimii
(ERN Guard-Heart), malformațiile congenitale și dizabilitățile
intelectuale rare (ERN Ithaca), bolile metabolice ereditare
(MetabERN), cancerele pediatrice (hemato-oncologie) (ERN PaedCan),
bolile hepatice (ERN Rare-Liver), bolile țesutului conjunctiv și
musculo-scheletice (ERN ReConNet), bolile imunodeficienței,
autoinflamatorii și autoimune (ERN Rita), transplantul la copil (ERN
Transplant-Child), bolile vasculare multisistemice rare (VascERN).
Fiecare din aceste rețele are un centru coordonator și numeroase
alte centre membre (minimum zece centre din cel puțin opt țări).
România participă, în această primă fază, cu șapte centre din
București și Cluj-Napoca (conform listei furnizate de DG Sante,
două de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. dr. Alexandru
Obregia” București, și câte unul de la Spitalul Clinic
Colentina, Spitalul Județean Cluj, Institutul „C. C. Iliescu”,
Institutul de Oncologie „Prof. dr. Ion Chiricuță”, respectiv
Rețeaua română pentru anomalii congenitale multiple). În perioada
următoare, vor mai fi lansate apeluri pentru centrele interesate să
se alăture actualelor rețele sau să înființeze noi rețele. Se
speră ca, în aproximativ cinci ani, să se lucreze la întreaga
capacitate, de care să beneficieze mii de pacienţi din întreaga
Uniune Europeană.
„RER vor facilita colaborarea între
specialiști. Îngrijirile acordate de o echipă multidisciplinară
sunt cheia pentru a descrie modul de lucru al RER. Bolile rare sunt
afecțiuni complexe și nu pot fi rezolvate de o singură
specialitate sau de un singur medic. Modelul «Dr. House» nu mai
este ceea ce ne trebuie. Munca în echipă, schimbul de informații
și discuțiile dintre diferite specialități și profesii sunt
principalele caracteristici ale RER”, a arătat comisarul european
pentru sănătate cu prilejul lansării rețelelor europene de
referință pentru bolile rare. Mai multe detalii ne-a oferit Vytenis
Andriukaitis într-un interviu acordat în exclusivitate pentru
„Viața medicală”.
Accesul
la informație va crește capacitatea clinică și de cercetare
Interviu
cu Vytenis Andriukaitis,
comisarul european pentru sănătate
–
Ce aduc nou rețelele europene de referință față de rețelele
profesionale deja existente?
–
Rețelele europene de referință (RER) vor permite trasarea unor
direcții clare pentru diverse patologii, consolidarea experienței
clinice și a informației, vor garanta stabilitatea consultațiilor
sau oportunitatea de acces la spitalul specializat și posibilitatea
de a schimba informații de practică clinică și realizarea cât
mai corectă a tratamentelor. Ce facem prin RER este la alt nivel
decât ce se poate obține, de pildă, prin cooperarea dintre două
spitale. Trebuie să înțelegem și că bolile rare, afecțiuni
complexe și cu o prevalență scăzută, necesită echipe de
specialiști. E imposibil să tratezi, de exemplu, în cabinetul
medicului de familie, copii cu tumori maligne cerebrale. Nu ai cum să
tratezi nici la nivelul unui spital oarecare. Uneori, poate fi
imposibil să tratezi într-o țară precum Lituania, Cipru, Malta
sau chiar România. Dar, dacă ai un astfel de caz, trebuie să obții
imediat o confirmare a diagnosticului. Pentru asta, poți să ai
acces la o rețea care asigură consulturi de specialitate cu înaltă
calificare. Trimiți, de pildă, rezultatele imagistice ale
pacientului și primești răspunsuri de la o întreagă echipă. E
vorba, de fapt, de un consiliu. Iar RER te vor ajuta să realizezi
acest tip de consultare.
–
Bine, dar cum va accesa aceste rețele medicul de familie sau cel din
spital?
–
Informația privind accesul va fi diseminată de centrele care fac
parte din rețea. Mai departe, aceste date vor fi disponibile la
punctul național de contact. Există astfel de puncte de contact în
toate țările UE și, prin intermediul lor, medicii de familie au
acces la informații. Este un schimb de informații care se produce
zilnic. Nu există niciun medic care să nu aibă aceste informații.
La nivel național, există aceste fluxuri de informații și astfel
medicii află unde să se adreseze pacientul.
–
Dar acestea sunt mai bine definite în unele țări europene decât
în altele.
–
Nu contează. Nicio țară nu este perfectă, fiecare are propriile
probleme. Dar ce realizăm noi prin RER este garantarea fluxului de
informații, traseul informației și modul în care se pot stabili
legături între centrele naționale și centrele internaționale. În
acest sens, vom avea nevoie de platforme IT, care să ne ajute să
înțelegem imediat unde găsim informația, ce centru este dedicat
cărei patologii, cum poți lua legătura cu un astfel de centru.
Este sarcina sistemelor naționale de sănătate și a consiliilor de
conducere ale RER. E de așteptat ca, la început, să întâmpinăm
o sumedenie de probleme, dar există instrumente care să ne ajute să
găsim soluții.
–
Să presupunem că totul va merge conform planului. Actualele rețele
au capacitatea de a găsi răspuns pentru toate solicitările?
–
La acest moment, suntem la început. Astăzi am 27 de ani de practică
a medicinii și pot să vă spun ce diferențe mari sunt între
momentul când am început și cel de acum. Ce vreau să spun este că
și RER sunt în proces de dezvoltare și vom vedea cum, de la un an
la altul, vor colecta informații și vor răspunde la noi întrebări
și provocări. Vom afla, de pildă, cum va merge platforma IT, cum
comunică între ele statele membre, cum soluționăm problemele cu
protecția datelor pacienților, cu rambursarea cheltuielilor...
Toate aceste probleme vor fi pe masă, nu mă îndoiesc. Dar trebuie
să începem și să câștigăm experiență. Suntem abia la
început.
–
Telemedicina este unul dintre instrumentele care vor fi folosite de
aceste rețele. Dar, din nou, sistemele de telemedicină sunt mai
bine dezvoltate în unele state membre decât în altele.
–
Uitați ce cred eu. Deocamdată e vorba de 24 de patologii și tot
atâtea rețele clinice. Nu sunt incluse toate patologiile, doar 24.
În ce privește bolile rare, vorbim de peste șase mii, iar mai
multe mii din acestea au o prevalență foarte redusă. Dar planul
este să ne folosim de experiența pe care o vom dobândi cu aceste
24 de rețele, în toate statele membre, și să vedem care vor fi
neajunsurile. Ce țări au probleme cu platforma IT? Unde sunt
probleme cu transmiterea imaginilor sau cu telemedicina? Apoi, după
această primă evaluare, le vom cere guvernelor să utilizeze
finanțări din fondurile structurale europene, din programul
Connecting Europe, din Horizon 2020, din Fondul social european, din
programele pentru sănătate, din diferite alte resurse și vom
căuta, împreună cu guvernele naționale, rezolvări pentru
problemele apărute în aceste 24 de patologii.
–
Bine, în principiu aveți dreptate, dar România, de exemplu, are
mari probleme în a atrage finanțări europene.
–
Toate țările au probleme în atragerea de fonduri europene. Toate!
Nicio țară nu reușește o rată de absorbție de 100% a banilor
europeni. Asemenea țară nu există. Unele state membre sunt mai
avansate într-o anumită direcție, alte state sunt în alte
direcții. Până la urmă, însă, fiecare țară trebuie să decidă
modul în care să utilizeze fondurile structurale. După cum știți,
unele țări au decis să utilizeze fondurile structurale în
domeniul îngrijirilor de sănătate. Altele sunt mai interesate de
construcția de autostrăzi sau de clădiri. Nu contează. Avem
ocazia de a discuta cu guvernele, invitându-le să realoce bani
către aceste rețele europene de referință, deoarece am constatat
deficiențe pe acest segment. Facem asta oricum, pe alte teme, pentru
a încuraja guvernele să întărească, la nivel local, rețelele
europene existente.
–
Există deja, în unele domenii ale patologiei, rețele de
telemedicină, fie ele private sau publice. Credeți că ar fi o idee
bună ca aceste rețele să fie integrate în RER?
–
Serviciile de telemedicină deja existente ne ajută să dezvoltăm
tocmai conceptul de rețea. Există, desigur, posibilitatea de a
utiliza experiența deja dobândită și bunele practici pentru a
face pași înainte. Altfel, nu văd cum am putea începe să obținem
rezultate practice prin utilizarea telemedicinii. Și va trebui să
găsim căi de translare a bunelor practici dintr-o țară în alta,
asta e sigur.
–
Credeți că e o problemă în faptul că unele țări sunt mult mai
bine reprezentate în RER decât altele?
–
Nu. În primul rând, în fiecare țară există spitale implicate
deja în rețelele de diagnostic și tratament în bolile rare.
Pentru a face parte din RER, spitalele trebuie să facă o aplicație
în acest sens și să corespundă unor criterii date. Singurul
filtru, pentru a face parte dintr-o rețea europeană de referință,
este respectarea acestor criterii. Avem și în România spitale care
respectă aceste criterii, la fel în Lituania. La acest moment, avem
centre incluse în RER în 25 de state membre plus Norvegia. De ce?
Pentru că spitalele în cauză respectă criteriile. Sunt parte din
RER pentru că au această capacitate, nu contează țara în care se
află sau nivelul de dezvoltare economică. Includerea în rețea
înseamnă că aceste spitale au capacitatea clinică și de
cercetare pentru a aborda problemele legate de o patologie specifică.
