Promoția 1980 a Institutului de Medicină și Farmacie
Cluj-Napoca, secția Medicină generală, din care fac parte, a avut privilegiul
de a învăța de la nume importante ale acelor vremuri, somități precum
profesorii Roman Vlaicu, Octavian Fodor, Crișan Mircioiu, Ion Albu, Barbu
Cuparencu, Ion Baciu, George Gicu Ionescu și Gheorghe Benga, veritabile exemple
de urmat în viața medicală începută în acel an. Aceștia ne-au oferit o educație
medicală de excepție, lucru pe care l-am apreciat ori de câte ori am fost
confruntați cu situații limită în practica medicală.
Amintind cuvintele profesorului Christian De Duve – laureat al
Premiului Nobel pentru medicină în 1974 împreună cu profesorul George Emil
Palade – oricine ar avea posibilitatea ar trebui să-și poată aleage părinții și
profesorii. Noi am avut ocazia de a ne alege profesorii, alegând să studiem
medicina la facultatea din Cluj-Napoca.
Facultatea de Medicină și Farmacie înființată sub acest nume în
anul 1948 este continuatoarea Facultății românești de Medicină înființate de
profesorul Iuliu Hațieganu. Istoria clinicilor universitare începe mai devreme,
în 1886.
Începutul a fost „Complexul de jos“, care includea clădirea
Anatomiei și Institutul de Fiziologie și Igienă, urmat de complexul Clinicii de
Ginecologie, Interne și de Chirurgie. Au urmat clinicile dedicate bolilor de
piele și de ochi. „Complexul de sus“ a inclus ulterior clinicile de Neurologie
și Psihiatrie, precum și Clinica de Neurochirurgie.
În aceste clinici, promoția noastră a petrecut șase ani de
formare profesională, clinici ai căror șefi de catedră sunt, de câțiva ani,
chiar unii dintre colegii noștri. Celelalte clinici sunt conduse de absolvenții
altor promoții ale IMF Cluj-Napoca. Aceștia au reușit să își depășească
profesorii prin muncă asiduă și talent și au ajuns să fie aleși în poziții
profesionale ce încununează orice profesie medicală.
Cu ocazia aniversărilor de 25, 30 și 35 de ani, am vizitat toate
clădirile și amfiteatrele clinicilor în care am fost student în perioada
1974–1980, și am constatat de fiecare dată, cu mare tristețe, degradarea
continuă a acestora. Banii mulți încasați din taxele studenților străini care
vin la Cluj-Napoca nu au contribuit cu nimic la oprirea degradării lăcașului,
starea acestuia fiind deplorabilă.
Clinicile universitare nu aparțin Universității de Medicină, ci
orașului sau județului, depășit de această responsabilitate majoră. Cine nu
crede ce descriu este invitat, doar în câteva cuvinte și imagini, la o plimbare
acolo, ca să constate singur dezastrul produs în ultimii 25 de ani de
„libertate“ și „furt organizat“ din programele de investiție. Privind o poză
din internet a Clinicii de Chirurgie sau Ginecologie de acum 100 de ani, poate
oricine să constate dezastrul și lipsa grijii actualilor profesori șefi de
catedră, dezastru care este similar și celorlalte centre universitare din țară.
Inscripția cu numele
clădirii Anatomiei nu a fost menținută în acești 25 de ani, iar situația
clinicilor de Dermatologie, Oftalmologie, Neurologie, Radiologie și Medicină nucleară este incredibil de precară.
Ne întrebăm cu ce încredere trece pragul unei asemenea clinici un pacient în
căutarea vindecării.
Catedrele de Fiziopatologie, Fiziologie și Biofizică se găsesc
în aceeași situație, astfel ca odată trecut pragul intrării, îți este greu de
crezut că te afli în acel univers profesional. Deși nu poate întruchipa o
reclamă bună niciunui student străin ori român, rezultatele obținute de cei mai
buni dintre ei, spre bucuria noastră, confirmă încă o dată calitatea școlii
medicale clujene. Îmi exprim mirarea cum de colegii mei, actuali șefi de
clinică, tolerează această situație și fac atât de puțin pentru locul care ar
trebui să le încununeze munca.
Starea celui mai
important amfiteatru, care poartă numele profesorului Ion Goia, din cadrul
Clinicii de Medicină internă (Medicală II), în așa-numitul „Palat al clinicilor
universitare“ inaugurat în 1938, era deplorabilă. Grupul sanitar – dezolant.
Coridoarele de asemenea. Singurul loc mai luminos de pe pereții amfiteatrului
era locul unde, în perioada 1974–1989, era chipul lui Nicolae Ceaușescu.
În urmă cu cinci ani am propus să fie repus acel tablou, lucru
care astăzi nu ar deranja pe nimeni, pentru că a avut meritul ca, în acei ani,
clinicile să fie mai bine întreținute decât acum. Fondurile Europene au fost
deturnate de aleșii și de reprezentanții noștri politici, însă și noi, medicii
ori „șefii de catedră“, suntem răspunzători. Banii furați trebuie să fie
recuperați din „averile aleșilor“. În 25 de ani de libertate, toți președinții,
indiferent de nume (iliești-, băsești-, constantinești-), ori toți premierii ce
nici nu merită numiți, nu au făcut nimic pentru a preveni plecarea medicilor
crescuți cu atâtea eforturi și speranță de a avea grijă de „sănătatea
poporului“, lucrul cel mai de preț al oricărei națiuni. Plecarea a 20.000 de
medici și a 30.000 de cadre medicale în acești ani va lăsa o urmă imposibil de
reparat. Schimbarea miniștrilor sănătații cu o frecvență nemaiîntâlnită a
arătat că nu avem pe cine să ne bazăm pentru a îndrepta situația existentă,
indiferent de culoarea lui politică.
Odată plecați medicii, sigur au plecat și posibilii viitori
profesori universitari și specialiști de renume, atât de necesari țării
noastre. Acest exod de inteligență face să se ivească la orizont o nouă criză,
respectiv lipsa cadrelor din clinicile universitare. Redresarea situației
medicinii românești nu poate fi rezolvată de politicieni, ci doar de medicii
încă rămași în țară, mulți dintre ei extrem de motivați de a reface renumele
medicinii românești.
Pentru toate aceste fapte mârșave, cineva trebuie să fie tras la
răspundere, însă cei care sigur vor plăti sunt studenții și pacienții, care nu
au nicio vină, în timp ce vinovații vor pleca pentru tratament la Viena, Paris
sau chiar la Istanbul. Drum bun!
