Într-o discuţie desfăşurată înainte de
începerea cursurilor, conf. dr. Marcel Tanţău îmi mărturisea: „Am invitat la
acest workshop internaţional şi chirurgi, nume de referinţă în lumea medicală. Şi
nu întâmplător. Am ales, dintre cei pe care îi cunoşteam, profesionişti cu
viziuni proprii, altele decât ale gastroenterologilor, care ţin la punctul lor
de vedere şi deschid – de câte ori au fost prezenţi în ateliere – polemici pe
marginea unor cazuri“. Deşi participasem la manifestări în care intervenţiile
transmise live în sala de conferinţe asiguraseră, teoretic cel puţin, centrul
principal de interes, n-am înţeles pe moment importanţa mesajului transmis de
interlocutorul meu. Cunoşteam şi altfel de situaţii, mai ales în satele vechi
româneşti – nuntă, botez, clacă, şezătoare, teatru popular, înmormântări chiar,
sărbători de primăvară sau de iarnă – când, printr-un program corect şi atent
structurat şi prin prezenţa unor oameni cu talent în a întreţine o anumită
atmosferă şi starea de spirit a celorlalţi, evenimentul devenea viu. Îşi
împlinea rosturile.
Abia în a doua zi a workshopului aveam să
realizez cât de important era tocmai acest aspect legat de organizare. Pe
ecranele din sala de conferinţe curgeau secvenţial imagini transmise în direct
de la Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie „Prof. dr.
Octavian Fodor“ Cluj-Napoca, unde se desfăşurau acele intervenţii endoscopice.
Când şi când, dintre participanţi, fie medici tineri, mai rar, fie medici la
maturitate, în special dintre invitaţii din afară, se lansau întrebări.
Profesioniştii nu se jucau, nu iertau nimic. Cu eleganţă, vizau orice ezitare şi
orice gest ce li se părea neînţeles sau nejustificat într-o situaţie dată. În
timpul unei astfel de demonstraţii live, când în clinică se desfăşurau în
paralel intervenţii endoscopice, a intervenit conf. dr. Marcel Tanţău, anunţând
că vor întrerupe o prezentare pentru a transmite o alta, unde apăruse o situaţie
critică (era vorba de o sângerare), considerând util ca participanţii, mai ales
medicii tineri din sală, să vadă şi aşa ceva. Comutarea s-a făcut în câteva
secunde, logistica era deja asigurată. În puţine cuvinte, invitatul din străinătate
care opera a făcut o scurtă descriere a cazului. Au urmat zeci de minute de
tensiune, poate mai mult de o oră. Din sala de conferinţe se puteau auzi, dacă
s-ar fi concentrat cineva la asta, doar respiraţia celor prezenţi. Şi întrebările.
De această dată, tinerii tăcuseră… Au rămas în dialog direct cu profesorul care
opera doar câţiva profesionişti, între care şi prof. dr. Jan Schmidt, chirurg, un nume de referinţă în lumea
medicală internaţională. Concise, la obiect, formulate atent şi cu eleganţă,
întrebările lui aduceau uneori răspunsuri, alteori tăceri, alteori schimbări de
atitudini ale celui care coordona intervenţia. De fiecare dată când intra în
dialog, pe fruntea gastroenterologului ce coordona procedura se înmulţeau
broboanele de sudoare. Era doar un semn că situaţia vizibilă pe ecran nu era
una obişnuită şi că întrebările veneau, ţintit, marcând realmente momentele
critice.
Calm desăvârşit în situaţii dificile
Pentru
specialiştii interesaţi de endoscopie intervenţională, dr. Marianna Arvanitaki,
de la Departamentul de gastroenterologie al Spitalului Erasmus (Bruxelles) este
un nume binecunoscut. Cursurile, prezentările în plen şi demonstraţiile
transmise în direct fac de multe ori săli pline la manifestări ştiinţifice de
prestigiu. Aşa s-a întâmplat şi la Cluj-Napoca. Calmul desăvârşit în situaţii
dificile, capacitatea de a coordona lucid intervenţia şi, în acelaşi timp, emoţional,
de a suferi – se vedea pe faţa ei – alături de pacientul aflat pe masă (multe
din aceste intervenţii se fac fără anestezie) i-au câştigat instantaneu foarte
mulţi adepţi. Poate că medicii gastroenterologi cunosc, dar eu, ca jurnalist,
n-am mai asistat, înainte de acest eveniment, la situaţii în care, în sala de
conferinţe, plină ochi cu medici tineri, să văd că toţi s-au mutat cu mintea şi
cu sufletul la Medicală III – vechea
denumirea a actualului institut – unde se desfăşurau procedurile.
Deşi pe faţa medicului vedeam
rostogolindu-se broboane de transpiraţie, pleoapele ochilor nu se clinteau, iar
mişcările mâinilor respectau normele intervenţiei, ca un ceasornic nemţesc.
Peste 200 de medici, tineri şi foarte tineri, păreau conectaţi la tensiunea
acelor momente critice. „Mare curaj au avut organizatorii evenimentului să-şi
asume riscul de a programa şi efectua într-un timp scurt atâtea intervenţii
dificile şi, mai ales, de a le transmite în direct“, observase un medic din sală.
„E necesar“, i-a răspuns un coleg. „Altfel, cum să mergi mai departe? Cum poţi
învăţa?!“ După o scurtă pauză, timp în care ajunsese de la Medicală III în sala
de conferinţe, a urmat o prezentare susţinută chiar de dr. Arvanitaki.
Detaliile tehnice prezentate amănunţit, imagini simple, uşor de înţeles, felul
în care a insistat asupra posibilelor complicaţii şi manevrelor necesare pentru
a reduce apariţia lor, încărcătura emoţională adusă în felul de a vorbi au
transformat acea prelegere de aproape o oră, despre nutriţia enterală în
gastroenterologie, într-un moment de referinţă pentru orice specialist. A fost
ca o vrajă. Două sute de perechi de ochi şi urechi sorbeau pur şi simplu
cuvintele, schiţele şi fotografiile. Şi nu era doar prelegerea. Cele spuse erau
susţinute de gesturi concrete, precise, cu o maximă economie de mişcări şi de
timp, urmărite cu puţin înainte, în intervenţia transmisă în direct.
Tinerii îşi contestă profesorii
„Observi ce se petrece?“, mă întreabă un alt
jurnalist, prezent ca şi mine la eveniment. „Te referi la comentariile făcute
de medicii din spatele nostru?“ Ca să pot capta imagini din transmisiunile
video, mă aşezasem în primul rând. Mai participasem la astfel de sesiuni. În
unele cazuri, am fost prezent chiar în sala de intervenţie, alături de membrii
echipei, de invitaţii din străinătate şi de operatorul care asigura transmisia
video şi comutarea centrului de interes, după caz, fie pe faţa medicului ce
intra în dialog cu participanţii din sala de conferinţe sau din clinici din străinătate,
fie asupra pacientului, când se executau manevre importante, fie pe imaginile
de pe monitor. Aveam deja experienţă, ştiam ce pot să văd şi ce nu, fiind în
sala de operaţie, cunoşteam şi restricţiile, inevitabile. Pe toată perioada
workshopului, s-au desfăşurat în paralel câteva zeci de intervenţii. Singurul
loc de unde aveai posibilitatea să nu scapi nimic din ce ar putea fi important
era sala de conferinţe. Ce loc mai bun ar fi putut să îşi dorească un reporter?
Şi totuşi…
În spatele nostru, pe rândurile al doilea şi
al treilea, ca să poată schimba impresii, câţiva medici tineri comentau,
suficient de tare cât să se audă între ei, cele ce se petreceau în intervenţia
transmisă live. O vreme, comentariile lor mi s-au părut chiar utile. Apoi,
poate şi din cauza dificultăţii de a urmări în paralel şi prelegerile, le-am găsit
obositoare. M-am întors către ei şi i-am rugat să vorbească mai încet. Imediat
după aceea, intervenţia a intrat însă într-o etapă critică. Situaţia a fost depăşită,
spre uşurarea asistenţei. Cei din spatele meu şi-au reluat discuţiile, de
această dată în şoaptă. Mi-a părut rău că-i apostrofasem, nu mai puteam să aud
ce-şi spun. Am încercat să cer un punct de vedere unui medic tânăr din Constanţa,
se remarcase prin întrebările şi comentariile pe marginea unor intervenţii.
Când a auzit că sunt reporter, s-a speriat şi m-a lăsat imediat singur. Celălalt
jurnalist, aflat aproape, sesizase încercările mele. „Nu pe cei care se dau în
spectacol trebuie să-i întrebaţi. Ei au un interes să se facă văzuţi. Pe ceilalţi
trebuie să-i întrebaţi, cei care-i comentau pe maeştri. Îi contestau. Iar asta
e formidabil: n-au experienţă, dar dintr-o asemenea atitudine se pot naşte
viitori profesionişti.“ „Ce să-i mai întreb acum? Când vorbeau, i-am rugat să
tacă. Mai lipseşte să le spun că sunt de la o publicaţie medicală şi i-am
pierdut.“
Pădurea sau copacii?
Dilemele reporterului: dacă rămân în sală, văd
şi aud „tot ce se transmite“. Doar ceea ce se transmite! Nu vreau să
spun că ar fi şi intenţia de a nu transmite tot ce este important de văzut şi
auzit. Dar ştiu, nu se pot transmite chiar toate detaliile. Nefiind acolo unde
se fac intervenţiile, pierd însă ceva mult mai important: încărcătura emoţională,
complexitatea relaţiilor dintre cei din echipă şi pacient şi echipamentele
tehnice. Un adevărat profesionist găseşte soluţii pentru a depăşi situaţii
critice şi, pornind de la propriile abilităţi ori de la structura lui de
personalitate, îşi dezvoltă anumite proceduri. Unde şi cum să vezi asta?
Detaliile tehnice surprinse şi în intervenţiile realizate de dr. Marianna
Arvanitakis, gândite să preîntâmpine anumite erori sau mişcări interne ale
organelor pacientului, ţin de o anumită personalitate, operaţiile – unele chiar
de pionierat, cum a fost cea prezentată de profesorul Schmidt – denotă
creativitate… Fiind în blocul operator, voi pierde pentru acel segment de timp
reacţiile celor din sala de conferinţe. Dar voi surprinde momente de tensiune,
gesturi ale medicului intervenţionist sau ale asistentei, sincronizarea sau
desincronizarea, mirarea, surpriza, concentrarea de pe faţa lor, dacă se
stabileşte sau nu o relaţie cu pacientul, felul particular al medicului de a se
echilibra şi de a depăşi tensiunile, poate chiar elemente ce fac diferenţa
între un medic bun, de nivel mediu, şi unul care iese din tipare. Poate fi
important orice amănunt. Până şi comenzile date operatorului care focalizează
camera pe monitor sau pe faţa pacientului, pe mâinile medicului şi felul în
care face o manevră sau alta. Dincolo de instructajul făcut înainte de
workshop, sunt multe situaţii neprevăzute. Şi abia acestea fac diferenţa. Poate
să apară, imprevizibil, o pană de curent. Se poate strica un echipament. Ce
face doctorul? Ca să surprinzi astfel de detalii, trebuie să fii acolo. Pregătit
să vezi, să auzi, să discerni în spatele aparenţelor adevărul. Esenţa.
Asemenea ediţiilor anterioare, au fost mai
multe puncte ce ar fi putut să ajute la conturarea unei imagini caleidoscopice
asupra evenimentului: sălile destinate procedurilor de gastroenterologie
intervenţională din clinică, sala de conferinţe unde se află invitaţii
(majoritatea lor) şi unde, între transmisiile live, sunt prezentări în plen. Şi,
cum întotdeauna este important un alt punct de vedere, dialogurile dintre
participanţii din sală sau de la distanţă, pe marginea unor proceduri, pot naşte
întrebări.
Dar lucrurile nu se opresc aici. În echipele
de intervenţie au fost prezente – mă refer la cei care au realizat intervenţiile
şi nu la cei care doar au asistat – nume de primă importanţă în specialitate.
Una este să citeşti o lucrare şi cu totul altceva să vezi felul în care acel
specialist operează. Intervin experienţa, personalitatea medicului,
creativitatea, capacitatea de a depăşi situaţii critice şi, nu în ultimul rând,
confruntarea cu particularităţile pacientului şi cu stadiul bolii. Una este să
fii chirurg, cu totul alta gastroenterolog. Una este să fii pentru prima dată
la un astfel de eveniment şi altceva este să fi lucrat şi în alte colective, în
străinătate, poate chiar alături de invitaţii ce astăzi operează la Cluj.
Workshopul nu este doar pentru medicii tineri, ci şi pentru gastroenterologii
cu experienţă, şi ei au de învăţat. Este şi pentru cei care nu fac gastroenterologie
intervenţională, dar care, având altă perspectivă, pot vedea pădurea şi nu
copacii.
Un
impact extraordinar în depistarea precoce a cancerului
„Suntem bucuroşi să organizăm de mai mulţi
ani consecutiv un eveniment pe care îl considerăm de mare importanţă pentru
patologia digestivă“, îmi spune conf. dr. Marcel Tanţău. „Este vorba de
demonstraţii live la pacienţi cu probleme digestive; demonstraţiile sunt de
endoscopie intervenţională, endoscopia făcând parte integrantă din
gastroenterologie. Este, cum s-ar spune, braţul invaziv şi intervenţional al
gastroenterologului.“
– Ce
urmări au avut astfel de intervenţii?
– Au schimbat, în ultimii ani, destul de
mult aspectul patologiei digestive, dar şi terapia, multe cazuri fiind tratate
acum minim invaziv.
– Că
s-au schimbat procedurile terapeutice şi metodele de investigaţie e limpede,
dar în ce fel s-a modificat patologia digestivă ca urmare a progresului
procedurilor?
– Vă dau doar un exemplu: endoscopia
digestivă are un impact extraordinar în depistarea precoce a cancerului, mare
parte din tumorile depistate în stadiu incipient pot fi rezecate nechirurgical,
păstrând organul şi funcţiile acestuia. Tumorile pot fi îndepărtate şi astfel
se schimbă evoluţia patologiei. Nu mai ajungem la acele tumori uriaşe, greu de
operat şi dacă se deschide pacientul. Intervenind în stadii incipiente, prin
metode minim invazive, se îmbunătăţeşte şi prognosticul pacienţilor, şi
calitatea vieţii. Cealaltă parte, la capătul opus al patologiei tumorale – din
păcate, mare parte din patologia noastră – este momentul în care trebuie să le
spunem că terapeutic lucrurile sunt un pic jucate şi nu mai avem intervenţii
care să poată eradica boala. Ne referim la patologia neoplazică, evident. Şi
pentru medici, şi pentru pacient, a ajunge într-un asemenea stadiu e un moment
de disperare. Tocmai în astfel de situaţii avem soluţii şi asta este
extraordinar de important. Soluţiile noastre endoscopice sunt foarte elegante şi
eficiente, în sensul că reuşim să ţinem calitatea vieţii bună sau chiar foarte
bună la aceşti pacienţi, până spre finalul vieţii lor. Este extraordinar de
important. Oamenii pot avea o viaţă demnă până la capăt şi să-şi încheie
destinele civilizat. Endoscopia digestivă intervenţională a făcut paşi mari şi
siguri înspre îmbunătăţirea majoră a calităţii vieţii. Au fost, cum aţi văzut, şi
demonstraţii vizavi de una dintre complicaţii, urgenţele noastre cele mai
importante, hemoragia digestivă. Vrem neapărat să legăm această urgenţă de
urgenţele mari generale ale ţării, este foarte important ca aceste urgenţe şi
intervenţiile să fie bine structurate. Avem încă lipsuri, vom insista şi am
insistat întotdeauna pentru acest segment…
O regulă a democraţiei
„De
ce se organizează acest workshop la Cluj-Napoca?“, l-am întrebat pe prof. dr.
Oliviu Pascu, implicat în iniţierea unor proiecte de anvergură.
– Pacienţii au avantajul că aici se pot
trata bolile într-un mod aparte, foarte aproape şi uneori asemănător cu ceea ce
se petrece în centrele foarte performante din vest. În România, mai sunt două
sau trei centre unde, în parte, se pot face asemenea proceduri. Pornind de la
această situaţie, am socotit de datoria noastră să căutăm să aducem la o linie
comună diagnosticul şi tratamentul în gastroenterologie la nivelul ţării şi să-i
ajutăm pe cei dornici să înveţe să se familiarizeze cu aceste tehnici. Fireşte,
ne gândim în primul rând la medici tineri. Acesta este şi scopul: ca tinerii
gastroenterologi din ţară să vină şi să înveţe procedurile care se fac aici,
astfel încât şi pacienţii din Oradea, Giurgiu, Vaslui sau Braşov să poată
beneficia de aceleaşi servicii şi la acelaşi nivel ca la Cluj-Napoca. Este o
regulă a democraţiei. Pacienţii din alte localităţi ar trebui să aibă aceleaşi
drepturi şi căi de acces la tratamente moderne ca şi cei din centrele
universitare.
– Totuşi,
trăim în condiţii de criză. Cum de s-au găsit resurse pentru lansarea şi desfăşurarea
unui astfel de proiect?
– Uitaţi-vă doar la acest eveniment, suntem
deja la a treia ediţie. Să cazezi pentru trei zile 200 de participanţi, să
selectezi 25 de cazuri dificile şi să asiguri pentru toţi aceşti pacienţi
prezenţa unor gastroenterologi de nivel internaţional, recunoscuţi nu este puţin
lucru. Este, în mare măsură, meritul conf. dr. Marcel Tanţău. Dacă ai medici bine
pregătiţi, care sunt la ei acasă în orice ţară din lume, care răspund invitaţiilor
din străinătate şi participă la astfel de manifestări, firesc, devenim
credibili şi determinăm o anumită reciprocitate.
– Putem
considera pacienţii selectaţi ca fiind norocoşi?
– Ei vor beneficia de metodele diagnostice şi
de tratament care li se cuveneau şi pe care oricum le-ar fi primit la noi în
clinică. Dar toate acestea se fac demonstrativ şi pentru ceilalţi medici tineri
participanţi la manifestare, aşa încât pe viitor şi ei să le poată folosi. Văd
despre ce anume este vorba, cu ce fel de echipamente se lucrează şi, odată
încheiate lucrările atelierului, vor şti ce să caute, cum să se perfecţioneze,
vor cunoaşte profesionişti din mari centre europene, pot stabili contacte cu
ei.
Să aducem viitorul mai aproape şi mai repede
Revin cu o întrebare pentru conf. dr. Marcel
Tanţău: Sunt pregătiţi gastroenterologii,
mai ales cei tineri, să poată prelua informaţiile doar vizionând live
procedurile efectuate de maeştri? Şi partea de gastroenterologie intervenţională
şi comunicările din plen au adus la vedere echipamente şi proceduri de ultimă
oră, puse în practică şi/sau prezentate de adevăraţi profesionişti.
– Tocmai de aceea, workshopul a fost
precedat de o serie de cursuri gândite astfel încât să ofere şi posibilitatea
de a lucra direct şi familiarizarea cu procedurile ce vor fi executate de
invitaţi. Stăm noi lângă cei tineri, le arătăm cum se face. Ei vor lucra pe
model porcin, pe model de plastic, avem la Centrul de deprinderi practice şi
simulare al UMF şi un simulator, care, de asemenea, va fi folosit de medicii
începători. Şi mă bucur să pot sublinia că acest workshop se realizează sub
egida UMF „Iuliu Haţieganu“, în cadrul programului de formare şi perfecţionare
a întregului corp medical. Este important ce vă spun, noi nu putem progresa fără
aceste programe de instrucţie. Învăţând medicii tineri, ne perfecţionăm şi noi.
Fără acest contact permanent cu tinerii, cu întrebările lor, cu dorinţa lor de
progres, noi, cei maturi, dintr-o altă generaţie, am rămâne ancoraţi în inerţii,
în ce-am învăţat odată în facultate, în perioada de pregătire doctorală. Am
mers de la cazurile simple – mă refer la structura acestor cursuri – pentru a
deschide apetitul celor care sunt la început, dar, urmând modelul folosit şi în
alte ţări, am introdus şi „ceea ce va veni“ în viitorul apropiat. Sunt tehnici
noi, de vârf. Cândva, ceea ce prezentăm astăzi ca fiind de perspectivă se va
regăsi în clinică în proceduri uzuale. Cursurile şi workshopul nu fac decât să
aducă viitorul mai repede şi mai aproape. Ne-am gândit atât la consolidarea
unor cunoştinţe, prin activitate directă, cât şi la a vedea ce vine nou, cu
performanţe şi limite. Viitorul vine, de fapt, prin aceşti medici tineri, prin
dorinţa lor de perfecţionare, prin faptul că sunt prezenţi în număr mare aici:
nu citesc, ci pun mâna şi fac – pe model, pe simulator – alături de maeştri, văd
echipamentele, compară cu ceea ce ştiu deja iar apoi, în cele două zile de
demonstraţii live, au posibilitatea să vadă profesioniştii în intervenţii. Şi
sunt prezenţi aici, i-aţi văzut live din sala de operaţie sau în conferinţele
prezentate în plen, fiecare cu propriile contribuţii. Au venit la Cluj
personalităţi distincte, nume de top: dr. Marianna Arvanitaki şi dr. Olivier Le
Moine, de la Departamentul de gastroenterologie al Spitalului Erasmus din
Bruxelles, prof. dr. Christophe Bureau şi prof. dr. Jean Marie Peron, de la
Spitalul Purpan, din Toulouse, dr. Emad Fayyad, din Dubai, absolvent al UMF
„Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca, iată!, dr. Tibor Gyökeres, de la Budapesta,
prof. dr. Jan Schmidt, din Zürich, prof. dr. Adrian Săftoiu, de la UMF din
Craiova, dr. Thomas Wiedbrauck, din Duisburg.
Putem, prin noi, şi în România
– Câteva
concluzii privind ediţia actuală a workshopului?
– Şi la această a treia ediţie, demonstraţiile
au vizat rezecţia formaţiunilor digestive, apoi tratamentul endoscopic al
hemoragiilor digestive, tematici permanent de actualitate, deoarece ne dorim
practicarea corectă a acestor intervenţii de către un număr tot mai mare de
gastroenterologi. Am vizat şi tratamentul endoscopic şi chirurgical al
patologiei biliopancreatice şi drenajul colecţiilor extradigestive. Am gândit
programul în aşa fel încât prin intervenţia unor experţi să fie prezentate
protocoale de terapie şi diagnostic endoscopic în spiritul tendinţelor internaţionale/europene
actuale, respectiv, derivate din activităţile unor programe strategice naţionale.
Programul intensiv de formare hands-on
(echipe de medici şi asistente de endoscopie au efectuat proceduri diagnostice şi
terapeutice) atât pe simulator, cât şi pe model animal, a avut teme variate şi
a beneficiat de participarea activă a unor experţi, asigurând şi în acest mod o
mai bună asimilare a tot ceea ce a urmat – demonstraţii, prezentări în plen,
discuţii…
– Scopul
propus iniţial a fost atins?
– Ne-am dorit, încă de la prima ediţie, ca
această manifestare să promoveze endoscopia şi gastroenterologia românească. Şi
pot să spun că workshopul s-a constituit într-o pastilă de optimism, ceva de
genul: „putem, prin noi, şi în România“. Participarea în număr mare a
tinerilor, întrebările puse din sală, în timpul intervenţiilor mai ales,
detaliile acestor întrebări şi amănuntele tehnice ale răspunsurilor arată că mesajul şi dorinţa noastră au fost
corect recepţionate. Faptul că manifestarea din acest an a beneficiat de
sprijinul Societăţii Europene de Endoscopie Gastrointestinală, care va
sponsoriza şi ediţia din 2013, arată calitatea în creştere şi importanţa
evenimentului.
– Care
ar fi beneficiul pacienţilor?
– Ceea ce facem noi sunt intervenţii
endoscopice; noi nu suntem chirurgi. Operaţiile, în sensul clasic al
cuvântului, sunt atunci când deschidem tegumentul. Noi însă pătrundem pe
orificiile naturale, endoscopia are avantajul acesta şi de a aborda leziunile
mucoasei. Relativ recent, graţie dezvoltării echipamentelor şi experienţei
acumulate, putem face intervenţii invazive salutare pe căile biliare şi pe căile
pancreatice. Colecţiile extradigestive pot fi abordate de noi, putem sparge
peretele digestiv şi interveni în zone unde nu intram până acum, cum ar fi în
postpancreatita acută. E o patologie cu un prognostic negativ din start, iar
noi putem să îmbunătăţim prognosticul. În plus, cum aţi văzut, pentru că pacienţii
nu sunt anesteziaţi, nu au şocul operator. Există doar stresul unei intervenţii
endoscopice, mult mai uşor de suportat şi, în momentele acelea,
gastroenterologul poate gestiona mult mai uşor situaţia pacientului cu intervenţii
minim invazive. Este marele nostru avantaj.