Nu este simplu să programezi şi să efectuezi mai multe intervenţii, unele chiar dificile, într-un timp foarte scurt, care să mai fie şi transmise în direct. Acest lucru a fost posibil în cadrul unui workshop de endoscopie desfăşurat la Cluj-Napoca, unde peste 200 de medici tineri au participat nu numai la prezentări în plen, ci şi la demonstraţii „pe viu“ transmise în direct. Un reportaj de Iftimie Nesfântu.

"> Demonstraţii live de endoscopie intervenţională - Viața Medicală
Reportaje

Demonstraţii live de endoscopie intervenţională

de Iftimie NESFÂNTU - ian. 9 2013
Demonstraţii live de endoscopie intervenţională

Nu este simplu să programezi şi să efectuezi mai multe intervenţii, unele chiar dificile, într-un timp foarte scurt, care să mai fie şi transmise în direct. Acest lucru a fost posibil în cadrul unui workshop de endoscopie desfăşurat la Cluj-Napoca, unde peste 200 de medici tineri au participat nu numai la prezentări în plen, ci şi la demonstraţii „pe viu“ transmise în direct. Un reportaj de Iftimie Nesfântu.

   Într-o discuţie desfăşurată înainte de începerea cursurilor, conf. dr. Marcel Tanţău îmi mărturisea: „Am invitat la acest workshop internaţional şi chirurgi, nume de referinţă în lumea medicală. Şi nu întâmplător. Am ales, dintre cei pe care îi cunoşteam, profesionişti cu viziuni proprii, altele decât ale gastroenterologilor, care ţin la punctul lor de vedere şi deschid – de câte ori au fost prezenţi în ateliere – polemici pe marginea unor cazuri“. Deşi participasem la manifestări în care intervenţiile transmise live în sala de conferinţe asiguraseră, teoretic cel puţin, centrul principal de interes, n-am înţeles pe moment importanţa mesajului transmis de interlocutorul meu. Cunoşteam şi altfel de situaţii, mai ales în satele vechi româneşti – nuntă, botez, clacă, şezătoare, teatru popular, înmormântări chiar, sărbători de primăvară sau de iarnă – când, printr-un program corect şi atent structurat şi prin prezenţa unor oameni cu talent în a întreţine o anumită atmosferă şi starea de spirit a celorlalţi, evenimentul devenea viu. Îşi împlinea rosturile.
   Abia în a doua zi a workshopului aveam să realizez cât de important era tocmai acest aspect legat de organizare. Pe ecranele din sala de conferinţe curgeau secvenţial imagini transmise în direct de la Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie „Prof. dr. Octavian Fodor“ Cluj-Napoca, unde se desfăşurau acele intervenţii endoscopice. Când şi când, dintre participanţi, fie medici tineri, mai rar, fie medici la maturitate, în special dintre invitaţii din afară, se lansau întrebări. Profesioniştii nu se jucau, nu iertau nimic. Cu eleganţă, vizau orice ezitare şi orice gest ce li se părea neînţeles sau nejustificat într-o situaţie dată. În timpul unei astfel de demonstraţii live, când în clinică se desfăşurau în paralel intervenţii endoscopice, a intervenit conf. dr. Marcel Tanţău, anunţând că vor întrerupe o prezentare pentru a transmite o alta, unde apăruse o situaţie critică (era vorba de o sângerare), considerând util ca participanţii, mai ales medicii tineri din sală, să vadă şi aşa ceva. Comutarea s-a făcut în câteva secunde, logistica era deja asigurată. În puţine cuvinte, invitatul din străinătate care opera a făcut o scurtă descriere a cazului. Au urmat zeci de minute de tensiune, poate mai mult de o oră. Din sala de conferinţe se puteau auzi, dacă s-ar fi concentrat cineva la asta, doar respiraţia celor prezenţi. Şi întrebările. De această dată, tinerii tăcuseră… Au rămas în dialog direct cu profesorul care opera doar câţiva profesionişti, între care şi prof. dr. Jan Schmidt, chirurg, un nume de referinţă în lumea medicală internaţională. Concise, la obiect, formulate atent şi cu eleganţă, întrebările lui aduceau uneori răspunsuri, alteori tăceri, alteori schimbări de atitudini ale celui care coordona intervenţia. De fiecare dată când intra în dialog, pe fruntea gastroenterologului ce coordona procedura se înmulţeau broboanele de sudoare. Era doar un semn că situaţia vizibilă pe ecran nu era una obişnuită şi că întrebările veneau, ţintit, marcând realmente momentele critice.

Calm desăvârşit în situaţii dificile

   Pentru specialiştii interesaţi de endoscopie intervenţională, dr. Marianna Arvanitaki, de la Departamentul de gastroenterologie al Spitalului Erasmus (Bruxelles) este un nume binecunoscut. Cursurile, prezentările în plen şi demonstraţiile transmise în direct fac de multe ori săli pline la manifestări ştiinţifice de prestigiu. Aşa s-a întâmplat şi la Cluj-Napoca. Calmul desăvârşit în situaţii dificile, capacitatea de a coordona lucid intervenţia şi, în acelaşi timp, emoţional, de a suferi – se vedea pe faţa ei – alături de pacientul aflat pe masă (multe din aceste intervenţii se fac fără anestezie) i-au câştigat instantaneu foarte mulţi adepţi. Poate că medicii gastroenterologi cunosc, dar eu, ca jurnalist, n-am mai asistat, înainte de acest eveniment, la situaţii în care, în sala de conferinţe, plină ochi cu medici tineri, să văd că toţi s-au mutat cu mintea şi cu sufletul la Medicală III – vechea denumirea a actualului institut – unde se desfăşurau procedurile.
   Deşi pe faţa medicului vedeam rostogolindu-se broboane de transpiraţie, pleoapele ochilor nu se clinteau, iar mişcările mâinilor respectau normele intervenţiei, ca un ceasornic nemţesc. Peste 200 de medici, tineri şi foarte tineri, păreau conectaţi la tensiunea acelor momente critice. „Mare curaj au avut organizatorii evenimentului să-şi asume riscul de a programa şi efectua într-un timp scurt atâtea intervenţii dificile şi, mai ales, de a le transmite în direct“, observase un medic din sală. „E necesar“, i-a răspuns un coleg. „Altfel, cum să mergi mai departe? Cum poţi învăţa?!“ După o scurtă pauză, timp în care ajunsese de la Medicală III în sala de conferinţe, a urmat o prezentare susţinută chiar de dr. Arvanitaki. Detaliile tehnice prezentate amănunţit, imagini simple, uşor de înţeles, felul în care a insistat asupra posibilelor complicaţii şi manevrelor necesare pentru a reduce apariţia lor, încărcătura emoţională adusă în felul de a vorbi au transformat acea prelegere de aproape o oră, despre nutriţia enterală în gastroenterologie, într-un moment de referinţă pentru orice specialist. A fost ca o vrajă. Două sute de perechi de ochi şi urechi sorbeau pur şi simplu cuvintele, schiţele şi fotografiile. Şi nu era doar prelegerea. Cele spuse erau susţinute de gesturi concrete, precise, cu o maximă economie de mişcări şi de timp, urmărite cu puţin înainte, în intervenţia transmisă în direct.

Tinerii îşi contestă profesorii

   „Observi ce se petrece?“, mă întreabă un alt jurnalist, prezent ca şi mine la eveniment. „Te referi la comentariile făcute de medicii din spatele nostru?“ Ca să pot capta imagini din transmisiunile video, mă aşezasem în primul rând. Mai participasem la astfel de sesiuni. În unele cazuri, am fost prezent chiar în sala de intervenţie, alături de membrii echipei, de invitaţii din străinătate şi de operatorul care asigura transmisia video şi comutarea centrului de interes, după caz, fie pe faţa medicului ce intra în dialog cu participanţii din sala de conferinţe sau din clinici din străinătate, fie asupra pacientului, când se executau manevre importante, fie pe imaginile de pe monitor. Aveam deja experienţă, ştiam ce pot să văd şi ce nu, fiind în sala de operaţie, cunoşteam şi restricţiile, inevitabile. Pe toată pe­rioada workshopului, s-au desfăşurat în paralel câteva zeci de intervenţii. Singurul loc de unde aveai posibilitatea să nu scapi nimic din ce ar putea fi important era sala de conferinţe. Ce loc mai bun ar fi putut să îşi dorească un reporter? Şi totuşi…
   În spatele nostru, pe rândurile al doilea şi al treilea, ca să poată schimba impresii, câţiva medici tineri comentau, suficient de tare cât să se audă între ei, cele ce se petreceau în intervenţia transmisă live. O vreme, comentariile lor mi s-au părut chiar utile. Apoi, poate şi din cauza dificultăţii de a urmări în paralel şi prelegerile, le-am găsit obositoare. M-am întors către ei şi i-am rugat să vorbească mai încet. Imediat după aceea, intervenţia a intrat însă într-o etapă critică. Situaţia a fost depăşită, spre uşurarea asistenţei. Cei din spatele meu şi-au reluat discuţiile, de această dată în şoaptă. Mi-a părut rău că-i apostrofasem, nu mai puteam să aud ce-şi spun. Am încercat să cer un punct de vedere unui medic tânăr din Constanţa, se remarcase prin întrebările şi comentariile pe marginea unor intervenţii. Când a auzit că sunt reporter, s-a speriat şi m-a lăsat imediat singur. Celălalt jurnalist, aflat aproape, sesizase încercările mele. „Nu pe cei care se dau în spectacol trebuie să-i întrebaţi. Ei au un interes să se facă văzuţi. Pe ceilalţi trebuie să-i întrebaţi, cei care-i comentau pe maeştri. Îi contestau. Iar asta e formidabil: n-au experienţă, dar dintr-o asemenea atitudine se pot naşte viitori profesionişti.“ „Ce să-i mai întreb acum? Când vorbeau, i-am rugat să tacă. Mai lipseşte să le spun că sunt de la o publicaţie medicală şi i-am pierdut.“

Pădurea sau copacii?

   Dilemele reporterului: dacă rămân în sală, văd şi aud „tot ce se transmite“. Doar ceea ce se transmite! Nu vreau să spun că ar fi şi intenţia de a nu transmite tot ce este important de văzut şi auzit. Dar ştiu, nu se pot transmite chiar toate detaliile. Nefiind acolo unde se fac intervenţiile, pierd însă ceva mult mai important: încărcătura emoţională, complexitatea relaţiilor dintre cei din echipă şi pacient şi echipamentele tehnice. Un adevărat profesionist găseşte soluţii pentru a depăşi situaţii critice şi, pornind de la propriile abilităţi ori de la structura lui de personalitate, îşi dezvoltă anumite proceduri. Unde şi cum să vezi asta? Detaliile tehnice surprinse şi în intervenţiile realizate de dr. Marianna Arvanitakis, gândite să preîntâmpine anumite erori sau mişcări interne ale organelor pacientului, ţin de o anumită personalitate, operaţiile – unele chiar de pionierat, cum a fost cea prezentată de profesorul Schmidt – denotă creativitate… Fiind în blocul operator, voi pierde pentru acel segment de timp reacţiile celor din sala de conferinţe. Dar voi surprinde momente de tensiune, gesturi ale medicului intervenţionist sau ale asistentei, sincronizarea sau desincronizarea, mirarea, surpriza, concen­trarea de pe faţa lor, dacă se stabileşte sau nu o relaţie cu pacientul, felul particular al medicului de a se echilibra şi de a depăşi tensiunile, poate chiar elemente ce fac diferenţa între un medic bun, de nivel mediu, şi unul care iese din tipare. Poate fi important orice amănunt. Până şi comenzile date operatorului care focalizează camera pe monitor sau pe faţa pacientului, pe mâinile medicului şi felul în care face o manevră sau alta. Dincolo de instructajul făcut înainte de workshop, sunt multe situaţii neprevăzute. Şi abia acestea fac diferenţa. Poate să apară, imprevizibil, o pană de curent. Se poate strica un echipament. Ce face doctorul? Ca să surprinzi astfel de detalii, trebuie să fii acolo. Pregătit să vezi, să auzi, să discerni în spatele aparenţelor adevărul. Esenţa.
   Asemenea ediţiilor anterioare, au fost mai multe puncte ce ar fi putut să ajute la conturarea unei imagini caleidoscopice asupra evenimentului: sălile destinate procedurilor de gastroenterologie intervenţională din clinică, sala de conferinţe unde se află invitaţii (majoritatea lor) şi unde, între transmisiile live, sunt prezentări în plen. Şi, cum întotdeauna este important un alt punct de vedere, dialogurile dintre participanţii din sală sau de la distanţă, pe marginea unor proceduri, pot naşte întrebări.
   Dar lucrurile nu se opresc aici. În echipele de intervenţie au fost prezente – mă refer la cei care au realizat intervenţiile şi nu la cei care doar au asistat – nume de primă importanţă în specialitate. Una este să citeşti o lucrare şi cu totul altceva să vezi felul în care acel specialist operează. Intervin experienţa, personalitatea medicului, creativitatea, capacitatea de a depăşi situaţii critice şi, nu în ultimul rând, confruntarea cu particularităţile pacientului şi cu stadiul bolii. Una este să fii chirurg, cu totul alta gastroenterolog. Una este să fii pentru prima dată la un astfel de eveniment şi altceva este să fi lucrat şi în alte colective, în străinătate, poate chiar alături de invitaţii ce astăzi operează la Cluj. Workshopul nu este doar pentru medicii tineri, ci şi pentru gastroenterologii cu experienţă, şi ei au de învăţat. Este şi pentru cei care nu fac gastroenterologie intervenţională, dar care, având altă perspectivă, pot vedea pădurea şi nu copacii.

Un impact extraordinar în depistarea precoce a cancerului

   „Suntem bucuroşi să organizăm de mai mulţi ani consecutiv un eveniment pe care îl considerăm de mare importanţă pentru patologia digestivă“, îmi spune conf. dr. Marcel Tanţău. „Este vorba de demonstraţii live la pacienţi cu probleme digestive; demonstraţiile sunt de endoscopie intervenţională, endoscopia făcând parte integrantă din gastroenterologie. Este, cum s-ar spune, braţul invaziv şi intervenţional al gastroenterologului.“
   Ce urmări au avut astfel de intervenţii?
   – Au schimbat, în ultimii ani, destul de mult aspectul patologiei digestive, dar şi terapia, multe cazuri fiind tratate acum minim invaziv.
  Că s-au schimbat procedurile terapeutice şi metodele de investigaţie e limpede, dar în ce fel s-a modificat patologia digestivă ca urmare a progresului procedurilor?
   – Vă dau doar un exemplu: endoscopia digestivă are un impact extraordinar în depistarea precoce a cancerului, mare parte din tumorile depistate în stadiu incipient pot fi rezecate nechirurgical, păstrând organul şi funcţiile acestuia. Tumorile pot fi îndepărtate şi astfel se schimbă evoluţia patologiei. Nu mai ajungem la acele tumori uriaşe, greu de operat şi dacă se deschide pacientul. Intervenind în stadii incipiente, prin metode minim invazive, se îmbunătăţeşte şi prognosticul pacienţilor, şi calitatea vieţii. Cealaltă parte, la capătul opus al patologiei tumorale – din păcate, mare parte din patologia noastră – este momentul în care trebuie să le spunem că terapeutic lucrurile sunt un pic jucate şi nu mai avem intervenţii care să poată eradica boala. Ne referim la patologia neoplazică, evident. Şi pentru medici, şi pentru pacient, a ajunge într-un asemenea stadiu e un moment de disperare. Tocmai în astfel de situaţii avem soluţii şi asta este extraordinar de important. Soluţiile noastre endoscopice sunt foarte elegante şi eficiente, în sensul că reuşim să ţinem calitatea vieţii bună sau chiar foarte bună la aceşti pacienţi, până spre finalul vieţii lor. Este extraordinar de important. Oamenii pot avea o viaţă demnă până la capăt şi să-şi încheie destinele civilizat. Endoscopia digestivă intervenţională a făcut paşi mari şi siguri înspre îmbunătăţirea majoră a calităţii vieţii. Au fost, cum aţi văzut, şi demonstraţii vizavi de una dintre complicaţii, urgenţele noastre cele mai importante, hemoragia digestivă. Vrem neapărat să legăm această urgenţă de urgenţele mari generale ale ţării, este foarte important ca aceste urgenţe şi intervenţiile să fie bine structurate. Avem încă lipsuri, vom insista şi am insistat întotdeauna pentru acest segment…

O regulă a democraţiei

   „De ce se organizează acest workshop la Cluj-Napoca?“, l-am între­bat pe prof. dr. Oliviu Pascu, implicat în iniţierea unor proiecte de anvergură.
   – Pacienţii au avantajul că aici se pot trata bolile într-un mod aparte, foarte aproape şi uneori asemănător cu ceea ce se petrece în centrele foarte performante din vest. În România, mai sunt două sau trei centre unde, în parte, se pot face asemenea proceduri. Pornind de la această situaţie, am socotit de datoria noastră să căutăm să aducem la o linie comună diagnosticul şi tratamentul în gastroenterologie la nivelul ţării şi să-i ajutăm pe cei dornici să înveţe să se familiarizeze cu aceste tehnici. Fireşte, ne gândim în primul rând la medici tineri. Acesta este şi scopul: ca tinerii gastroenterologi din ţară să vină şi să înveţe procedurile care se fac aici, astfel încât şi pacienţii din Oradea, Giurgiu, Vaslui sau Braşov să poată beneficia de aceleaşi servicii şi la acelaşi nivel ca la Cluj-Napoca. Este o regulă a democraţiei. Pacienţii din alte localităţi ar trebui să aibă aceleaşi drepturi şi căi de acces la tratamente moderne ca şi cei din centrele universitare.
   Totuşi, trăim în condiţii de criză. Cum de s-au găsit resurse pentru lansarea şi desfăşurarea unui astfel de proiect?
   – Uitaţi-vă doar la acest eveniment, suntem deja la a treia ediţie. Să cazezi pentru trei zile 200 de participanţi, să selectezi 25 de cazuri dificile şi să asiguri pentru toţi aceşti pacienţi prezenţa unor gastroenterologi de nivel internaţional, recunoscuţi nu este puţin lucru. Este, în mare măsură, meritul conf. dr. Marcel Tanţău. Dacă ai medici bine pregătiţi, care sunt la ei acasă în orice ţară din lume, care răspund invitaţiilor din străinătate şi participă la astfel de manifestări, firesc, devenim credibili şi determinăm o anumită reciprocitate.
   Putem considera pacienţii selectaţi ca fiind norocoşi?
   – Ei vor beneficia de metodele diagnostice şi de tratament care li se cuveneau şi pe care oricum le-ar fi primit la noi în clinică. Dar toate acestea se fac demonstrativ şi pentru ceilalţi medici tineri participanţi la manifestare, aşa încât pe viitor şi ei să le poată folosi. Văd despre ce anume este vorba, cu ce fel de echipamente se lucrează şi, odată încheiate lucrările atelierului, vor şti ce să caute, cum să se perfecţioneze, vor cunoaşte profesionişti din mari centre europene, pot stabili contacte cu ei.

Să aducem viitorul mai aproape şi mai repede

   Revin cu o întrebare pentru conf. dr. Marcel Tanţău: Sunt pregătiţi gastroenterologii, mai ales cei tineri, să poată prelua informaţiile doar vizionând live procedurile efectuate de maeştri? Şi partea de gastroenterologie intervenţională şi comunicările din plen au adus la vedere echipamente şi proceduri de ultimă oră, puse în practică şi/sau prezentate de adevăraţi profesionişti.
   – Tocmai de aceea, workshopul a fost precedat de o serie de cursuri gândite astfel încât să ofere şi posibilitatea de a lucra direct şi familiarizarea cu procedurile ce vor fi executate de invitaţi. Stăm noi lângă cei tineri, le arătăm cum se face. Ei vor lucra pe model porcin, pe model de plastic, avem la Centrul de deprinderi practice şi simulare al UMF şi un simulator, care, de asemenea, va fi folosit de medicii începători. Şi mă bucur să pot sublinia că acest workshop se realizează sub egida UMF „Iuliu Haţieganu“, în cadrul programului de formare şi perfecţionare a întregului corp medical. Este important ce vă spun, noi nu putem progresa fără aceste programe de instrucţie. Învăţând medicii tineri, ne perfecţionăm şi noi. Fără acest contact permanent cu tinerii, cu întrebările lor, cu dorinţa lor de progres, noi, cei maturi, dintr-o altă generaţie, am rămâne ancoraţi în inerţii, în ce-am învăţat odată în facultate, în perioada de pregătire doctorală. Am mers de la cazurile simple – mă refer la structura acestor cursuri – pentru a deschide apetitul celor care sunt la început, dar, urmând modelul folosit şi în alte ţări, am introdus şi „ceea ce va veni“ în viitorul apropiat. Sunt tehnici noi, de vârf. Cândva, ceea ce prezentăm astăzi ca fiind de perspectivă se va regăsi în clinică în proceduri uzuale. Cursurile şi workshopul nu fac decât să aducă viitorul mai repede şi mai aproape. Ne-am gândit atât la consolidarea unor cunoştinţe, prin activitate directă, cât şi la a vedea ce vine nou, cu performanţe şi limite. Viitorul vine, de fapt, prin aceşti medici tineri, prin dorinţa lor de perfecţionare, prin faptul că sunt prezenţi în număr mare aici: nu citesc, ci pun mâna şi fac – pe model, pe simulator – alături de maeştri, văd echipamentele, compară cu ceea ce ştiu deja iar apoi, în cele două zile de demonstraţii live, au posibilitatea să vadă profesioniştii în intervenţii. Şi sunt prezenţi aici, i-aţi văzut live din sala de operaţie sau în conferinţele prezentate în plen, fiecare cu propriile contribuţii. Au venit la Cluj personalităţi distincte, nume de top: dr. Marianna Arvanitaki şi dr. Olivier Le Moine, de la Departamentul de gastroenterologie al Spitalului Erasmus din Bruxelles, prof. dr. Christophe Bureau şi prof. dr. Jean Marie Peron, de la Spitalul Purpan, din Toulouse, dr. Emad Fayyad, din Dubai, absolvent al UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca, iată!, dr. Tibor Gyökeres, de la Budapesta, prof. dr. Jan Schmidt, din Zürich, prof. dr. Adrian Săftoiu, de la UMF din Craiova, dr. Thomas Wiedbrauck, din Duisburg.

Putem, prin noi, şi în România

     Câteva concluzii privind ediţia actuală a workshopului?
   – Şi la această a treia ediţie, demonstraţiile au vizat rezecţia formaţiunilor digestive, apoi tratamentul endoscopic al hemoragiilor digestive, tematici permanent de actualitate, deoarece ne dorim practicarea corectă a acestor intervenţii de către un număr tot mai mare de gastroenterologi. Am vizat şi tratamentul endoscopic şi chirurgical al patologiei biliopancreatice şi drenajul colecţiilor extradigestive. Am gândit programul în aşa fel încât prin intervenţia unor experţi să fie prezentate protocoale de terapie şi diagnostic endoscopic în spiritul tendinţelor internaţionale/europene actuale, respectiv, derivate din activităţile unor programe strategice naţionale. Programul intensiv de formare hands-on (echipe de medici şi asistente de endoscopie au efectuat proceduri diagnostice şi terapeutice) atât pe simulator, cât şi pe model animal, a avut teme variate şi a beneficiat de participarea activă a unor experţi, asigurând şi în acest mod o mai bună asimilare a tot ceea ce a urmat – demonstraţii, prezentări în plen, discuţii…
   Scopul propus iniţial a fost atins?
   – Ne-am dorit, încă de la prima ediţie, ca această manifestare să promoveze endoscopia şi gastroenterologia românească. Şi pot să spun că workshopul s-a constituit într-o pastilă de optimism, ceva de genul: „putem, prin noi, şi în România“. Participarea în număr mare a tinerilor, întrebările puse din sală, în timpul intervenţiilor mai ales, detaliile acestor întrebări şi amănuntele tehnice ale răspunsurilor arată că mesajul şi dorinţa noastră au fost corect recepţionate. Faptul că manifestarea din acest an a beneficiat de sprijinul Societăţii Europene de Endoscopie Gastrointestinală, care va sponsoriza şi ediţia din 2013, arată calitatea în creştere şi importanţa evenimentului.
   Care ar fi beneficiul pacienţilor?
   – Ceea ce facem noi sunt intervenţii endoscopice; noi nu suntem chirurgi. Operaţiile, în sensul clasic al cuvântului, sunt atunci când deschidem tegumentul. Noi însă pătrundem pe orificiile naturale, endoscopia are avantajul acesta şi de a aborda leziunile mucoasei. Relativ recent, graţie dezvoltării echipamentelor şi experienţei acumulate, putem face intervenţii invazive salutare pe căile biliare şi pe căile pancreatice. Colecţiile extradigestive pot fi abordate de noi, putem sparge peretele digestiv şi interveni în zone unde nu intram până acum, cum ar fi în postpancreatita acută. E o patologie cu un prognostic negativ din start, iar noi putem să îmbunătăţim prognosticul. În plus, cum aţi văzut, pentru că pacienţii nu sunt anesteziaţi, nu au şocul operator. Există doar stresul unei intervenţii endoscopice, mult mai uşor de suportat şi, în momentele acelea, gastroenterologul poate gestiona mult mai uşor situaţia pacientului cu intervenţii minim invazive. Este marele nostru avantaj.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe