Tratarea pacienţilor cu exces ponderal este o continuă provocare pentru dieteticieni și nutriţioniști, iar piedicile sunt numeroase: de la alimentele nesănătoase care au invadat rafturile magazinelor la inexistenţa unor programe educative la scară mare și de la dependenţa de zahăr și de grăsimi la teama că medicul ar putea prescrie diete restrictive și frustrante.

Vă prezentăm experienţele a doi medici cu competenţe în nutriţie – dintre care unul este autorul articolului – și modul cum au gestionat succesul sau insuccesul paci­enţilor lor. Completăm aceste testimoniale cu sfaturi valoroase din partea unui psihoterapeut, care să ajute specialiștii în alimentaţie să-și înţeleagă pacienţii, și integrăm subiectul în tabloul îngrijorător al epidemiei de obezitate din Europa, recent semnalată de Biroul Regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Nu vrem sau nu știm să mâncăm sănătos?

Prima mea pacientă tratată în calitate de tehnician nutriţionist și consilier Metabolic Balance nu voia neapărat să slăbească și nici nu era prea rotofeie. Era supraponderală, avea un indice de masă corporală – parametrul după care definim obezitatea – de 27,9 (normalul este între 18,5 și 24,9).

Cu toate acestea, a urmat cu sfinţenie recomandările primite, ba chiar s-a dus și la o nuntă cu porţia de piept de pui în poșetă, cântărită de-acasă! La trei luni după intervenţia nutriţională a rămas însărcinată – adevăratul scop pentru care voia să slăbească și unul dintre cele mai frumoase obiective ale pierderii în greutate, aș zice. Mă mândresc cu ea!

Un coleg medic s-a codit câteva luni până să accepte că se poate sătura la o masă din doar 170 de grame de năut fiert și 140 de grame de legume crude, plus un măr. În mai puţin de jumătate de an, urmând un plan de nutriţie personalizat, ajunsese la greutatea din studenţie! Era necăsătorit și-și dorea mult să o impresioneze pe actuala parteneră cu un look sănătos. Se pare că a reușit.

Dar am avut și pacienţi care nu au respectat mai deloc meniurile pe care le dădeam, calculate la gram, nutrient și calorie, iar frustrarea a fost atât de partea lor, că nu slăbeau, cât și de partea mea, că nu am reușit să-i motivez să renunţe la mâncarea prea multă și plină de calorii inutile.

Uneori am identificat motivul, alteori, nu. În timp, mi-am dat seama că există două tipuri de persoane cu exces de greutate: cei care nu știu ce trebuie să mănânce și cei care nu au voinţă. Primii pot fi ajutaţi de nutriţionist, pe când ceilalţi au mai degrabă nevoie de ajutorul psihoterapeutului, către care care i-am și îndrumat.

În plus, recomandările seci ale nutriţionistului sau dieteticianului, chiar dacă sunt scoase din ghiduri internaţionale și bazate pe studii ample, nu mereu se adaptează la programul de lucru sau la dorinţele pacientului. E greu să-i pretinzi unui curier să mănânce la ore fixe, de trei ori pe zi, sau să obligi o recepţionă de hotel, care lucrează în ture de noapte, să nu bea cafea decât dimineaţa și după masa de prânz.

Când primul pacient este chiar fiul medicului

Dr. Elena Ucenic povestește și ea despre primul pacient pe care l-a tratat în calitate de nutriţionist.

„Ca medic, primul pacient de care te ocupi rămâne cu totul și cu totul aparte: primul tratament intravenos, prima intervenţie chirurgicală, prima naștere, primul pacient în orice competenţă, inclusiv cea nutriţională. E un început de lume! Am avut plăcerea ca fiul meu cel mare să aleagă să fie primul pacient pe care l-am avut în calitate de consilier Metabolic Balance.

După o perioadă în care încercasem cu diverse argumente medicale, știinţifice, să îl conving să scape de kilogramele în plus acumulate după renunţarea la sportul de performanţă practicat în ultimii ani, în momentul în care am început noi, ambii părinţi, un program alimentar personalizat, a spus că și el își dorește un plan al lui.

Pe care l-a primit, l-a respectat cu conștiinciozitate, iar rezultatele au fost pe măsura așteptării: i-a dispărut acneea, a revenit la silueta dorită și a redobândit energia necesară pentru stilul de viaţă favorit.

Este cel mai frumos cadou pe care ni l-am făcut reciproc: să împărţim aceleași reguli și stil de alimentaţie, să învăţăm simultan pe propria piele, în ultimii cinci ani, ce impact are un program alimentar asupra calităţii vieţii.

Am învăţat că, indiferent de calitatea cunoștinţelor pe care le ai, respectarea unui program medical și asumarea unui stil de viaţă le va face doar persoana care își dorește o schimbare în bine și care are o bună motivaţie.

Este meritul medicului și al pacientului, deopotrivă, să găsească această motivaţie, care se poate schimba de-a lungul timpului, dacă sunt capabili să asculte și să răspundă onest, să aleagă anturajul potrivit care să îi susţină în acest demers, care este unul de lungă durată, este o muncă de echipă.

Dezamăgirea mea este că mult prea puţini medici înţeleg cu adevărat valoarea unui program nutriţional, pentru că lipsa educaţiei de acest fel în școala medicală nu este doar o problemă românească, iar medicina preventivă este încă în stadiul de Cenușăreasă marginalizată.”

„Cel mai greu este să privești lucrurile din perspectiva pacientului”

Psihoterapeuta Miruna Stănculescu oferă câteva sfaturi care să-i ajute pe nutriţioniști și pe dieteticieni, personal medical în general, să-și trateze cu (mai mult) succes pacienţii suprapoderali și obezi.

Cred că lucrul cel mai important (și cel mai greu, câteodată) atunci când încerci să ajuţi oameni e să privești lucrurile din perspectiva creierului lor. În cazul problemelor de alimentaţie, sunt câteva aspecte esenţiale.

Primul ar fi importanţa cuvintelor. Pentru creier, cuvintele nu sunt doar o înșiruire de litere, ci vin la pachet cu o poveste. Cuvântul „dietă” (sau „regim”) vine laolaltă cu o poveste despre „limitat în timp”, despre „restricţii”, despre „nu sunt liber să fac ce vreau”, respectiv despre „când o să revin la normal?”.

Din păcate, o problemă cu greutatea corporală nu e limitată în timp, ci, mai degrabă, reprezintă o dovadă a unui stil de viaţă neadaptat organismului meu. Iar asta nu se termină când ajung la greutatea dorită, ci abia atunci începe.

Colaborarea dintre nutriţionist și pacient poate fi limitată în timp, dar scopul ei nu e o dietă, ci obţinerea unui stil de viaţă adaptat celui care apelează la el. Așa ajungem la al doilea lucru important, respectiv înţelegerea faptului că viaţa e nedreaptă și că principiul aleatoriu care face să te naști la București, în familia Popescu, sau la Beverly Hills, în cea a lui Jennifer Aniston, o să se aplice și la metabolismul tău bazal sau la relaţia cu mâncarea. Nu poţi schimba familia în care te-ai născut. Poţi face pace cu asta. Ceea ce e valabil și pentru metabolism.

Cu alte cuvinte, e important ca omul să înţeleagă ce poate schimba și ce nu și de ce e util să își canalizeze energia către ce poate schimba.
Ne îndreptăm către al treilea pas, respectiv schimbarea. Unde cuiul lui Pepelea este reprezentarea incorectă a obișnuinţelor. Creierul este ahtiat după tipare, respectiv după comportamente învăţate.

Pe lângă asta, are niște priorităţi. Prima prioritate nu e, cum ai crede, să fie inteligent, ci să fie eficient. Eficienţa este utilă pe termen scurt și nu are valoare calitativă. Cum se aplică asta la alimentaţie? Pe moment, pentru creierul meu e mai eficient să mănânc îngheţata despre care am învăţat că îmi aduce plăcere și mă calmează. Crește și glicemia, și greutatea, dar asta o să fie o problemă pe termen lung.

Un măr ar fi varianta inteligentă, dar asta presupune să îmi asum gestionarea frustării care o să vină la pachet cu alegerea sănătoasă, inteligentă pe termen lung, dar complet neeficientă pentru momentul „acum vreau îngheţată”.

Când vreau o schimbare durabilă, e important să conștientizez că nu se petrece peste noapte și că o să dureze până când o să înceteze să fie o luptă constantă și să devină un comportament firesc.

Ultimul aspect este responsabilitatea. Sursa cea mai importantă a supraponderalităţii e ușurinţa cu care ne umplem farfuria cu mâncare. Pentru bunica mea de la Întorsura Buzăului, o mâncare de seară începea cu semănatul sau pusul cloștii pe ouă și hrănitul animalelor.

Nu o să înșir tot procesul, ci doar încheierea acestuia, care presupunea pregătitul cinei. La vremea când se așeza la masă, bunica deja consumase caloriile pe care urma să le ingurgiteze la cină. Pentru mine, aceeași masă de seară presupune un drum la supermarket, de unde pot să vin cu mâncare gata făcută.

Obezitatea în Europa, în curs de agravare

53% dintre europeni au greutatea mai mare decât cea normală, arată un raport Eurostat din iulie 2021. Datele din 2022 ridică procentajul la 59, conform OMS.

Raportul regional al OMS privind obezitatea în Europa, dat publicităţii pe 3 mai 2022, arată că problema excesului de greutate a devenit epidemică. Niciunul dintre cele 53 de state din regiune nu a reușit să întrunească ţintele de stopare a creșterii obezităţii până în 2025.

Concret, 59% dintre adulţi și aproape unul din trei copii (29% dintre băieţi și 27% dintre fete) sunt supraponderali sau obezi. Prevalenţa obezităţii în rândul adulţilor din Europa este mai ridicată decât oriunde pe glob, cu excepţia continentului american.

Supraponderalitatea și obezitatea sunt printre pricipalele cauze de mortalitate și dizabilitate. Se estimează că peste 1,2 milioane de europeni mor anual din cauza excesului de greutate, ceea ce înseamnă 13% din mortalitatea din regiune.

Obezitatea crește riscul pentru numeroase boli netransmisibile, inclusiv cancer, afecţiuni cardiovasculare, diabet zaharat tip 2 și boli respiratorii cronice. De exemplu, obezitatea este considerată agent cauzal pentru cel puţin 13 tipuri diferite de cancer și este posibil să fie direct responsabilă anual pentru minimum 200.000 de noi cazuri de cancer în regiunea europeană, iar aceste valori vor urca în anii următori.

Supraponderalii și obezii au fost foarte afectaţi de pandemia de COVID. În ultimii doi ani au avut loc importante schimbări în comportamentul alimentar și în activitatea fizică a populaţiei, ale căror efecte negative se vor vedea în anii următori. De unde și nevoia stringentă de a inversa aceste comportamente.

Recomandările adresate statelor membre vizează următoarele aspecte:

- Intervenţii fiscale (cum ar fi taxarea băuturilor îndulcite cu zahăr sau subvenţiile pentru alimente sănătoase).

- Restricţii de publicitate adresată copiilor la alimentele nesănătoase.

- Îmbunătăţirea accesului la servicii de management al obezităţii prin includerea acestora în pachetul de asigurări medicale de bază.

- Eforturi pentru îmbunătăţirea dietei și a activităţii fizice de-a lungul vieţii, inclusiv în perioada de preconcepţie și sarcină, promovarea hrănirii la sân a nou-născuţilor, programe nutriţionale în școli, facilitarea accesului la hrană sănătoasă la preţuri suportabile și oportunităţi de a face mai multă activitate fizică.

Citiți și: Asistenţii medicali, „rotiţele” vitale din sistemul de sănătate