Interviu cu Ivan Oransky
Știința e în criză. Tot mai multe jurnale își
retrag articolele pe care le publică și recunosc că – mai ales în domeniul biomedical
și al psihologiei – există mari probleme în ceea ce privește reproductibilitatea
cercetărilor. În plus, frauda academică pare a fi în creștere, cu tot mai mulți
cercetători acuzați că plagiază sau falsifică informații și date.
Profesorul John Ioannidis, de la Universitatea
Stanford, a scris o serie de articole, cel mai recent anul trecut, prin care atrage
atenția asupra faptului că majoritatea cercetărilor din științele biomedicale sunt
false și consumă degeaba miliarde de dolari în fiecare an. Ioannidis subliniază
că e nevoie de o reformă în acest domeniu: ar trebui ca întregul sistem să se transparentizeze,
iar datele și protocoalele de studiu să fie la îndemâna oricui ca să poate fi evaluate,
verificate și repetate1,2.
De altfel, un sondaj publicat recent de Nature
a găsit că aproximativ 70% din cercetători nu au reușit – cu aceeași metodologie
– să reproducă rezultatele obținute de alți cercetători. Mai mult de jumătate nu
au putut să obțină aceleași date la propriile experimente din trecut3.
La presiunea publicului și mai multor organizații,
tot mai multe astfel de articole științifice îndoielnice au început să fie retrase
din reviste în ultima vreme. O estimare publicată în PLOS arată că rata retractărilor
lucrărilor din jurnalele științifice a crescut de 19 ori din 2001 până în 20104.
De asemenea, un studiu efectuat pe aproximativ două mii de retractări din jurnale
biomedicale sau de științele vieții a găsit că 67% dintre retractări sunt cauzate
de plagiat și fraudarea rezultatelor5.
Unul dintre principalele repere în domeniul
retractărilor din jurnalele științifice este blogul Retraction Watch. Înființat
în 2010 de medicul și jurnalistul Ivan Oransky împreună cu prietenul său, Adam Marcus,
și el jurnalist de știință, Retraction Watch investighează și urmărește frauda academică
de peste tot în lume. În prezent, au o bază de date cu zeci de mii de articole care
au încălcat regulile de cercetare științifică.
Ivan
Oransky, cofondatorul Retraction Watch, a fost de acord să vorbească într-un interviu
în exclusivitate pentru săptămânalul „Viața medicală”, despre felul în care frauda
academică s-a schimbat în ultimii ani, ce metode folosesc cercetătorii ca să-și
înșele editorii și publicul, precum și care sunt cele mai frecvente justificări
pe care aceștia le dau atunci când sunt prinși că falsifică date.
–
În urmă cu doisprezece ani, un editorial semnat de John Ioannidis în PLOS Medicine
spunea că majoritatea rezultatelor din cercetare sunt false. Și, aparent, evenimentele
ulterioare i-au dat dreptate. În 2010, ați înființat Retraction Watch, un proiect
care a crescut foarte mult. Cum s-a întâmplat asta?
–
Aș putea să vă răspund în două feluri. Întâi, că Adam Marcus și cu mine nu știam
cât de frecvente sunt retractările de articole științifice atunci când am pornit
acest proiect. Aș putea să pretind că eram geniali și că știam toate detaliile,
dar nu aveam idee. Credeam că vor fi câteva într-o lună și că vom scrie despre ele.
Într-un interviu dat la scurt timp după lansarea Retraction Watch, Adam Marcus spunea
cum la început am crezut că va fi un blog pe care îl vor citi doar mamele noastre.
Încă nu sunt sigur că mamele noastre ne citesc, dar... De fapt, mama lui sigur citește,
pentru că postează și comentarii. Aș zice că am mers cu valul mai degrabă decât
că noi am fost valul. John Ioannidis a făcut ca lumea să-și pună întrebări și, cum
probabil știți, articolul lui este cel mai descărcat articol din PLOS. Odată cu
creșterea numărului de retractări, a crescut și numărul de scandaluri. Toată lumea
iubește scandalurile. Noi am reușit să intrăm pe fir și să fim adesea primii care
au scris despre acestea, inducând un efect de lupă asupra subiectului în cauză.
Și chiar din primul an, am vorbit cu oameni din întreaga lume, retractările sunt
un fenomen internațional. Și asta în pofida faptului că eu vorbesc foarte puțină
spaniolă, iar Adam atâtica franceză. Scriem în engleză și citim numai în engleză,
dar, chiar și așa, acoperim o mare parte din lume. Avem un widget pe site, prin
care poți traduce textele într-o sută de limbi și am observat că, din ce în ce mai
mult, scade proporția traficului de date dinspre SUA. Oamenii ne-au găsit ușor.
Imediat după lansare, au fost două cazuri importante, de la Harvard, care au ajuns
în atenția internațională, pentru că erau de la Harvard. Dau un pic mai repede timpul
înainte și ajung la momentul în care am decis că este atât de mult de muncă și atât
de multe povești bune de spus, că am vrut să creștem. Acela a fost punctul în care
au venit la noi diverse fundații, care ne-au oferit bani pentru a ne dezvolta. În
prezent avem mai mulți angajați, am reușit să construim o bază de date și am făcut
destul de multe.
–
Când ați pornit acest proiect, exista vreo preocupare în lumea științei, privind
retractările?
–
Nu cred, sper să nu mă înșel, dar nimeni nu vorbea despre asta. Fuseseră scrise
niște cărți pe această temă, una prin anii ’80, alta în 2003, despre frauda științifică.
Nu e ca și cum nimeni nu s-ar fi gândit la asta, dar cei mai mulți oameni nu vorbeau
despre retractări. Încă în prezent sunt mulți cei care nu vor să discute subiectul.
Dar nu, nu erau mulți pe vremea aceea. Și nu se vorbea nici despre reproductibilitatea
rezultatelor. Articolul lui John [Ioannidis] a fost foarte bine primit însă. Și
apoi s-au pus în mișcare mai multe lucruri. Dar nu e suficient un articol, este
nevoie de acțiuni concertate. Dacă ai un singur băț, nu poți face focul; dacă ai
două și le freci unul de celălalt, atunci poți face focul. Cu cât mai multe, cu
atât mai bine. Este nevoie de o masă critică.
–
Și credeți că s-a ajuns la această masă critică? Este știința luată mai în serios
acum?
–
Cred că mare parte din oamenii de știință iau lucrurile mai în serios, chiar dacă
sunt și unii care cred că nu ar trebui să ne concentrăm pe retractările de articole.
La fel, sunt și oameni cărora nu le place cartea lui Richard Harris [Rigor Mortis:
How Sloppy Science Creates Worthless Cures, Crushes Hope, and Wastes Billions].
Altora nu le place titlul, dar le place cartea. Vor fi întotdeauna oameni care să
spună că Retraction Watch și alte inițiative de felul acesta nu sunt bune pentru
știință deoarece le permit criticilor să vorbească negativ despre știință. Iar asta
va fi întotdeauna adevărat. Nu știu ce să zic, poate că ar trebui să retractăm articolele
diferit, sunt multe reviste care fac asta foarte bine – Journal of Biological Chemistry,
de pildă, în primii noștri cinci ani de activitate, anunța retractările într-o singură
frază: „Acest articol a fost retras de autori”. Atât. Tonul folosit în articolele
de pe Retraction Watch s-a schimbat în timp. La început, eram doar eu și Adam și
ne citeam unul altuia articolele și cam atât. Exagerez un pic, dar eram ca doi adolescenți
care se amuzau de ce scriau. Poate prea mult chiar. Dar întotdeauna ne-am mirat
de anunțurile făcute de Journal of Biological Chemistry, pentru că nu știam ce înseamnă.
După cinci ani, cred că s-au plictisit de noi – și zic asta pentru că au explicat,
într-un editorial, că „mulți critici spun că...” – și acum au unele dintre cele
mai bune notificări de retractare a unui articol. Ba chiar au mai angajat trei oameni
doar ca să examineze cu atenție imaginile din articolele pe care le publică, să
verifice integritatea științifică. În SUA – poate fi și în România la fel, nu știu
– politicienilor le place să iasă în față și să se laude că au creat locuri de muncă.
Noi, la Retraction Watch, asta am făcut: am creat locuri de muncă.
–
Plănuiți să intrați în politică acum?
–
Cu siguranță nu. [Râde] Sunt președintele Association of Health Care Journalists
(AHCJ), mai politic de atât nu vreau să fiu.
Tehnicile
de fraudare sunt cu un pas înaintea noastră
–
Cum s-au schimbat metodele de fraudă academică de-a lungul anilor?
–
Ce s-a întâmplat este că metodele pe care le folosim pentru a descoperi fraudele
au ajuns să fie utilizate pentru a le comite. Dacă ne uităm un pic în urmă, înainte
de era Photoshop, știința era cam aceeași. Făceai, să zicem, un test Western Blot.
Aveai gelurile și le dădeai fotografului. Acesta făcea niște poze frumoase, în care
se vedeau toate detaliile, cu contrast bun, dar tu nu puteai controla acest proces.
Imaginea originală rămânea la fotograf. Acum, faci o fotografie digitală, o imporți
în Photoshop și o ai pe laptop. Analiza imaginii digitale este utilizată și pentru
a depista frauda. La fel e și cu alte tehnologii, precum softul antiplagiat. Oamenii
îl folosesc în prezent pentru a păcăli sistemul: o să plagiez din patru articole
diferite, mai puțin de 25% din fiecare, iar pragul programelor de verificare este
de 30%, așa că nu pot fi prins. Mai vedem asta. O altă metodă folosită, care nu
ar fi fost posibilă înainte, este aceea a peer-review-ului fals. Sunt mai multe
de cinci sute de studii retractate din cauza peer-review-ului fals. Cum se întâmplă?
Trimiți o lucrare pentru publicare în revista mea, indici cine ar trebui să fie
reviewer, dar nu-mi dai adresa lui, ci o alta, pe care tu o controlezi și ajungi
să faci tu peer-review. Asta nu era posibil în 1985, când se trimitea manuscrisul
printat pentru review – asta dacă nu furai direct corespondența. Dar, da, aceleași
metode folosite pentru depistarea fraudei sunt utilizate pentru a comite fraude.
În momentul ăsta, vă garantez că sigur e cineva care comite o astfel de faptă, că
o fi vorba de peer-review sau de altceva, despre care încă nu știm nimic. Ei sunt
întotdeauna cu un pas înaintea noastră.
–
Tehnologia îngreunează procesul de identificare a fraudelor...
–
Le face poate mai ușor de depistat, dar numai după ce știm unde și ce să căutăm.
–
Vă vedeți făcând un serviciu public, prin popularizarea acestor retractări către
publicul larg? Sau sunteți un fel de poliție, care încearcă să-i penalizeze pe cei
în culpă?
–
Nu, sigur nu suntem vreo poliție. Revistele, autorii și universitățile sunt cele
care iau decizia de a retracta articole.
–
Dar dv. îi arătați cu degetul pe cei în culpă.
–
Oamenii chiar așa spun, că îi arătăm cu degetul și îi facem de râs pe cei în cauză,
dar nu știu cum am putea face ce facem fără să dăm nume. Încercăm însă să echilibrăm
lucrurile promovând comportamentele corecte. Avem o categorie aparte pentru cei
care procedează corect. Aici intră, de pildă, cei care retractează articole pentru
că au descoperit erori – nu fraude, ci greșeli neintenționate. Vrem să promovăm
astfel de comportamente și chiar avem un premiu, de anul acesta, Premiul DiRT (doing
the right thing). Acesta le va fi înmânat unor oameni care fac lucruri ce le pot
dăuna pe termen scurt. Încercăm deci să echilibrăm situația. Avem un top 30 al oamenilor
cu cele mai multe articole retractate, în care liderul are 183 de articole retractate,
iar locul 30 are 16. Și e o singură femeie pe această listă, undeva printre ultimii.
–
Putem spune că e o chestiune bărbătească?
–
E amuzant, chiar a apărut un articol care arăta că e de nouă ori mai probabil ca
un articol retractat din cauza unor fraude să fie al unui bărbat, dar studiul respectiv
lua în calcul doar articolele retractate deja, deci nu are o mare valoare. Un alt
studiu, care nu a fost încă publicat, arată că sexul nu are nicio influență.
–
Sunt mai mulți bărbați în știință?
–
Și dacă iei în calcul acest lucru, tot sunt diferențe. Dar chiar și așa, ar putea
să nu aibă nicio semnificație. Personal, cred că riscul [de fraudă] e mai mare pentru
bărbați.
–
Bine, dar așa avem și acel studiu faimos din Nature, cu celulele stem, retractat
rapid, condus de o femeie...
–
Și pentru fiecare astfel de studiu, sunt mult mai multe conduse de bărbați.
Scuza
cercetătorului e în bălegar
–
Care sunt cele mai frecvente tipuri de fraudă academică pe care le întâlniți și
ce alte motive mai sunt pentru retractarea unui articol?
–
Aproximativ două treimi din retractări au drept cauză falsificarea datelor, inventarea
lor, plagiat... Proporțiile se schimbă în timp, avem o statistică din 2012. Să fiu
sincer, în prezent, cu peer-review-ul fals, cinci sute de lucrări în cinci ani,
e o proporție consistentă. În 2012 era zero. Manipularea imaginilor este frecvent
întâlnită. Poate și din cauza asta, oamenii ajung să creadă că Retraction Watch
se ocupă numai de științele vieții, de biologie. Ne interesează toate domeniile,
dar cele mai multe retractări au loc în științele vieții – și pentru că majoritatea
articolelor sunt publicate în aceste domenii, cam 80% din total. Apoi, sunt mai
multe retractări în zona cercetării fundamentale decât din cercetarea clinică. Vedem
tot felul de ciudățenii...
–
Care ar fi cel mai ciudat caz pe care l-ați întâlnit?
–
Vi-l pot spune pe cel mai amuzant. Era un cercetător din statul Washington, în vestul
SUA, care studia biocombusibilii, biomasa cu rol de combustibil, mai exact bălegarul
de vacă. Oamenii au început să-și pună întrebări în privința rezultatelor lui, că
nu aveau prea mult sens. S-a deschis o investigație și au observat că lipsesc pagini
din notele lui din laborator. Răspunsul lui a fost dezarmant: da, e din cauză că
am lucrat pe teren și a bătut tare vântul, a desprins paginile din caiet și au ajuns
în grămada de bălegar. A fost o replică bună, titlul cu care am ieșit e că scuza
lui e bullshit.
–
Sunt reviste care preferă să publice corecții, mai degrabă decât să retracteze un
articol. Care credeți că e practica optimă?
–
Cel mai important e că revistele în cauză admit că e o problemă. Uneori ne preocupă
prea mult dacă e vorba de o corecție, o retractare sau o exprimare a unei îngrijorări.
Problema reală e alta: sunt multe reviste care nu fac nimic. Apoi, sunt mii de articole
despre nimic, cum a fost cazul celor realizate cu linii celulare greșite. Ele nu
ar trebui să fie retractate, că nu este vorba de fraudă, dar ar trebui explicat
că nu sunt despre tumori cerebrale sau altceva, de la caz la caz.
–
Dar nici știință nu e, liniile celulare respective evoluaseră.
–
Știință e, dar e despre celulele HeLa, nu despre celule din tumori cerebrale. Altfel
spus, am învățat atât de multe despre celulele HeLa, dar nu știm nimic despre tumorile
renale. Era doar un exemplu. Cred că ghidul COPE (Committee on Publication Ethics),
actualizate de curând, sunt destul de clare în această privință. Dacă o lucrare
este frauduloasă, ar trebui întotdeauna să fie retrasă. Și dacă este o eroare care
invalidează concluzia, da, ar trebui retractată. Pentru celelalte situații? Multe
reviste merg pe varianta retractare/înlocuire, dar aceasta nu pentru fraudă, ci
pentru erori. Întrebarea pe care o punem însă, în cazul erorilor, este dacă ai fi
publicat studiul inițial cu un rezultat mai slab.
–
Care este prima reacție a autorilor, atunci când îi contactați în legătură cu articolele
retractate? Și cum reacționează angajatorii lor?
–
Variază. Sunt mulți cei care nu ne răspund la telefon, refuză să discute subiectul,
alții sunt extrem de onești și ne explică ce s-a întâmplat. Sunt unii care spun
că studentul a fost de vină și că deja nu mai lucrează în laboratorul respectiv,
ci în China, de cele mai multe ori. Sunt mulți studenți postdoctorali din alte țări
și e foarte ușor să dai vina pe ei, pentru că vor fi greu de găsit. E unul dintre
motivele pentru care am început să depunem sesizări, pentru a declanșa investigații
oficiale. Uneori, instituțiile sunt foarte deschise, dar de cele mai multe ori nu
sunt, încearcă să se protejeze. Și revistele procedează la fel – depinde dacă e
vorba de o mare revistă corporatistă sau nu, lucrurile diferă, de la caz la caz.
Un nume
mare într-o branșă mică
–
S-au schimbat lucrurile în ultimii șapte ani? Ați pornit de la zero, iar acum Retraction
Watch e un nume mare. În lumea retractărilor.
–
Un nume mare într-o branșă foarte mică. Da, cred că s-au schimbat lucrurile. Ce
încearcă acum, cei cu probleme, este să prevină comentariile negative. Unii scriu
note mai bune privind retractările. Eu sunt fericit dacă nota este bine scrisă și,
dacă nu mai am și altceva de aflat, asta e. Sunt multe lucruri pentru care trebuie
să fac săpături însă. Poate partea mai puțin bună este că lucrurile au început să
capete o turnură corporatistă. Marile edituri au achiziționat jurnale și e mai greu
să obținem informații de la ele. Eu nu văd de ce, dacă un articol e publicat la
Elsevier sau Nature Publishing Group, editorii nu pot să discute cu noi despre retractarea
lui. Ei ar trebui să fie responsabili pentru ce publică în reviste și nu să transforme
problema într-una corporatistă.
–
Știu că ați scris pe Retraction Watch că aveți probleme cu răspunsurile primite
de la reviste mari, precum New England Journal of Medicine.
–
De ce credeți că se întâmplă asta?
–
Cred că depinde de situație. New England Journal of Medicine nu retractează prea
mult. Nu le place, de pildă, că retractează, în medie, mai mult decât alte reviste,
deși ei retractează puțin, și asta pentru că publică relativ puțin. Dar Science,
de pildă, ne răspunde aproape de fiecare dată, Nature răspunde întrucâtva, Cell
ne spune, de obicei, cam ce a spus deja în nota de retractare. Să fiu sincer, informațiile
primite de la marii editori sunt, în medie, mai bune decât cele de la editorii mici.
Și asta pentru că ei au un sistem bine pus la punct. Unele reviste nu prea răspund,
și mă refer aici mai ales la revistele mici aflate în proprietatea unor corporații
mari, reviste ale unor societăți de specialitate sau care abordează un domeniu foarte
îngust și care au un singur editor, eventual part-time. Cred că acea persoană ar
trebui să discute deschis cu mine sau cu ceilalți redactori de la Retraction Watch
în loc să ne trimită către persoana de comunicare de la corporație.
–
Ați întâmpinat până acum probleme juridice din partea autorilor de articole retractate,
ale căror nume le-ați publicat?
–
Nu aș zice că sunt probleme juridice, dar cam o dată pe an primim o scrisoare din
partea vreunui avocat. Nu, nu de felicitare sau de „La mulți ani”, ci una vag amenințătoare.
Probabil că a fost și o situație în care m-am gândit că ar fi bine să întreb un
avocat, dar chiar și atunci nu era nimic serios. De cele mai multe ori, sunt lucruri
vagi. În primii ani, nici măcar nu aveau idee cine suntem, credeau că suntem un
blog oarecare și că o să reacționăm: „O, nu, o scrisoare de la un avocat!”. La început
– nu mai facem asta acum, nu știu să vă zic de ce – puneam astfel de scrisori pe
site. Dar nimeni nu ne-a dat în judecată până acum. Lucrurile stau cam așa: și eu
și Adam suntem jurnaliști de aproape douăzeci de ani și știm ce înseamnă defăimare
și unde să tragem linia. Suntem atenți, ne construim cu multă muncă articolele și
ne dăm seama când avem sau nu un subiect. De-asta nici nu am fost dați în judecată
vreodată. Dar alții au fost dați în judecată – un exemplu este un cercetător de
la Ohio State University, care a ajuns pe prima pagină în New York Times. Noi scrisesem
despre cazul lui cu ani înainte, și chiar existau link-uri către ce am publicat
noi, dar el a dat în judecată New York Times. Sigur, a mai intentat proces și avertizorului
public din cazul lui. Nu cred că are cum să câștige procesul, dar oamenii mai fac
și asta. Pentru mine e interesant că pe noi nu ne-a dat în judecată.
Orice
măsurătoare poate fi falsificată
–
Vă bazați mult pe onestitatea editorilor și a instituțiilor. Ce se întâmplă – și
sunt destule astfel de cazuri – cu editorii prădători (predatory publishers)? Sunt
multe reviste care din start nu respectă regulile de bună practică. Ce se întâmplă
cu studiile care, deși ar trebui, nu sunt retractate niciodată?
–
Nu știu. Aș zice că, probabil, cea mai mare parte a cercetărilor publicate în astfel
de reviste nu sunt neapărat frauduloase. Procesul de peer-review este pur formal
și revista e oarecum falsă, dar cred că studiile publicate doar sunt prea puțin
interesante. Bine, aș adăuga că și cele mai multe din studiile publicate în revistele
tradiționale sunt la fel de neinteresante. Și apoi, sunt reviste mici care au retractat
articole din cauza unor fraude dovedite. Nu zic că nu ar trebui să scăpăm cumva
de revistele prădătoare, dacă s-ar putea. De vreo doi ani încoace, până și aceste
reviste au realizat că noi scriem pozitiv despre revistele care fac o treabă bună
cu retractările, așa că au început și ele să retracteze articole. Înainte, nu se
oboseau să notifice cumva acest lucru, pur și simplu articolul dispărea de pe site.
Aceasta e o practică greșită, nerecomandată de COPE. Așa că au început să retracteze
articolele și să ne trimită un e-mail pe tema asta. Oricine poate face măcar un
lucru corect, dar trebuie să ai în vedere întreaga imagine.
–
Pasul următor care e, retractările false?
–
Da! Pentru că orice măsurătoare poate fi falsificată. Factor de impact, altmetrics...
De fapt, știți cum e cel mai ușor să crești datele din altmetrics (referințe pe
Twitter, Facebook, bloguri)? Să retractezi un articol. Atunci, noi scriem despre
articolul respectiv și mulți dau tweeturi
pe tema asta.
–
Apropo de retractare și de un scor foarte bun, avem exemplul articolului lui Andrew
Wakefield, din Lancet, care a stârnit toată nebunia cu legătura dintre vaccinare
și autism. Credeți că dacă ar fi existat pe atunci Retraction Watch, ar fi ajutat
în a semnala că sunt probleme cu articolul în cauză? Lancet a reacționat foarte,
foarte greoi.
–
Așa este, le-a luat doisprezece ani să retracteze articolul, foarte mult timp. E
o problemă. Dar, știți, e foarte dificil să prezici trecutul, așa că nu o să mă
pronunț. Nici social media nu era pe atunci ce e acum. În 1998, aveam internetul,
dar nu eram cu toții online tot timpul. Nimeni nu citea bloguri în 1998. Dacă un
studiu că ăla ar apărea astăzi – și vedem, cam o dată sau de două ori pe an, câte
un studiu care face o legătură asemănătoare – lucrurile ar sta altfel. Un exemplu:
a apărut un astfel de studiu în septembrie, în Canada. A fost retractat după o lună.
–
Inițiative precum PubPeer ajută?
–
Da. În cazul studiului de care ziceam, toate întrebările au fost puse pe PubPeer.
Suntem mari fani PubPeer și credem că toată lumea ar trebui să urmărească acel site.
Sigur ajută.
Revistele
nu suferă consecințe după retractări
–
Ce ar trebui să se întâmple cu studiile care se bazează pe articole retractate?
Pot fi retractate articole faimoase, cu mii de citări.
–
Articolul lui Wakefield încă e citat... E o judecată care trebuie individualizată.
Sunt două situații. Cea mai bună e aceea în care studiul retractat nu a fost citat
niciodată. Și acesta e unul din rolurile pe care dorim să-l joace baza noastră de
date: când citești un articol și te gândești să îl citezi, să primești o avertizare
dacă a fost retractat. Este însă și situația mai puțin dorită, în care studii retractate
au fost citate masiv. Acum, nu toate citările sunt egale între ele. Poate că s-ar
putea găsi o cale, de pildă să pui în lucrare un asterisc, lângă citare, care să
semnaleze retractarea sursei respective.
–
Credeți că editorii ar trebui să verifice în urmă ori de câte ori publică ceva?
–
Informația este ușor de găsit, mai ales că știm ce articole au citat sursa respectivă.
Orice editor poate verifica asta. Nu vreau să le spun eu revistelor ce să facă.
–
Oare ar trebui COPE să schimbe ghidul, astfel încât editorii să ia măsuri?
–
Eu cred că ar trebui cumva semnalată retractarea unui articol sursă în articolul
care îl citează, dar e treaba revistelor să decidă acest lucru. Poate că acolo se
va ajunge, dar ideal ar fi să decidă singuri ce e mai bine.
–
Din cazurile pe care le cunoașteți, există situații în care autorii, instituțiile
sau revistele să fi suferit consecințe de pe urma retractărilor?
–
Autorii sigur suferă consecințe, dar depinde de circumstanțe. De fapt, suferă consecințe
pentru că au comis fraude, retractările sunt doar un efect al fraudei respective.
Altfel, nu prea pot spune că am văzut instituții sau reviste suferind consecințe.
O revistă a trebuit să retracteze 107 articole din cauză de peer-review fals, în
aprilie anul acesta, și apoi a fost vândută către un alt editor. Nu știu dacă din
cauza asta, dar a fost și dezindexată din bazele de date, ceea ce înseamnă că nimeni
nu le va mai trimite articole pentru publicare.
–
Ați auzit ca vreun redactor șef să își dea demisia sau să fie demis din cauza asta?
–
Au fost cazuri, dar nu sunt sigur că din cauza retractărilor. Și cred că ar fi o
idee rea. Sigur, nu vorbim de cazul revistei de mai devreme, cu atâtea cazuri de
peer-review fals. Dar, dacă un autor falsifică date și editorul este cel care își
dă seama de asta, sigur nu ai vrea să îl concediezi, ci să îl păstrezi. Dar sunt
și alte situații, precum manipularea citărilor prin citare încrucișată, în care
clar editorii ar trebui dați afară. Dar asta nu duce la retractări, e doar o problemă
legată de citări.