Un spital se poate numi astfel câtă vreme îşi
îndeplineşte adevărata lui menire, aceea de a asigura, în condiţii tot mai
bune, asistenţa medicală. Un manager cu adevărat talentat proiectează, în
unitatea pe care o conduce, propria sa structură de personalitate. El dă
identitate unităţii, o amprentă inconfundabilă. Forţând cumva o idee, aş putea
spune, glumind, că, dacă – prin concurs şi competenţă – un scriitor ar deveni
managerul unui spital, mai devreme sau mai târziu, salariaţii spitalului s-ar
apuca să scrie, iar simpozioanele ştiinţifice s-ar transforma curând în
cenacluri literare… Este foarte simplu: numai cine cunoaşte din interior
mecanismele intime şi toate ascunzişurile activităţilor medicale poate şi să
conducă. Şi nu poţi face asta doar pentru că acum zece sau mai mulţi ani ai
fost şi tu chirurg, ci doar dacă rămâi chirurg şi operezi zi de zi, la fel ca înainte.
La Moineşti, nu vorbim de spitalul de acum 15 ani, plin de datorii şi cu
acoperişul ce stătea să cadă pe capul bolnavilor internaţi, ci de un spital
aflat, în 2012, la standarde europene. „Abia peste cinci, cincisprezece sau douăzeci
de ani, alte spitale din ţară ar putea să rivalizeze cu Spitalul din Moineşti
de astăzi“, observa dl prof. dr. Nicu Iordache, de la Spitalul Clinic de Urgenţă
„Sf. Ioan“ din Bucureşti, detaliind apoi: „O unitate vie, cu oameni dăruiţi
profesiei, motivaţi pozitiv, cu mulţi medici tineri, foarte buni profesionişti.
Participă la congrese internaţionale, fac cercetare, fac performanţă, vorbesc
dezinvolt limbi străine şi, surpriză, nu-şi mai doresc să plece din ţară. Numai
un chirurg precum doctorul Cotîrleţ, pe care-l găsim zi de zi, de la patru
dimineaţa, în sala de operaţie, ştie ce este necesar să facă. Şi o face astăzi,
nu mâine şi nu peste zece ani“.
Intervenţii live
Încă de la primele ediţii, organizatorii Zilelor Medicale ale SMU Moineşti s-au
centrat pe realizarea şi transmiterea în direct, în sălile de conferinţă şi în
spaţii anume din spital (în 2012 şi anul trecut, chiar pe internet) a unor
intervenţii chirurgicale de mare dificultate. Dacă, la început, a fost pus în
practică doar un program operator pentru chirurgie generală şi laparoscopie,
odată cu organizarea unor noi compartimente în spital, s-au adăugat intervenţii
de ortopedie, obstetrică-ginecologie, oftalmologie şi endoscopie intervenţională.
Intervenţii în premieră la Moineşti, realizate sub conducerea unor invitaţi din
centre universitare din ţară sau din străinătate, au devenit apoi tehnici
uzuale în spital, rezultatele obţinute făcând obiectul unor lucrări prezentate
la congrese naţionale şi internaţionale.
Exemplific cu lista programului operator pus
în practică la reuniunea de anul acesta: operaţia Hartmann pentru tumoră de
joncţiune rectosigmoidiană la un pacient de 69 de ani; tumoră sigmoidiană
operată cu anus iliac stâng la un pacient de 74 de ani; cura chirurgicală a
unei
eventraţii postoperatorii gigante, pe cale laparoscopică (fiind o problemă
complexă, s-a convertit la chirurgie deschisă); excizia unui chist hidatic
hepatic; inserare de balon intragastric pentru obezitate morbidă; rezecţia
endoscopică a unui polip sigmoidian la un pacient de 62 de ani. Din echipele de
intervenţie au făcut parte dnii prof. asoc. dr. Ramon Vilallonga (Barcelona),
prof. dr. Nicu Iordache (Bucureşti), dr. Valentin Calu (Spitalul Universitar de
Urgenţă „Elias“ Bucureşti), prof. dr. Dumitru Unc (Constanţa), dr. Marius
Nedelcu (rezident cu stagii în Franţa şi Elveţia, interesat de chirurgia
bariatrică), dr. Claudiu Gheţu (Iaşi), dr. Sergiu Gligor (Cernăuţi), alături de
medicii de la Moineşti – dr. Adrian Cotîrleţ, dr. Rodica Anghel, dr. Sergiu Rău,
dr. Ionuţ Moţoc şi dr. Eduard Popa.
Seria de intervenţii ortopedice a cuprins o
protezare de genunchi la un pacient de 66 ani cu gonartroză şi o protezare de şold
(62 de ani) pentru coxartroză, alături de artroscopii ale unor rupturi de
menisc la pacienţi de diverse vârste. Echipele medicale i-au inclus pe dnii dr.
Paul Sârbu, dr. Dan Cionca şi dr. Constantin Iancu (Iaşi), dr. Monel Ciubotaru şi
dr. Andrei Antoniu (Moineşti).
Nu mai puţin complexe au fost şi intervenţiile
realizate în secţia de ginecologie: două mastectomii pentru cancer de sân, o
histerectomie totală cu anexectomie bilaterală (pentru cancer ovarian la o
pacientă de 35 de ani), o miomectomie (la o pacientă de 46 de ani), două
histerectomii laparoscopice pentru fibrom uterin (una pe cale vaginală). Au
operat dnii prof. asoc. dr. Ramon Vilallonga şi prof. dr. Dumitru Unc, iar
gazde au fost dnele dr. Svetlana Rotaru, dr. Elena Botnari, dr. Oana Acsinte,
dr. Ana Ciuchi, dr. Maria Bulat şi dl dr. Valentin Ciuchi (Moineşti).
Şansa oraşului
17 intervenţii complexe, unele de mare
dificultate, cum a fost cazul unor tumori recidivate. Am trecut prin sălile de
operaţie, am remarcat şi încordarea medicilor, invitaţi sau gazde, am surprins şi
satisfacţia de pe chipul lor după ce intervenţiile se terminaseră cu bine.
– Abia acum voi avea şi eu curajul să operez
la mine în clinică un caz de o asemenea dificultate, mi-a mărturisit unul
dintre invitaţi.
– Ce vă
lipseşte în clinică, de n-aţi avut încă îndrăzneala să abordaţi un asemenea
caz? l-am întrebat pe distinsul interlocutor care mi se adresase, când încă
nu-şi scosese mănuşile după operaţie.
– Bună întrebare! Nu mi-am pus-o până acum.
Dar cred, sunt convins că nouă ne lipseşte un manager care să fie mai întâi de
toate chirurg, să opereze alături de noi şi, când eu sau un alt coleg ezităm încă,
să ne spună: „Poţi merge mai departe. Curaj!“. Şi apoi, el să se retragă, deşi
ar fi putut să-şi adauge în palmares o nouă prioritate. Tot el să ne încurajeze,
apoi, să publicăm rezultatele, să îndrăznim către o altă cotă. Asta face la
Moineşti dr. Adrian Cotîrleţ: deşi poate să rezolve un caz dificil, se dă la o
parte şi încurajează un medic tânăr să rezolve cazul, lăsându-l, ajutându-l
chiar să-şi asume acea reuşită. Uitaţi-vă în jur: nu secţiile şi
compartimentele moderne, nu anveloparea spitalului, nu compartimentul de
primire urgenţe, nu heliportul ce urmează să fie finalizat, nu tomograful
computerizat, nici telemedicina ori conferinţele în direct Moineşti – Paris (în
câte din spitalele noastre, fie ele şi universitare, vezi aşa ceva?), nu astea
au dus şi duc spitalul din Moineşti mai departe. Cheia problemei ţine de
modernitatea viziunii şi de faptul că managerul a dorit, a avut putere şi a rămas
în primul rând chirurg. A rămas în primul rând om. Este o mare generozitate şi
putere când tu poţi face un pas înapoi ca să ajuţi medicii tineri să-şi depăşească
barierele interioare. În clinicile mari, de multe ori numai dacă se pensionează
şeful clinicii poate să vină şi cineva din eşalonul secund şi să facă o operaţie
complexă, să fie lăsat să şi-o asume. La Moineşti e altceva. Cu câţiva ani în
urmă, locomotiva era chirurgul şi managerul Adrian Cotîrleţ. Acum, locomotiva e
alcătuită din medici şi asistenţi medicali tineri. Doctorul Cotîrleţ e întâi
chirurg şi apoi manager. „Fenomenul Moineşti“ este în plină ascensiune. Aici,
schimbarea s-a produs şi antrenează odată cu ea comunitatea locală. N-am văzut
până acum un primar să stea zi şi noapte la spital şi să supravegheze
finalizarea unor lucrări. N-am văzut până aici un patron de pensiune – mă refer
la pensiunea din Slănic Moldova care a găzduit conferinţele prilejuite de Zilele Medicale – să stea în sală la
lucrări şi să poarte de grijă ca unii invitaţi sau jurnalişti mai puţin atenţi
să nu agaţe firele echipamentelor de telecomunicaţii ori să facă reabilitări
care să permită desfăşurarea unor conferinţe şi transmisii de date online. Nu
am văzut, până la Moineşti, ingineri şi cercetători IT cum este dna ing.
Josephine Kohlemberg (Télécom SudParis), să stea în sala de operaţie ca să
supravegheze transmiterea de date şi să surprindă ce anume ar fi util să
dezvolte. Spitalul este, la acest moment şansa oraşului, emblema lui… Jos pălăria!
Medici pentru viitor
Dna prof. dr. Mariana Graur, de la UMF „Gr.
T. Popa“ Iaşi, şefa Clinicii de diabet, nutriţie şi boli metabolice din cadrul
Spitalului „Sf. Spiridon“, prezentă pentru prima dată la Moineşti, pentru a susţine
un curs interdisciplinar despre patologia vârstnicului, ne împărtăşeşte câteva
impresii.
– Ştiam că zona este şi turistic frumoasă, ştiam
că ne-au „furat“ tot felul de medici în ultimii ani, dar nu ştiam de ce. Acum
am înţeles. Este un centru medical puternic, cu o dotare excelentă şi cu buni
profesionişti, care au făcut ca Moineştiul să fie cunoscut prin medicina de vârf
practicată aici. (…) Am spus întotdeauna că, în management, sunt mai multe
resurse, dar cea mai importantă este resursa umană. Găsesc aici un colectiv
excelent cu un manager pe măsură şi, probabil, cu responsabili locali care au înţeles
importanţa medicinii şi a profesioniştilor motivaţi pozitiv şi chiar am fost
foarte impresionată de prezenţa lor la manifestare. Iată că la Moineşti se
poate. Îngrijirea pacienţilor, dotările la zi, atmosfera din spital, spiritul
de echipă sunt emoţionante, îţi dau speranţă, te fac să crezi că se poate.
Vindecă!
– Ce
v-a impresionat cel mai mult?
– Serviciul de telemedicină, felul în care
acesta funcţionează. Este nu numai intrinsec util, pot să interacţioneze cu
specialişti din ţară în momentul în care au o urgenţă – vorbesc despre cazurile
complexe cu grad mare de dificultate –, este însă şi o modalitate de a schimba
mentalitatea cadrelor medicale. Telemedicina, spitalul, evenimentele
organizate, poate toate la un loc formează medici, nu dintre cei legaţi de
prejudecăţi, ci medici pentru deceniile care… Este extraordinar!
– Ce
rol joacă, pentru un astfel de spital, centrul universitar Iaşi?
– Relaţia este reciprocă. Cei mai mulţi
medici de la Moineşti sunt „creaţi“ la noi şi ne bucurăm să-i vedem confirmând
aşteptările. Ei nu au uitat unde s-au pregătit, ţin legătura cu noi. Şi aceasta
este o dimensiune a fenomenului discutat. Este şi o reciprocitate:
universitatea, mă refer acum la cea din Iaşi, trebuie să-şi extindă zonele de
practică şi eu cred că Spitalul Moineşti chiar ar putea să primească rezidenţi şi
ar fi util ca mulţi dintre tinerii noştri să facă un stagiu aici.
– Cadrul
legal pentru o astfel de colaborare?
– Există. Este dat chiar de Legea învăţământului:
când şeful de secţie are şi o activitate ştiinţifică, are doctorat – şi aici
sunt şi medici odinioară cadre didactice la UMF Iaşi –, funcţionează şi un
compartiment de cercetare ştiinţifică, aşadar se pot acredita secţii pentru
pregătirea studenţilor, au patologie, au ce şi de la cine învăţa.
Responsabilitate prin management
Ediţia a VII-a a Zilelor Medicale l-a avut între participanţi şi pe dl dr. Vasile
Cepoi, ministrul sănătăţii, prezent cu o expunere pe marginea liniilor de forţă
din proiectul viitoarei legi a sănătăţii. După dezbaterea care a urmat – şi
trebuie spus că nu am mai asistat de mult la un schimb atât de entuziast de
idei –, dsa a
avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări.
– Domnule
ministru, vorbind despre proiectul de lege a sănătăţii, aţi atins şi o zonă
sensibilă: dacă actul normativ, sistemul ori ministrul propun o măsură şi dacă
medicul din reţea nu vrea, atunci acea măsură nu poate fi aplicată şi nu
generează consecinţele aşteptate.
– Da, aşa este!
– Vă
rog să dezvoltaţi ideea. Este o cu totul altă perspectivă în vederea realizării
unei legi care să fie nu numai pe hârtie ori în Monitorul Oficial, dar să şi
funcţioneze şi să producă efectele aşteptate, dorite.
– Schimbarea sistemului de sănătate
presupune nu numai schimbarea unor reguli, presupune şi înţelegerea acestor
reguli şi schimbarea unei mentalităţi. Eu am căutat să schimb acest sistem în
decursul celor 12 ani de când mă ocup de administraţie medicală, încercând şi
de jos în sus, şi de sus în jos. Am ocupat succesiv toate poziţiile din care am
crezut eu că astfel de schimbări se pot genera. Şi am constatat, cu timpul, că
orice reglementare s-ar propune la nivel central, dacă ea nu este înţeleasă,
dacă nu este acceptată şi nu duce la alt comportament al celor care lucrează în
sistem, nu putem schimba nimic. Ne facem doar iluzii. Procesul acesta de
schimbare trebuie să plece de jos, e nevoie să responsabilizăm în primul rând
practicianul din sănătate, să-l determinăm să-şi dorească să se schimbe
sistemul şi să se angajeze el însuşi în mediul în care lucrează şi cu posibilităţile
acelui context, să fie promotorul schimbărilor. Nouă, la nivel central,
minister, casă, guvern, ne rămâne doar să coordonăm aceste surse de schimbare
locală, să le dăm un curs firesc, putere de lege. Şi să facem din ele un motor.
Noi trebuie să creăm, doctorului din reţea, practicianului, posibilitatea să
schimbe.
– Înţeleg
acum şi de ce aţi ales acest eveniment – Zilele Medicale ale SMU Moineşti –
pentru a organiza o dezbatere privind proiectul de lege aflat în agenda MS.
Sunt aici peste 250 de participanţi, care vin în primul rând pentru că
spitalul-gazdă este, şi prin colectivul de aici, şi prin managerul său, o
astfel de „sursă de schimbare“ a sistemului de sănătate. Şi se întâmplă asta de
mai bine de zece ani. Este, cred, locul cel mai potrivit unde ideea lansată de
dv. poate prinde rădăcini. Greşesc?
– Nu greşiţi. De multe ori, în discuţiile
purtate cu medici şi manageri de spitale, când am deschis problema unor schimbări,
am auzit: „Nu se poate, nu sunt bani!“. Şi le-am dat ca exemplu Spitalul Moineşti.
Îl ştiam, noi ne-am mai întâlnit aici şi cu alte ocazii. Sunt cel puţin două
spitale în România – eu le cunosc bine – care demonstrează că se poate, chiar şi
în aceste condiţii: cele din Moineşti şi Paşcani. Şi mai este un spital în sud,
la Tg. Cărbuneşti, un spital cu trei sute şi ceva de paturi, cu toate specialităţile.
Au trimis o documentaţie ca să poată face achiziţii de echipamente de ultimă
generaţie şi m-am întrebat: „Ce se întâmplă la Tg Cărbuneşti de au nevoie de
angiograf?!“. Şi am trimis pe cineva să facă o evaluare. Într-adevăr, au oameni
buni, adresabilitate mare… Cu alte cuvinte, când vrei să faci treabă, se poate.
Pornind de la situaţii grele – similare 
celorlalte unităţi medicale din
sistemul public – iată, sunt spitale care au ajuns să fie recunoscute, să se
dezvolte, să desfăşoare activitate de calitate. Şi în condiţii tehnice aproape
de vârf.
– Un
asemenea tip de comportament managerial se regăseşte în proiectul de lege
propus de dv.? Unde anume, în ce poziţie, capitol?
– Da, se regăseşte în reorganizarea
spitalelor şi în creşterea autonomiei manageriale şi financiare a spitalelor.
Este vorba despre autoguvernarea spitalelor şi despre modul în care acest
concept – în stare de concept este de multă vreme vehiculat – poate fi pus în
practică. Iar SMU Moineşti este un asemenea exemplu: au reuşit să
responsabilizeze oamenii, şi din spital, şi din afara lui, şi pe orizontală şi
verticală. Şi rezultatele se văd. Aplicarea acestui concept de autoguvernare
este soluţia, calea de a produce astfel de schimbări şi în celelalte spitale.
– De
ce?
– Acum, spitalul fiind tratat ca o instituţie
publică, managerul spune: „Eu aş face, dar nu mă lasă legea!“. Sau vine
doctorul X şi spune: „Eu am făcut o sută de operaţii, colegul meu n-a făcut
niciuna şi, cu toate astea, luăm acelaşi salariu“. Şi eu răspund: „Ce să fac?
Asta spune legea salarizării. Eu aş face, dar nu mă lasă legea“.
– Ce
anume doriţi să spuneţi prin acest exemplu?
– Că, în prezent, incompetenţa managerială
se ascunde în spatele unei legislaţii restrictive.
– Ce
se poate face?
– Să liberalizăm managementul, ca să creştem
responsabilitatea. Să asigurăm implicarea medicilor care efectiv lucrează, a
celor care doresc şi pot să-şi asume astfel de iniţiative.
Experienţe… contagioase
Următorul interlocutor a fost dna dr.
Mihaela Popescu, director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului
Bacău.
– Cum
vedeţi ediţia din acest an a Zilelor Medicale ale SMU Moineşti şi, totodată,
evoluţia spitalului-gazdă?
– Suntem la a şaptea ediţie şi deja se poate
face cu mai multă uşurinţă o evaluare. Este un eveniment medical de excepţie,
rar în România. Din punctul meu de vedere, în zona de est a ţării, este unicul
de acest gen şi de această anvergură.
– Cunoaşteţi
evoluţia SMU Moineşti din interior. Aţi fost mulţi ani director executiv al DSP
Bacău, apoi, în 2010, director interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău
şi, în continuare, aţi revenit la DSP. Cum a ajuns Spitalul din Moineşti în
prima linie?
– Este rezultatul muncii unei echipe:
manager, director economic, director de îngrijiri, efortul încununat depus de
400 de salariaţi – medici de excepţie şi asistenţi medicali, care au făcut tot
posibilul ca această unitate să fie printre cele mai bune din ţară. Sperăm ca
la ediţia a opta să avem noutăţi, sunt deja în derulare: sistemul de urgenţă va
fi consolidat prin apariţia unui heliport şi, din ce am văzut astăzi împreună
cu ministrul sănătăţii, se preconizează o dezvoltare a spitalului pe un vector
nou, modern – cardiologie intervenţională, cu parteneri străini. Dacă şi aceste
două proiecte vor fi finalizate şi nu mă îndoiesc că vor fi, pentru spital şi
pentru judeţul Bacău vor fi noi motive de mândrie.
– Poate
fi… clonată „reţeta“ managerială a dlui dr. Adrian Cotîrleţ?
– Ca să nu folosesc chiar termenul „clonat“,
putem privi spitalul din Moineşti ca pe o unitate-pilot. Mă refer la
principiile de management aplicate aici cu rezultate pozitive, chiar de excepţie.
Din acest punct de vedere, credem că experienţa de aici s-ar putea extinde şi
la alte spitale din România.
– Cunosc
medici, conducători ai altor unităţi medicale, care au venit la Moineşti şi au
preluat de aici rezolvări, concretizate apoi în unităţile lor. Poate ar fi util
ca o experienţă de acest fel să fie mai bine cunoscută. Rareori aflăm din
mass-media ce se petrece cu adevărat în viaţa de zi cu zi a spitalului.
– Este un motiv în plus să asimilăm
„fenomenul Moineşti“ cu un studiu-pilot, care să poată fi aplicat şi în alte
spitale, cu aceleaşi responsabilitate, rigoare şi perseverenţă pe care le găsim
aici. Vorbim acum despre posibilitatea de a transfera experienţa spitalului
Moineşti către alte unităţi din reţea.
– Ce
consecinţe a avut asupra celorlalte spitale din judeţul Bacău ceea ce s-a întâmplat
şi continuă să se întâmple la Moineşti? Este, în esenţă, aceeaşi întrebare, dar
formulată dintr-o altă perspectivă.
– Consecinţe au fost şi continuă să apară. Şi
sunt pozitive. Nu numai la nivelul managementului de vârf, ci şi la cel
intermediar: mă refer la şefii de secţie, de compartimente şi doar la cazurile
cunoscute de mine în judeţul Bacău. Înseamnă mult şi participarea la aceste ediţii
ale Zilelor Medicale. Nu sunt doar
cursuri, conferinţe, dezbateri pe o temă sau alta şi nu sunt doar intervenţii
chirurgicale realizate în echipe complexe, cu medici din centre universitare
sau din afara ţării. Nu ştiu dacă toţi, dar cei mai mulţi dintre participanţi văd
şi, chiar dacă nu fac comentarii sau nu-şi exprimă un punct de vedere, se vor întoarce
la cabinetele, secţiile sau spitalele lor cu idei noi. Nu le dă nimeni sfaturi,
nu le spune nimeni ce e bine şi ce nu e bine. Dar diferenţele se văd, soluţiile
găsite sunt la vedere şi fiecare poate aplica în propria lui activitate ceea ce
este util. Iată ce dă unicitate acestui eveniment.
Secretul izbânzilor
– M-aţi întrebat
cum am ajuns la aceste performanţe. Dv. şi redacţia săptămânalului „Viaţa
medicală“ aţi fost de la bun început alături de noi, prezentând pas cu pas şi
greutăţile, şi împlinirile, îmi povestea dl dr. Adrian Cotîrleţ, chirurg şi
manager al Spitalului Municipal de Urgenţă Moineşti. Lista celor cărora ar
trebui să le mulţumesc – şi fiecare în parte a avut şi are o contribuţie esenţială
la evoluţia continuă a unităţii noastre – este lungă. Sunt oamenii care lucrează,
medici, asistente, cadre tehnice, meseriaşi, fiecare acolo unde se află. Nu
spun că nu au fost sau nu sunt greutăţi, dar toţi au înţeles că avem ceva de făcut,
că e nevoie de timp, de sacrificii, că e nevoie de o disciplină interioară. Şi
s-a format, s-a sudat o echipă. Ne-aţi ajutat şi dv., prin „Viaţa medicală“. Când
fac ceva util, bun, oamenii au nevoie să fie recunoscuţi, apreciaţi, încurajaţi
să meargă mai departe. Echipa aceasta s-a extins cumva şi în afară, către
colegi din centrele universitare, ce au găsit la Moineşti condiţii prielnice
pentru a-şi dezvolta proiecte de anvergură, didactice şi de cercetare. Li s-a
cerut sprijinul, sfatul. La fel, am obţinut sprijin constant din partea
structurilor administrative din Moineşti şi din judeţul Bacău: Direcţia de Sănătate
Publică, Primăria, Prefectura, Consiliul Judeţean… După aceste… să le spun
victorii? izbânzi? împliniri? am ajuns la o concluzie: dacă aş fi renunţat să
fac chirurgie pentru a mă ocupa doar de management, Spitalul din Moineşti nu ar
fi ajuns niciodată la acest nivel şi multe dintre realizările remarcate de
oaspeţii noştri nu ar fi fost posibile.
