La începutul lunii
trecute, la Târgu Mureş, a
avut loc a 30-a ediţie a conferinţei organizate de Societatea Română de
Neurochirurgie (SRN). Timp de patru zile,
lectori de marcă din străinătate au prezentat şi dezbătut împreună cu omologii
români metodele chirurgicale cele mai eficiente de tratare a unor afecţiuni
neurologice de interes, dar şi
impactul acestor atitudini terapeutice asupra calităţii vieţii pacientului.
Temele principale ale acestei ediţii au fost
tumorile din regiunea selară, malformaţiile Arnold-Chiari, conceptele actuale
asupra tratamentului chirurgical al măduvei spinării, dar şi alte subiecte
interesante precum neuroprotecţia, neuroplasticitatea, rolul chirurgiei în
hemoragia intracerebrală spontană ori „colţul tânărului neurochirurg“ – în fapt
o metodă de a încuraja participarea tinerilor şi de a da acestei întâlniri ştiinţifice
de top o notă educativă.
În deschiderea reuniunii, a avut loc a 16-a
ediţie a Cursului Francofon de Neurochirurgie, unde – împreună cu profesorii
Jean-Claude Marchal, Jean D’Haens, Olivier Klein şi Bertrand Devaux – s-au
ilustrat noţiuni tehnice legate de patologia hipofizară şi tratarea
hidrocefaliei, a schwannomului vestibular şi a glioamelor de grad mic (bine
diferenţiate).
Vă prezentăm în continuare câteva din cele
mai importante aspecte ale patologiei şi tehnicii neurochirurgicale abordate pe
parcursul întâlnirilor, un interviu în exclusivitate cu prof. dr. I. Şt.
Florian, preşedintele SRN, şi o reflecţie asupra viitorului neurochirurgiei aşa
cum este el văzut de profesorul A. V. Ciurea, fostul vicepreşedinte al Federaţiei
Mondiale de Neurochirurgie, preşedinte de onoare al SRN.
Metode şi
factori de prognostic în afecţiunile neurochirurgicale
Secţiunea de Tumori selare, prima rundă
de prezentări ştiinţifice după cursul francofon, a adus în prim-plan studiul
profesorului Marin Marinov, din Bulgaria, care a analizat 560 de cazuri proprii
din perioada 1995–2006, pentru a stabili factorii de prognostic postoperatori în adenoamele pituitare. Astfel, în acromegalie, cei mai importanţi
determinanţi precoce ai rezultatului postoperator sunt nivelul bazal de hormon
de creştere (remisie la GH < 20 mU/L vs
61,5% la GH > 50 mU/L), diametrul tumorii (chiar şi un milimetru creşte cu
7% riscul recurenţei) şi nivelul de invazivitate. Supravieţuirea la cinci ani
este 74,9 ± 7,6%. Factorii asociaţi cu revenirea tumorii sunt vârsta înaintată,
nivelul STH bazal crescut şi consistenţa tumorii. În boala Cushing, 80% din recurenţele postoperatorii ale tumorii apar
la bărbaţi. La cinci ani după operaţie, 81,4 ± 8,9% din pacienţi supravieţuiesc
şi nu prezintă recidive canceroase, iar cel mai important factor de prognostic
pentru succes în această tumoră este nivelul de cortizol măsurat imediat
postoperator. În cazul prolactinoamelor,
o atitudine terapeutică chirurgicală poate înlocui tratamentul pe viaţă cu
agonişti de dopamină. Succesul acestor intervenţii este de 85,2% în cazul
tumorilor situate intraselar, dar de numai 23,1% pentru cele extraselare şi cu
un nivel al prolactinei ridicat (Prl > 200 ng/ml).
Tot în această secţiune a fost prezentată şi
lucrarea profesorului Alexandru Vlad Ciurea, care a studiat impactul produs de
tratamentul chirurgical asupra calităţii vieţii copiilor cu craniofaringiom. În urma analizei a 122
de cazuri, doar 65 de cazuri s-au soldat cu excizia completă a tumorii (54,4%).
Pe timpul studiului nu a avut loc niciun deces intraoperator, dar şase pacienţi
(4,9%) au murit în prima lună din cauza leziunilor hipotalamice consecutive încercării
de excizie totală a tumorii. Prof. dr. A. V. Ciurea subliniază că, din cauza
riscurilor operaţiei, deseori e recomandabilă rezecţia parţială a tumorii şi
folosirea terapiilor adjuvante (Gamma
knife şi tratamentul endocrinologic). Decizia de a rezeca total sau parţial
tumora se ia în funcţie de vârsta copilului, volumul craniofaringiomului şi
prezenţa sau absenţa aderenţelor hipotalamice.
Malformaţiile Arnold-Chiari au făcut obiectul altei sesiuni de prelegeri, care a
suscitat interesul audienţei. Într-una din prezentări, dr. Bogdan Iliescu a
analizat retrospectiv pe o perioadă de cinci ani o serie de 23 de pacienţi ce
suferă de malformaţia Arnold-Chiari tipul I. Unsprezece dintre aceştia asociau,
pe lângă Arnold-Chiari, siringomielie şi siringobulbie (chist sau cavitate
neuroglială plină cu lichid cefalorahidian, la nivelul măduvei spinării,
respectiv al bulbului). Tipul I Arnold-Chiari constă în coborârea amigdalelor
cerebeloase prin gaura occipitală mare spre canalul cervical superior. Apar
hidromielie, malformaţii scheletice ale coloanei cervicale şi ale joncţiunii
craniocervicale. Tratamentul la care au fost supuşi pacienţii a constat în
decompresie posterioară craniovertebrală. Aceasta se realizează prin craniotomie
suboccipitală, laminectomie (de la C1 la C3), inspecţia microscopică atentă a
foramen Magendie, reducerea microchirugicală a amigdalelor (uneori şi a
emisferelor) cerebeloase şi închiderea cu grefă autologă. Dacă există cazuri
particulare cu sirinx simptomatic, se montează de obicei un şunt. Datorită
metodei meticuloase de a realiza operaţiile, rezultatele sunt excelente. Acest
mod de tratament studiat se axează în primul rând pe decompresia largă şi pe
examinarea minuţioasă a neuroanatomiei pacientului pentru evitarea complicaţiilor.
Astfel, tuturor celor 23 de bolnavi li s-au ameliorat simptomele şi s-a micşorat
durerea. În plus, sirinxul a dispărut complet în 18 cazuri, s-a micşorat în
patru şi a rămas neschimbat la un singur pacient.
Dr. Adrian Bălaşa, preşedintele comitetului
regional de organizare al congresului, a prezentat un studiu retrospectiv pe
zece ani (2001–2011), în care a analizat metoda cea mai eficientă de tratament în
cazul anevrismelor. Lucrarea a fost realizată urmărind 382 de pacienţi
cu anevrism cerebral din Spitalul de Urgenţă Târgu Mureş. Din aceştia, 64% au
fost operaţi în primele 96 de ore, 24% în următoarele 5–14 zile, în timp ce 12%
au fost supuşi intervenţiei chirurgicale la două săptămâni de la incident.
Rezultatele tratamentului au fost măsurate după scala GOS (Glasgow Outcome Scale), iar mortalitatea a fost de 15,8%. La
corelarea rezultatelor cu metoda de tratament, doctorul Bălaşa şi echipa sa
concluzionează că, deşi tratamentul multidisciplinar în tratarea anevrismelor
s-a dezvoltat foarte mult, intervenţia chirurgicală cât mai rapidă rămâne
tratamentul de elecţie în anevrismele cerebrale.
Alte teme de discuţie asupra patologiei
neurochirurgicale au fost atitudinile terapeutice diverse în patologia
măduvei spinării, desfăşurate pe parcursul a patru sesiuni. Au fost
dezbătute intens subiecte precum terapia în stenoza canalului vertebral lombar,
moduri de abordare şi tratament în cazul unei traume sau politraume a măduvei
spinării, modalităţi de aborduri chirurgicale în tumorile sacrate, dar şi
tehnici sensibile precum vertebroplastiile şi metode de tratament
neurochirurgicale prin intermediul endoscopului.
Colţul tânărului neurochirurg
Rezidenţii şi mediciniştii prezenţi la
această ediţie a congresului au avut prezentări de un nivel ştiinţific înalt în
care au cercetat şi au analizat patologia neurochirurgicală la standardele
actuale. În plus, aceştia au arătat cum se pregătesc încă din studenţie să înveţe
principiile teoretice, dar şi gesturile chirurgicale de bază ale acestei
discipline.
Dr. George Ungureanu, proaspăt absolvent al
UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca, a analizat influenţa vârstei şi a sexului
asupra glioamelor maligne. Rezultatele studiului său arată că vârsta medie a
diagnosticului cu această patologie a fost de 49,9 ani la bărbaţi şi de 54,3
ani la femei. Simptomele nu diferă în funcţie de vârstă sau sex, dar recurenţa
tumorii este influenţată de ambii factori analizaţi. Astfel, femeile cu vârsta
sub 50 de ani au recurenţe mai târziu faţă de bărbaţi şi de cei în vârstă (p
< 0,05). De asemenea, chirurgia radicală în astfel de tumori scade recurenţele
tumorii (p < 0,05). Tot dr. Ungureanu a studiat impactul neurochirurgiei
asupra calităţii vieţii. Tânărul medic a început să analizeze factorii care
influenţează colectarea datelor privind calitatea vieţii la pacienţii cu tumori
neurologice. Astfel, autorul împreună cu echipa sa au aflat că majoritatea
pacienţilor care au răspuns la chestionarele privind calitatea vieţii au fost
femei din mediul urban (63%) şi mai mult de jumătate dintre respondenţi aveau
cel puţin studii liceale. Cei mai mulţi care au completat chestionarul au spus
că, în urma operaţiei, calitatea vieţii s-a îmbunătăţit simţitor.
A. Farcaş-Rotariu a analizat în lucrarea sa,
coordonată de prof. dr. I. Şt. Florian, care sunt indicaţiile chirurgicale
pentru un pacient comatos care suferă de hemoragie intracerebrală non-traumatică
(ICH). Au fost observate 107 operaţii din 240 de pacienţi comatoşi cu ICH care
au fost internaţi în perioada ianuarie 2006 – decembrie 2010 la Spitalul Judeţean
din Cluj-Napoca. Dintre cei operaţi, 26 (24,3%) au supravieţuit, faţă de 17
(12,8%) din cei neoperaţi. Studiile ulterioare au arătat că nu există
contraindicaţii certe pentru operarea pacienţilor în comă pentru hemoragie, cu
excepţia midriazei şi a unui volum al ICH mai mare de 100 ml.
Tareq Al-Momani, student în anul VI la
Facultatea de Medicină din Cluj, a vorbit despre workshopul de neurochirurgie
organizat de Societatea Studenţească de Chirurgie din România pentru a cultiva
interesul studenţilor preocupaţi de această ramură. Atelierul a fost desfăşurat
pe parcursul a patru zile şi în cadrul acestuia au fost discutate noţiuni de
neuroanatomie, neuroimagistică şi tehnici chirurgicale. În ultima zi, studenţii
au efectuat două proceduri. Prima dintre ele a fost clamparea unui anevrism
simulat de aortă abdominală, iar cea de-a doua a constat într-o neurorafie
primară pe nervul sciatic scindat. Cele două lecţii practice au fost efectuate
pe animale de laborator cu ajutorul unor microscoape asemănătoare celor din
departamentele de neurochirurgie.
„Tehnologia
nu-ţi înlocuieşte mâinile şi gândirea“
Prof.
dr. Ioan Ştefan Florian, preşedintele Societăţii Române de Neurochirurgie,
ne-a oferit mai multe detalii asupra reuniunii ştiinţifice de la Tg. Mureş.
– Ediţia din
acest an a congresului a beneficiat de o participare internaţională
semnificativă. Cum a fost aceasta faţă de ediţiile precedente?
– A fost a 30-a ediţie
a conferinţei de neurochirurgie şi, cel puţin din 1991 încoace, la fiecare
astfel de eveniment am avut participare internaţională. Anul acesta am avut
chiar mai puţini lectori străini, comparativ cu congresul de anul trecut din
Cluj sau cu alte conferinţe sau congrese, pentru că simpozionul nostru ştiinţific
s-a situat între două evenimente majore ale lumii neurochirurgicale – congresul
internaţional din Brazilia, recent încheiat, şi congresul european, organizat
la Roma. Ca atare, este dificil să obţii acceptul unor invitaţi renumiţi a căror
prezenţă este aproape obligatorie la cele două reuniuni ştiinţifice majore
amintite. Cu toate acestea, am avut invitaţi din Marea Britanie, Cehia,
Ungaria, Elveţia, Franţa (şi aici mă refer la cursul francofon din cadrul
congresului, aflat la a 16-a ediţie, la care au fost prezenţi patru profesori
francezi de neurochirurgie). În aceste condiţii, pot spune că zece invitaţi din
străinătate este o participare bună.
– Care este relaţia
Societăţii Române de Neurochirurgie cu omoloagele ei europene?
– Noi suntem membri ai societăţilor europene,
ai Federaţiei Mondiale a Societăţilor de Neurochirurgie şi suntem trataţi ca
egali între egali. Iar lucrurile stau în felul acesta graţie eforturilor de
peste două decenii depuse de predecesorii mei în funcţiile acestea – în special
mulţumită dlor prof. dr. Alexandru Constantinovici, prof. dr. A. V. Ciurea şi
prof. dr. Nicolai Ianovici, preşedinţi de onoare ai Societăţii Române de
Neurochirurgie. De altfel, România a avut reprezentanţi de marcă şi în forurile
internaţionale – profesorul A.V. Ciurea a fost, timp de un mandat, adică patru
ani, vicepreşedinte at large al
Federaţiei Mondiale a Societăţilor de Neurochirurgie. Dl prof. dr. Ion Poeată
este încă membru în comitetul educativ al Federaţiei Europene de Neurochirurgie,
iar eu sunt acum cuprins în structurile administrative ale Federaţiei Mondiale…
Ca să rezum, Societatea Română de Neurochirurgie a fost şi este reprezentată în
permanenţă în cadrul forurilor internaţionale de decizie, ceea ce reprezintă o
recunoaştere a valorii neurochirurgiei româneşti pe plan internaţional.
– Dar are România,
în neurochirurgie, rezultate comparabile cu cele din Europa de Vest?
– Da, pot spune asta cu
certitudine. Se cunoaşte când ieşim cu lucrări la congrese europene, sau
mondiale… De exemplu, la recentul congres mondial de neurochirurgie din
Brazilia, dl prof. dr. A. V. Ciurea a avut două prezentări, iar eu una la
sesiunea video „masters“. Dacă ei le
consideră în această categorie, de „masters“,
nu putem spune că suntem mai slabi. În plus, dacă faci o comparaţie a
rezultatelor statistice prezentate, nu sunt cu nimic mai prejos datele noastre
faţă de cele ale lor – chiar dacă condiţiile de lucru sunt complet diferite. Ca
ultimă analiză, în timpul operaţiei, nu dotarea tehnică este cea care decide,
ci ceea ce face chirurgul cu mâinile şi creierul lui. E o exprimare foarte
frumoasă, pe care uneori le-o spun studenţilor mei: „Un prost cu instrumente e
tot un prost cu instrumente“. Şi mai este o frază care-mi place mult: „Poţi învăţa
o maimuţă cum să opereze, dar nu poţi învăţa niciodată o maimuţă când să nu
opereze“...
– Deci credeţi că
neurochirurgii români au o calitate în plus faţă de ceilalţi?
– Nu neapărat, toţi
sunt oameni. Dar aparatele, dotarea nu-ţi înlocuiesc mâinile şi gândirea –
trebuie, într-adevăr, să ai o mână bună şi experimentată. Cred că noi avem un
mic avantaj faţă de ceilalţi: suntem ceva mai puţini, ca atare volumul de muncă
e mai mare. Iar în chirurgie, şi în neurochirurgie în special, contează acest lucru
– noi avem experienţă practică mai mare. În timp ce un neurochirurg din Europa
operează în jur de 250 de cazuri pe an, eu am făcut în ultimii cinci ani în jur
de 750 de operaţii în fiecare an! Or, asta este experienţă – nu înseamnă neapărat
că sunt mult mai deştept, mai luminat… Citesc ceea ce publică ei, scriu şi eu
alături de ei, dar avantajul este legat de efortul mai mare pe care-l depun, în
ultimă instanţă, şi de experienţa mai vastă pe care o am. La vârsta mea – 50 de
ani împliniţi anul acesta – am realizat peste 10.000 de intervenţii
chirurgicale, un număr la care puţini din neurochirurgii europeni visează să
ajungă.
– Care au fost
temele celor mai bune lucrări din această conferinţă?
– E greu de făcut o
departajare a celor mai bune, însă ceea ce vreau să subliniez este că lucrările
prezentate de lectorii români au fost cel puţin la acelaşi nivel cu cele ale
lectorilor din străinătate. Acest lucru se întâmplă nu numai graţie unei străduinţe
zilnice, unei munci şi unui progres evident al neurochirurgiei româneşti, ci şi
datorită unui efort de educare şi autoeducare în felul în care se prezintă
aceste noţiuni. Ca atare, au fost – fără niciun fel de îndoială – lucrări de un
nivel ştiinţific înalt şi toată lumea s-a străduit să menţină un standard
foarte ridicat. Realmente, nu pot face departajări şi chiar şi în sesiunea
tinerilor neurochirurgi, studenţii şi rezidenţii au dovedit, prin lucrările pe
care le-au prezentat, că nu sunt cu nimic sub nivelul seniorilor. Aşa încât, nu
pot decât să-i felicit pe toţi lectorii şi să consider că, per ansamblu, ţinuta
din punct de vedere ştiinţific a acestei conferinţe a fost de o calitate foarte
bună.
– Am văzut că
multe din prezentări s-au axat pe calitatea vieţii pacientului…
– E un domeniu mai puţin
dezbătut în România, dar care – peste tot în lume – are o pondere extraordinară.
Nu contează numai să salvezi viaţa bolnavului, ci şi felul în care el trăieşte
după o anumită atitudine terapeutică. Iar problema calităţii vieţii, în condiţiile
unui tratament, în special în bolile maligne, se află în permanenţă în atenţia
centrelor mari din Europa, de mai bine de zece ani. La noi în ţară, Institutul
Oncologic din Cluj-Napoca are în vedere această chestiune de aproape un
deceniu, dar pe domeniul neurochirurgiei abia în ultimii cinci-şase ani am reuşit
să ne preocupăm şi de acest lucru. De altfel, am avut o prezentare pe această
temă realizată de un student, absolvent de acum, George Ungureanu, care a fost
indiscutabil de nivel european. Zbaterile lui sunt rodul unei colaborări cu
forurile europene de profil, iar eu nu pot să fiu decât încântat de ceea ce
rezidenţii şi studenţii noştri prezintă şi au prezentat astăzi aici.
– Au fost, aşa cum aţi spus mai devreme, mulţi
tineri în sală, iar numeroase lucrări ale rezidenţilor şi studenţilor vă au pe
dumneavoastră coordonator. Cum îi ajutaţi?
– În Cluj s-a creat de-a lungul timpului un
fenomen. Este o emulaţie extraordinară în rândul tinerilor medicinişti, iar
Cercul ştiinţific studenţesc de neurochirurgie, care funcţionează de mai bine
de zece ani, reprezintă motorul acestei emulaţii. În fiecare zi de joi din
timpul anului universitar, aceşti studenţi se întâlnesc în biblioteca clinicii
de neurochirurgie pentru şedinţele lor săptămânale. Astfel, un număr de 40–50
(uneori chiar 60!) de medicinişti prezintă una-două lucrări şi dezbat diferite
teme de patologie neuronală, neurochirurgie, neuroanatomie, neurofiziologie –
toate la un nivel foarte înalt. Acesta este un lucru care a uimit întreaga
asistenţă de-a lungul ultimilor ani – mai ales pentru că participarea studenţilor
din Cerc a fost constantă în ultimii ani la manifestările ştiinţifice ale
Societăţii Române de Neurochirurgie. Şi toţi invitaţii din străinătate au fost
uluiţi de interesul manifestat de studenţi, de nivelul lor de pregătire, de
cunoştinţe şi au zis că acest Cerc de neurochirurgie reprezintă realmente un
fenomen pe plan european. Cum îi ajut?
Ei nu trebuie foarte mult ajutaţi, trebuie doar să nu fie opriţi. Atunci când
vin cu o propunere şi, de regulă, sunt teme foarte interesante, îi ajut şi îi
stimulez. Dacă este nevoie de un suport material, îi ajut financiar din fonduri
proprii. Nu sunt sume exorbitante, dar pentru ei reprezintă un sprijin foarte
important. Altfel, la toate manifestările ştiinţifice pe care le-am coordonat şi
le-am organizat (la Cluj sau chiar şi aici, la Tg. Mureş), i-am încurajat să
participe. Le-am asigurat gratuitatea pentru tot ceea ce reprezintă taxe de
participare şi mese, iar atunci când s-a făcut deplasarea în alt centru am avut
grijă să le asigur condiţii de cazare decente, dar cu costuri modice. Cred că
pentru Societate este un lucru extraordinar să aibă în permanenţă un izvor de
resurse proaspete, iar pentru mine personal este un factor continuu de
stimulare. Ei mă ţin activ mental şi mă păstrează tânăr – iar acest lucru se întâmplă
doar prin simpla lor prezenţă şi prin ideile lor. În fiecare an, deschiderea
oficială a Cercului se face în prezenţa mea. E o tradiţie deja să le prezint în
cadrul acesteia o temă de dezbatere. Anul acesta, chestiunea dezbătută este: „În
viaţă alege mereu să fii primul!“.
– Ce sfaturi aveţi pentru cei care vor să
fie primii şi să facă performanţă în neurochirurgie?
– În primul rând trebuie să-ţi placă. Este o
profesie în care, dacă nu te implici total, nu faci nimic. În al doilea rând,
trebuie să înţelegi că neurochirurgia este o specialitate de vârf şi pentru
asta trebuie să fii şi tu la vârf din punct de vedere ştiinţific – să te pregăteşti
continuu, să înveţi şi să te dăruieşti în permanenţă. Neurochirurgia îţi oferă
enorm de multe satisfacţii, pentru că nu sunt multe domeniile în care poţi
spune efectiv că lucrezi pe un organ vital. Eu le spun studenţilor mei, la
cursul introductiv de neurochirurgie, că aceasta e cea mai importantă dintre
discipline, pentru că lucrează pe cel mai important sistem – sistemul nervos.
Nimeni şi nimic nu poate să conteste acest lucru. Nicio altă specialitate care
se ocupă de sistemul nervos nu are posibilitatea de a acţiona în mod direct
asupra a ceea ce reprezintă viaţa…
– Spuneaţi, la finalul uneia din prezentările
dumneavoastră, că fiecare creier este un univers…
– Da, am o plăcere de a mă uita la Discovery Science, în special la un
documentar despre spaţiul cosmic. La un moment dat, în cadrul acestei emisiuni,
se prezenta reconstrucţia 3D a universului aşa cum o percepem noi – ca o reţea
de galaxii care se întrepătrund şi construiesc ceva izbitor de asemănător cu reţelele
neuronale. Am căutat şi am găsit o imagine cu o porţiune din univers fotografiată
de telescopul Hubble şi o imagine cu o cultură de celule stem embrionare de
origine neuronală. Imaginile sunt izbitor de asemănătoare! Apoi am arătat o porţiune
a reţelei 3D a universului şi una neuronală. De asemenea, izbitor! Am
convingerea aceasta – creierul nu este
numai un organ. Este ceea ce ne defineşte pe noi, pe fiecare, şi acesta în
sine este un univers. Ştim la fel de
multe (sau de puţine) despre creier, cât ştim şi despre univers. Din această
perspectivă, sunt convins că fiecare dintre noi suntem în posesia unui univers şi depinde numai de noi dacă hălăduim
năuci prin acesta sau profităm de infinitatea lui.
Evoluţia
în salturi
Actualmente
preşedinte de onoare al Societăţii Române de Neurochirurgie, fostul preşedinte
SRN şi vicepreşedinte al Federaţiei Mondiale a Societăţilor de Neurochirurgie,
dl prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea
ne-a oferit câteva gânduri privind continua transformare a specialităţii. În
fapt, o posibilă privire asupra viitorului neurochirurgiei.
Suntem jucători
pe o tablă de şah, iar neurochirurgia merge în funcţie de câteva elemente
majore. Acum zece ani, erau nişte supermaeştri în neurochirurgie, la care te
uitai cu mare admiraţie şi care prezentau nişte operaţii formidabile (operau şi
câte douăsprezece ore!), abordau totul în creier. Acum, majoritatea au cedat şi
nu mai folosesc aceste tehnici – rezultatele de pe urma muncii supereroice erau
dezastruoase. Pacientul îşi revenea în trei-patru luni, procedura costa imens,
iar calitatea vieţii bolnavului era îngrozitoare – cu toate că tu ai scos o
tumoră din mijlocul creierului sau din baza creierului. În prezent,
neurochirurgia merge pe operaţii minim invazive. Dacă poţi să faci rezecţie
totală este minunat, dar dacă nu, faci rezecţie subtotală şi intervii cu
terapia adjuvantă – cu Gamma knife şi cu
chimioterapie, ca să obţii un rezultat bun, dar şi să menţii calitatea vieţii
pacientului.
Creierul este un
organ extrem de sensibil – este exact ca o mimoză – şi trebuie să faci tot
posibilul ca nici măcar să nu-l mângâi, mai mult să-l priveşti. Trebuie să cauţi
în creier de aşa natură încât să nu-l apeşi, să nu-l lezezi şi să nu intervii
decât în zona lezională. Trebuie mereu să cauţi (şi este foarte dificil!) cea
mai scurtă cale spre leziune.
În momentul de faţă, nu mai ştim ce se va întâmpla
în viitor. Din patru în patru ani se produce un salt extraordinar al
mijloacelor de investigare şi terapie, încât este imprevizibil să prezici. O să
dau un exemplu: când a apărut Gamma
knife, lumea era sceptică, dar acum
foarte mulţi folosesc metoda respectivă în metastaze, în malformaţii
arteriovenoase, în recidive tumorale şi multe alte patologii. O pacientă de-a
mea din Târgu Mureş are mai multe leziuni intracraniene şi vreau să o trimit la Gamma knife; acum zece ani îi ziceam
că vreau să o operez… Gândirea neurochirurgicală se schimbă. Nu putem să
prevedem exact ce se va întâmpla, de la congres la congres apar noi tendinţe în
neurochirurgie…