Neurochirurgia este un domeniu imprevizibil: cel puţin o dată la patru ani, apar tehnici şi metode noi de tratament, ce revoluţionează ramura care lucrează nemijlocit cu cel mai sensibil organ uman. Cel mai recent congres al Societăţii Române de Neurochirurgie, desfăşurat recent la Târgu Mureş, a reunit neurochirurgi de talie internaţională care au prezentat şi dezbătut, alături de colegii români, subiecte de interes pentru domeniu. Despre cele mai discutate teme ale acestei manifestări ştiinţifice, dar şi despre performanţele şi pasiunea neurochirurgilor români, ne scrie dra Sorina Vasile.

 "> Atitudini şi latitudini în neurochirurgie - Viața Medicală
Reportaje

Atitudini şi latitudini în neurochirurgie

de Dr. Sorina VASILE - nov. 10 2011
Atitudini şi latitudini în neurochirurgie

Neurochirurgia este un domeniu imprevizibil: cel puţin o dată la patru ani, apar tehnici şi metode noi de tratament, ce revoluţionează ramura care lucrează nemijlocit cu cel mai sensibil organ uman. Cel mai recent congres al Societăţii Române de Neurochirurgie, desfăşurat recent la Târgu Mureş, a reunit neurochirurgi de talie internaţională care au prezentat şi dezbătut, alături de colegii români, subiecte de interes pentru domeniu. Despre cele mai discutate teme ale acestei manifestări ştiinţifice, dar şi despre performanţele şi pasiunea neurochirurgilor români, ne scrie dra Sorina Vasile.

 

La începutul lunii trecute, la Târgu Mureş, a avut loc a 30-a ediţie a conferinţei organizate de Societatea Română de Neurochirurgie (SRN). Timp de patru zile, lectori de marcă din străinătate au prezentat şi dezbătut împreună cu omologii români metodele chirurgicale cele mai eficiente de tratare a unor afecţiuni neurologice de interes, dar şi impactul acestor atitudini terapeutice asupra calităţii vieţii pacientului.

   Temele principale ale acestei ediţii au fost tumorile din regiunea selară, malformaţiile Arnold-Chiari, conceptele actuale asupra tratamentului chirurgical al măduvei spinării, dar şi alte subiecte interesante precum neuroprotecţia, neuroplasticitatea, rolul chirurgiei în hemoragia intracerebrală spontană ori „colţul tânărului neurochirurg“ – în fapt o metodă de a încuraja participarea tinerilor şi de a da acestei întâlniri ştiinţifice de top o notă educativă.
   În deschiderea reuniunii, a avut loc a 16-a ediţie a Cursului Francofon de Neurochirurgie, unde – împreună cu profesorii Jean-Claude Marchal, Jean D’Haens, Olivier Klein şi Bertrand Devaux – s-au ilustrat noţiuni tehnice legate de patologia hipofizară şi tratarea hidrocefaliei, a schwannomului vestibular şi a glioamelor de grad mic (bine diferenţiate).
   Vă prezentăm în continuare câteva din cele mai importante aspecte ale patologiei şi tehnicii neurochirurgicale abordate pe parcursul întâlnirilor, un interviu în exclusivitate cu prof. dr. I. Şt. Florian, preşedintele SRN, şi o reflecţie asupra viitorului neurochirurgiei aşa cum este el văzut de profesorul A. V. Ciurea, fostul vicepreşedinte al Federaţiei Mondiale de Neurochirurgie, preşedinte de onoare al SRN.

Metode şi factori de prognostic în afecţiunile neurochirurgicale

   Secţiunea de Tumori selare, prima rundă de prezentări ştiinţifice după cursul francofon, a adus în prim-plan studiul profesorului Marin Marinov, din Bulgaria, care a analizat 560 de cazuri proprii din perioada 1995–2006, pentru a stabili factorii de prognostic postoperatori în adenoamele pituitare. Astfel, în acromegalie, cei mai importanţi determinanţi precoce ai rezultatului postoperator sunt nivelul bazal de hormon de creştere (remisie la GH < 20 mU/L vs 61,5% la GH > 50 mU/L), diametrul tumorii (chiar şi un milimetru creşte cu 7% riscul recurenţei) şi nivelul de invazivitate. Supravieţuirea la cinci ani este 74,9 ± 7,6%. Factorii asociaţi cu revenirea tumorii sunt vârsta înaintată, nivelul STH bazal crescut şi consistenţa tumorii. În boala Cushing, 80% din recurenţele postoperatorii ale tumorii apar la bărbaţi. La cinci ani după operaţie, 81,4 ± 8,9% din pacienţi supravieţuiesc şi nu prezintă recidive canceroase, iar cel mai important factor de prognostic pentru succes în această tumoră este nivelul de cortizol măsurat imediat postoperator. În cazul prolactinoamelor, o atitudine terapeutică chirurgicală poate înlocui tratamentul pe viaţă cu agonişti de dopamină. Succesul acestor intervenţii este de 85,2% în cazul tumorilor situate intraselar, dar de numai 23,1% pentru cele extraselare şi cu un nivel al prolactinei ridicat (Prl > 200 ng/ml).
   Tot în această secţiune a fost prezentată şi lucrarea profesorului Alexandru Vlad Ciurea, care a studiat impactul produs de tratamentul chirurgical asupra calităţii vieţii copiilor cu craniofaringiom. În urma analizei a 122 de cazuri, doar 65 de cazuri s-au soldat cu excizia completă a tumorii (54,4%). Pe timpul studiului nu a avut loc niciun deces intraoperator, dar şase pacienţi (4,9%) au murit în prima lună din cauza leziunilor hipotalamice consecutive încercării de excizie totală a tumorii. Prof. dr. A. V. Ciurea subliniază că, din cauza riscurilor operaţiei, deseori e recomandabilă rezecţia parţială a tumorii şi folosirea terapiilor adjuvante (Gamma knife şi tratamentul endocrinologic). Decizia de a rezeca total sau parţial tumora se ia în funcţie de vârsta copilului, volumul craniofaringiomului şi prezenţa sau absenţa aderenţelor hipotalamice.
   Malformaţiile Arnold-Chiari au făcut obiectul altei sesiuni de prelegeri, care a suscitat interesul audienţei. Într-una din prezentări, dr. Bogdan Iliescu a analizat retrospectiv pe o perioadă de cinci ani o serie de 23 de pacienţi ce suferă de malformaţia Arnold-Chiari tipul I. Unsprezece dintre aceştia asociau, pe lângă Arnold-Chiari, siringomielie şi siringobulbie (chist sau cavitate neuroglială plină cu lichid cefalorahidian, la nivelul măduvei spinării, respectiv al bulbului). Tipul I Arnold-Chiari constă în coborârea amigdalelor cerebeloase prin gaura occipitală mare spre canalul cervical superior. Apar hidromielie, malformaţii scheletice ale coloanei cervicale şi ale joncţiunii craniocervicale. Tratamentul la care au fost supuşi pacienţii a constat în decompresie posterioară craniovertebrală. Aceasta se realizează prin craniotomie suboccipitală, laminectomie (de la C1 la C3), inspecţia microscopică atentă a foramen Magendie, reducerea microchirugicală a amigdalelor (uneori şi a emisferelor) cerebeloase şi închiderea cu grefă autologă. Dacă există cazuri particulare cu sirinx simptomatic, se montează de obicei un şunt. Datorită metodei meticuloase de a realiza operaţiile, rezultatele sunt excelente. Acest mod de tratament studiat se axează în primul rând pe decompresia largă şi pe examinarea minuţioasă a neuroanatomiei pacientului pentru evitarea complicaţiilor. Astfel, tuturor celor 23 de bolnavi li s-au ameliorat simptomele şi s-a micşorat durerea. În plus, sirinxul a dispărut complet în 18 cazuri, s-a micşorat în patru şi a rămas neschimbat la un singur pacient.
   Dr. Adrian Bălaşa, preşedintele comitetului regional de organizare al congresului, a prezentat un studiu retrospectiv pe zece ani (2001–2011), în care a analizat metoda cea mai eficientă de tratament în cazul anevrismelor. Lucrarea a fost realizată urmărind 382 de pacienţi cu anevrism cerebral din Spitalul de Urgenţă Târgu Mureş. Din aceştia, 64% au fost operaţi în primele 96 de ore, 24% în următoarele 5–14 zile, în timp ce 12% au fost supuşi intervenţiei chirurgicale la două săptămâni de la incident. Rezultatele tratamentului au fost măsurate după scala GOS (Glasgow Outcome Scale), iar mortalitatea a fost de 15,8%. La corelarea rezultatelor cu metoda de tratament, doctorul Bălaşa şi echipa sa concluzionează că, deşi tratamentul multidisciplinar în tratarea anevrismelor s-a dezvoltat foarte mult, intervenţia chirurgicală cât mai rapidă rămâne tratamentul de elecţie în anevrismele cerebrale.
   Alte teme de discuţie asupra patologiei neurochirurgicale au fost atitudinile terapeutice diverse în patologia măduvei spinării, desfăşurate pe parcursul a patru sesiuni. Au fost dezbătute intens subiecte precum terapia în stenoza canalului vertebral lombar, moduri de abordare şi tratament în cazul unei traume sau politraume a măduvei spinării, modalităţi de aborduri chirurgicale în tumorile sacrate, dar şi tehnici sensibile precum vertebroplastiile şi metode de tratament neurochirurgicale prin intermediul endoscopului.

Colţul tânărului neurochirurg

   Rezidenţii şi mediciniştii prezenţi la această ediţie a congresului au avut prezentări de un nivel ştiinţific înalt în care au cercetat şi au analizat patologia neurochirurgicală la standardele actuale. În plus, aceştia au arătat cum se pregătesc încă din studenţie să înveţe principiile teoretice, dar şi gesturile chirurgicale de bază ale acestei discipline.
   Dr. George Ungureanu, proaspăt absolvent al UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca, a analizat influenţa vârstei şi a sexului asupra glioamelor maligne. Rezultatele studiului său arată că vârsta medie a diagnosticului cu această patologie a fost de 49,9 ani la bărbaţi şi de 54,3 ani la femei. Simptomele nu diferă în funcţie de vârstă sau sex, dar recurenţaDr. A.Bălaşa (stânga) şi dr. B.Iliescu (dreapta) tumorii este influenţată de ambii factori analizaţi. Astfel, femeile cu vârsta sub 50 de ani au recurenţe mai târziu faţă de bărbaţi şi de cei în vârstă (p < 0,05). De asemenea, chirurgia radicală în astfel de tumori scade recurenţele tumorii (p < 0,05). Tot dr. Ungureanu a studiat impactul neurochirurgiei asupra calităţii vieţii. Tânărul medic a început să analizeze factorii care influenţează colectarea datelor privind calitatea vieţii la pacienţii cu tumori neurologice. Astfel, autorul împreună cu echipa sa au aflat că majoritatea pacienţilor care au răspuns la chestionarele privind calitatea vieţii au fost femei din mediul urban (63%) şi mai mult de jumătate dintre respondenţi aveau cel puţin studii liceale. Cei mai mulţi care au completat chestionarul au spus că, în urma operaţiei, calitatea vieţii s-a îmbunătăţit simţitor.
   A. Farcaş-Rotariu a analizat în lucrarea sa, coordonată de prof. dr. I. Şt. Florian, care sunt indicaţiile chirurgicale pentru un pacient comatos care suferă de hemoragie intracerebrală non-traumatică (ICH). Au fost observate 107 operaţii din 240 de pacienţi comatoşi cu ICH care au fost internaţi în perioada ianuarie 2006 – decembrie 2010 la Spitalul Judeţean din Cluj-Napoca. Dintre cei operaţi, 26 (24,3%) au supravieţuit, faţă de 17 (12,8%) din cei neoperaţi. Studiile ulterioare au arătat că nu există contraindicaţii certe pentru operarea pacienţilor în comă pentru hemoragie, cu excepţia midriazei şi a unui volum al ICH mai mare de 100 ml.
   Tareq Al-Momani, student în anul VI la Facultatea de Medicină din Cluj, a vorbit despre workshopul de neurochirurgie organizat de Societatea Studenţească de Chirurgie din România pentru a cultiva interesul studenţilor preocupaţi de această ramură. Atelierul a fost desfăşurat pe parcursul a patru zile şi în cadrul acestuia au fost discutate noţiuni de neuroanatomie, neuroimagistică şi tehnici chirurgicale. În ultima zi, studenţii au efectuat două proceduri. Prima dintre ele a fost clamparea unui anevrism simulat de aortă abdominală, iar cea de-a doua a constat într-o neurorafie primară pe nervul sciatic scindat. Cele două lecţii practice au fost efectuate pe animale de laborator cu ajutorul unor microscoape asemănătoare celor din departamentele de neurochirurgie.

„Tehnologia nu-ţi înlocuieşte mâinile şi gândirea“

   Prof. dr. Ioan Ştefan Florian, preşedintele Societăţii Române de Neurochirurgie, ne-a oferit mai multe detalii asupra reuniunii ştiinţifice de la Tg. Mureş.
   – Ediţia din acest an a congresului a beneficiat de o participare internaţională semnificativă. Cum a fost aceasta faţă de ediţiile precedente?
  Prof.dr. Ioan Ştefan Florian A fost a 30-a ediţie a conferinţei de neurochirurgie şi, cel puţin din 1991 încoace, la fiecare astfel de eveniment am avut participare internaţională. Anul acesta am avut chiar mai puţini lectori străini, comparativ cu congresul de anul trecut din Cluj sau cu alte conferinţe sau congrese, pentru că simpozionul nostru ştiinţific s-a situat între două evenimente majore ale lumii neurochirurgicale – congresul internaţional din Brazilia, recent încheiat, şi congresul european, organizat la Roma. Ca atare, este dificil să obţii acceptul unor invitaţi renumiţi a căror prezenţă este aproape obligatorie la cele două reuniuni ştiinţifice majore amintite. Cu toate acestea, am avut invitaţi din Marea Britanie, Cehia, Ungaria, Elveţia, Franţa (şi aici mă refer la cursul francofon din cadrul congresului, aflat la a 16-a ediţie, la care au fost prezenţi patru profesori francezi de neurochirurgie). În aceste condiţii, pot spune că zece invitaţi din străinătate este o participare bună.
   – Care este relaţia Societăţii Române de Neurochirurgie cu omoloagele ei europene?
   Noi suntem membri ai societăţilor europene, ai Federaţiei Mondiale a Societăţilor de Neurochirurgie şi suntem trataţi ca egali între egali. Iar lucrurile stau în felul acesta graţie eforturilor de peste două decenii depuse de predecesorii mei în funcţiile acestea – în special mulţumită dlor prof. dr. Alexandru Constantinovici, prof. dr. A. V. Ciurea şi prof. dr. Nicolai Ianovici, preşedinţi de onoare ai Societăţii Române de Neurochirurgie. De altfel, România a avut reprezentanţi de marcă şi în forurile internaţionale – profesorul A.V. Ciurea a fost, timp de un mandat, adică patru ani, vicepreşedinte at large al Federaţiei Mondiale a Societăţilor de Neurochirurgie. Dl prof. dr. Ion Poeată este încă membru în comitetul educativ al Federaţiei Europene de Neurochirurgie, iar eu sunt acum cuprins în structurile administrative ale Federaţiei Mondiale… Ca să rezum, Societatea Română de Neurochirurgie a fost şi este reprezentată în permanenţă în cadrul forurilor internaţionale de decizie, ceea ce reprezintă o recunoaştere a valorii neurochirurgiei româneşti pe plan internaţional.
   – Dar are România, în neurochirurgie, rezultate comparabile cu cele din Europa de Vest?
  Da, pot spune asta cu certitudine. Se cunoaşte când ieşim cu lucrări la congrese europene, sau mondiale… De exemplu, la recentul congres mondial de neurochirurgie din Brazilia, dl prof. dr. A. V. Ciurea a avut două prezentări, iar eu una la sesiunea video „masters“. Dacă ei le consideră în această categorie, de „masters“, nu putem spune că suntem mai slabi. În plus, dacă faci o comparaţie a rezultatelor statistice prezentate, nu sunt cu nimic mai prejos datele noastre faţă de cele ale lor – chiar dacă condiţiile de lucru sunt complet diferite. Ca ultimă analiză, în timpul operaţiei, nu dotarea tehnică este cea care decide, ci ceea ce face chirurgul cu mâinile şi creierul lui. E o exprimare foarte frumoasă, pe care uneori le-o spun studenţilor mei: „Un prost cu instrumente e tot un prost cu instrumente“. Şi mai este o frază care-mi place mult: „Poţi învăţa o maimuţă cum să opereze, dar nu poţi învăţa niciodată o maimuţă când să nu opereze“...
   – Deci credeţi că neurochirurgii români au o calitate în plus faţă de ceilalţi?
   Nu neapărat, toţi sunt oameni. Dar aparatele, dotarea nu-ţi înlocuiesc mâinile şi gândirea – trebuie, într-adevăr, să ai o mână bună şi experimentată. Cred că noi avem un mic avantaj faţă de ceilalţi: suntem ceva mai puţini, ca atare volumul de muncă e mai mare. Iar în chirurgie, şi în neurochirurgie în special, contează acest lucru – noi avem experienţă practică mai mare. În timp ce un neurochirurg din Europa operează în jur de 250 de cazuri pe an, eu am făcut în ultimii cinci ani în jur de 750 de operaţii în fiecare an! Or, asta este experienţă – nu înseamnă neapărat că sunt mult mai deştept, mai luminat… Citesc ceea ce publică ei, scriu şi eu alături de ei, dar avantajul este legat de efortul mai mare pe care-l depun, în ultimă instanţă, şi de experienţa mai vastă pe care o am. La vârsta mea – 50 de ani împliniţi anul acesta – am realizat peste 10.000 de intervenţii chirurgicale, un număr la care puţini din neurochirurgii europeni visează să ajungă.
   – Care au fost temele celor mai bune lucrări din această conferinţă?
   E greu de făcut o departajare a celor mai bune, însă ceea ce vreau să subliniez este că lucrările prezentate de lectorii români au fost cel puţin la acelaşi nivel cu cele ale lectorilor din străinătate. Acest lucru se întâmplă nu numai graţie unei străduinţe zilnice, unei munci şi unui progres evident al neurochirurgiei româneşti, ci şi datorită unui efort de educare şi autoeducare în felul în care se prezintă aceste noţiuni. Ca atare, au fost – fără niciun fel de îndoială – lucrări de un nivel ştiinţific înalt şi toată lumea s-a străduit să menţină un standard foarte ridicat. Realmente, nu pot face departajări şi chiar şi în sesiunea tinerilor neurochirurgi, studenţii şi rezidenţii au dovedit, prin lucrările pe care le-au prezentat, că nu sunt cu nimic sub nivelul seniorilor. Aşa încât, nu pot decât să-i felicit pe toţi lectorii şi să consider că, per ansamblu, ţinuta din punct de vedere ştiinţific a acestei conferinţe a fost de o calitate foarte bună.
   – Am văzut că multe din prezentări s-au axat pe calitatea vieţii pacientului…
   E un domeniu mai puţin dezbătut în România, dar care – peste tot în lume – are o pondere extraordinară. Nu contează numai să salvezi viaţa bolnavului, ci şi felul în care el trăieşte după o anumită atitudine terapeutică. Iar problema calităţii vieţii, în condiţiile unui tratament, în special în bolile maligne, se află în permanenţă în atenţia centrelor mari din Europa, de mai bine de zece ani. La noi în ţară, Institutul Oncologic din Cluj-Napoca are în vedere această chestiune de aproape un deceniu, dar pe domeniul neurochirurgiei abia în ultimii cinci-şase ani am reuşit să ne preocupăm şi de acest lucru. De altfel, am avut o prezentare pe această temă realizată de un student, absolvent de acum, George Ungureanu, care a fost indiscutabil de nivel european. Zbaterile lui sunt rodul unei colaborări cu forurile europene de profil, iar eu nu pot să fiu decât încântat de ceea ce rezidenţii şi studenţii noştri prezintă şi au prezentat astăzi aici.
   – Au fost, aşa cum aţi spus mai devreme, mulţi tineri în sală, iar numeroase lucrări ale rezidenţilor şi studenţilor vă au pe dumneavoastră coordonator. Cum îi ajutaţi?
   În Cluj s-a creat de-a lungul timpului un fenomen. Este o emulaţie extraordinară în rândul tinerilor medicinişti, iar Cercul ştiinţific studenţesc de neurochirurgie, care funcţionează de mai bine de zece ani, reprezintă motorul acestei emulaţii. În fiecare zi de joi din timpul anului universitar, aceşti studenţi se întâlnesc în biblioteca clinicii de neurochirurgie pentru şedinţele lor săptămânale. Astfel, un număr de 40–50 (uneori chiar 60!) de medicinişti prezintă una-două lucrări şi dezbat diferite teme de patologie neuronală, neurochirurgie, neuroanatomie, neurofiziologie – toate la un nivel foarte înalt. Acesta este un lucru care a uimit întreaga asistenţă de-a lungul ultimilor ani – mai ales pentru că participarea studenţilor din Cerc a fost constantă în ultimii ani la manifestările ştiinţifice ale Societăţii Române de Neurochirurgie. Şi toţi invitaţii din străinătate au fost uluiţi de interesul manifestat de studenţi, de nivelul lor de pregătire, de cunoştinţe şi au zis că acest Cerc de neurochirurgie reprezintă realmente un fenomen pe plan european. Cum îi ajut? Ei nu trebuie foarte mult ajutaţi, trebuie doar să nu fie opriţi. Atunci când vin cu o propunere şi, de regulă, sunt teme foarte interesante, îi ajut şi îi stimulez. Dacă este nevoie de un suport material, îi ajut financiar din fonduri proprii. Nu sunt sume exorbitante, dar pentru ei reprezintă un sprijin foarte important. Altfel, la toate manifestările ştiinţifice pe care le-am coordonat şi le-am organizat (la Cluj sau chiar şi aici, la Tg. Mureş), i-am încurajat să participe. Le-am asigurat gratuitatea pentru tot ceea ce reprezintă taxe de participare şi mese, iar atunci când s-a făcut deplasarea în alt centru am avut grijă să le asigur condiţii de cazare decente, dar cu costuri modice. Cred că pentru Societate este un lucru extraordinar să aibă în permanenţă un izvor de resurse proaspete, iar pentru mine personal este un factor continuu de stimulare. Ei mă ţin activ mental şi mă păstrează tânăr – iar acest lucru se întâmplă doar prin simpla lor prezenţă şi prin ideile lor. În fiecare an, deschiderea oficială a Cercului se face în prezenţa mea. E o tradiţie deja să le prezint în cadrul acesteia o temă de dezbatere. Anul acesta, chestiunea dezbătută este: „În viaţă alege mereu să fii primul!“.
   – Ce sfaturi aveţi pentru cei care vor să fie primii şi să facă performanţă în neurochirurgie?
   În primul rând trebuie să-ţi placă. Este o profesie în care, dacă nu te implici total, nu faci nimic. În al doilea rând, trebuie să înţelegi că neurochirurgia este o specialitate de vârf şi pentru asta trebuie să fii şi tu la vârf din punct de vedere ştiinţific – să te pregăteşti continuu, să înveţi şi să te dăruieşti în permanenţă. Neurochirurgia îţi oferă enorm de multe satisfacţii, pentru că nu sunt multe domeniile în care poţi spune efectiv că lucrezi pe un organ vital. Eu le spun studenţilor mei, la cursul introductiv de neurochirurgie, că aceasta e cea mai importantă dintre discipline, pentru că lucrează pe cel mai important sistem – sistemul nervos. Nimeni şi nimic nu poate să conteste acest lucru. Nicio altă specialitate care se ocupă de sistemul nervos nu are posibilitatea de a acţiona în mod direct asupra a ceea ce reprezintă viaţa…
   – Spuneaţi, la finalul uneia din prezentările dumneavoastră, că fiecare creier este un univers…
   Da, am o plăcere de a mă uita la Discovery Science, în special la un documentar despre spaţiul cosmic. La un moment dat, în cadrul acestei emisiuni, se prezenta reconstrucţia 3D a universului aşa cum o percepem noi – ca o reţea de galaxii care se întrepătrund şi construiesc ceva izbitor de asemănător cu reţelele neuronale. Am căutat şi am găsit o imagine cu o porţiune din univers fotografiată de telescopul Hubble şi o imagine cu o cultură de celule stem embrionare de origine neuronală. Imaginile sunt izbitor de asemănătoare! Apoi am arătat o porţiune a reţelei 3D a universului şi una neuronală. De asemenea, izbitor! Am convingerea aceasta – creierul nu este numai un organ. Este ceea ce ne defineşte pe noi, pe fiecare, şi acesta în sine este un univers. Ştim la fel de multe (sau de puţine) despre creier, cât ştim şi despre univers. Din această perspectivă, sunt convins că fiecare dintre noi suntem în posesia unui univers şi depinde numai de noi dacă hălăduim năuci prin acesta sau profităm de infinitatea lui.

Evoluţia în salturi

   Actualmente preşedinte de onoare al Societăţii Române de Neurochirurgie, fostul preşedinte SRN şi vicepreşedinte al Federaţiei Mondiale a Societăţilor de Prof.dr. Alexandru Vlad CiureaNeurochirurgie, dl prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea ne-a oferit câteva gânduri privind continua transformare a specialităţii. În fapt, o posibilă privire asupra viitorului neurochirurgiei.

   Suntem jucători pe o tablă de şah, iar neurochirurgia merge în funcţie de câteva elemente majore. Acum zece ani, erau nişte supermaeştri în neurochirurgie, la care te uitai cu mare admiraţie şi care prezentau nişte operaţii formidabile (operau şi câte douăsprezece ore!), abordau totul în creier. Acum, majoritatea au cedat şi nu mai folosesc aceste tehnici – rezultatele de pe urma muncii supereroice erau dezastruoase. Pacientul îşi revenea în trei-patru luni, procedura costa imens, iar calitatea vieţii bolnavului era îngrozitoare – cu toate că tu ai scos o tumoră din mijlocul creierului sau din baza creierului. În prezent, neurochirurgia merge pe operaţii minim invazive. Dacă poţi să faci rezecţie totală este minunat, dar dacă nu, faci rezecţie subtotală şi intervii cu terapia adjuvantă – cu Gamma knife şi cu chimioterapie, ca să obţii un rezultat bun, dar şi să menţii calitatea vieţii pacientului.
   Creierul este un organ extrem de sensibil – este exact ca o mimoză – şi trebuie să faci tot posibilul ca nici măcar să nu-l mângâi, mai mult să-l priveşti. Trebuie să cauţi în creier de aşa natură încât să nu-l apeşi, să nu-l lezezi şi să nu intervii decât în zona lezională. Trebuie mereu să cauţi (şi este foarte dificil!) cea mai scurtă cale spre leziune.
   În momentul de faţă, nu mai ştim ce se va întâmpla în viitor. Din patru în patru ani se produce un salt extraordinar al mijloacelor de investigare şi terapie, încât este imprevizibil să prezici. O să dau un exemplu: când a apărut Gamma knife, lumea era sceptică, dar acum foarte mulţi folosesc metoda respectivă în metastaze, în malformaţii arteriovenoase, în recidive tumorale şi multe alte patologii. O pacientă de-a mea din Târgu Mureş are mai multe leziuni intracraniene şi vreau să o trimit la Gamma knife; acum zece ani îi ziceam că vreau să o operez… Gândirea neurochirurgicală se schimbă. Nu putem să prevedem exact ce se va întâmpla, de la congres la congres apar noi tendinţe în neurochirurgie…

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe