Newsflash
Reportaje

Antibioticele din terapia intensivă

de Prof. dr. Gabriel M. GURMAN - dec. 4 2015
Antibioticele din terapia intensivă
     O privire frugală asupra literaturii de specialitate din ultimii ani va descoperi cititorului o situație îndeajuns de sumbră. Pentru nenumărați pacienți (proporția lor diferă de la un spital la altul și de la o țară la alta, dar depășește 20%) – cei mai mulți în stare foarte gravă și de aceea internați în secțiile de terapie intensivă (TI) – soarta lor depinde de modul în care echipa terapeutică evită complicații inutile.
     Printre primele cinci cauze de deces în TI, trei sunt legate de infecții: impropria inserare și manipulare a sistemelor de monitorizare invazivă (catetere vasculare, urinare etc.), infecții cu germeni rezistenți la antibiotice (mai ales la pacientul compromis imunologic) și pneumonia de ventilație mecanică. Dar, de fapt, „ucigașul numărul unu“ în TI este infecția încrucișată – cu alte cuvinte, cea produsă de trecerea germenilor patogeni de la un pacient la altul. Altfel spus, infecția nosocomială.
     Cifrele care îmi stau la dispoziție la momentul scrierii acestor rânduri sunt cele din ultima decadă, din literatura americană. În fiecare an, aproximativ cinci milioane de pacienți se internează în secțiile de TI americane, iar 10% din aceștia suferă într-un moment sau altul al tratamentului de pe urma unei infecții nosocomiale – o treime la nivelul căilor urinare, un sfert infecții pulmonare și în restul cazurilor septicemii, majoritatea având ca sursă cateterele vasculare. Mortalitatea acestor pacienți e de trei ori mai mare decât media deceselor în TI. Pacienții cei mai expuși la infecții nosocomiale sunt cei care aparțin cel puțin uneia din următoarele categorii: malnutriție, obezitate morbidă, vârstă înaintată, diabet, tratament cu steroizi și intervenție chirurgicală recentă. Inutil de menționat că prevenirea unei infecții intraspitalicești are ca prim factor pozitiv dispariția necesității administrării de antibiotic și micșorarea semnificativă a numărului de infecții cu germeni rezistenți.

 

Elementele cruciale ale construcției secției de TI

 

     Discuțiile din literatura ultimelor decade încă nu oferă o soluție unică, ubicuitară, pentru principiul care trebuie să stea la baza construcției unei secții de terapie intensivă. Dilema e legată de penuria de personal mediu – în realitate responsabil de supravegherea permanentă a pacientului aflat în stare critică. Această supraveghere presupune existența unui sistem care să permită observarea nemijlocită a pacientului, de aceea, teoretic, în cazul în care fiecare pacient se află într-o boxă, complet separat și izolat de ceilalți pacienți, e nevoie de câte un membru al personalului mediu pentru fiecare pacient, 24 ore din 24, un deziderat foarte greu de atins.
     În mod cu totul explicabil, soluția aflată la capătul opus al gamei de posibilități logistice e cea a salonului comun, separând paturile fie prin perdele ușor de mișcat, fie prin pereți suficienți de înalți pentru a semnala existența barierei fizice între paturi, permițând totuși observarea unui pacient chiar atunci când asistenta medicală e ocupată cu un alt pacient.
     Din fericire, există și o soluție de compromis: crearea unor secții TI care să includă și paturi neseparate, dar și 10–20% din paturi complet izolate, destinate pacienților deja infectați sau celor imunocompromiși. Această soluție, aplicată în multe unități TI, mai ales în acele regiuni sau țări cu restricții bugetare și/sau de mână de lucru deficitară, creează, cel puțin parțial, un cadru propice respectării principiului izolării pacientului și mai ales etichetarea acelor pacienți „periculoși“ pentru alții sau aflați într-o stare care facilitează apariția infecției.
     Se adaugă o serie de precepte nu mai puțin esențiale pentru prevenirea infecției nosocomiale, cum ar fi evitarea trecerii echipamentului de la un pacient la altul (stetoscopul, pompa de perfuzie) înainte ca fiecare piesă să fie bine dezinfectată. În plus, e de semnalat nevoia construirii unor chiuvete cu jet automat, care să nu necesite atingerea manuală a robinetului.

 

Pacientul ca sursă de infecție

 

     În mod poate paradoxal, un germen saprofit pentru un individ poate deveni patogen pentru un altul. Această realitate, cunoscută de toți, creează obligația suprimării (sau măcar a limitării la minimum) izvoarelor de infecții având ca sursă pacientul din TI. De aici imperioasa necesitate de a reduce numărul de germeni aflați pe tegumentele pacientului proaspăt transferat în secția TI (săpun și apă!), schimbarea cateterelor intravasculare care au fost inserate în condiții de urgență și fără a putea ține seama de regulile de sterilitate, tratarea cavităților naturale cu soluții dezinfectante și, bineînțeles, schimbarea fără întârziere a pansamentelor plăgilor chirurgicale atunci când acest lucru se impune.
     Un amănunt important dar uneori neglijat este informarea tuturor membrilor echipei terapeutice privitor la confirmarea infecției și a surselor sale, în așa fel încât din primul moment comportarea fiecăruia față de acest pacient să fie conformă cu noua lui situație. Fiecare localizare a infecției necesită un cortegiu de măsuri care, pe lângă tratamentul infecției în sine, are drept scop limitarea transferului germenului patologic spre alt pacient. Iar aici rolul primordial îi revine echipei terapeutice.

 

Principalul inamic: noi înșine

 

     O scurtă privire asupra pericolului creat de comportarea incorectă a personalului medical în vederea prevenirii infecțiilor încrucișate va arăta că el provine dintr-o serie de concepții profund greșite. Prima consideră că simpla folosire a mănușilor sterile sau nesterile poate preveni transferul unui germen de la un pacient la altul. A doua credință eronată se bazează pe ideea că inserarea unei linii vasculare nu necesită aceeași precauție ca o intervenție chirurgicală. Iar a treia pretinde că numai cel care „performează“, adică introduce tuburi de dren sau catetere venoase, e cel care trebuie să respecte regulile de sterilitate.
     Baza întregului lanț de măsuri preventive e spălarea corectă a mâinilor înainte și după orice contact cu pacientul, chiar dacă atingerea pacientului, patului sau lenjeriei s-a făcut prin intermediul mănușilor. Descoperirea făcută de Ignaz Semmelweis acum mai bine de 160 de ani a rămas valabilă până în ziua de azi. Cu toate acestea, se pare că anumite lucruri esențiale sunt uitate în aceeași măsură în care sunt predate și învățate. Pentru că altfel nu se poate explica „fenomenul“ publicării în ultimele două decenii în literatura mondială a aproape șase mii de articole și studii cu privire la spălarea corectă a mâinilor în vederea prevenirii infecțiilor încrucișate. Printre studiile publicate se remarcă acelea care raportează procentul relativ mic de membri ai echipei terapeutice care respectă cu strictețe aceste reguli. Ar mai fi de spus că tipul de dezinfecție a mâinilor depinde de manevra ce urmează a fi executată. Dezinfecția după examinarea unui pacient nu se compară cu cerințele de sterilitate în cazul unei cateterizări vasculare.

 

Cât ne costă neglijența?

 

     Într-un articol relativ recent, publicat în SUA, au fost comparate două grupuri de pacienți – cu sau fără pneumonie de ventilator. Rezultatele au fost cele așteptate: nouă zile suplimentare de spitalizare, costul antibioticoterapiei cu nouă sute de dolari mai mult pentru fiecare caz și o mortalitate cu 30% mai mare în grupul cu pneumonie.
     Cifrele nu reflectă corect realitatea financiară, pentru că și echipamentul necesar păstrării unei perfecte sterilități (de exemplu, obligativitatea de a atinge fiecare pacient TI cu mănuși chiar nesterile), cursurile și instructajele echipei terapeutice, precum și supravegherea continuă a comportării echipei în cazul fiecărui pacient (de exemplu, camere de luat vederi), toate aceste proceduri necesită resurse financiare greu de neglijat. Dar nimic nu costă prea mult atunci când e vorba de salvarea vieții unui pacient, iar stricta respectare a măsurilor amintite mai sus are menirea de a salva vieți omenești.
     Cu excepția acelor cazuri în care se recomandă antibioticoterapia preventivă (ca în situația intervențiilor chirurgicale în care această metodă s-a dovedit eficientă), orice tratament antibiotic e curativ, cu alte cuvinte el se referă la o infecție existentă. În foarte multe cazuri – fără discuție, prea multe! – infecțiile în mediul TI și tratamentul antibiotic care se impune sunt rezultatul nerespectării, într-o măsură mai mică sau mai mare, a recomandărilor de mai sus.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe